Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 550/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.550
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamanta împotriva deciziei civile nr. 683/A/ din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat în substituirea avocatului pentru reclamanta recurentă și consilier juridic pentru pârâtul intimat Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul reclamantei recurente pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâtului intimat pune concluzii de respingere a recursului și menținerea hotărârii primei instanțe.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constata următoarele:
Prin sentința civila nr. 2114/21.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul - s-a respins acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Stratul Român prin Consiliul Local al Municipiului
Pentru a se pronunța astfel prima instanța a reținut următoarele:
Potrivit extrasului de CF nr.41368 T, nr.cad.4268/IX, asupra apartamentului nr.9 situat în T,-,.9 proprietar tabular este Statul R cu titlu de cumpărare asupra cotei de 1/3 parte, întabulare operată potrivit încheierii nr.4459/1980, și cu titlu de expropriere asupra cotei de 2/3 parte, întabulare operată potrivit încheierii nr.301/1989.
Solicitarea formulată de către reclamantă de restituire a cotei de 1/3 din apartamentul nr.9, a fost respinsă prin dispoziția nr.1361/14.06.2004 a Primăriei T ca fiind făcută peste termen și neprocedural.
Din analiza extrasului de carte funciară, precum și a cărții funciare nr. 41368 T se reține că Statul Rad obândit cu titlu de cumpărare cota revendicată, fără a rezulta că în speță ar fi operat o preluare abuzivă. În plus, prin materialul probator depus în cauză, reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate afirmat, asupra cotei de 1/3 din apartamentul nr.9.
Analizând titlul cu care a trecut cota de 1/3 din imobil în favoare statului, respectiv contractul de vânzare-cumpărare, s-a apreciat că raportat la art.12 și 16 din Constituția din 1965 tratatelor internaționale la care România era parte și la legile în vigoare la momentul transferului, preluarea a fost realizată în baza unui titlu valabil.
În consecință, față de cele reținute, văzând și prevederile art.6 din Lg.nr.213/1998, instanța a respins acțiunea formulată, respectiv atât cererea de constatare a caracterului abuziv al preluării cotei de 1/3 din.nr.9 din imobilul situat în T,- și pe cale de consecință și cererea subsecventă privind restabilirea situației anterioare de CF.
S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri a promovat apel reclamanta, cererea de recurs fiind înregistrata la aceasta instanța in dosarul nr- la data de 23.04.2008, criticând hotărârea pentru netemeinicie si nelegalitate.
Reclamanta recurenta solicita admiterea apelului cu consecința admiterii acțiunii. În motivarea cererii de apel arata ca imobilul a fost preluat de către Statul R fără titlu, in baza Decretului nr. 223/1974 in baza unui act normativ considerat de instanțele superioare ca fiind neconstituțional, iar dreptul sau de proprietate nu încetat niciodată, acțiunea sa fiind admisibila in temeiul art. 36 alin.1 din Legea nr. 7/1996.
În drept întemeiază cererea pe disp.art. 480, 481C.pr.civ. si art. 36 pct. 1 din Legea 7/1996.
Paratul intimat a formulat întâmpinare prin care solicita respingerea apelului reclamantei, arătând ca prima instanța corect a reținut ca Statul este proprietarul tabular cu titlu de cumpărare asupra cotei de 1/3 parte, intabulare operata potrivit încheierii 4459/1980 si cu titlu de expropriere asupra cotei de 2/3 parte, intabulare operata potrivit încheierii nr. 301/1989.
Prin decizia civilă nr.683/A din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr-,a respins ca fiind nefondat apelul promovat de apelanta împotriva sentinței civile nr. 2114/21.02.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul - în contradictoriu cu intimatul STATUL ROMÂN prin Consiliul Local Municipiul
Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Potrivit extrasului de carte funciara aflat la fila 15 dosar apel, coroborata cu precizarea făcuta de reclamanta apelanta in apel( fila 17), in proprietatea Statului Rat recut cota de 1/6, iar nu 1/3 din imobilul in speța(apartamentul nr. 9, cuprins in CF nr. 41368 T, nr. top 7268/IX, cu titlu de cumpărare.
Prin Dispoziția nr.1361/14.06.2004 emisa de Primarul Municipiului T (filele 8-10 dosar fond) s-a respins cererea formulata de reclamanta petiționara in temeiul Legii 10/2001 pentru restituirea si a acestei cote, pe considerentul ca cererea nu a fost făcuta in termenul si potrivit procedurii prevăzute de acest act normativ.
