Pretentii civile. Speta. Decizia 5005/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3621/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5005R
Ședința publică de la 03 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nițu Petronela Iulia
JUDECĂTOR 2: Scrob Bianca Antoaneta
JUDECĂTOR -- -
GREFIER -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.325F din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, a, C, G, Tribunalul Ialomița, având ca obiect-drepturi bănești spor de 50%
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care
Curtea constatând cauza în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentință civilă nr.325F din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, a fost espinsă, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat, excepție ridicată de pârâtul Ministerului Justiției și Libertăților, a fost admisă, în parte, ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamanții, C, G, - a, Și, împotriva pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Ialomița, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Ialomița să achite reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică începând cu luna martie 2009 și în continuare până la apariția unor noi reglementări legale cu privire la acest spor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul Tribunalul Ialomița să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, a fost respins capătul de cerere cu privire la plata dobânzilor legale și a fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce în bugetul pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților fondurile necesare achitării drepturilor acordate prin prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în privința
excepției autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Ministerului Justiției și Libertăților, că autoritatea de lucru judecat, ca excepție de fond nu poate fi primita, întrucât condițiile exprese, limitative si obligatorii ale acesteia nu sunt îndeplinite cumulativ, conform dispozițiilor art.1201 cod civil. Astfel, reclamanții nu au intentat oad oua cerere în judecată întemeiată pe aceeași cauza, care are același obiect și care sa fie făcută împotriva acelorași părți. Sentința atacata nr.185 F din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-, privind sporul de risc si suprasolicitare neuropsihica nu are același obiect cu cauza de fata, întrucât drepturile solicitate de către reclamanți privesc o alta perioada de timp, ceea ce este suficient pentru a nu fi prezenta excepția autorității de lucru judecat, fiindcă una dintre condițiile cumulative cerute obligatoriu de textul de lege citat, aceea a identității de obiect, nu este îndeplinită.
Mai mult decât atât, cererea de chemare în judecată ce a constituit obiectul dosarului cu nr- nu are aceeași cauză cu cererea ce constituie obiectul dosarului nr-.
Astfel, de știut că prin cauză a cererii de chemare în judecată se înțelege situația de fapt calificată juridic.
Prin urmare, motivul în drept care a dus la respingerea cererii reclamanților formulată în dosarul nr-, ca drepturile solicitate să li se acorde și pe viitor, îl reprezintă și faptul că la acel moment pârâtul Ministerului Justiției și Libertăților a recunoscut drepturile reclamanților potrivit Ordinului nr.768/C din 04.03.2009, ordin care însă în prezent este revocat, iar drepturile solicitate de reclamanți sunt acordate condiționat de faptul posesiei unor hotărâri judecătorești prin care li se recunoaște plata,pe viitor" sau, în continuare" a sporului de 50 % (Ordinul nr.1165/C din 09.04.2009).
Iată că între cele două cereri de chemare în judecată există deosebiri și cu privire la cauză, astfel încât nu sunt aplicabile dispozițiile art.1201 Cod civil.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că reclamanții au calitatea de judecători, respectiv personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Fetești.
La dosarul cauzei au fost depuse sentința civilă nr. 60/19.01.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr- și sentința civilă nr. 185 din 10 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Ialomița in dosarul nr-, prin care au fost admise acțiunile judecătorilor și personalului auxiliar cu privire la recunoașterea și plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50 % lunar din indemnizația de bază brută de încadrare.
De altfel, problema acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și implicit a pretențiilor reclamanților a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curte de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 21 din data de 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, a decis ca judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.239 alin.3 teza a II-a din Codul d e procedură civilă "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instanța trebuie să aibă în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept invocată în speță, referitoare la sporul de 50% solicitat de către reclamanți și apreciază că pretențiile acestora cu privire la acordarea acestui drept sunt întemeiate
Întemeiată este cererea reclamanților și cât privește acordarea pe viitor a acestor drepturi, atât timp cât recunoașterea dreptului reclamat în prezenta cauză s-a făcut la nivelul printr-o decizie dată în soluționarea unui recurs în interesul legii, decizie obligatorie, potrivit art.329 Cod procedură civilă, numai pentru instanțele de judecată și cât nu au loc modificări legislative care să clarifice reglementarea acestor drepturi este evident că reclamanții vor fi prejudiciați și pentru viitor prin neacordarea acestor drepturi.
