Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 587/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.587
Ședința publică din 12 iunie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă - ROMÂNIA SRL L împotriva deciziei civile nr.135/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă, în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA REGIONALĂ VAMALĂ T - în nume propriu dar și în calitate de reprezentantă a AUTORITĂȚII NAȚIONALE A VĂMILOR - și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE T în reprezentarea MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă - România SRL L, lipsă fiind pârâtele.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 28.05.2008, întâmpinarea formulată de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice
Avocat, în reprezentarea reclamantei recurente - România SRL L, depune la dosar împuternicire avocațială și învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, în reprezentarea reclamantei recurente - România SRL L, solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în temeiul art.312 pct.5 pr.civ. trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș, fără cheltuieli de judecată.
După dezbateri, dar înaintea încheierii ședinței publice, se prezintă consilier juridi pentru pârâta intimată Direcția Generală a Finanțelor Publice T, care depune la dosar delegație și pune concluzii de respingere a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față constată:
Prin decizia civilă nr.135/21.02.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș - Secția civilă a admis apelurile declarate de pârâții Direcția regională Vamală T - în nume propriu dar și în calitate de reprezentantă a Autorității Naționale a Vămilor - și Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.3703/12.04.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara pe care a schimbat-o în tot respingând acțiunea civilă a reclamantei - România SRL.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a avut în vedere faptul că prin cererea de apel, Direcția Regională a Vămilor Tai nvocat mai multe excepții, asupra cărora instanța de apel se va pronunța în ordinea de prioritate prevăzută de lege, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1.
Astfel, în ceea ce privește excepția netimbrării cererii, aceasta a fost corect soluționată de prima instanță, față de dispozițiile art. 15 lit. "p" din Legea nr. 146/1997 coroborat cu disp. art. 14 din Normele metodologice emise pentru aplicarea acestui act normativ, potrivit cărora nu se timbrează cererile accesorii privind cheltuielile de judecată.
Concluzia primei instanțe în sensul că pretențiile ce fac obiectul cauzei au natură accesorie față de acțiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 7240/CA/2003 al Curții de APEL TIMIȘOARA, este corectă, având în vedere temeiul acestor pretenții, respectiv cheltuielile de judecată efectuate în acel proces.
În consecință, reclamanta nu datorează taxă judiciară de timbru pentru judecarea prezentei pricini.
De altfel, nu ar putea fi reținută excepția arătată, chiar dacă instanța de apel ar opina în sensul datorării taxei judiciare de timbru. Art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, prevede că se poate dispune anularea unei cereri, ca netimbrată, decât dacă partea nu își îndeplinește obligația de a timbra în termenul stabilit de instanță.
În speță, nu numai că nu se poate reține neîndeplinirea acestei obligații ci, mai mult, instanța nici nu i-a pus în vedere reclamantei că ar avea obligația de a achita vreo taxă judiciară de timbru până la un anumit termen.
În consecință, tribunalul constată că excepția arătată a fost corect soluționată, astfel că va înlătura această apărare, ca neîntemeiată.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, aceasta a fost greșit soluționată de Judecătoria Timișoara, în absența actelor necesare unei juste aprecieri.
Prima instanță a respins excepția arătată cu motivarea că ar fi fost îndeplinite condițiile art. 1201.civ. numai dacă reclamanta ar fi solicitat cheltuielile de judecată în cadrul soluționării recursului, și această cerere ar fi fost respinsă.
Din cuprinsul cererii de recurs formulată de reclamanta - România SRL, rezultă cu evidență faptul că aceasta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de expert și onorariu de avocat ( 15 și 19 din prezentul dosar). Și prin concluziile scrise depuse în dosarul nr. 7628/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au solicitat aceste cheltuieli de judecată ( 20).
Prin decizia nr. 627/22.02.2006 pronunțată în dosarul arătat, Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat, doar în considerente, că nu va acorda cheltuielile de judecată solicitate de recurentă pentru că nu a fost precizat cuantumul lor și nu s-a dovedit suportarea lor prin depunerea de înscrisuri originale. S-a mai arătat că recurenta are posibilitatea să solicite aceste cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate, în măsura în care vor fi prezentate asemenea dovezi.
Rezultă deci, pe de o parte, faptul că aceste cheltuieli de judecată au fost solicitate în dosarul care ar fi ocazionat efectuarea lor, iar, pe de altă parte, că această solicitare a fost respinsă, ca nedovedită (f. 27 verso Judecătorie).
Recurenta a formulat cerere de completare a deciziei arătate, cu motivarea că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată solicitate ( 29), cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 22.03.2006 pronunțată în același dosar, cu aceeași motivare: nu s-a precizat cuantumul cheltuielilor și nu s-au depus la dosar documente justificative.
Contestația în anulare formulată de reclamantă împotriva acestei încheieri, a fost admisă, fiind anulată hotărârea și, în rejudecare, a fost respinsă cererea de completare a deciziei, cu motivarea că nu sunt îndeplinite cerințele art. 281 ind. 2.c Cod Penal, în sensul că instanța de recurs s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, prin respingerea ei ( 24-26).
