Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 579/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 579
Ședința publică din data de 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Ana Roxana Tudose
JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu, Adriana
JUDECĂTOR 2: Maria Stoicescu
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtaSC SA- Membru Grup,prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul ales în B, B, sector 1, Bd. - -- House, nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr.68 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, scu, G, G, toți cu domiciliul ales în M, str. - -, nr. 7, -. 10, jud. D, la cabinetul de avocatură-avocat, în calitate de reprezentantul legal al intimaților-reclamanți.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta-pârâtă SC SA și intimații-reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta -pârâtă SC SA a solicitat, prin motivele de recurs, aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă.
Curtea ia act că în prezenta cauză s-a solicitat de către recurenta -pârâtă SC SA, prin motivele de recurs, aplicarea dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Prin cererea înregistrată la Tribunalului Dâmbovița la nr. 6007/120/27.11.2008, reclamanții, scu, G, G, au chemat în judecată pârâta și a solicitat să fie obligată la plata drepturilor bănești care li s-au cuvenit și nu li s-au acordat, conform art. 176 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005 și 2006, art. 176 alin.1 și art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate, reactualizate în funcție de rata inflației, precum și stabilirea și acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare potrivit dispozițiilor art. 168 alin.6 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2008.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei SC""SA, și astfel cum rezultă din carnetele de muncă și din contractele colective de muncă depuse în copie la dosarul cauzei, pe lângă salariul de bază pentru munca prestată, urmau să beneficieze și de toate drepturile acordate în baza Contractului Colectiv de Muncă încheiat la nivel de ramură de energie electrică, termică, petrol și gaze, prevăzute de art. 176 alin.1 și 2, respectiv o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă în cuantum de un salariu minim pe ramură, că în Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate pe anii 1994-1996, se prevede la art. 168 alin.1 acordarea unor suplimentări salariale în cuantum de un salariu minim pe SA, cu ocazia sărbătorilor de Paște, C, Ziua, precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă, iar în Contractul colectiv de muncă pe societate pentru anii 1994-1996, la art. 176 alin.1 se prevede dreptul salariaților de a primi anual un ajutor material egal cu contravaloarea a 4.000 mc de gaze naturale.
Au mai arătat reclamanții că în anul 1997 în urma negocierilor dintre Patronat și Sindicat, drepturile reprezentând aprovizionarea de toamnă și contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale au fost introduse în salariu, însă pentru anii următori, aceste suplimentări nu au fost introduse în salariu și nici nu au mai fost acordate, cuantumul lor fiind diferit de la an la an, având în vedere că salariul minim pe societate, precum și prețul pe mc al gazelor naturale au crescut.
Au precizat că în contractele colective de muncă încheiat la nivel de societate pentru anii 2005-2007, nu se mai face nici o referire la aprovizionarea de toamnă, iar în privința contravalorii a 4000 mc de gaze naturale se limitează a menționa că acest ajutor a fost compensat prin Contractul colectiv de muncă pe 1997, că au fost prejudiciați prin neacordarea acestor beneficii, atitudinea societății fiind abuzivă și contrară prevederilor art. 232 din Contractul colectiv de muncă, care stabilesc că drepturile salariaților nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări.
În legătură cu capătul de cerere privind acordarea gratuită a acțiunilor, reclamanții au arătat că dreptul prevăzut de art. 168 alin.6 din Contractul colectiv de muncă pentru anii 2004-2008, este imperativ și nu este condiționat de o negociere între și, iar în eventualitatea în care aceste negocieri nu au avut loc nu se poate invoca faptul că dreptul lor nu există, instanța de judecată având posibilitatea să stabilească cine sunt beneficiarii acelor drepturi și în ce condiții pot fi acestea achitate.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 38, 243, 283 alin.1 lit. c și 287 din Codul muncii, art. 145, 168 alin.1, 176, 232 din Contractul colectiv de muncă la nivel de societate pe anii 2005, 2006, 2007.
Reclamanții au solicitat proba cu înscrisuri și au anexat cererii de chemare în judecată copii de pe carnetele de muncă și de pe cărțile de identitate, iar la termenele de judecată din data de 15.12.2008 și 12.01.2009 au depus înscrisuri cu borderou.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat instanță și nu a formulat.