Mai mult decât atât există un precedent care demonstrează inconsecvența pârâtului Ministerul Justiției și Libertăților cu privire le recunoașterea și achitarea pe viitor a acestor drepturi pentru reclamanți.
Astfel, după ce prin Ordinul nr.768/C din 04.03.2009, Ministerul Justiției și Libertăților a recunoscut și reglementat că începând cu data de 01.03.2009, judecătorii din cadrul instanțelor judecătorești beneficiază de un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară prevăzută de lege, ulterior, prin Ordinul nr. 1163/ și-a revocat propriul ordin, stabilind potrivit Ordinului nr. 1165/ că plata sporului de 50% începând cu 01.03.2009 numai.pentru judecătorii care dețin hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata,pe viitor" sau, în continuare " a acestui spor.
De asemenea, prin decizia nr. 174/10.04.2009 a Președintelui Curții de Apel Bucureștis -a decis ca începând cu data de 01.03.2009, personalul auxiliar și conex de la instanțele din circumscripția Curții de Apel București, care dețin hotărâri judecătorești executorii prin care li se recunoaște plata,pe viitor" sau, in continuare" a sporului de 50% pentru risc si suprasolicitare neuropsihica, li se va achita acest spor, înlocuindu-se astfel, Decizia nr. 117/06.03.2009 care fusese dată inițial pentru recunoașterea și plata acestui spor personalului auxiliar de specialitate.
Cât privește capătul de cerere privind actualizare sumelor cu indicele de inflație și a dobânzii legale, de la data nașterii drepturilor si pana la data plății efective, instanța constata că, în speță, ceea ce face obiectul reparației este prejudiciul real, suferit de către reclamanți ca urmare a neacordării unor drepturi bănești de natura salariala.
Repararea prejudiciului se face în condițiile răspunderii civile contractuale.
Beneficiul nerealizat, ca parte a prejudiciului suferit de către reclamanți este datorat devalorizării monetare survenite intre data când aceste drepturi ar fi trebuit acordate, si data plății efective, pe cale de consecință, măsura reparatorie adecvata fiind actualizarea sumelor cu indicele de inflație,de la data scadenței fiecărei sume la data plății efective.
Având in vedere si evoluția economico-sociala actuala, cat si soluțiile doctrinare si jurisprudențiale in materie, tribunalul a apreciat că în materia dreptului muncii daunele pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor bănești se pot concretiza in actualizarea cu indicele de inflație, de la data când fiecare suma ar fi devenit scadenta la data plății efective, ci nu și in dobânda legala,altminteri ar însemna sa se repare de doua ori același prejudiciu.
În acest sens cererea reclamanților și pentru acoperirea prejudiciilor viitoare este întemeiată întrucât aceste prejudicii îndeplinesc condițiile arătate mai sus.
Legat de cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor instanța a admis-o, reținând că, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr.386/2007.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs motivat, în termen legal recurenții pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu.
Recurentul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I, reprezentant al Statului Român, și în nume propriu, întemeindu-se pe dispozițiile art.304 pct.4, 5 și 9 pr.civ. a criticat sentința ca netemeinică și nelegală susținând că aceasta a fost data cu încălcarea normelor de procedura prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 (2) pr.civ.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au înțeles să cheme în judecată Statul R, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de garant, la toate termenele de judecată a fost însă citat doar Statul R, prin Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de pârât, iar în ciuda faptului că în preambulul hotărârii ca pârât figurează Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, în dispozitiv hotărârea este pronunțată doar în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Recurentul a mai arătat că Statul Român și Ministerul Finanțelor Publice sunt persoane juridice distincte, cel din urmă asigurând doar reprezentarea primului în raporturi juridice, numai că acesta participă nemijlocit ca subiect de drept și obligații conform art.3 (1) pct.81 din HG nr.34/2009.
