Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 423/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2835/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.423
Ședința publică de la 2 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Stere Learciu
JUDECĂTOR 2: Claudiu Marius Toma
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea apelului declarat de apelantul-reclamant -, împotriva sentinței civile nr.1544 din data de 16.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și.
are ca obiect - revendicare imobiliară.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 25.06.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea la 02.07.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
La data de 27.08.2007 a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, acțiunea civilă formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și, și ulterior precizată (fila 21) prin care se solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate în contradictoriu cu pârâtul Municipiul B nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.2, situat în-, sector 1, precum și existența dreptului de proprietate al reclamantului asupra acestui apartament; să fie obligată pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie apartamentul nr.2 sus menționat, precum și cota de teren aferentă acestuia, în suprafață de 96,84 mp. aflată sub construcție; să fie obligați ambii pârâți să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul reprezentând curtea imobilului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că autorul său a cumpărat la data de 23.01.1925, o parcelă de teren în suprafață de 600 mp. situată în B str.- -, conform actului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, sub nr.2027/23.01.1925, imobil care a fost înscris în Cartea Funciară provizorie a Municipiului B la nr.65925/1940.
Ulterior, imobilul a fost naționalizat în baza prevederilor Decretului nr.92/1950, reclamantul fiind singurul moștenitor al proprietarului imobilului conform certificatului de moștenitor nr.154/2001.
În anul 1998, În baza Legii nr.112/1995, pârâta a dobândit apartamentul nr.2, situat în B-, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare nr-, deși întregul imobil fusese preluat abuziv de către stat prin Decretul nr.92/1950 care contravenea art.8, 10 și 16 din Constituția nr.1948 precum și dispozițiilor art.481 Cod civil.
Pe cale de consecință, titlul statului asupra imobilului este nevalabil, dreptul de proprietate asupra apartamentului se regăsește în persoana sa, fiind transmis de autorul său și întrucât statul nu putea înstrăina ceva al cărui proprietar nu a fost niciodată, la rândul ei, nici pârâta nu a dobândit niciodată dreptul de proprietate asupra apartamentului În litigiu.
Eventuala buna credință a pârâtei la momentul întocmirii actului este irelevantă într-o acțiune în revendicare și nu poate conduce prin ea însăși la dobândirea dreptului de proprietate în lipsa unui titlu provenind de la adevăratul proprietar.
Titlul reclamantului este preferabil față de titlul pârâtei, întrucât aceasta a dobândit bunul de la un non proprietar, care l-a preluat abuziv și cu nerespectarea Constituției și a legilor în vigoare la acea dată.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, iar in subsidiar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr.7706/2008 a Judecătoriei Sectorului 1 s-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, cu motivarea că imobilul are o valoare de peste 500.000 lei și în consecință competența de soluționare a litigiului aparține tribunalului, conform art.2 Cod procedură civilă.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției a IV-a Civilă a Tribunalului București, sub nr-.
La termenul din 09.10.2008, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiului B în ceea ce privește primul capăt de cerere, invocată din oficiu de instanță, excepția de inadmisibilitate a acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, invocate prin întâmpinare de către pârâtă și a rămas în pronunțare atât pe aceste excepții cat și pe fondul cauzei.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Municipiului B pe primul capăt de cerere, tribunalul a reținut că în cauză calitatea procesuală pasivă presupune o identitate între persoana pârâtului și cel care este subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecății, altfel spus, calitatea procesuală pasivă aparține persoanei care este obligată în cadrul raportului juridic respectiv.
Reclamantul fiind cel care pornește acțiunea trebuie să justifice atât calitatea procesuală activă, cât și pe cea pasivă prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
In speța dedusă judecății, tribunalul a apreciat că pârâtul Municipiul B nu are calitate procesuală pasivă întrucât între reclamant și pârât nu există nici un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.
La aprecierea acestei situații tribunalul a avut în vedere că în prezent imobilul ce formează obiectul revendicării nu se mai află în patrimoniul Municipiului B, ci în proprietatea unei persoane fizice, respectiv în proprietatea pârâtei, conform contractului de vânzare-cumpărare nr- (fila 14), astfel încât în mod evident, eventuala calitate de proprietar a reclamantului și constatarea nevalabilității titlului statului nu se mai poate pronunța în contradictoriu cu acest pârât care nu mai are posesia și proprietatea apartamentului nr.2 ci numai în contradictoriu cu actualul proprietar al imobilului.
