Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 54/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1260/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.54
Ședința publică de la 19.01.2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 2: Simona Gina Pietreanu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 639/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă .
Obiectul pricinii - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat, în calitate de reprezentant al recurenta - reclamantă, în baza delegației de substituire nr. 01/19.01.2010, emisă de Baroul București - Cabinet Individual de Avocatură " u" (pe care o depune), avocat, în calitate de reprezentant al intimata - pârâtă, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/20.07.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 13).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocatul intimatei - pârâte invocă excepția inadmisibilității recursului potrivit art. 299 din Codul d e procedură civilă, în speță, prezentul recurs a fost declarat împotriva unei hotărâri pronunțată în recurs, astfel, decizia civilă 639 din 23.03.2009 a fost pronunțată de Tribunalul București, în calea de atac a recursului.
Chiar dacă recurenta, în motivarea recursului său, invocă faptul că tribunalul ar fi trebuit să soluționeze un apel și nu un recurs, acest fapt nu îi conferă legitimitatea procesuală să formuleze un recurs la recurs și, conform principiului unicității căii de atac, o cale de atac se poate soluționa o singură dată.
Avocatul recurentei - reclamantei solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului, întrucât recursul vizează doar un singur aspect, greșita calificare a căii de atac, motiv pentru care partea nu poate fi privată de un grad de jurisdicție, sens în care invocă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât greșita hotărâre pleacă de la o încadrare greșită a căii de atac exercitată împotriva sentinței de fond.
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentei - reclamante, având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea cu trimitere spre rejudecare tribunalului, având în vedere următoarele argumente:
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct. 5 și art.304 pct. 1 din Codul d e procedură civilă.
Consideră că instanța care a soluționat decizia pe care o atacă nu a fost constituită potrivit art.54 alin.1 din Legea nr.333/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005, în sensul componenței completului de judecată ce trebuia să fie format din doi judecători.
La interpelarea instanței, ce anume semnifică notorietatea valorii apartamentului invocată prin motivele de recurs, câtă vreme criteriile de stabilire a valorii obiectului unei cereri de chemare în judecată sunt diferite de "notorietate", în sistemul procesual civil, avocatul recurentei - reclamante susține că imobilul în litigiu este format dintr-un apartament cu 5 camere, situat în centrul capitalei, astfel încât este de notorietate că depășește valoarea prevăzută de art. 2821din Codul d e procedură civilă.
În fapt, este vorba de o neregularitate a cererii de chemare de judecată privind absența evaluării obiectului cererii, cu sancțiunea expres prevăzută de art.114 din Codul d e procedură civilă și art. 133 din Codul d e procedură civilă, pentru această neregularitate neputând fi constatată nulitatea recursului.
Prin urmare, instanța de apel ar fi trebuit să pună în vedere părții să-și precizeze obiectul dedus judecății.
Consideră că, în nicio situație, nu poate interveni pierderea căii de atac cu toate consecințele prevăzute de lege, doar pentru că, în cererea de chemare în judecată, nu a fost prețuit obiectul. Greșeala a fost generată de faptul că această cerere era scutită de plata taxelor de timbru potrivit art. 15 lit. r din Legea nr.146/1997, iar obiectul cererii este dat de dispozițiile care reglementează evaluarea dată de reclamant cererii și în care, în nicio situație, nu conduce la o astfel de sancțiune.
La interpelarea instanței, precizează oral că valoarea imobilul este de aproximativ 50.000 EURO, nu solicită cheltuieli de judecată
Avocatul intimatei - pârâte, având cuvântul, solicită, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil și, în subsidiar, ca neîntemeiat.
Sub un prim aspect, nicio persoană, în apărare, nu-și poate invoca propria culpă. În speță, reclamanta avea obligația de a indica valoarea obiectului dedus judecății, prin cererea de chemare în judecată, potrivit dispozițiilor art. 112 din Codul d e procedură civilă.
Pe de altă parte, valoarea pe care o susține astăzi - 100.000 lei, nu este dovedită, în cauză, nu a fost efectuată o expertiză, care să determine această valoare, nu există elemente care să conducă la stabilirea acestei valori, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune chitanța nr. 105/09.11.2009, reprezentând onorariu avocat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B, la data de 17.04.2008, sub nr-, reclamanta a chemat-o în judecată pe pârâta, solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin care pârâta să fie obligată să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, str. -. - nr. 9, compus din corpul B și apartamentul nr. 4 din corpul În fapt, a arătat că imobilul a intrat în patrimoniul autoarei sale, prin deschiderea succesiunii soțului ei, care dobândise imobilul prin cumpărare în anul 1940. Prin Decretul nr. 92/1950, imobilul a fost preluat de stat. Pârâta a cumpărat imobilul de la Primăria Municipiului B, în baza Legii nr. 112/1995.