Instanța de fond a admis cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, sens în care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, susținând că acesta nu este ordonator principal de credite pentru instituție din subordinea sa neputând fi obligat la plata salariilor pentru salariații altor instituții.
A mai arătat recurentul că potrivit Legii nr.500/2002, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice sunt ordonatori principali de credite, astfel că recurentul nu poate asigura unui alt ordonator principal de credite fondurile necesare plății salariilor angajaților proprii.
Între recurent și intimații-reclamanții nu există raporturi juridice de muncă, iar Ministerul Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art.4, 14, 28, 35 și 36 din Legea nr.500/2002, nu poate fi confundat cu bugetul de stat.
În concluzie, Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare, repartizând ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală.
S-a arătat cu privire la baza legală a sporului pentru risc și suprasolicitare psihică că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi un astfel de spor. Acest drept nu face obiectul art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, întrucât Protocolul 12 la Convenție, ratificat de România prin Legea nr.103/2006 consacră expres la art.1 ca:"Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare.", astfel că nu poate fi aplicat în speță câtă vreme nu există nici un text de lege care să recunoască dreptul la spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sentința civilă nr.325/F/21.04.2009 este neîntemeiată, în sensul că, acordarea pe viitor a sporului solicitat de către reclamanți prin cererea de chemare în judecată, reprezintă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești și legiferarea acordării unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a judecătorilor și personalului auxiliar.
Prin sentința civilă nr.185 F/10.03.2009, s-a respins cererea de acordare a sporului de 50% pe viitor, reținându-se că acesta se referă la un drept care nu s-a născut încă, astfel că acordarea acestui spor de instanța de judecată reprezintă o adăugare la lege ce contravine competențelor stabilite instanțelor judecătorești de legea fundamentală, fiind incident și motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.4 pr.civ.
Legea nr.50/1996 s-a abrogat prin art.30 din nr.OG8/2007, astfel încât, nr.OG8/2007, intrată în vigoare în cursul lunii februarie 2007, nu mai reglementează acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantumul sumei de 50%, pentru reclamanții personalul auxiliar, iar nr.OUG27/2006 nu mai reglementează acordarea acestui spor pentru reclamanții magistrați, astfel încât nici un reclamant nu mai este îndreptățit la acordarea acestui spor.
Cu privire la actualizarea sumelor solicitate nu sunt incidente în cauza condițiile prevăzute de art.1082 și art.1088 din Codul civil, întrucât nu se poate reține o culpă a pârâtului în alocarea acestora atât timp cât ele nu au fost aprobate prin legile bugetare de către legiuitor.
La rândul său, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, întemeindu-se pe dispozițiile artz.304 pct.9 pr.civ. a reiterat excepția puterii de lucru judecat, susținând că instanța fondului nu a avut în vedere faptul că prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomița sub nr-, la reclamanții au chemat în judecată Ministerul Justiției și al Libertăților, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Galați și Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce va fi pronunțată să fie obligați la plata drepturilor reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, pe perioada 01.09.2007 la zi și în continuare.
Din examinarea hotărârii pronunțate în primul proces, rezultă că acțiunea a fost admisă în parte pentru reclamanți, instanța respingând capătul de cerere pentru viitor.
Ulterior înregistrării dosarului la Tribunalul Ialomița reclamanții din primul dosar cărora li s-a admis în parte acțiunea pe perioada 01.09.2007 - 10.03.2009, au introdus prezenta cerere de chemare în judecată la Tribunalul Ialomița, înregistrată sub nr-, pentru perioada 01.03.2009 și în continuare, perioadă pe care Tribunalul Ialomițao respinsese prin sentința 185F/10.03.2003.
Între cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- cu care a fost investit Tribunalul Ialomița, admițând în parte acțiunea reclamanților prin sentința 185F/2009 și cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr- prin care a fost sesizat Tribunalul Ialomița soluționată prin sentinței nr.325F/2009 din 21 aprilie 2009 de către Tribunalul Ialomița, pe de altă parte, există putere de lucru judecat.