Mai mult decât atât, prin primul capăt de cerere reclamantul a solicitat nu numai constatarea nevalabilității titlului statului ci și existența dreptului său de proprietate asupra apartamentului nr.2, ori o acțiune în constatare poate fi formulată numai împotriva persoanei care ar avea ea însăși pretenții asupra bunului solicitat, iar această persoană este numai pârâta și nicidecum pârâtul Municipiul
Așadar, acțiunea prin care reclamantul solicită să se constate existența dreptului său de proprietate asupra unui imobil nu poate fi formulată decât Împotriva actualului proprietar al imobilului, întrucât numai acesta îi poate opune reclamantului dreptul său și numai acesta îi poate contesta dreptul de proprietate.
În consecință, în raport de aceste considerente, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B în ceea ce privește primul capăt de cerere și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a apreciat că aceasta nu este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Inadmisibilitatea este definită ca acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează o acțiune sau o cale de atac la care nu are acces (care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Spre exemplu, conform art.111 Cod procedură civilă acțiunea în constatare este inadmisibilă în situația în care partea are la dispoziție o acțiune în realizare; de asemenea, în cadrul litigiilor comerciale art. 7201Cod procedură civilă prevede obligativitatea efectuării unei proceduri de conciliere prealabile, neputându-se introduce o acțiune direct în fața instanței de judecată.
În speța dedusă judecății, obiectul litigiului este obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie un imobil despre care reclamantul susține că are calitatea de proprietar.
Potrivit art.21 alin.1 din Legea nr.10/2001 (fost 20), sunt supuse restituirii, în condițiile speciale ale acestor legi (deci, cu urmarea procedurii prealabile), imobilele aflate în deținerea persoanelor juridice menționate în text (regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, o organizație cooperatistă, altă persoană juridică ori dacă statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul, dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută), la data intrării în vigoare a legii.
Cum, prin ipoteză, imobilul nu se mai află în posesia unei "unități deținătoare" întrucât a fost înstrăinat către pârâtă rezultă că transmiterea notificării într-o astfel de situație, a înstrăinării imobilului anterior intrării în vigoare a legii, nu are semnificația unei condiții de admisibilitate pentru promovarea acțiunii în justiție, ci aceea a unei măsuri de precauție, de prezervare a unui drept - la măsuri reparatorii prin echivalent (conform art.27 alin.3 din Legea nr.20/2001), pentru situația în care acțiunea în justiție va fi soluționată nefavorabil (și deci, nu se poate obține restituirea în natură a bunului).
În consecință, în speța dedusă judecății, tribunalul a constatat că acțiunea introductivă de instanță nu se întemeiază pe Legea nr.10/2001, fiind o acțiune în revendicare, prin comparare de titluri, între două persoane fizice, neavând ca obiect revendicarea imobilului de la statul român, prin vreuna din unitățile deținătoare pentru a fi incidentă procedura administrativă, prevăzută de Legea nr.10/2001.
În speța dedusă judecății, obiectul litigiului este o acțiune în revendicare formulată după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 împotriva unei persoane care nu are calitatea să retrocedeze administrativ bunul, astfel încât în mod evident nu se poate pune problema inadmisibilității acțiunii formulate.
Așadar, tribunalul a apreciat că acțiunea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece nici un text de lege nu interzice formularea unei asemenea acțiuni (acțiune în revendicare împotriva persoanei fizice deținătoare a imobilului), iar respingerea acțiunii pentru acest motiv ar însemna, în mod evident, o încălcare a dreptului la acces în justiție a reclamantului.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, cât și fondul cauzei, Tribunalul a reținut că autorul reclamantului a cumpărat la data de 23.01.1925, o parcelă de teren în suprafață de 600 mp. situată în B str.- -, conform actului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov -Secția Notariat, sub nr.2027/23.01.1925 (fila5), imobil care a fost înscris în Cartea Funciară provizorie a Municipiului B la nr.65925/1940 (fila 9).