În consecință, față de înscrisurile noi depuse în fața instanței de apel, dar și de conținutul deciziei civile nr. 627/22.02.2006 Înaltei Curți de Casație și Justiție aflate la filele 24 și urm. din dosarul primei instanțe, tribunalul constată că sunt îndeplinite cerințele art. 1201.civ. în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată pretinse în prezenta cauză, prin respingerea acestor pretenții, ca nedovedite.
Doar dacă instanța ar fi omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, partea le putea cere pe cale separată, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.
Îndrumarea instanței de recurs în sensul solicitării acestor cheltuieli pe calea unei acțiuni separate, după obținerea documentelor justificative, apare contradictorie față de motivul respingerii pretențiilor cu acest titlu ( că nu au fost dovedite).
A accepta posibilitatea ca o parte să reitereze o cerere soluționată prin respingerea ei, ca nedovedită, indiferent de obiectul pretențiilor, ar însemna să acceptăm să se înfrângă puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, iar, ori de câte ori partea ar considera că a găsit o probă nouă, dreptul să fie repus în discuție, lucru ce ar contraveni disp. art. 163 și 166.
În cadrul unui proces, partea trebuie să producă toate probele posibile și necesare pentru a dovedi temeinicia pretențiilor sale, pentru că acestea nu vor mai putea fi repuse în discuție într-un alt proces.
Aceeași soluție se impune și în cazul cheltuielilor de judecată ocazionate de un proces, care nu vor putea fi cerute pe cale separată decât dacă nu au fost cerute în acel dosar sau instanța a omis să se pronunțe. În caz contrar, soluția a intrat în puterea lucrului judecat și în ceea ce privește acest aspect și nu mai poate fi pusă în discuție.
În cauză, instanța de recurs a respins pe fond cheltuielile de judecată cerute, ca nedovedite, și nu pe calea unei excepții, pentru a se putea reține că nu există autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal societatea reclamantă solicitând modificarea ei și în consecință, casarea deciziei cu trimitere spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
În motivarea în drept a recursului au fost invocate dispozițiile art.312 pct.5 pr.civ. iar în motivarea în fapt aceea că în mod greșit a fost analizată și reținută incidența în cauză a excepției autorității de lucru judecat întrucât, contrar constatărilor instanței de apel, în primul ciclu procesual finalizat prin decizia civilă nr.627/22.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu s-a soluționat și petitul privind cheltuielile de judecată, - respingându-se va neîntemeiat - ci, dimpotrivă, instanța supremă a îndrumat reclamanta să le solicite ulterior, pe cale separată, la momentul când vor fi prezentate în instanță documentele justificative originale, lucru care nu se făcuse la data pronunțării deciziei menționate.
Prin întâmpinare și concluziile verbale formulate în cauză instituțiile pârâte intimate au solicitat respingerea ca nefondat a recursului reclamantei.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art.306 al.2 pr.civ. sub toate temeiurile de nulitate și pe baza tuturor probelor de la dosar, se constată că recursul declarat în cauză este fondat.
Ceea ce interesează - în principal - în soluționarea cererii societății reclamante de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată este de a ști dacă, într-adevăr, prin decizia pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat fondul acestei cereri sau excepții de fond care ar putea avea efectul juridic al autorității de lucru judecat și care ar conduce, pe cale de consecință, la paralizarea demersului reclamantei.
Din conținutul deciziei menționate, contrar celor reținute de tribunal în decizia dată în apel, rezultă că instanța supremă nu s-a pronunțat pe fondul pretenției care face și obiectul acțiunii de față (obligarea instituțiilor pârâte la plata cheltuielilor de judecată), deși i s-a solicitat în recurs să o facă, aspect care rezultă în mod neechivoc din dispozitivul deciziei care nu conține decât dispoziția referitoare la admiterea acțiunii reclamantei și pe cale de consecință la anularea actului administrativ individual emis de instituțiile pârâte nu și cea referitoare la respingerea ca nefondată a solicitării de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată.
Motivându-și omisiunea de a se pronunța și asupra acestui petit accesoriu din acțiunea reclamantei, instanța supremă a arătat că acest lucru se datorează neprezentării de către reclamant în instanță a înscrisurilor doveditoare originale, fapt pentru care a apreciat că, în măsura în care vor fi administrate astfel de dovezi, reclamanta are dreptul să solicite cheltuieli de judecată pe calea unei acțiuni separate, mențiune căreia aceasta i s-a conformat introducând acțiunea de față (a se vedea în acest sens ultimul paragraf al considerentelor deciziei - fila 27 verso dosar nr- al Judecătoriei Timișoara ).
În aceste condiții, nefiind confirmată ca incidentă în cauză excepția autorității de lucru judecat, tribunalul trebuia să examineze pe fond acțiunea reclamantei și nu să o respingă pe baza acestei excepții.
Pentru toate aceste considerente Curtea va admite recursul reclamantei și va casa decizia civilă nr.135/21.02.2008 a Tribunalului Timiș cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță, ocazie cu care tribunalul va trebui să se conformeze mențiunilor din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind necesitatea prezentării de către reclamantă a înscrisurilor justificative originale și să facă aprecierea cheltuielilor de judecată potrivit dispozițiilor art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta - România SRL împotriva deciziei civile nr.135/21.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș - Secția civilă pe care o casează cu trimiterea spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 12 iunie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - G - - -
Grefier,
- -
Red.DC/12.06.2008
Tehnored.MM/2 ex/17.06.2008
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai
