Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 609/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 609

Ședința publică de la 01 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean

Grefier: - - -

Pe rol, judecarea recursului formulat de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 995 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații și, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta contestatoare, reprezentată de procurator și intimata reprezentată de avocat, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței că recursul este declarat împotriva unei decizii irevocabile, după care;

Avocat pentru intimata, depune concluzii scrise.

Procurator pentru recurenta contestatoare depune la dosar motivele contestației și un set de înscrisuri.

Instanța procedează la comunicarea unui exemplar a motivelor contestației precum și înscrisurilor atașate la acestea apărătorului intimatei.

Avocat pentru intimata arată că, nu solicită termen pentru observarea acestora, întrucât au fost depuse la dosarul cauzei.

Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Procurator pentru recurenta contestatoare, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Avocat pentru intimata, solicită respingerea recursului ca inadmisibil, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința civilă nr. 3190 din 19.09.2007, a Judecătoriei Tg. C, a fost respinsă contestația în anulare formulată de contestatorul, privind sentința civilă nr. 1264/30.05.2006, pronunțată de Judecătoria Tg. C și decizia civilă nr. 2080 din 24.10.2006, a Tribunalului Gorj, în contradictoriu cu intimații și.

Prin decizia civilă nr. 32999 din 7.12.2007, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de recurenta împotriva sentinței civile nr. 3190/2007, a Judecătoriei Tg. C, a fost casată sentința și trimisă cauza spre soluționare secției civile a Tribunalului Gorj.

S-a avut în vedere că, calea extraordinară de atac a fost îndreptată în principal împotriva deciziei civile nr. 2080 din 24.10.2006, prin care a fost respins ca nefondat recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr.1264 din 30.05.2006, a Judecătoriei Tg. C, motivele contestației fiind întemeiate pe dispoz. art. 318 Cod pr. civ. respectiv pe existența unei greșeli materiale.

Prin decizia civilă nr. 995 din 03.04.2008, Tribunalul Gorja dispus respingerea contestației în anulare formulată de petentă, reținându-se că cererea petentei nu îndeplinește niciuna din cerințele căii extraordinare de atac, fiind în esență o critică de netemeinicie, uzitată doar ca o critică în căile ordinare.

Împotriva acestei hotărâri irevocabile, petenta a declarat recurs solicitând casarea ei, ca nelegală și netemeinică, susținând că în mod greșit Comisia de Lg. 18/1991 nu a avut în vedere susținerile și dovezile drepturilor pe care le pretinde.

Cererea astfel formulată de petentă este o cerere nelegală.

Hotărârea atacată de petentă cu contestație în anulare era o decizie irevocabilă pronunțată de către tribunal, în ultimă instanță.

În această situație decizia fiind irevocabilă și contestația în anulare formulată împotriva ei a fost pronunțată în mod irevocabil, tribunalul fiind instanța de recurs, iar calea de atac extraordinară introdusă împotriva unei decizii de recurs dobândește același regim juridic, respectiv este pronunțată irevocabil.

Așadar, împotriva unei hotărâri irevocabile petenta nu mai are la îndemână nicio cale legală ordinară de atac.

Dispozițiile procedurale nu mai prevăd nicio modalitate de formulare a vreunei cereri de apel sau recurs.

Cu toate acestea, petenta a atacat hotărârea irevocabilă printr-o cerere de recurs, pe care inițial a denumit-o apel.

Indiferent de denumire, această cerere este inadmisibilă și în afara oricărui cadrul legal de formulare sau soluționare.

O astfel de cerere nu există din punct de vedere legal, formularea ei neputând fi decât un abuz de drept procesual al petentei.

Drepturile acesteia au judecate în mod irevocabil, aceasta a avut la îndemână și a folosit toate căile legale de atac, așa încât reluarea lor este de neadmis.

În consecință, Curtea va dispune respingerea recursului petentei, conform considerentelor arătate, cu obligarea ei să plătească, conform art. 274 Cod pr. civ. cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei, către intimata.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 995 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații și.

Obligă contestatoarea la 600 lei cheltuieli de judecată, către intimata.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 01 Iulie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2 ex./03.07.2008

Gh.

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 609/2008. Curtea de Apel Craiova