Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - pretenții -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR. 55
Ședința publică din 10 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Ciută Oana
JUDECĂTOR 2: Andrieș Catrinel
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava
Pe rol judecarea apelului declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1855 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
La apelul nominal au răspuns reclamantul intimat, lipsă fiind reprezentantul pârâtei apelante Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând apelul în stare de judecată, a dat cuvântul la dezbateri.
Reclamantul intimat precizează că a fost arestat preventiv și deținut la Penitenciarul Iași timp de 1 an și 6 luni. Susține că și- pierdut locul de muncă și în penitenciar s-a îmbolnăvit, a fost umilit și bătut, calificat ca infractor. Mai arată că și fiul său a avut de suferit din cauza arestării sale, fiind nevoit să renunțe la examenul de admitere în cadrul Ministerului d e Interne.
Cu privire la excepția tardivității, pe care o invocă pârâtul apelant Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, precizează că de la data revocării arestării nu a primit nici un act procedural, sau vreo sentință, prin care să-i fie adusă la cunoștință soluția definitivă privind achitarea sa. Susține că a solicitat de mai multe ori instanței să-i comunice soluția procedurală în ceea ce-l privește. Mai arată că a luat la cunoștință de soluția revocării măsurii arestării preventive la data de 28 mai 2007, când a primit copia legalizată a sentinței.
Întrebat fiind, precizează că nu are cunoștință de ce s-a întâmplat cu dosarul în care a fost arestat. Solicită respingerea apelului, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Botoșani ca temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că acțiunea a fost introdusă cu depășirea termenului prevăzut de lege, sens în care solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra apelului de față, constată:
La data de 11 februarie 2008, pe rolul Tribunalului Botoșani, secția civilă, sub nr- a fost înregistrată acțiunea formulată de reclamatul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin care a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 50 000 lei, cu titlu de daune morale și 20 000 ei daune materiale, în baza art. 504 Cod procedură penală.
În motivarea cererii, a arătat că la data de 1 februarie 1985 a fost arestat de Procuratura locală I și deținut la Penitenciarul Iași până la 22 august 1986, respectiv o perioadă de 1 an, 6 luni și 22 zile. A fost acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 249 și 256 Cod penal, respectiv neglijență în serviciu și primire de foloase necuvenite.
Prin sentința penală nr. 50 din 7 august 1986 s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive în ce-l privește. Instanța a reținut atât lipsa vinovăției pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată, cât și inexistența unui prejudiciu și, în baza art. 350, 139 și 140 Cod procedură penală, a revocat măsura arestării preventive. Este evident că măsura arestării sale preventive a fost luată pe nedrept, fapt ce i-a cauzat insuportabile suferințe fizice și morale. Astfel, pe parcursul detenției a fost bătut, umilit, înjurat, calificat ca tâlhar, torturat, fapt ce a condus la provocarea unei afecțiuni bronșice. Soția sa a fost nevoită să facă nenumărate drumuri pe traseul B - I pentru a participa la termenele de judecată. A mai menționat că la data arestării era angajat la Direcția Sanitară B, a fost privat de drepturile salariale, i-a fost desfăcut contractul de muncă. În ceea ce privește termenul de 1 an, arătat de art. 505 al. 2 Cod procedură penală, solicită se avea în vedere decizia nr. 5216/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care statuează că această reglementare nu se aplică deoarece s-ar crea o situație de vădită dispoziție în raport cu scopul reglementării, a accesului liber la justiție. Într-o altă decizie a aceleiași instanțe (638/2006) s-a precizat că termenul de 1 an, prevăzută de art. 505 Cod procedură penală poate fi socotit discriminatoriu în măsura în care nu era o justificare obiectivă, rezonabilă în raport cu prevederile art. 5 și 14 din CEDO. Jurisprudența CEDO consacră principiul primordialității și a efectului direct a dispozițiilor dreptului comunitar. Sub acest aspect acțiunea în repararea daunelor provocate de erori judiciare este imprescriptibilă. În final, a mai menționat că fiul său, a resimțit din plin șocul acestei arestări, fiind nevoit să renunțe la examenul de admitere în Ministerul d e Interne.
În dovedire, a depus în copie carnetul său de muncă, bilet de ieșire din spital, sentința penală nr. 50/1986, calculul daunelor materiale.
La 22 mai 2008, reclamantul a precizat că solicită 500 000 euro, în echivalent lei ca daune morale, iar daunele materiale sunt cele precizate în acțiune, inițial.
La 23 mai 2008, pârâtul prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Bai nvocat excepția introducerii tardive a acțiunii, deoarece art. 506 al. 2 Cod procedură penală arată că acțiunea în răspundere patrimonială pentru erori comise în procesul penal se introduce în termen de 18 luni. Or, de la data punerii în libertate a reclamantului au trecut mai bine de 22 ani.
Chiar dacă s-ar lua în considerare termenul general de prescripție, de 3 ani, acțiunea ar fi, de asemenea, tardiv introdusă.
Prin sentința civilă nr. 1855 din 11 decembrie 2008, Tribunalul Botoșania respins excepția tardivității acțiunii, ridicată de Statul Român și a admis în parte acțiunea.
Pârâtul Statul Român a fost obligat să plătească reclamantului daune morale în echivalent lei la data plății a sumei de 187 300 euro și daune materiale în sumă de 48 500 lei vechi ce va fi reactualizată de la data scadenței plății la data plății efective și convertită în lei noi.
Prin încheierea nr. 69 din 6 februarie 2009, Tribunalul Botoșania dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul hotărârii, în sensul că a stabilit suma de 49 500 lei vechi în loc de 48 500 lei vechi și a inserat mențiunea dreptului de apel în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele considerente:
Acțiunea formulată nu este tardivă în raport de art. 506 al. 2 Cod procedură civilă care prevede că poate fi introdusă în termen de 18 zile de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței sau a ordonanțelor procurorului.
În speță, instanța a constatat că la dosar nu a fost depus nici un act din care să rezulte soluția definitivă dată în ceea ce-l privește pe reclamant iar demersurile efectuate de prima instanță în acest sens au rămas fără nici un rezultat. În lipsa unei decizii, termenul de 18 luni nu a început să curgă în 1985 și nici ulterior acestui an, până la formularea acțiunii de față.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul, a fost arestat preventiv în perioada 1 februarie 1985 - 22 august 1986, un interval de 1 an, 6 luni și 22 zile. Reclamantul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul Procuraturii Locale I nr. 2780/P/2004, confirmat de Procuratura Județeană I, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzute de art. 214 al. 2 Cod procedură penală, fals intelectual, prevăzută de art. 189 Cod procedură penală și luare de mită, prevăzută de art. 254 Cod penal.
Prin sentința penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Județean I, definitivă prin decizia penală nr. 2509 din 22 octombrie 1996 a Tribunalului Suprem s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și restituirea cauzei la procuratură în conformitate cu art. 333 Cod procedură penală pentru completarea urmăririi penale. Nu există la dosar vreun alt document din care să rezulte că soluția a fost dată de organele de urmărire penală în ceea ce-l privește pe reclamant, astfel încât Tribunalul a reținut că acesta a fost privat de libertate în mod nelegal și că are dreptul la repararea pagubei suferite, în temeiul art. 504 al 6 Cod procedură civilă. Astfel, instanța a apreciat că reclamantul trebuie despăgubit pentru salariul ce l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost reținut, în total de 1 an și 9 luni și până la data de 1 octombrie 1988 când salariul reclamantului a fost majorat la 2365 lei.
În ceea ce privește daunele morale, Tribunalul a apreciat că acestea i se cuvin reclamantului într-un cuantum de 10 000 euro pentru fiecare lună de arest, în total suma de 187 300 euro în echivalent lei. Instanța a stabilit îndreptățirea reclamantului la daune morale în raport de consecințele negative personale ale privării de libertate, de faptul că fiul reclamantului nu a reușit să urmeze o școală militară tocmai datorită acestei măsuri și, în general, datorită amprentei pe care o lasă în psihicul unei persoane perioada de arest, de-a lungul timpului.