Cum reclamanta, in absenta unei probe contrare, nu a înțeles sa atace aceasta dispoziție, conform disp.art 26 din aceasta lege, pentru verificarea legalității sale, actul administrativ in discuție a devenit irevocabil, astfel încât petiționara nu mai poate recurge ulterior la dreptul comun, așa cum a făcut in speța, întrucât Legea 10 /2001 a suprimat posibilitatea de a se apela la dispozițiile dreptului comun pentru a se constata ineficacitatea actelor de preluare a imobilelor naționalizate. Calea dreptului comun, aleasa in speța este inadmisibila raportat la exigentele Legii 10/2001- lege specială la ale cărei prevederi a si recurs reclamanta, insa fără respectarea termenului de depunere a notificării.
De asemenea, chiar daca s-ar admite ca in limita cotei in discuție (1/6) imobilul a intrat in domeniul statului prin contract de vânzare cumpărare(si, astfel, cota s-ar sustrage sferei de aplicare a Legii 10/2001), demersul pendent nu poate primi eficienta cat timp nu se poate identifica vreun motiv de nulitate a operațiunii de vânzare-cumpărare sa conducă la lipsirea ei de efecte.
De altfel, reclamanta, in absenta unor acte de stare civila, nu legitimează calitatea procesuala nici de a accede nici la Legea 10/2001 pentru a obține proprietatea asupra cotei in discuție, si nici la dreptul comun.
Împotriva deciziei civile nr. 683/A/ din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr- a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia și modificarea hot. atacate în sensul constatării treceri în mod abuziv în proprietatea statului a cotei de 1/6 din imobilul înscris în CF nr. 41368 și restabilirea situației anterioare a cărții funciare.
În motivarea recursului reclamanta a arătat că imobilul descris mai sus a fost preluat de Statul Român fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 223/1974 și în prezent se impune restituirea acestuia în condițiile solicitate.
În drept reclamanta recurentă a făcut trimitere la dispozițiile art. 480, 481 cod civil și art. 36 pct. 1 din Legea nr. 7/1996.
La filele 5-6 a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece reclamanta a solicitat imobilul, în temeiul Legii nr. 10/2001 însă prin Dispoziția nr. 1361 din 14.06.2004 Primarul municipiului Tar espins cererea numitei, iar aceasta nu a înțeles să atacate Dispoziția de respingere, aceasta rămânând definitivă.
Ca atare, a conchis pârâtul intimat, reclamanta nu poate alege calea dreptului comun pentru a eluda efectele juridice nefavorabile produse în cadrul unei proceduri administrativ jurisdicționale speciale, derogatorii de la dreptul comun.
Examinând recursul prin prisma celor arătate și în condițiile prevăzute de art. 304 raportat la art. 306 și art. 312 Cod pr.civilă se reține că acesta este nefondat.
În mod corect instanța de apel a reținut că acțiunea promovată de către reclamantă tinde la a lipsi de efecte juridice Dispoziția nr. 1361 din 14.06.2004 emisă de Primarul mun. T, act administrativ jurisdicțional intrat în circuitul civil ca urmare a neatacării in justiție chiar de către reclamanta recurentă din prezenta cauză.
În aceste condiții, reclamanta nu poate folosi calea dreptului comun pentru a înlătura efectele juridice ale unei proceduri speciale, nefiind de admis ideea că un subiect de drept poate exercita două căii jurisdicționale, în mod subsecvent, mai ales în condițiile în care în procedura specială nu a primit o soluție favorabilă.
Acțiunea reclamantei, după cum corect au reținut primele instanțe, chiar în temeiul dreptului comun nu-și poate produce efectul scontat câtă vreme dreptul litigios a făcut obiectul unui contract de vânzare cumpărare, act juridic care este în ființă, în speță fiind incidente și dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 33 din 8.06.2008 pronunțată de
Față de cele arătate, și reținând că hotărârea instanței de apel este legală Curtea va proceda la respingerea recursului declarat de către reclamanta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de către reclamanta împotriva deciziei civile nr. 683/A/ din 21 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 03.06.2009
Tehnored /04.06.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: C și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Claudia Rohnean, Trandafir Purcăriță