Prin sentința nr.68 din 12 ianuarie 2009, Tribunalul Dâmbovița admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta la plata către reclamanții încadrați în muncă în anul 2007, drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pe anul 2007, respins ca prematur formulat de către reclamanți capătul de cerere cu privire la acordarea celor 100 de acțiuni și ca nefondat capătul de cerere privind plata contravalorii a 4000 mc gaze, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut că în art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 este prevăzută acordarea suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, iar în ce privește ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze în art. 176 alin.1 se stabilește că acesta va fi inclus în salariul de bază începând cu 01.06.1997 conform unui act adițional la prezentul contract.
În Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1998 s-a prevăzut în art. 168 alin.2 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, iar în art. 176 alin.1 s-a menționat că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin Contractul colectiv de muncă pe 1997, aceleași mențiuni, fiind făcute și în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2000 și 2002.
În Contractul colectiv de muncă pentru anul 2005 la nivel de unitate în art. 176 alin.1 este inserată mențiunea referitoare la compensarea prin Contractul colectiv de muncă pe anul 1997 ajutorului material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale.
Instanța de fond a concluzionat că suplimentările salariale reprezentând contravaloarea a 4000 de gaze nu au mai fost prevăzute în Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, intenția părților fiind aceea a suprimării în totalitate a acestor drepturi, neexistând temeiul legal al acordării lor.
În ce privește menționarea acestor drepturi în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, depus la dosar, instanța de fond a reținut că acesta a intrat în vigoare la data de 26.03.2007, nefiind aplicabil în anul 2005 pentru care se solicită aceste drepturi.
Referitor la eventuala menționare a drepturilor reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, valabil în anul 2005, instanța de fond a apreciat că nu ar fi suficientă în ce privește admiterea acțiunii față de prevederile ulterioare din Contractele Colective de Muncă la nivel de unitate, în sensul includerii acestor drepturi în salariul de bază și al compensării lor. Potrivit art. 238 alin.1 din Codul muncii, contractele colective de muncă la nivel de unitate nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la un nivel superior, însă, în speță, suprimarea acestor drepturi din Contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate a fost consecința includerii acestor drepturi în salarii și al compensării lor.
Instanța de fond a apreciat că susținerea reclamanților în sensul că deși drepturile solicitate au fost prevăzute în contractul încheiat la nivel de ramură, ele nu au fost introduse și în contractele la nivel de societate și că acestea sunt drepturi care nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, conform art. 232 din Contractul colectiv de muncă, nu poate fi reținută, fiind greu de crezut că la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de unitate s-ar fi putut omite includerea unor prevederi care acordau drepturi substanțiale salariaților.
Tribunalul a apreciat că eliminarea acestor prevederi poate fi justificată doar prin recunoașterea tacită de către sindicate cu ocazia negocierii Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, a faptului că societatea nu mai datorează aceste drepturi, fiind incluse în salariu și compensate.
A mai reținut instanța de fond că, în conformitate cu dispozițiile art. 170 din Contractul colectiv de muncă, la nivel de grupuri de unități din industria petrolieră, pârâta trebuia să acorde salariaților în luna octombrie o suplimentare salarială în cuantum de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului.
Cu privire la această suplimentare salarială, tribunalul a reținut că a fost acordată de SC""SA până în anul 1997, când în Contractul colectiv de muncă pe societate din acel an se menționează că începând cu data de 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract ( art. 168 alin.3 din CCM pe societate 1997). Pentru anul 2007 aceste suplimentări nu au mai fost acordate reclamanților încadrați în muncă, avându-se în vedere creșterea rapidă a salariului minim pe societate, dar și faptul că pârâta nu a depus actul adițional prin suplimentarea salarială a fost introdusă în salariul de bază, motiv pentru care instanța de fond a admis în parte acțiunea, obligându-o pe pârâtă la plata către reclamanții încadrați în muncă în anul 2007, drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pe anul 2007.
