Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 461/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 461
Ședința publică de la 28 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viorica Olariu
JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu
JUDECĂTOR 3: Valeria Cormanencu
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de împotriva încheierii din 15 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații, G și,având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată; recurenta a depus prin serviciul de registratură concluzii scrise, înscrisuri în susținerea recursului și o cerere prin care solicită judecata în lipsă,fără prezența pârâților,arată că renunță la reprezentarea de către un avocat și solicită a se avea în vedere concluziile scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și văzând că s-a solicitat judecata în lipsă,a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași la data de 30.03.2009 reclamata - a investit instanța cu acțiune în revendicarea suprafeței de cca. 2.000. situată în Municipiul I,-, teren pretins deținut de pârâții și.
Reclamanta a evaluat imobilul la suma de 500.000 Ron, pentru care a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 8.256,52 Ron ( 18 dosar fond.
La data de 29 mai 2009 prin cererea depusă în scris la dosar în primă instanță reclamanta în conformitate cu art. 246(1) Cod procedură civilă a declarat că renunță la judecată conform art. 246 al. (2) Cod procedură civilă ( 22).
Reclamanta solicită prin aceeași cerere în aplicarea art. 23 al. (1) înregistrată la nr. 146/1997 restituirea taxei judiciare de timbru.
Tribunalul Iași prin încheierea din 15.06.2009 în baza art. 246 Cod procedură civilă ia act de renunțarea la judecată a reclamantei și respinge cererea ce are ca obiect restituirea taxei de timbru.
Constată prima instanță că potrivit art. 23 alin. 1 Cod procedură civilă "sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: când taxa plătită nu era datorată, când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal, când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale, când, în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat și când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
Reține tribunalul că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a se dispune restituirea și nu este întemeiată.
Împotriva hotărârii tribunalului, prin cererea înregistrată la 06 iulie 2009 reclamanta a declarat recurs, încadrând motivele în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Se susține în aplicarea și interpretarea art. 24 din Legea nr. 146/1997 că nu se restituie taxele judiciare de timbru plătite prin aplicarea de timbre fiscale mobile, astfel că în toate celelalte cazuri, inclusiv renunțările la acțiune taxa de timbru se restituie. Invocă recurența că acțiunea are un obiect funciar, fiind chemați în judecată alăturat persoanelor fizice Primarul Mun. I, Comisia Județeană de fond funciar, Comisia locală de fond funciar, formulând capete de cerere în constatarea nulității titlului emis pârâților.
În dezvoltarea motivului de recurs sunt analizate și interpretate dispozițiile art. 42 din Legea nr. 1/12000, ale art. 15 lit. "p" din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de taxă de timbru, obiectul acțiunii fiind cerere introdusă de proprietar pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau alte persoane juridice în perioada 06.03.1945 - 22.12.1989,scutire ce se aplică și pentru cererile accesorii și incidente.
Cu privire la calea de atac, recurenta arată că în procedura reglementată prin art. 23 din Legea nr. 146/1997 și Normele metodologice de aplicare aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 al Ministrului Justiției nu este prevăzută, fiind stabilit numai termenul în care poate fi făcută cererea, plata făcută nu este datorată.
Recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează.
Procesul civil este guvernat deprincipiul disponibilității,reclamantul având obligația impusă prin art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă de a indica obiectul cererii șivaloarea,după prețuirea sa.
În conformitate cu art. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997 acțiunile și cererile introduse la instanțe judecătorești, sunt supuse taxelor judiciare de timbru. În faza judecății în primă instanță în aplicarea criteriului valoric (art. 2 Cod procedură civilă) reclamantul a indicat obiectul acțiunii în revendicare, ce are caracter patrimonial, a indicat valoarea și a plătit taxa de timbru calculată conform art. 2 din Legea privind taxele judiciare de timbru. Faptul că acțiunea are și alte capete de cerere pentru care nu sunt datorate taxe judiciare și de timbru nu înlătură obligația de plată a taxei în capătul de cerere prin care se solicită revendicarea.
În cauză sunt incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 146/1997 care prevăd: "Când o acțiune are mai multe capete de cerere,cu finalitate diferită,taxa judiciară de timbru se datorează pentrufiecare capăt de cerereîn parte, după natura lui, cu excepția cazurilor în care prin lege se prevede altfel.
În faza judecății în primă instanță reclamanta-recurentănu a contestatcuantumul taxei de timbru în termenul și modalitatea prevăzute de legea specială și a Normelor metodologice de aplicare, critica fiind formulată pentru prima dată în calea de atac.
Încăile de atac,în aplicarea art. 316, art. 294 Cod procedură civilănu se pot face alte cereri noi,controlul judiciar, în limitele cererii, are ca obiect stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță.
În art. 23 din Legea nr. 146/1997 prevede expres și limitativ în al. (1) cazurile în care se restituie la cererea petiționarului sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru și anume:
a) când taxa plătită nu era datorată;
b) când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal;
c) când acțiunea sau cererea rămâne fără obiect în cursul procesului, ca urmare a unor dispoziții legale;
d) când în procesul de divorț, părțile au renunțat la judecată ori s-au împăcat;
e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă.