Ulterior, imobilul a fost naționalizat în baza prevederilor Decretului nr.92/1950, poziția 1686, fila 112 de la fostul proprietar al imobilului conform adresei nr.13853/21.01.2002, emisă de Direcția Impozite și Taxe Sector 1 și conform adresei -/18.10.2007, emisă de aceeași instituție, reclamantul fiind singurul moștenitor al proprietarului imobilului conform certificatului de moștenitor nr.154/2001.
În anul 1998, în baza Legii nr.112/1995, pârâta a dobândit apartamentul nr.2, situat în B-, sector 1, prin contractul de vânzare-cumpărare nr-.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de către pârâtă, aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Calitatea procesuală activă presupune o identitate între persoana reclamantului și persoana care se pretinde titularul dreptului dedus judecății.
In concluzie, tribunalul a constatat ca reclamantul, în urma decesului numitului este unicul moștenitor al autorului, motiv pentru care tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiată.
La aprecierea acestei situații, tribunalul a avut vedere și faptul că atâta vreme cât reclamantul face dovada faptului că la un moment dat autorul său a avut în proprietate respectivul imobil acesta are calitate procesuală activa în cauză.
In ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată, instanța a reținut că întrucât atât reclamantul, cât și pârâta pretind a avea dreptul de proprietate asupra imobilului, prezentând câte un titlu, iar pârâta are și posesia bunului în prezent, instanța trebuia să procedeze la compararea titlurilor pentru a stabili care dintre ele este preferabil (superior) deci care dintre ele justifică în plan probatoriu apartenența dreptului la unul sau altul dintre patrimoniu.
Tribunalul a reținut că potrivit art.46 alin.2 din Legea 10/2001 (în prezent art.45), actele juridice de înstrăinare chiar având ca obiect imobile preluate de stat fără titlu sunt valabile dacă au fost încheiate cu bună credință.
In speța dedusă judecații, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare ce constituie titlul de proprietate al pârâtei, pârâta cumpărătoare a fost de bună credință, în sensul că au avut credința că a contractat cu adevăratul proprietar, respectiv Statul Român.
Dispozițiile art.45 din Legea nr.10/2001 reprezintă un caz particular de aplicare a teoriei validității aparenței în drept care presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: actul încheiat să fie un contract oneros și cu titlu particular, contractantul să fie de bună credința și în plus să existe o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de vizator a transmițătorului.
In speța dedusă judecații, este evident că actul încheiat (vânzare-cumpărare) este un act cu titlu particular și cu titlu oneros, iar pârâta a fost de bună credință deoarece nu există nici o proba contrară, iar în favoarea pârâtei operează prezumția de bună credință, principiu general al dreptului civil desprins din interpretarea art.1899 alin.2 Cod civil, art.486 și art.487 Cod civil.
În sfârșit, condiția erorii comune și invincibile presupune ca titularul aparent al dreptului real (Statul Român) creează tuturor convingerea legitimă că este titularul dreptului respectiv și că situația respectivă este reală, astfel încât orice persoană cu o prezență și diligență normală ar fi perfectat contractul fără să aibă îndoieli cu privire la eventuala valabilitate a contractului de vânzare-cumpărare.
În concluzie, tribunalul a reținut că pârâta a fost de bună credință la dobândirea imobilului prin contractul de vânzare cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995, motiv pentru care tribunalul a apreciat că titlul pârâtei este pe deplin valabil și legal având preferința față de titlul reclamantului conform dispozițiilor art.45 din Legea nr.10 /2001 (fost art.46).
Totodată Curtea Europeană a Drepturilor Omului a recunoscut că în situația în care nu a fost admisă o acțiune în constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare cumpărare în baza Legii nr.112/1995 fostul chiriaș beneficiază de un drept de proprietate actual în sensul convenției și nu poate fi deposedat de bunul său (vezi hotărârea Raicu Contra României).
Curtea a reamintit că un echilibru just trebuie menținut între exigențele interesului general al comunității și imperativele de apărare ale drepturilor fundamentale ale individului. Echilibrul care trebuie păstrat va fi distrus dacă individul în discuție suportă o încărcătură specială și exorbitantă. Curtea a precizat că atenuarea vechilor atingeri nu poate crea noi greutăți distorsionate. În acest scop, legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză pentru ca persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri.
de toate aceste susțineri, tribunalul a constatat că potrivit art.18 lit.d din Legea nr.10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
In speța dedusă judecății, reclamantul a formulat notificare (nr.dosar nr.42064/07.02.2006- fila 48) prin care a solicitat în baza Legii nr.10/2001 restituirea în natură a imobilului ce formează obiectul litigiului, notificare ce nu a fost soluționată până în prezent prin emiterea unei dispoziții motivate, (în raport de numărul de dosar comunicat, notificarea apare ca fiind în mod evident tardiv introdusă).