Cu privire la solicitarea reclamanților de obligare a pârâtei la acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare, conform disp. art. 168 alin.6 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2008, instanța de fond a reținut că, în dispozițiile art. 168 alin.6 Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2005, este prevăzută obligația pârâtei de a acorda gratuit salariaților un număr de acțiuni negociat de cu SA.
De asemenea, instanța de fond a mai reținut că prin Protocolul nr. 814/10.10.2008 încheiat între SA și s-a stabilit acordarea unui număr de 100 de acțiuni ordinare, nominative și dematerializate ale SA, fiecare acțiune având caracteristicile existente la data inițierii procesului de distribuire gratuită a acțiunilor, mecanismul și procedura tehnică de distribuire, inclusiv momentul inițierii acestui proces, urmând a fi stabilite ulterior semnării acestui protocol.
Instanța de fond a concluzionat că, întrucât în acest protocol sunt stabilite și persoanele îndreptățite la primirea de acțiuni gratuite, respectiv, cele care au deținut calitatea de salariat al oricând în perioada cu începere de la 14.12.2004 și până la data inițierii procesului de distribuire a acțiunilor, rezultă că pârâta a inițiat demersurile prevăzute de CCM în ce privește acordarea gratuită a acțiunilor prin încheierea protocolului din 10.10.2008, în vederea stingerii acestor obligații și eliminarea prevederilor din CCM, cum rezultă din conținutul art. III din protocol, astfel încât tribunalul a respins cererea formulată de reclamanți cu privire la acest capăt de cerere ca prematură și a luat act că în speță nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declaratrecurspârâtaSC SA- Membru Grup,prin reprezentant legal și Asociații.
În motivarea recursului, recurenta a arătat că venitul anual în luna
octombrie pentru aprovizionare toamnă -iarnă a fost introdus în 1998, la salariul de bază al fiecărui salariat, venitul la care se referă art. 176 alin.1 din CCM la nivel de ramură nu poate fi considerat drept salariu, ci un venit reglementat ca măsură de protecție socială, astfel că, dreptul reclamanților de a solicita contravaloarea acestor suplimentări este prescris, fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 lit. e din Codul muncii, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, fiind o acțiune pentru plata altor venituri decât salariul.
S-a mai arătat că reclamanții nu au calitate procesuală activă, ce presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cea a titularului dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății, în CCM la nivel de ramură se stabilesc doar premisele acordării unui drept patrimonial, ce ia naștere în condițiile existenței unei negocieri patronat-sindicat, pentru ipoteza în care au loc negocieri patronat-sindicat, alin. 1 și 2 instituie numai un criteriu minimal de pornire a negocierilor, astfel că dreptul salariaților poate fi generat numai ca rezultat exclusiv al negocierii, ce nu au mai existat încă din anul 1999, ceea ce corespunde situației că acest venit a fost introdus din martie 1998 în salariul de bază majorat, iar reclamanții nu sunt creditori în raportul juridic de drept substanțial.
Recurenta a mai învederat instanței că venitul anual în luna octombrie pentru aprovizionarea toamnă-iarnă nu se datorează, întrucât a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat al SA încă din martie 1998, salariul de bază a fost majorat în acest mod, sens în care sindicatul a renunțat din 1999 la negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în discuție, prin adresa IP nr. 2412 din 29.05.1998 sucursalele au fost înștiințate cu privire la aplicarea art. 168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pe anul 1997, sens în care s-a prevăzut și în art. 168 alin.3 din Contractul colectiv de muncă pe 1998-2001, iar ulterior, sindicatul nu a formulat nicio cerere de negociere la încheierea Contractul colectiv de muncă SA pentru 2005,2006, 2007, ceea ce corespunde situației introducerii venitului anul în luna octombrie în salariul de bază pentru aprovizionarea toamnă-iarnă.
Examinând recursul, prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304-312 Cod procedură civilă curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Reclamanții au chemat în judecată pârâta și au solicitat să fie obligată la plata drepturilor bănești care li s-au cuvenit și nu li s-au acordat, conform art. 176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pentru anii 2005 și 2006, art. 176 alin.1 și art. 168 alin.1 din CCM la nivel de societate, reactualizate în funcție de rata inflației, precum și stabilirea și acordarea gratuită a acțiunilor la care aveau dreptul ca urmare a trecerii la o formă de privatizare potrivit disp. art. 168 alin.6 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2008.