În drept, s-au invocat art. 480, 481 și 998 Cod civil, art.2 din Legea nr.10/2001.
La termenul de judecată din data de 05.06.2008, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive a Judecătoriei sectorului 1 B și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Prin sentința civilă nr. 7642/5.06.2008, Judecătoria sectorului 1 Baa dmis excepția necompetenței teritoriale exclusive și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că acțiunea în revendicare este o acțiune în realizare, cu caracter real, și, întrucât se referă la un imobil, se soluționează conform art.13 Cod de procedură civilă, de către instanța competentă material, în a cărei circumscripție se află imobilul.
Cum imobilul ce formează obiectul prezentului litigiu se află în sectorul 4, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei sectorului 4
Dosarul a fost înregistrat pe rolul acelei instanțe, sub nr-, iar, prin sentința civilă nr. 6063/17.11.2008, Judecătoria sectorului 4 Baa dmis excepția autorității de lucru judecat, în raport de decizia civilă nr. 466/A/12.09.2000 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă.
În admiterea acestei excepții, instanța de fond a avut în vedere faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 cod civil și art.166 Cod de procedură civilă, existând triplă identitate - de părți, obiect și cauză - între prezentul litigiu și cel soluționat anterior, de către curtea de apel, în mod irevocabil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta, solicitând instanței admiterea acestuia, desființarea în tot a sentinței civile nr. 6063/17.11.2008 a Judecătoriei sectorului 4 B, ca nelegală și netemeinică.
Prin decizia civilă nr. 639 R/23.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a constatat nul recursul formulat de recurenta reclamantă și a obligat recurenta la 3.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 303 Cod de procedură civilă, recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar art. 3021Cod de procedură civilă prevede sancțiunea nulității pentru lipsa motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Având în vedere nemotivarea căii de atac prin însăși cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, care a avut loc la 31.12.2008, tribunalul, în baza art.3021Cod de procedură civilă, a constatat nul recursul.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă, a obligat recurenta la plata cheltuielilor de judecată, către intimată, în cuantum de 3000 lei, reprezentând onorariu apărător, conform chitanței depuse la dosar.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului București, ca instanță de apel.
Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 Cod de procedură civilă, s-a raportat la faptul că instanța ce a soluționat cauza dedusă judecății nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară, modificată, conform cărora apelurile se judecă în complet format din doi judecători și recursul se judecă în complet format din trei judecători, dispoziții ce nu au fost respectate în cauză.
Astfel, normele legale referitoare la compunerea și constituirea instanței au caracter imperativ, acest motiv de recurs putând fi invocat de oricare parte și oricând, chiar după expirarea termenului pentru motivarea recursului, instanța de recurs fiind obligată să invoce, din oficiu, acest motiv, iar părțile neavând posibilitatea de a achiesa la o hotărâre pronunțată de un complet nelegal constituit.
