Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(1601/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL B SECTIA A III-A CIVILA

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILA NR.37

Ședința publică de la 14 ianuarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Ionelia Drăgan

JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -

JUDECĂTOR 3: Mihai Negoescu Gândac

GREFIER - - -

***** *****

Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuienții, și, împotriva deciziei civile nr.1004 din 11.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă revizuientul, personal lipsind revizuienții, și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că s-au atașat dosarele de fond.

Revizuientul depune la dosar note scrise.

Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art.326 din Codul d e procedură civilă, având în vedere că această cerere este întemeiată pe dispozițiile art.322 pct.8 din Codul d e procedură civilă.

Revizuientul, având cuvântul, consideră că cererea de revizuire este admisibilă, în conformitate cu dispozițiile art.322 alin.1 din Codul d e procedură civilă și pe fond, solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, în temeiul dispozițiilor art.322 pct.8 din Codul d e procedură civilă, arătând că nu a fost citat sub nicio formă la instanța de recurs și nu a avut cunoștință de termen, astfel că a fost împiedicat să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa.

Curtea reține pricina în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

La data de 13.07.2009 petenții, și au formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1004 din 11 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimatul, solicitând anularea deciziei menționate, iar pe fondul cauzei, admiterea recursului promovat împotriva deciziei nr.1443 din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.

În motivarea contestației formulate au precizat că nu au avut cunoștință de termenul la care s-a judecat recursul, dat fiind că nu au primit citație pentru data de 11.06.2009 la adresa de domiciliu, respectiv-, sectorul 1; singura înaintare pe care aceștia au primit-o, susțin contestatorii, este reprezentată de recomandata cu numărul R 13966/22.05.2009, prin care apărătorul ales a precizat că renunță la împuternicirea de reprezentare în privința recursului.

În drept, s-au invocat prevederile art.317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.

Prin decizia civilă nr.1327/15.10.2009, Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins contestația în anulare ca nefondată.

În considerentele deciziei s- reținut că prin decizia civilă nr. 1004/ 11.06.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a cărei anulare se solicită prin prezenta cale de atac, a fost anulat recursul formulat de recurenții pârâți-reclamanți, contestatorii din prezenta cauză, împotriva deciziei civile nr. 1443 A/ 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă.

Curtea a reținut că în faza procesuală a recursului recurenții-pârâți au fost legal citați pentru termenul din 11.06.2009, cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și a timbrului judiciar de 0,15 lei, sub sancțiunea anulării recursului, ca netimbrat; dat fiind că aceștia nu și-au îndeplinit obligația astfel dispusă s-a apreciat că sunt incidente prevederile art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, dovezile de citare îndeplinind cerințele de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art.100 alin.3 Cod procedură civilă.

Este adevărat că în cuprinsul cererii de recurs se menționează că recurenții și-au ales domiciliul la apărătorul, astfel că din acest punct de vedere citarea lor în proces s-a realizat incipient la adresa sediului profesional al avocatului, situat în B,-, sectorul 2.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă însă cu evidență că pentru termenul de la 11.06.2009, când s-a și procedat la soluționarea recursului, citarea acestora s-a realizat deopotrivă și la adresa de domiciliu situată în B,-, sector 1, aspect ce reiese din cuprinsul dovezilor de îndeplinire a procedurii de citare aflate la filele 18 - 30 din dosarul de recurs.

Ca atare, citarea în proces a recurenților cu mențiunea necesității satisfacerii timbrajului sub sancțiunea anulării cererii s-a realizat în conformitate cu prevederile dispozițiilor procedurale imperative care reglementează procedura de citare, aspect pe care, de altfel, l-a reținut în mod corect și instanța de recurs.

Potrivit art. 317 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă, invocat în susținerea contestației în anulare promovate, sunt susceptibile de contestație în anulare hotărârile irevocabile, în ipoteza în care motivul nu a putut fi invocat pe calea apelului sau recursului, atunci când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii.

În speță, astfel cum s-a arătat, procedura de citare a recurenților pentru termenul la care s-a judecat calea de atac a recursului, ca și înștiințarea acestora cu privire la necesitatea îndeplinirii obligației de plată a taxei de timbru, s-a realizat potrivit legii, astfel încât motivul invocat nu se verifică.

Împotriva acestei decizii revizuienții, și au formulat cerere de revizuire, invocând în drept dispozițiile art.322 pct.8 Cod de procedură civilă.

În motivarea cererii, revizuienții au arătat că nu au primit citație pentru termenul din 11.06.2009 la adresa din-, sector 1, astfel că nu au avut cunoștință de faptul că recursul formulat de ei se afla în curs de desfășurare în fața Curții, neavând posibilitatea de a susține cererea.

Revizuienții învederează că în speță sunt incidente dispozițiile art.322 pct.8 Cod de procedură civilă - "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă partea a fost împiedicată să se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voința sa".

Intimatul nu a formulat întâmpinare în prezenta cauză.

A fost atașat dosarul nr- al Curții de Apel Secția a III-a Civilă.

Curtea, examinând în conformitate cu prevederile art. 326.proc.civ. admisibilitatea prezentei cereri de revizuire în raport de actele dosarului și de susținerile revizuientelor, prin prisma dispozițiilor art. 322 pct.8 proc.civ. invocate de acestea ca motiv de revizuire în cauză, constată următoarele:

Pot fi supuse revizuirii, conform art. 322.proc.civ numai hotărârile rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul.

In prezenta cauză, revizuienții atacă pe această cale o decizie prin care s-a soluționat o altă cale extraordinară de atac, respectiv contestația în anulare întemeiată pe prevederile art. 317.proc.civ. - contestație respinsă ca fiind neîntemeiată - hotărâre care nu poate face obiectul revizuirii în raport de dispozițiile legale exprese mai sus-menționate.

Pe de altă parte, prin prezenta cerere de revizuire se invocă formal motivul prevăzut de art. 322 pct.8 proc.civ. susținându-se însă în dezvoltarea acestui motiv numai faptul că nu s-ar fi primit citația pentru judecarea recursului la adresa din B,-, sector 1.

Or, această ipoteză nu se încadrează în motivul de revizuire invocat, ce presupune că partea a fost legal citată, dar, dintr-o împrejurare mai presus de voință sa nu s-a putut înfățișa la judecată și nici nu a putut înștiința instanța cu privire la această împrejurare - condiții cerute de lege cumulativ pentru admisibilitatea cererii de revizuire.

Față de cele reținute anterior, Curtea, ținând seama că revizuirea este o cale extraordinară de atac, ce se poate exercita numai în condițiile și pentru motivele expres arătate de lege, constată că cererea formulată de revizuienți este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienții, și împotriva deciziei civile nr.1327/15.10.2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în contradictoriu cu intimatul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Mari - -

GREFIER,

Red.

Tehnored.

2 ex/26.02.2010

Președinte:Ionelia Drăgan
Judecători:Ionelia Drăgan, Ilie, Mihai Negoescu Gândac

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 37/2010. Curtea de Apel Bucuresti