Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 560/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (262/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.560
Ședința publică de la 26.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie Mari -
JUDECĂTOR 3: Cristian Olteanu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - reclamanți, și -, împotriva deciziei civile nr.1325/17.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Obiectul pricinii - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - reclamantă personal, intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin consilierul juridic (în baza delegației pe care o depune), lipsind recurenții - reclamanți și - și intimata - pârâtă CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Consilierul juridic al intimatului - pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE solicită respingerea recursului, ca nefondat, având în vedere că reclamanții aveau posibilitatea formulării unei acțiuni în pretenții și nicidecum în revendicare mobiliară de mijloace circulante, prin raportare la cuantumul sumei de bani solicitată prin cererea precizatoare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 B la data de 29.11.2007, sub nr-, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Casa de Economii și Consemnațiuni CEC și Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la restituirea sumelor de 1.190.000 lei și 69.690 lei, actualizate, împreună cu dobânzile aferente acestora/dobânda CEC, sume ce au fost confiscate autorului acestora prin decizia Curții Supreme de Justiție nr. 1350/1952 și depuse la CEC cu recipisele nr. 26388 și 26700 din 1951, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că autorul acestora, defunctul, a fost condamnat în anul 1951, în temeiul Legii nr. 284/1947 și Legii nr. 638/1946, întrucât a procurat un număr de monede de aur cu bani rezultați din cultura orezului și pentru că era în curs de a mai procura și alte monede din aceeași sumă, la 6 ani de detenție, iar monedele și sumele de bani găsite asupra sa, sau la domiciliul său, în timpul percheziției efectuate, au fost confiscate și depuse la CEC. Având în vedere, pe de o parte, măsurile abuzive luate de Statul Român în perioada 1951-1952, iar pe de altă parte, faptul că CEC refuză restituirea monedelor confiscate, a fost formulată prezenta acțiune, solicitându-se admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată, în vederea reparării abuzurilor săvârșite.
În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr. 261/2002.
Prin întâmpinarea formulată la termenul din data de 18.01.2008, pârâta Casa de Economii și Consemnațiuni CEC a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a CEC SA și excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la actualizarea sumelor confiscate.
La data de 18.01.2008, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Totodată, a invocat excepțiile netimbrării acțiunii, excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând admiterea acestora.
Prin cererea precizatoare depusă la data de 05.02.2008, reclamanții au arătat că își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 480, 482 cod civil raportat la dispozițiile art. 119 Cod penal, menționând, totodată, că valoarea estimativă a obiectului cererii de chemare în judecată este de 200 lei. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a CEC, reclamanții au solicitat respingerea acesteia având în vedere că recipisele nr. 26388 și 26700, atașate la dosar și în baza cărora solicită restituirea sumelor de bani confiscate, emană de la această instituție. Au solicitat, de asemenea, și respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, având în vedere că acțiunea de revendicare este imprescriptibilă.
La termenul din data de 07.03.2008, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca neîntemeiată, dispunând, totodată, unirea excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților cu fondul.
La termenul din 9.05.2008 s-a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii, căreia instanța i-a dat întâietate.
Prin sentința civilă nr. 4725/9.05.2008 Judecătoria Sectorului 3 Baa dmis excepția inadmisibilității, a respins cererea formulată de către reclamanți ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea lor, astfel cum a fost precizată, reclamanții au solicitat obligarea pârâților la restituirea sumelor de 1.190.000 lei și 69.690 lei consemnate la CEC, calificând cererea ca fiind revendicare mobiliară de mijloace circulante, întemeiată pe dispozițiile art. 480, 482 Cod civil.
Instanța a reținut că temeiul de drept indicat de reclamanți este unul greșit în condițiile în care în materia revendicării de bunuri mobile se aplică două texte de lege din Codul civil, respectiv art. 1909 și art. 1910 Cod civil, care determină existența unui regim juridic diferențiat privitor la revendicarea mobiliara față de cel aplicabil revendicării imobiliare.
Acțiunea în revendicare se aplică bunurilor mobile care pot fi posedate, bunurilor mobile corporale, doar acestea fiind susceptibile de detențiune materială. Banii reprezintă bunuri consumabile și fungibile și nu pot constitui obiectul unei acțiuni în revendicare mobiliară, nemaiexistând în materialitatea lor de la data eventualei confiscări.
Așa fiind s-a constatat că reclamanții au la dispoziție alte mijloace procedurale pentru a solicita restituirea bunurilor confiscate, iar nu calea acțiunii în revendicare de drept comun.
Împotriva acestei hotărâri la data de 20.06.2008 a declarat apel, cererea de apel fiind înregistrata pe rolul Tribunalul București Secția a a Civilă.