Împotriva sentinței civile mai-sus arătate, a formulat apel, în termen legal Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Județeană
În motivarea apelului se arată că instanța a soluționat în mod greșit excepția tardivității acțiunii întrucât, atât prin dispozițiile constituționale sau alte norme prevăzute în parte sau tratate internaționale la care România este parte nu este prevăzută imprescriptibilitatea dreptului persoanelor prejudiciate prin măsuri ilegale de deținere de a porni acțiune în repararea pagubei. Tribunalul nu a ținut cont de precizările reclamantului, atât în acțiune cât și din declarația dată în instanță precum că, prin sentința penală nr. 50 din 7 august 1986 a Tribunalul Județean I, rămasă definitivă în același an, s-a dispus și achitarea acestuia și să calculeze termenul de 18 luni în funcție de acest an. Cât privește fondul cauzei, apelantul a apreciat că daunele sunt nelegale, în condițiile în care criteriile de apreciere a prejudiciului moral suferit de reclamant nu au fost dovedite de reclamant.
Prin întâmpinare, reclamantul - intimat solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că a luat cunoștință de soluția revocării măsurii arestării preventive la data de 28 mai 2007, dată de la care a început să efectueze demersuri pentru clarificarea situației dosarului de fond. La dosar nu a fost atașat nici un act care să se încadreze în categoria celor enumerate de art. 504 al. 3 Cod procedură penală, astfel încât, în lipsa unei decizii, cererea sa nu s-a prescris.
Pe fondul cauzei, intimatul și-a reiterat susținerile din prima instanță.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de apel invocate în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat.
În conformitate cu jurisprudența CEDO termenele pentru efectuarea anumitor acte de procedură, termenul de prescripție, de decădere, sancțiunile pentru nerespectarea acestora reprezintă limitări admise ale dreptului de acces la justiție, prevăzut de art. 6 al. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu condiția să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului.
În legislația națională, conform art. 506 al. 2 Cod procedură penală, acțiunea pentru repararea pagubei materiale sau a daunei morale în cazul privării de libertate în mod nelegal poate fi introdusă în termen de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanței procurorului, prevăzute în art. 504 Cod procedură penală.
Articolul 504 al. 3 Cod procedură penală prevede că privarea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz prin ordonanțe ale procurorului ori prin hotărâre instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, hotărâri definitive de achitare sau hotărâri definitive de încetare a procesului penal pentru cauza prevăzută în art. 10 al. 1 lit. j Cod procedură penală.
În speța de față, raportat la dispozițiile mai-sus menționate, hotărârea penală invocată de reclamant de revocare a măsurii arestării preventive (sentința penală 50 din 7 august 1986 a Tribunalului Județean I, rămasă definitivă) constituie, ea însăși, un temei pentru exercitarea acțiunii prevăzută de art. 504 Cod procedură penală, nemaiavând relevantă existența sau inexistența hotărârii de achitare a reclamantului, după cum, greșit a reținut prima instanță.
Susținerea reclamantului că a luat cunoștință de soluția revocării măsurii arestării preventive abia la data de 28 mai 2007 nu poate produce efecte juridice în cauză întrucât reclamantul nu a făcut dovada că ar fi efectuat, anterior acestei date, demersuri pentru a intra în posesia hotărârii judecătorești de revocare a măsurii arestării preventive, încercări care s-ar fi încheiat cu eșecuri din culpa autorităților legale abilitate.
Acest termen de 18 luni, prevăzut de lege, urmărește un scop legitim și nici nu afectează substanța însăși a dreptului pretins pentru a fi în afara limitărilor permise de CEDO a dreptului la un proces echitabil.
Față de arestarea reclamantului cu mult timp înainte de intrarea în vigoare a dispozițiilor art. 504 - 507 Cod procedură penală, Curtea constituie că dreptul acestuia la acțiune s-a născut la data intrării în vigoare a termenului de 18 luni, prevăzute de art. 506 al. 2 Cod procedură penală, respectiv 1 ianuarie 2004.
Având în vedere că acțiunea a fost introdusă abia la data de 8 februarie 2008, cu depășirea termenului prevăzut de lege, aceasta este inadmisibilă, fiind întrunite condițiile prescripției dreptului la acțiune.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul și va schimba în totalitate sentința atacată, conform dispozitivului ce urmează:
În numele Legii,
DECIDE:
Admite apelul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, cu sediul în B,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 1855 din 11 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr-.
Schimbă în totalitate sentința civilă nr. 1855 din 11 decembrie 2008 a Tribunalului Botoșani.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune, formulată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Respinge acțiunea ca inadmisibilă dată fiind prescripția dreptului la acțiune.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
Tehnored.
4ex/07.05.2009
Președinte:Ciută OanaJudecători:Ciută Oana, Andrieș Catrinel