În al. (2) art. 23 din lege reglementează cuantumul în care taxa de timbru se restituie, numai în anumite cazuri, teza I, în procesele de divorț lit. "d" și anume J din taxa plătită, iar în cazul de la litera "e", teza a II-a, taxa se restituie proporțional cu admiterea contestației.
Legea taxelor judiciare de timbru nu include între cazurile reglementate prin art. 23 al. (1) și pe acela al "renunțării" la judecată, în acțiunea în revendicare. Restituirea taxelor se dispune numai în procesul de divorț pentru împăcarea părților și respectiv renunțare la judecată.
În al. 2 ind. 1 al art. 23 din Legea nr. 146/1997 introdus prin nr.OUG 212/2008 din 04 decembrie 2008 se prevede:
"(2^1) În cazul în care părțile seîmpacăînainte de prima zi de înfățișare, suma achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie în întregime, iar în cazulîmpăcăriiulterior primei zile de înfățișare, se restituie până la J din suma achitată, proporțional cu actele procesuale îndeplinite.
Prima instanță a constatat prin încheiere, dată fără drept de apel că reclamantul a "renunțat" la judecată, conform art. 246 al. (1) Cod procedură civilă după comunicarea cererii de chemare în judecată.
În speță, nu a avut loc o "împăcare", a părților, în sensul stingerii procesului prin învoiala părților (art. 271 alin. 1 Cod procedură civilă), renunțarea fiind rezultatul exercitării dreptului de dispoziție al reclamantei, a manifestării sale de voință unilaterală, prin cerere scrisă în cursul judecății, în primă instanță.
Deșinu s-a motivat expres declarația de recurspe nr.OUG 212/2008 pct. 8 s-a impus analiza textului de lege ca urmare a încadrării motivelor în art. 304 pct. 9 și a criticilor formulate în aplicarea greșită a art. 23 din Legea nr. 146/1997, modificată, ce include și alin. 2^1, text în vigoare la 29 mai 2009, dată la care s-a renunțat la judecată ( 22 dosar fond).
Cererea de chemare în judecată nu este motivată în drept, așa cum impun dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, obiectul este însă precizat și evaluat pentru capătul principal de cerere "Revendicare" pentru care s-a calculat și achitat taxa de timbru, ce a impus și competența tribunalului ca instanță de prim grad.
Procesul nu este funciar în totalitate, așa cum este definit prin art. 1 din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005 - judecăților în materia restituirii proprietăților funciare - plângere, contestație - acțiunea în nulitate titlu de proprietate, fiind scutită de plata taxelor judiciare de timbru numai în capetele de cerere cu acest obiect (art. 2 din Legea nr. 1/2001). judiciare de timbru nu s-au achitat în speță în capetele de cerere accesorii ci numai pentru revendicare.
Fiind corect calculate și datorate în capătul de cerere ce are ca obiect revendicare conform art. 1 și 2 din Legea nr. 146/1997, pentru considerentele expuse cererea de restituire nu se încadrează în art. 23 lit. "a" din Legea nr. 146/1997.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 15 lit. "p" din Legea nr. 146/1997 care prevăd că sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru "orice acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru. în totalitate de plata taxelor de timbru este o cerere nouă, invocată în calea de atac, nu s-a formulat o astfel de apărare la fond, tribunalul nu trebuia și nici nu s-a pronunțat asupra acesteia, astfel că nu poate fi obiect al controlului judiciar.
Așa cum s-a reținut, scutirea din legea specială a operat numai în capetele de cerere accesorii ce pot fi încadrate ca proces funciar nu și pentru revendicare.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanta a solicitatcomparareatitlurilor de proprietate, arătând că pârâții au drept de proprietate constituit, în alt proces acțiunea în nulitate a titlului de proprietate a pârâților pe care a promovat-o s-a respins prin hotărâre irevocabilă, ceea ce permite încadrarea în drept în art. 480 Cod civil.
Astfel fiind, nu sunt incidente nici dispozițiile Legii nr. 18/1991 modificate prin Legea nr. 247/2005 invocate în dezvoltarea motivelor de recurs privind scutirea de plata taxei judiciare de timbru.
În cauză nu sunt aplicabile nici prevederile art. 15 lit. "r" din Legea nr. 146/1997, acțiunea nu are ca obiect restituirea imobilului preluat de stat în perioada 06 martie 1945-22 decembrie 1989.
În acțiunea în revendicare se cerere obligarea pârâților de a preda reclamantei terenul în litigiu, pentru care au drept de proprietate stabilit în condițiile Legii fondului funciar, recurenta invocând că titlul său este preferabil.
Criticile formulate cu privire la încălcarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 în procedura de soluționare a cererii nu sunt întemeiate.
Restituirea taxei de timbru fiind formulată prin aceeași cerere scrisă de renunțare la judecată, instanța are competența și obligația de aos oluționa prin același act de procedură ce nu derogă de la dreptul comun.
Încheierea atacată, redactată conform art. 255 și art. 261 Cod procedură civilă cuprinde considerentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în darea soluției, cu referire și la art. 23 din Legea nr. 146/1997.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă Curtea respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de - împotriva încheierii din 15.06.2009 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul - pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 Octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -- -
Grefier,
Red. -
Tehnored.
Tribunalul Iași:
20.11.2009
2 ex.
Președinte:Viorica OlariuJudecători:Viorica Olariu, Cristiana Angelescu, Valeria Cormanencu