În consecință, recurenta a susținut că încălcarea normelor care reglementează compunerea instanței rezultă din însuși actul de procedură ce se atacă cu recurs, în speță, decizia civilă nr. 639 R/23.03.2009, de unde rezultă că apelul declarat de apelanta a fost soluționat de trei judecători în loc de doi, încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, modificată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod de procedură civilă, recurenta a susținut că, prin calificarea greșită a unei căi de atac și interpretarea eronată a dispozițiilor art. 2811Cod de procedură civilă (nota instanței de recurs - 2821Cod de procedură civilă), coroborate cu cele ale art. 112 alin.3 Cod de procedură civilă, i s-a respins apelul, aplicându-i-se o sancțiune specifică recursului, vătămare ce nu va putea fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură, respectiv a deciziei pronunțată de către tribunal.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta a susținut că a formulat o acțiune în revendicarea unui imobil dintr-o zonă centrală (), fiind de notorietate că două apartamente în B nu pot consta numai 100.000 lei, fapt ce nu necesita demonstrație,datoritănotorietății sale și puterii facile de apreciere, astfel încât calea de atac ce ar fi trebuit indicată de judecătorul fondului ar fi fost apelul, iar nu recursul, tribunalul încălcând atât principiul legalității căii de atac, cât și dispozițiile art.84 Cod de procedură civilă, ceea ce echivalează cu o neobservare a formelor legale, în sensul art.105 alin.2 Cod de procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare în termenul legal prevăzut de art. 308 alin. 2 Cod de procedură civilă, dar, în ședința publică din 19.01.2010, a invocat excepția procesuală de procedură a inadmisibilității recursului, susținând că acesta a fost promovat cu încălcarea dispozițiilor art. 299 Cod de procedură civilă și a principiului unicității căii de atac, ce presupune ca, întru-un litigiu, o cale de atac să se soluționeze o singură dată, fiind inadmisibilă recurarea la nesfârșit a hotărârilor pronunțate.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, și deliberând cu prioritate, în temeiul art.137 alin.1 Cod de procedură civilă, asupra excepției procesuale de procedură a inadmisibilității recursului, invocată de intimata, Curtea reține următoarele:
Sub aspectul excepției inadmisibilității, Curtea consideră că, în ipoteza în care, prin intermediul căii de atac a recursului, se pune în discuție însăși calificarea unei căi de atac declanșată împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de fond, această cale de atac nu poate fi inadmisibilă, ci instanța are obligația de a examina dacă a fost respectat în cauză principiul legalității căilor de atac.
Astfel, într-o ierarhie a principiului unicității căii de atac, invocat de intimată și a principiului legalității căii de atac, instanța de recurs consideră că are prioritate principiul legalității căii de atac, cu precizarea necesară că dispozițiile procesuale care instituie, într-un sistem de drept, căile de atac pe care o parte poate să le exercite trebuie să fie nu doar accesibile, dar și previzibile,calitatea legii, de a fi accesibilă și previzibilă, fiind o garanție a procesului echitabil în materie civilă, astfel cum este acesta protejat prin art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauzaRotaru împotriva României, hotărârea din 4 mai 2000, par. 52, 55).
Cum, în cauza dedusă judecății, prin motivele de apel formulate în fața Tribunalului București, s-a solicitat instanței recalificarea căii de atac ce a fost menționată, de către judecătorul fondului, în sentința civilă nr. 6063/17.11.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, cerere ce a fost respinsă de către tribunal, este evident că se impune verificarea aspectului legalității căii de atac, ce ar fi putut fi exercitată împotriva acestei sentințe.
În acest context, Curtea apreciază că cercetarea admisibilității recursului, în cauza dedusă judecății, nu poate fi paralizată prin invocarea acestei excepții procesuale și se impună cercetarea motivelor de recurs și dezlegarea acestui aspect de legalitate.
Procedând la examinarea recursului, Curtea reține următoarele:
Prin efectul introducerii cererii de chemare în judecată de către reclamanta, instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în revendicare imobiliară, prin compararea titlurilor, având ca obiect imobilul situat în B, str. -. - nr.9, corp A,.2,.4, sector 4 și corp B situat la aceeași adresă, în contradictoriu cu pârâta.
Prin sentința civilă nr. 6063/17.11.2008, Judecătoria sectorului 4 Baa dmis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta, respingând, în consecință, cererea formulată de reclamanta, constatând autoritatea de lucru judecat, în raport de decizia civilă nr. 466/A/12.09.2000 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr. 2807/2000, această sentință fiind dată cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Împotriva acestei sentințe, la data de 19.01.2009, reclamanta a formulat declarație de recurs, fără, însă, a anexa acestei declarații și motivele de recurs.
La data de 23.03.2009, reclamanta a formulat motive de apel împotriva sentinței civile nr. 6063/17.11.2008, prin care a solicitat, ca o chestiune procedurală prealabilă, recalificarea căii de atac, ca fiind cea a apelului, iar nu a recursului, susținând că imobilul revendicat în cauză are o valoare cu mult peste 100.000 lei.
Astfel cum rezultă din practicaua deciziei civile nr. 639/R/23.03.2009, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recalificare a căii de atac formulată de recurentă, având în vedere că partea nu a indicat valoarea obiectului cererii deduse judecății la instanța de fond, și, în consecință, a invocat, din oficiu, nulitatea cererii de recurs, în raport de nemotivarea acestei cereri, în termenul legal, consecința fiind aceea a constatării nulității recursului declarat de reclamanta.