În motivarea apelului s-a susținut că, în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea reclamanților ca fiind inadmisibilă, întrucât temeiul invocat de aceștia a fost cel de revendicare mobiliară. Au susținut apelanții că în mod greșit a fost respinsă acțiunea lor, întemeiată pe prevederile art. 480 Cod civil care dau dreptul proprietarului de a se bucura și dispune de lucrurile sale în mod exclusiv și absolut întrucât acest text de lege nu se referă la proprietatea imobiliară sau mobiliară, ci la proprietate în general.
Prin decizia civilă nr.1325/17.10.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții - reclamanți, și, împotriva sentinței civile nr.4725/09.05.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3
Pentru a se dispune astfel, tribunalul a constatat că prin cererea de revendicare, reclamanții solicită restituirea unor sume de bani presupuse a se găsi în posesia CEC, în aceleași condiții în care le-au fost restituite monezile confiscate.
Tribunalul a reținut că în mod corect instanța de fond a apreciat că, astfel cum a fost formulată, cererea nu este admisibilă, sumele confiscate neputând fi în prezent în materialitatea lor în posesia pârâtului, reclamanții putând formula doar o acțiune în pretenții solicitând restituirea sumelor confiscate și că deși instanța nu este ținută de temeiul de drept invocat de reclamant, având posibilitatea și obligația a califica natura pretenției supusă judecății, în speță luând act de cererea precizatoare a soluționat, în mod corect prima instanța soluționat cauza în limitele investirii.
Împotriva deciziei instanței de apel au formulat recurs reclamanții, și.
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția III-a Civilă, la data de 02.02.2009.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenții au arătat că, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, reclamanții - recurenți au stabilit cadrul procesual în ce privește părțile participante la proces, și obiectul pricinii, în cazul de față, restituirea sumelor confiscate.
Prin cererea precizatoare temeiurile de drept care au fost invocate, au fost raportate toate la dispozițiile articolului 119 Cod penal și la declararea abuzivă a legilor de condamnare. În acest sens înlăturarea consecințelor condamnării este o măsură reparatorie și de repunere în situația anterioară, care pe latură civilă se manifestă prin obiectul cererii reclamanților de restituire a sumelor confiscate. Or, atât instanța de fond, cât și cea de apel nu s-au pronunțat pe acest aspect, rezumându-se doar de a respinge cererea ca fiind inadmisibilă pe temeiul art.480 Cod civil. Arată recurenții că dispozițiile art. 129 Cod procedură civilă, trebuie să guverneze procesul civil, prin rolul activ al judecătorului pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Or, a se pronunța pe o inadmisibilitate a cererii reclamanților în raport de art.480 Cod civil, se consideră că instanțele, atât cea de fond cât și cea de apel au săvârșit o ilegalitate, având în vedere că ele trebuiau să analizeze obiectul cererii prin primordialitatea articolului 119 Cod penal, cu efect asupra laturii civile.
În opinia recurenților, instanțele, de fond și apel, s-au restrâns doar la o analiză strictă a unui temei de drept, care, chiar dacă acesta a fost greșit, acestea trebuiau să răspundă unor exigențe ce privesc conținutul cererii, obiectul pricinii, rolul activ al instanțelor fiind încălcat prin nerespectarea obligației de a da acțiunii calificarea juridică exactă.
Se susține că instanțele de fond și apel, au făcut o interpretarea eronată a alineatului ultim din art.129 Cod procedură civilă, a dus pe de altă parte la o evidentă încălcare a legii, în sensul că noțiunea imperativă a acestei dispoziții se referă doar la obiectul cererii deduse judecății și nu la temeiul de drept.
Intimații - pârâți nu au formulat întâmpinări.
În calea de atac a recursului nu au fost administrate probe noi.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate și având în vedere prevederile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este fondat, în sensul următoarelor considerente:
În raport de dispozițiile înscrise în art. 112 pct. 4 Cod de procedură civilă, cererea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept, prin aceasta înțelegându-se toate acele împrejurări și circumstanțe a căror cunoaștere este necesara pentru explicarea și lămurirea obiectului procesului. Aceasta dispoziție legală trebuie însă interpretată prin raportare și la prevederile înscrise în art. 129 alin. 4 Cod de procedură civilă, potrivit cu care cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă în susținerea pretențiilor și apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare.
Astfel fiind, întrucât temeiul juridic al cererii este reprezentat de fundamentul raportului juridic dedus judecații, regula consacrată în practica constantă și în doctrină este aceea că cel care face încadrarea în textul de lege este judecătorul.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată, formulată de către reclamante, acestea au solicitat obligarea pârâților să le restituie suma de 1.190.000 lei și 69.690 lei, împreuna cu dobânzile aferente acestora sume care au fost confiscate autorului lor prin sentința penala nr. 1232/1952, definitivă și care au fost depuse la CEC cu recipisele nr. 26388/1951 și 26700/1951.
Cererea reclamantelor a fost întemeiată în drept, așa cum rezulta din cererea precizatoare depusă la termenul de judecată din data de 05.02.2008, pe prevederile art. 480 și art. 482 din Codul civil și art. 119 din Codul penal.