Pe fond, recurentul a arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Prin Decizia nr.21/10.03.2008 instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, astfel că din februarie 2007, când a intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, OG nr.8/24.01.2007, acest spor nu se mai cuvine intimaților.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor invocate și ținând seama de dispozițiile art.3041pr.civ. Curtea constată următoarele:
Astfel, în examinarea recursului formulat de Ministerul Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului și în nume propriu Curtea reține că cererea introductivă de instanță a fost formulată de intimații-reclamanți în contradictoriu cu Statul Român reprezentat, prin Ministerul Finanțelor Publice solicitându-se obligarea acestuia alături de ceilalți pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică; totodată intimații-reclamanți au solicitat prin cel de-al patrulea capăt de cerere obligarea Ministerului Finanțelor Publice să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare plății drepturilor bănești pretinse.
În acest sens, la fila 21 din dosarul primei instanțe există dovada citării legal al recurentului, cu respectarea dispozițiilor art.87 și urm. pr.civ, contrar susținerilor acestora ce apar ca nefondate.
Prin hotărârea recurată instanța fondului admițând acțiunea în contradictoriu cu recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în nume propriu, dar și ca reprezentant al Statului Român, corespunzător cererii de obligare al acestuia la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor, a omis a se pronunța însă asupra calității procesuale pasive a Statului Român, cu atât mai mult cu cât, acesta a fost menționat ca pârât, în partea introductivă a hotărârii, critica recurentului și sub acest aspect la adresa sentinței fiind fondată.
În consecință, nu există identitate între Statul Român reprezenta prin Ministerul Finanțelor Publice ca subiect de drept și Ministerul Finanțelor Publice acesta din urmă asigurând reprezentarea Statului Român corespunzător dispozițiilor art.3 (1) pct.81 din HG nr.34/2009, și mai mult nu există identitate între persoana chemată în judecată ca pârât, respectiv Statul Român și subiectul pasiv al raportului juridic obligațional dedus judecății prin care se solicita obligarea acestui pârât la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică și obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare plății drepturilor bănești sus-menționate.
Sunt nefondate, însă, criticile formulate de recurent în ceea ce privește reținerea greșită a calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerului Finanțelor Publice câtă vreme în raport de solicitarea de alocare a fondurilor necesare plății drepturilor ce au făcut obiectul prezentei cauze prima instanță, făcând o corectă interpretare logică și sistematică a dispozițiilor Legii nr.500/2002 a Finanțelor Publice, există identitate între acest pârât și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății.
Curtea reține că în mod corect a obligat prima instanță pe recurentul pârât să aloce pârâtului sumele corespunzătoare drepturilor cuvenite intimaților, reținând calitatea procesuală pasivă a primului, în raport de prerogativele ce îi revin în baza dispozițiilor Legii nr. 500/2002, interpretate sistematic și logic cu privire la elaborarea proiectului de rectificare a bugetului de stat, cu consecința că acestuia îi revine și atribuția de a vira de la bugetul de stat aprobat de parlament către ordonatorii principali de credite fondurile necesare plății sumelor cuprinse în titlurile executorii, în caz contrar pârâtul Ministerul Justiției fiind în imposibilitate de a dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, nefiind relevante inexistența raporturilor juridice de muncă cu intimata reclamantă a recurentului.
În același sens sunt și dispoz.art.131 al.1 din Legea nr.304/2004 ce dispune că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de sat, statul fiind reprezentat în raporturile juridice, referitoare la administrarea resurselor financiare, de Ministerul Economiei și Finanțelor, acestui din urmă revenindu-i, potrivit HG nr.386/2007 și Legii nr. 500/2002 prerogative în elaborarea proiectului bugetului de stat și proiectului de rectificare a acestuia, respectiv referitoare la administrarea resurselor statului și aprobarea modificării lor în fișele de investiții anexe la bugetul ordonatorilor principali de credite.
Totodată, dispozițiile art.5 alin.1 lit.e din HG nr.34/2009 ce conferă atribuții de apreciere Ministerului Finanțelor Publice în privința cererilor formulate de instituțiile publice de finanțare, suplimentare și virare a creditelor bugetare, constituie un argument pentru reținerea calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Finanțelor Publice în cauză, în lipsa atragerii sale în proces, intimații aflându-se în imposibilitate de a-și realiza creanța stabilită prin prezenta hotărâre.