Din parcurgerea acestui itinerariu al soluțiilor pronunțate, rezultă, în mod evident, că, în prezenta cauză, se interferează obligațiile procedurale ale părților și obligațiile instanțelor de judecată, în ipoteza în care primele nu sunt respectate, se pun în dezbatere aspecte ce țin de calitatea apărării, și, cel mai important, de dreptul de acces la un tribunal, ca o componentă materială a dreptului la un proces echitabil garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În acest sens, deși rezultă, în mod expres, din dispozițiile art. 112 Cod de procedură civilă, care reglementează conținutul cererii de chemare în judecată, că aceasta trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când prețuirea este cu putință, în opinia Curții, sancțiunea nerespectării acestei obligații nu poate determina suprimarea dreptului la exercitarea a două căi de atac, în ipoteza în care o hotărâre pronunțată într-o anumită cauză este susceptibilă atât de apel, cât și de recurs, ci, eventual, în fața instanței de fond, putea determina sancțiunea procesuală a suspendării judecății, în temeiul art. 1551Cod de procedură civilă.
În contextul în care, este evident că, în fața instanței de fond, reclamanta nu și-a respectat obligația legală de a indica valoarea obiectului cererii deduse judecății, Curtea apreciază că, în mod corelativ, nici instanța de judecată nu și-a respectat obligația instituită de art. 129 alin. 4 și 5 Cod de procedură civilă, și nu a pus în vedere părții, nicicând pe parcursul procesului, să-și îndeplinească această obligație, consecința fiind aceea a aprecierii valorii obiectului cererii sub pragul de 100.000 lei, prevăzut de art. 2821alin.1 Cod de procedură civilă, și a instituirii dreptului la recurs, iar nu la apel, împotriva sentinței pronunțată în fața instanței de fond.
În acest punct, prin raportare la obligațiile pe care apărătorul unei părți le-ar fi avut pentru a-i prezerva acesteia toate drepturile procesuale, Curtea consideră că acesta ar fi avut obligația ca, odată cu declarația de recurs, să formuleze și motivele de recurs, în termenul prevăzut de art. 301, raportat la art. 303 Cod de procedură civilă și, prin intermediul acestora, să invoce nelegalitatea căii de atac menționată de instanța de fond.
Având convingerea că, în cauză, calea de atac corectă este cea a apelului, reclamanta a formulat, însă, motive de apel împotriva sentinței civile nr. 6063/17.11.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, în condițiile art. 287 alin. 2 Cod de procedură civilă, respectiv, până la prima zi de înfățișare, solicitând recalificarea căii de atac.
Această solicitare a fost respinsă de Tribunalul București, doar în considerarea faptului că partea nu a indicat valoarea obiectului cererii deduse judecății la instanța de fond.
Or, în acest context, în considerarea sancțiunii ce a fost aplicată părții, aceea a nulității recursului, cu consecința suprimării unei căi de atac, și, deci, a afectării dreptului de acces la calea de atac a apelului, Curtea consideră că, în cauza dedusă judecății, trebuie să realizeze un examen de proporționalitate a măsurii dispuse de tribunal, argumentele deja expuse fiind ajutătoare în acest sens.
Astfel, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în ipoteza în care există o ingerință în dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial, instituit de lege, această ingerință nu doar că trebuie să fie legală, să urmărească un scop legitim și să fie necesară într-o societate democratică, dar ea trebuie să fie și proporțională, proporționalitate ce se apreciază prin balansul dintre măsura dispusă și interesele aflate în joc, dintre mijloacele folosite și scopul vizat (a se vedea cauzaLungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006, definitivă la 26 aprilie 2006, par. 36).
Or, dacă sancțiunea nulității recursului este prevăzută de lege, respectiv de art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, urmărește un scop legitim - respectarea unor formalități impuse de lege, buna administrare a justiției și evitarea aglomerării instanțelor superioare cu cauze de o importanță redusă (a se vedea cauzaRoseiro împotriva Portugaliei, hotărârea din 23 octombrie 2003), în considerarea structurii căii de atac a recursului, Curtea apreciază că această sancțiune nu era necesară și proporțională în cauză, pentru următoarele argumente:
Sub un prim aspect, Curtea consideră necesar să precizeze că, dacă în materie civilă, instanța de contencios european a drepturilor omului nu instituie, în sarcina statelor contractante, obligația de a crea instanțe de apel sau de recurs (casație), nu mai puțin, în ipoteza în care, statul reglementează, în propriul sistem de drept, atât calea de atac a apelului, cât și a recursului, accesul la aceste grade de jurisdicție trebuie să fie efectiv, garanțiile fundamentale ale articolului 6 din Convenție fiind aplicabile (cauzaBlandeau Franței, hotărârea din 10 iulie 2008, cauza Gregorio de Andrade Portugaliei, hotărârea din 14 noiembrie 2006).