Așadar, în raport de situația de fapt arătată în cele ce preced, tribunalul a apreciat că acțiunea formulată este nefondată, întrucât, indiferent de considerentele arătate că către reclamant prin acțiune, aceasta nu are decât posibilitatea acordării de despăgubiri în baza Legii nr.10/2001 (art.18 lit.d) și nu beneficiază de restituirea în natură a imobilelor, atâta timp cât imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin această normă juridică, deși este recunoscută existența dreptului de proprietate, i se închide persoanei îndreptățite la beneficiul măsurilor reparatorii calea obținerii unei reparații în natură imposibil de aplicat din punct de vedere juridic, din moment ce dreptul fusese anterior înstrăinat unui terț.
În opinia tribunalului, prin această dispoziție legală având în vedere necesitatea asigurării stabilității circuitului juridic civil se statuează obligativitatea menținerii situației juridice create în mod valabil în aplicarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și se instituie indirect un criteriu de preferință în favoarea persoanelor ce au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în baza art.9 din Legea nr.112/1995, criteriu aplicabil la soluționarea acțiunii în revendicare.
Cu alte cuvinte, voința legiuitorului de a menține situația juridică ce a fost creată în mod valabil în aplicarea Legii nr.112/1995 și de a repara exclusiv prin echivalent prejudiciul cauzat prin preluarea abuzivă a imobilului, constituie un criteriu de preferință în beneficiul pârâților, dobânditori ai imobilului în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.112/1995, superior vechimii și transmisiunii legale a titlului de proprietate de care s-a prevalat reclamanta.
Așadar, în speța dedusă judecății, dispozițiile art.18 lit.d din Legea nr.10/2001, se constituie într-un impediment la restituirea în natură a imobilului și într-un motiv de respingere a acțiunii formulate pe fondul pretențiilor deduse judecății, fără însă ca Legea nr.10/2001 să atragă inadmisibilitatea acțiunii formulate.
Totodată, Tribunalul a reținut că în ședința din 9 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr.60/2007 s-a pronunțat în cadrul unui recurs în interesul legii în sensul că: "Cu privire la acțiunile întemeiate pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001 și soluționate neunitar de instanțele judecătorești, Secțiile Unite decid: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială.
În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială (Legea nr.10/2001) și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care, astfel, nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice."
Așadar și prin această decizie a înaltei Curți de Casație și Justiție care este obligatorie pentru instanțe conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă s-a stabilit prioritatea titlului de proprietate al chiriașului în sensul că legea specială nr.10/2001 are prioritate, lege care prevede doar posibilitatea acordării de despăgubiri reclamantului și nu posibilitatea restituirii în natură.
A considera că în această situație mai poate fi admisă o acțiune în revendicare căreia îi sunt aplicate regulile de drept comun, ce presupun o comparare de titluri, ar însemna a eluda intenția legiuitorului, care a înțeles să dea preferință titlului cumpărătorului prin derogarea de la regulile de drept comun.
Este indiscutabil că proprietarul se poate adresa și instanței pentru a cere restituirea imobilului de la fostul chiriaș devenit proprietar, însă o asemenea acțiune nu poate fi admisă, deoarece situației de fapt reținute nu îi este aplicabil temeiul de drept invocat, respectiv regulile create de practica în temeiul art.480 Cod civil, care implică o comparare a titlurilor după un alt criteriu de preferință și anume verificarea titlurilor autorilor părților, ceea ce în speță ar fi defavoarea celui care a cumpărat de bună credință în temeiul Legii nr.112/1995, încrezându-se în aparența statului de proprietar, ceea ce ar fi contra opțiunii legiuitorului.
