Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 441
Ședința publică din data de 15 mai 2009
PREȘEDINTE: Gherghina Niculae
JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Veronica Grozescu C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Smeeni,sat, județul B, împotriva sentinței civile nr. 224 pronunțată la data de 13 martie 2003de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna Smeeni,sat, județul
Prezența și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 8 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitatea recurentului să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 15 mai 2009 când, în urma deliberării, a pronunțat următoarea decizie:
Curtea:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Pogoanele sub nr. 631/2002 reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie suprafața de 100. teren pretins acaparat de pârât.
In motivarea acțiunii reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafețe de teren de 1000. și pe latura de Nord se învecinează cu pârâtul, care în mod repetat începând cu anul 1998 și-a mutat gardul iar pe linia despărțitoare și-a construit o bucătărie și un de porci, în acest fel ocupându-i abuziv o suprafața de 100. din proprietatea sa.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar acte și a solicitat proba cu interogatoriu pârâtului și expertiză de specialitate.
Ulterior, reclamantul și-a completat acțiunea cu încă un capăt de cerere privind stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților.
După analizarea probelor Judecătoria Pogoanelea pronunțat la 12 decembrie 20902 sentința civilă nr.689 prin care a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul trasat conform raportului de expertiză întocmit de ing., obligând totodată pe pârât să demoleze J din peretele construit, respectiv partea ce depășește linia de hotar și să-și retragă șopronul ridicat la aceeași construcție identificat în schița anexă la expertiză.
- 2 -
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea.
La pronunțarea soluției, instanța de fond a reținut că în raport cu măsurătorile efectuate de expert pârâtul deține o suprafață mai mică decât cea înscrisă în titlul său de proprietate și în atare situație nu se poate admite că acesta ar fi ocupat vreo suprafață din terenul proprietatea reclamantului.
Cât privește capătul de cerere vizând stabilirea liniei de hotar, instanța făcând aplicarea art. 584 cod civil a omologat varianta propusă de expert stabilind în consecință hotarul despărțitor al celor două proprietăți.
Conform prevederilor art. 615 Cod civil proprietarul fiind obligat să-și facă streașina casei sale astfel încât apele din ploi să se scurgă pe terenul său, văzând că pârâtul a lipit o construcție a sa cu cea a reclamantului, instanța a dispus obligarea acestuia să demoleze J din peretele construcției, respectiv partea ce depășește linia de hotar și să-și retragă șopronul ridicat până la picătura streașinei.
Apelul declarat de pârât împotriva sentinței a fost respins de Tribunalul Buzău prin decizia civilă nr.224 din 13 martie 2003, instanța de control reținând că s-a făcut o corectă apreciere a probelor cauzei și a dispozițiilor legale incidente în materie.
Impotriva deciziei a declarat recurs în termen legal pârâtul considerând-o nelegală și netemeinică, susținând în esență că instanțele în mod greșit au omologat varianta de grănițuire care, practic îl deposedează pe pârât de încă 16. teren pe lângă suprafața de 45. pe care îi are în minus.
Sub un al doilea aspect recurentul susține că deși a învederat instanței de apel faptul că pe rolul Judecătoriei Pogoanele se află în curs de soluționare dosarul civil nr. 74/2003 având ca obiect cererea sa de revendicare pentru suprafața de 45. teren acaparată de pârât (reclamantul din cauza de față) prin mutarea gardului despărțitor și față de aceasta a solicitat suspendarea judecății până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în grănițuire, cererea a fost în mod nejustificat respinsă.
Se solicită pentru motivele invocate admiterea recursului și casarea deciziei cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea cererii de suspendare a cauzei la același tribunal.
In fața instanței de recurs, după ce cauza a fost suspendată în baza disp. art. 244 pct. 1 Cod pr.civilă până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului nr.74/2003 al Judecătoriei Pogoaneles -a depus decizia nr. 640 pronunțată de Tribunalul Buzău la data de 19 septembrie 2008.
Curtea, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, față de actele și lucrările dosarului și de normele legale incidente în soluționarea cauzei constată că recursul este fondat și va fi admis în baza disp. art. 312 (1), (2), (3) și (5) rap. la disp. art.304 pct. 9 Cod pr.civilă cu motivarea de mai jos:
In speță, instanța fondului investită de reclamant cu soluționarea unei acțiuni în revendicare completată ulterior cu stabilirea liniei de hotar între proprietățile părților a reținut, în baza probatoriului administrat că nu se regăsesc condițiile de admisibilitate înscrise în art. 480 Cod civil pentru revendicare întrucât nu s-a probat faptul că pârâtul ar fi ocupat vreo porțiune din proprietatea reclamantului.
Cât privește stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților instanța
- 3 -
de fond făcând aplicarea disp. art. 584 și art. 615 Cod civil a găsit întemeiat cel de-al doilea capăt de cerere și a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților omologând expertiza întocmită în cauză.
Insă în fața instanței de recurs s-a depus ca act nou decizia civilă nr. 640 pronunțată de Tribunalul Buzău la 19 septembrie 2008 prin care, admițându-se recursul declarat de pârâtul din prezenta cauză se modifică în tot sentința atacată și pe fond se admite în parte acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâtul (reclamant în dosarul de față).
Din considerentele acestei decizii rezultă că în raport cu probatoriul administrat s-au dovedit atât proprietatea reclamantului pe suprafața de teren pretinsă, posesia exercitată de pârâtul neproprietar asupra acesteia cât și acapararea terenului prin mutarea semnelor de hotar.
In raport cu acest act nou depus în recurs este evident că stabilirea liniei de hotar prin hotărârea a cărei reformare se cere nu mai poate subzista, fiind necesar a se stabili cu certitudine linia de hotar față de actele de proprietate deținute de părți, luându-se în calcul și împrejurările stabilite irevocabil prin hotărârea judecătorească mai sus citată.
Se impune de aceea casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond care va ordona efectuarea unei noi expertizede specialitate în vederea trasării corecte a hotarului despărțitor dintre proprietățile părților litigante.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul, domiciliat în comuna Smeeni,sat, județul B, împotriva deciziei civile nr. 224 pronunțată la data de 13 martie 2003 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna Smeeni,sat, județul B și în consecință:
Casează sus-menționata decizie și sentința civilă nr.689 pronunțată la data de 19 decembrie 2002 de Judecătoria Pogoanele, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Veronica Grozescu
- - C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red.ȘC /tehnored.OC
2 ex./19.05.2009
631/2002 Judec.
195/2003 Trib.
Președinte:Gherghina NiculaeJudecători:Gherghina Niculae, Constanța Ștefan Veronica Grozescu