Nefondată este și susținerea recurentului Ministerul Finanțelor Publice potrivit cărora prima instanță ar fi acordat în mod nelegal cu încălcarea dispozițiilor art.1082 și art.1088 Cod civil, câtă vreme potrivit dispozițiilor art.1084 cod civil și art.161 alin.4 din Codul muncii, ce consacră principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin executarea cu întârziere a obligației de plată a drepturilor salariale, acestea putând fi acordate chiar în lipsa unei culpe a debitorului.
Curtea va respinge susținerile recurentului Ministerul Justiției și Libertăților referitoare la greșit respingere de către prima instanță a excepției autorității de lucru judecat în raport de cererea de chemare în judecată, soluționată prin sentința civilă nr.185 F/10.03.2009, a Tribunalului Ialomița, pronunțată în dosarul nr-, deoarece după cum corect a reținut și prima instanță între cele două acțiuni nu există identitate de obiect și de cauză.
Mai mult, în condițiile în care prin sentința civilă nr.185 F/10.03.2009, a Tribunalului Ialomița, pronunțată în dosarul nr-, admițându-se acțiunea formulată de intimații-reclamanți s-a dispus obligarea pârâților la plata sporului de risc și supralicitare neuropsihică aferent perioadei 01.09.2007 - la zi și începând cu 01.03.2008 pentru personalul auxiliar și respingându-se cererea de obligare a acestor drepturi și în continuare, iar prin hotărârea recurată în cauză s-a acordat sporul solicitat, începând cu martie 2009 și în continuare, nu se poate vorbi nici de identitate de obiect, cele două sentințe vizând perioade diferite și nici de identitate de cauză.
De asemenea, nu se poate susține că respingerea cererii de acordare a drepturilor bănești pe viitor prin sentința civilă nr.185 F/10.03.2009, a Tribunalului Ialomița, pronunțată în dosarul nr-, a trecut în puterea lucrului judecat, câtă vreme sub acest aspect cererea raportându-se la un moment de timp nedeterminat, hotărârea judecătorească are autoritate de lucru judecat relativă.
Mai mult, în condițiile în care cauza juridică a celor două acțiuni este diferită, în primul caz întemeindu-se pe refuzul de recunoaștere a pârâților al caracterului nelegal al abrogării dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, iar în cel de-al doilea caz, refuzul de plată al drepturilor salariale cuvenite personalului din justiție ulterior emiterii Deciziei 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se poate vorbi de o autoritate de lucru judecat.
Totodată, în raport de dispozițiile obligatorii pentru instanță a Deciziei sus-menționate a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art.329 alin.3 pr.civ. nu pot fi primite susținerile recurenților potrivit cărora sporul de suprasolicitare neuropsihică nu s-ar mai cuveni intimaților ulterior intrării în vigoare a OG nr.8/2007, cu atât mai mult cu cât decizia de interpretare unitară menționată este ulterioară emiterii OG nr.8/2007 și statuează în sensul că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000; tot pentru aceleași considerente apar ca nefondate și susținerile privind nelegala admitere a cererii de acordare pe viitor a sporului solicitat de intimații-reclamanți, a lipsei unui temei juridic a acordării a acestui drept salarial - acesta fiind reprezenta chiar de obligativitatea Deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii și cu atât mai mult cu cât în considerentele deciziei s-a reținut că au supraviețuit dispozițiilor prin care art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin OG nr.83/2000 sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică - că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice, precum și celelalte susțineri ale recurenților privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de instanța de fond.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.312 pr.civ. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților, va admite recursul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive; va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenții Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.325F din data de 21.04.2009, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata, a, C, G, Tribunalul Ialomița,.
Admite recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva aceleiași sentințe.
Modifică, în parte, sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. /2ex
03.09.2009
Jud. fond.:;
Președinte:Nițu Petronela IuliaJudecători:Nițu Petronela Iulia, Scrob Bianca Antoaneta