Curtea constată că deși este real că reclamanții au indicat un temei juridic greșit pentru aceste pretenții, în condițiile în care prevederile art. 480 din Codul civil nu pot reprezenta temei pentru plata unor despăgubiri, totuși nu se poate face abstracție de faptul că în aceeași cerere precizatoare s-a indicat și un alt temei de drept - art. 119 din Codul penal, text de lege special care reglementează efectele amnistiei și care stabilește că aceasta cauza de înlăturare răspunderii penale, înlătură celelalte consecințe ale condamnării, iar în cadrul motivelor de fapt pe care reclamantele au înțeles să se întemeieze, acestea au arătat că ceea ce urmăresc este restituirea sumelor confiscate, în opinia acestora, în mod abuziv, de la autorul lor și a dobânzilor aferente acestora, așadar repunere în situația anterioara luării acestei masuri.
Așa fiind, curtea apreciază că, în virtutea rolului activ, instanța de judecata avea obligația de pune în discuție calificarea corectă din punct de vedere juridic în raport de finalitatea pretențiilor și de a proceda în consecința, la atare calificare și la soluționarea cererii.
ntenția reclamanților dedusă din modul în care aceștia și-au configurat exercițiul dreptului de acces la instanța de judecată, în scopul valorificării pretenției lor concrete, a fost aceea de fi despăgubiți pentru bunurile în raport de care pretind că ar fi făcut obiectul unei măsuri de confiscare abuzivă, astfel că s-ar fi impus o corectă calificare obiectului și a cauzei cererii, chiar în absența unei precizări explicite a cererii sub acest aspect, în sensul că obiectul cererii este recunoașterea pe cale judecătorească a dreptului lor de proprietate asupra acestor bunuri cu alternativa dezdăunării în echivalent, dacă restituirea în natura nu mai era posibilă.
Curtea reține totodată că este în sarcina instanței de judecată obligația de a se manifesta activ pe acest aspect în temeiul art. 129 alin. 4 Codul d procedură civilă și prin prisma art. 84 Codul d procedură civilă, potrivit cărora "cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită".
Neprocedând astfel, soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor cu obiectul arătat, ca inadmisibilă, cu motivarea că reclamanții au la îndemână alte mijloace procedurale pentru a solicita restituirea bunurilor confiscate iar nu acțiunea în revendicare, este de natură să încalce liberul acces al persoanei la justiție, garantat de art. 6 din Convenția Europeană Drepturilor Omului.
În acest sens, curtea reține că în cuprinsul mai multor decizii - Cauza Lupaș împotriva României, Cauza Beian, împotriva României, Cauza Lungoci împotriva României, Cauza Caracas împotriva României - Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu că art.6 paragraful 1 din Convenție garantează fiecărei persoane, dreptul ca o instanță de judecată să cunoască orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil, respectiv că restricțiile aplicate să nu restrângă accesul deschis acestei persoane în așa fel încât sau până la punctul ca dreptul să fie atins în substanța sa intrinsecă.
În același sens, s-a apreciat că restricțiile nu se armonizează cu art.6 alin.1 decât dacă urmăresc un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Pentru aceste considerente, curtea nu va aprecia ca fiind temeinic, argumentul reținut de către instanța de apel, în sensul că odată formulată cerere precizatoare de către reclamante, prin care s-a indicat un anumit temei de drept, instanța de fond nu ar mai fi avut obligația de califica acțiunea cu care a fost sesizată, concluzia instanței de apel, întemeindu-se în mod evident pe o interpretare și aplicare eronată în cauza a prevederilor legale la care s-a făcut referire anterior, limitarea dreptului reclamanților de a avea acces la instanța, prin admiterea unui fine de neprimire, întemeiat exclusiv pe întemeierea în drept acțiunii introductive, cu ignorarea obiectului concret al pretențiilor formulate, neputând fi apreciată ca fiind conformă interpretării obligatorii data de instanța europeană, prevederilor art. 6 din CEDO.
În conformitate cu prevederile art. 312 Codul d procedură civilă, curtea va admite recursul, cu consecința modificării deciziei civile recurate, a admiterii apelului. În temeiul art. 297 alin. 1 Codul d procedură civilă, reținând că n mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, curtea va dispune desființarea sentinței civile apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții - reclamanți, și, împotriva deciziei civile nr.1325/17.10.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Modifică decizia tribunalului.
Admite apelul formulat de apelanții - reclamanți, și, în contradictoriu cu intimații - pârâți CASA DE ECONOMII ȘI CONSEMNAȚIUNI și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, desființează sentința civilă nr. 4725/9.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 B în dosarul nr- și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI
GREFIER
Red.
./
2 ex./14.04.2009
TB-5 -;
Jud.3 -
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie, Cristian Olteanu