Tribunalul Dâmbovița admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâta la plata către reclamanții încadrați în muncă în anul 2007, drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă-iarnă pe anul 2007, respins în rest acțiunea.
În ceea ce privește capătul de cerere admis, curtea constată, referitor la motivul de recurs potrivit căruia dreptul reclamanților este prescris, întrucât este aplicabil termenul de 6 luni prevăzut de art. 283 lit.e din Codul muncii, că este aplicabil termenul de trei ani prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate, prevederile art. 283 alin.1 lit.c fiind speciale în raport de cele reglementate de art. 283 alin.1 lit.e din Codul muncii, ce se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă.
Motivul de recurs, potrivit căruia reclamanții nu au calitate procesuală activă, în condițiile în care nu au avut loc negocieri între patronat și sindicat cu privire la suplimentarea salarială solicitată, nu este fondat, întrucât intimații-reclamanți se află în raporturi de muncă cu societatea recurentă, astfel că le sunt aplicabile dispozițiile din contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură și de unitate, atât în ceea ce privește drepturile, cât și obligațiile, potrivit Legii nr.130/1996.
Pe fondul capătului de cerere admis, potrivit art.176 alin.1 și 2 din
Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură - energie electrică, termică, petrol și gaze, precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anul 1997, reprezentanții părților contractante au convenit ca, anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe SA, iar, în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract (filele 533-526).
Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2259/25 septembrie 1997.
Potrivit art. 168 alin.2 din CCM la nivel de unitate pentru anul 1998, s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV, acest lucru fiind stabilit prin telexul 2412/1998.
Prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SNP SA, pentru mai multe dintre sucursalele sale, pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998.
În Contractul Colectiv de Muncă pentru anul 1998, la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002, dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante.
În ceea ce privește acordarea acestor drepturi pentru anul 2007, potrivit Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, ce a intrat în vigoare la 26 martie 2007, art. 170 alin.1, prevede dreptul salariaților de a beneficia în luna octombrie de câte o suplimentare a drepturilor salariale, însă, la alineatul 4 este reglementată împrejurarea că aceste suplimentări se acordă în condițiile în care prin Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de agent economic nu s-a convenit introducerea ei în salariu, or, în cauza de față, așa cum s-a arătat anterior, aceste suplimentări au fost introduse în salariu, nefăcându-se dovada unei situații contrare, astfel că reclamanții nu sunt îndreptățiți să primească aceste drepturi.
Față de motivele expuse, Curtea constată că, în mod greșit s-a concluzionat de prima instanță că reclamanții-intimați sunt îndreptățiți să beneficieze de suplimentarea reprezentată de aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007, în condițiile în care nu s-a făcut dovada că la nivel de unitate acest drept nu a fost inclus în salariu, cum s-a convenit încă din anul 1998, potrivit negocierilor încheiate între sindicat și patronat, considerente pentru care recursul este fondat, va fi admis și, în conformitate cu art. 312.pr.civilă, se va modifica în parte sentința, în sensul respingerii acestui capăt de cerere, celelalte dispoziții ale sentinței urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EC IDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA- Membru Grup, prin reprezentant legal și Asociații, cu domiciliul ales în B, B, sector 1, Bd. - -- House, nr. 4-8, împotriva sentinței civile nr.68 din 12 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, scu, G, G, toți cu domiciliul ales în M, str. - -, nr. 7, -. 10, jud. D, la cabinetul de avocatură-avocat, în calitate de reprezentantul legal al intimaților-reclamanți.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge capătul de cerere privind plata drepturilor suplimentare reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă pentru anul 2007.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 25 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu, Adriana
- - - - - - -
GREFIER,
Red. AS
Tehnored. AS
2 ex/21.04.2009
fond-
fond;
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Ana Roxana TudoseJudecători:Ana Roxana Tudose, Maria Stoicescu, Adriana