În acest sens sunt și prevederile exprese ale art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, potrivit căruia bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora doar daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparație. Un astfel de caracter îl are și Legea nr.10/2001, care a înțeles să reglementeze toate situațiile juridice în legătura cu regimul juridic al unor imobile) preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 în care din diverse cauze, proprietarii deposedați abuziv nu au intrat în stăpânirea acestora, astfel că după data de 14.02.2001, persoanele îndreptățite la retrocedarea în natură sau prin echivalent au fost obligate să se conformeze condițiilor, procedurii și termenelor stabilite prin acest act normativ sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau în echivalent.
Existând două categorii de norme juridice care reglementează aceleași relații sociale, respectiv cele născute în legătură cu dreptul de proprietate, în mod firesc nu se vor mai aplica normele cu caracter general ale Codului civil, ci cele cu caracter special ale Legii nr.10/2001, care privesc numai regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de stat. Este evident că legea nu reglementează posibilitatea acțiunilor în revendicare în condițiile dreptului comun paralel și în contradicție cu procedura revendicării speciale pe care o prevede expres singura acțiune permisă.
Prin sentința civilă nr.1544 din 16.10.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul B reprezentat prin Primarul General, în ceea ce privește primul capăt de cerere, s-a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulate împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a respins excepția de inadmisibilitate a acțiunii și excepția lipsei de calității procesuale active a reclamantului, s-a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
S-a reținut că reclamantul nu a făcut nici un demers pentru restituirea imobilului în baza Legii nr.112/1995 și nu a notificat mandatara pârâtă că înțelege să revendice imobilul.
Împotriva sentinței civile de mai sus a formulat apel, apelantul - reclamant, criticând-o sub următoarele aspecte:
- în mod greșit prima instanță a apreciat că intimatul Municipiul B reprezentat prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă;
- prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii de constatare a existenței dreptului de proprietate al apelantului asupra imobilului revendicat.
- excepția lipsei de calitate procesuală activă a fost respinsă cu o motivare greșită;
- în mod greșit s-a respins acțiunea în revendicare.
Intimata depune o întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apelul este nefondat.
Astfel, în speța dedusă judecății, s-a apreciat că pârâtul Municipiul B reprezentat prin Primarul General nu are calitate procesuală pasivă întrucât între recurent și pârât nu există nici un raport de drept material care să poată fi transpus în plan procesual prin prezenta cerere.
În ceea ce privește lipsa calității procesuale active, s-a constatat că atâta vreme cât reclamantul face dovada faptului că la un moment dat autorul său a avut în proprietate respectivul imobil acesta are calitate procesuală activă în cauză.
Mai mult decât atât, instanța a constatat că recurentul este unicul moștenitor al autorului său.
Analizând acțiunea în revendicare formulată de reclamant, instanța va constata că în cazul acestor imobile legea nu mai permite aplicarea regulilor din literatură de specialitate și din practică judecătorească pornind de la prevederile art.480 cod civil privind compararea titlurilor de proprietate invocate de părți și restituirea imobilului de la posesorul neproprietar, ci a impus folosirea de către fostul proprietar deposedat abuziv numai a procedurii instituite de acest act normativ pentru restituirea efectivă a imobilului sau după caz, pentru stabilirea unor măsuri reparatorii prin echivalent.
De asemenea, în toate situațiile în care Convenția Europeană a Drepturilor Omului a obligat Statul Român să restituie reclamanților imobilul înstrăinat chiriașului în baza Legii nr.112/1995, reclamanții au deținut o hotărârea judecătorească pronunțată în contradictoriu cu Statul Român sau cu unitatea administrativ teritorială, soluționată anterior datei la care s-a încheiat actul de vânzare-cumpărare în baza Legii nr.112/1995 și prin care pârâtul fusese obligat să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului imobilul și prin care se constatase nevalabilitatea titlului statului.
În speță însă, reclamantul nu deține nici o hotărârea judecătorească nici anterioară și nici ulterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă va respinge, ca nefondat, apelul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant - cu domiciliul în B, nr.20-28,.11,.A,.8,.39, sector 1 împotriva sentinței civile nr.1544 din data de 16.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL cu sediul în B,-, sector 5 și cu domiciliul în B,-,.2, sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.07.2009.
PREEȘDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
IA -
Red.
Tehnodact.
Ex.5/13.07.2009
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Stere LearciuJudecători:Stere Learciu, Claudiu Marius Toma