În cauza dedusă judecății, câtă vreme instanța de fond nu a considerat necesar să afle care este valoarea obiectului cererii deduse judecății și nu i-au pus în vedere această obligație reclamantei, Curtea apreciază că, în virtutea doctrinei efectului util al normelor legale, în ipoteza unei acțiuni în revendicare imobiliare, ce se referă la două corpuri de clădire, și în absența unor probe contrare, calea de atac ce urma a fi dată în cauză era aceea a apelului, și nu a recursului, un argument suplimentar al acestui raționament fiind acela al rațiunii legii ( ratio legis), în sensul în care art. 2821Cod de procedură civilă se referă, în mod evident, la cereri cu o complexitate redusă, ce nu trebuie să parcurgă gradele de jurisdicție ale apelului și recursului.
Or, în opinia Curții, rațiunea legiuitorului, în actualul sistem procesual, este aceea de a institui, și în materie civilă, accesul la calea de atac a apelului și a recursului, excepția fiind aceea doar a căii de atac a recursului, în cauze de o importanță redusă, excepțiile fiind de strictă interpretare și aplicare.
În același sens, instanța de recurs apreciază că tribunalul nu ar fi putut respinge în mod automat cererea de recalificare a căii de atac, întemeindu-se doar pe argumentul că partea nu a indicat valoarea obiectului cererii deduse judecății la instanța de fond, ci ar fi avut obligația, pentru dezlegarea corectă a acestei cereri, să solicite reclamantei să-și precizeze această valoare, și, în cazul în care ar fi fost contestată această valoare, de către partea adversă, să dispună în consecință.
Neprocedând în acest mod, i s-a produs reclamantei o vătămare procesuală esențială, constând în aplicarea sancțiunii nulității recursului, nulitate ce nu a mai permis cercetarea pe fond a motivelor de apel, într-o cauză a cărei complexitate este dată de obiectul său și de acestei valori pentru reclamantă, ceea ce echivalează cu împiedicarea dreptului părții de acces la calea de atac a apelului împotriva sentinței civile nr. 6063/17.11.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 4 B, măsură ce nu este necesară în cauză și nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între scopul vizat, mijloacele utilizate și interesul reclamantei de a-și vedea protejat pretinsul drept de proprietate.
Cum, în fața instanței de recurs, după ce s-a dezbătut asupra noțiunii denotorietatea valorii imobilului, pe care Curtea o respinge în mod categoric, prin prisma faptului că însușifaptul notoriuar putea fi dovedit prin probareanotorietății,iar, în ipoteza disputei asupra dreptului de proprietate cu privire la un imobil, criteriul valoric, cu consecințe asupra competenței, compunerii completului de judecată și căilor de atac, este unul variabil, reclamanta și-a precizat valoarea obiectului cererii, ca fiind cea de 50.000 EURO, cuantum ce depășește pragul valoric instituit de art. 282 ind. 1 Cod de procedură civilă și atrage, prin interpretarea per a contrario a acestui text legal, calea de atac a apelului, Curtea apreciază că singurul remediu efectiv în cauză, pentru a garanta dreptul părții la un proces echitabil, între care dreptul de acces nu este decât un aspect, este acela al casării deciziei recurate și rejudecării căii de atac, fără ca instanța de recurs să speculeze, la acest moment procesual, asupra soluției ce se va pronunța în cauză.
Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, prin aplicarea directă a dispozițiilor convenționale ale art. 6 par. 1 din Convenție, această constatare fiind suficientă pentru a nu mai examina și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 1 Cod procedură civilă, Curtea, respingând excepția de inadmisibilitate a recursului, ca nefondată, în temeiul art. 312 alin. 1, 3 și 5 Cod de procedură civilă, va admite recursul declarat de recurenta - reclamantă împotriva deciziei civile nr. 639/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă, va casa decizia recurată și va trimite cauza, spre rejudecarea apelului, Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția de inadmisibilitate a recursului, ca nefondată.
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr. 639/23.03.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - pârâtă.
Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecarea apelului, Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored./CS
2 ex/18.02.2010
----------------------------------------------
- Secția a III-a -
-
-
Președinte:Bianca Elena ȚăndărescuJudecători:Bianca Elena Țăndărescu, Simona Gina Pietreanu
