Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 62/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.62
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de reclamanta ASOCIAȚIA GENERALĂ A DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.118 și pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, str.-.-, nr.42,.4, împotriva deciziei civile nr.145/11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă Asociația Generală a din România reprezentată de consilier juridic, potrivit delegației de reprezentare nr.406/13 noiembrie 2008 depusă la dosar, lipsind recurenta-pârâtă SC SA
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că la data de 20 ianuarie 2009, prin serviciul registratură s-a depus la dosar adresa nr. J 40/10746/1991 a SC SRL, însoțită de chitanța nr.- din 10 decembrie 2008 în valoare de 1696 lei și timbru judiciar în valoare de 5 lei, ce au fost anulate la dosar, precum și un certificat eliberat la data de 7 ianuarie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-.
Curtea, față de natura comercială a cauzei și valoarea obiectului, peste 100.000 lei, potrivit disp.art. 4 și 56 cod comercial și art. 2 pct. 1 lit.a cod pr.civilă, invocă din oficiu un motiv de nulitate de ordine publică ce vizează competența materială de soluționare a cauzei în prima instanță de Tribunalul Prahova.
Consilier juridic pune concluzii de admitere a excepției invocată din oficiu de instanță.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 5449/2000 reclamanta Asociația Generală a din România a chemat în judecată pe pârâta SC. SA B solicitand instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii chiriei neachitate pentru spațiile închiriate pe lunile mai 2000, iunie 2000 și până la 15 iulie 2000 în sumă de 147.486.525 lei, contravaloarea penalităților de întârziere pentru chiria neachitată pe perioada 1 mai 2000-15 iulie 2000 în sumă de 16.913.011 lei, contravaloarea lipsei de folosință a încăperilor ce au fost închiriate și pe care pârâta refuză să i le pună la dispoziție, calculată pentru perioada 15 iulie 2000 - 15 septembrie 2000 ( data introducerii acțiunii) în sumă de 126.345.422 lei și contravaloarea cotei părți din cheltuielile de întreținere aferente spațiilor ocupate de pârâtă pe trimestrul I și II 2000 în valoare de 9.151.913 lei, în total suma de 299.896.871 lei.
Reclamanta a precizat în acțiune că potrivit art. 312 al.2 cod pr.civilă își rezervă dreptul ca sumele prevăzute la pct. 3 și 4 să fie majorate în funcție de data la care pârâta îi va pune la dispoziție spațiile pe care le ține încuiate.
De asemenea a menționat că își rezervă dreptul de a solicita dobânda legală cu privire la sumele solicitate conform OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești.
In motivarea actiunii, reclamanta a arătat că a dobândit în calitate de proprietar (prin restituire) subsolul, parterul și etajul 1 din imobilul situat în Municipiul B, Calea nr. 118, sector 1, prin HG nr. 359/1990 și în calitate de proprietar a închiriat pârâtei prin contractul nr. 837/- din 21.10.1998 mai multe încăperi situate la parter și subsolul imobilului.Pe parcursul derulării contractului, pârâta a renunțat la închirierea unora din spațiile prevăzute în contract în anul 2000, având închiriate doar două încăperi și anume: o încăpere în suprafață de 38,25. situată la parterul imobilului și o încăpere în suprafață de 44,88. situată la subsolul imobilului.
Deși pârâta se află în culpa de a nu fi achitat chiria pe lunile mai 2000 și iunie 2000 și a penalităților aferente, cu scrisoarea nr.3773 din 30.06.2000 înregistrată la sub nr.701 din 3.07.2000, aceasta a avut inițiativa rezilierii contractului începând cu data de 15 iunie 2000.
a confirmat rezilierea contractului începând cu data de 15 iunie 2000 cu scrisorile nr. 705 din 3 iulie 2000 și nr. 716 din 17 iulie 2000, notificând pârâtei obligația de evacuare și de predare a spațiilor închiriate în cel mult 30 de zile de la rezilierea contractului, deci cel mai târziu până la data de 15 iulie 2000 ( conform art. 3 din contract ).
Dat fiind că pârâta refuză să pună la dispoziție încăperile pe care le ocupă abuziv și le ține încuiate, solicită prin prezenta acțiune plata sumelor precizate în valoare totală de 229.896.871 lei.
La instanța de fond s-a efectuat raportul de expertiză contabilă, care a stabilit că, contravaloarea chiriei neachitate pe lunile mai-15 iulie 2000 este de 147.486.525; contravaloarea penalităților de întârziere pentru chiria neachitată pe perioada mai 2000-27.01.2003 este de 721.491.741 lei; contravaloarea lipsei de folosire este de 979.327.037 lei, iar contravaloarea cotei părți la cheltuielile de întreținere este de 18.679.452 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, până la data de 31.12.2000 potrivit prevederilor OG nr.9/2000, aceasta a fost calculată la suma de 25.725.114 lei.
obligațiile totale ale pârâtei față de reclamantă, expertul contabil a stabilit că acestea sunt în sumă de 1.866.984.755 lei pentru obiectivul nr.1, reprezentând chiria neachitată, penalitățile de întârziere, lipsa de folosință și cota parte la cheltuielile de întreținere în sumă de 25.725.114 lei, reprezentând dobândă, total general 1.892.709.869lei.
Tribunalul Municipiului B - secția a III-a Civilă, prin sentința civilă nr. 66/30.06.2003 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de 1.866.984.755 lei, reprezentând pretenții și a respins capătul de cerere privind dobânda legală ca neîntemeiat, pârâta fiind obligată la plata sumei de 49.482.770 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între părți a existat un contract de închiriere al spațiului din Calea nr. 118, sector 1 B, proprietatea reclamantei, dar din inițiativa pârâtei, confirmată ulterior și de reclamantă, s-a procedat la rezilierea contractului de închiriere începând cu data de 15 iunie 2000.
S-a stabilit că pârâta nu a achitat chiria restantă și nici penalitățile de întârziere cauzate de această împrejurare și deasemenea nici contravaloarea cotei părți din cheltuielile de întreținere, suma totală datorată reclamantei fiind de 1.866.984.755 lei vechi.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtei la plata dobânzii, cu motivarea că, atât din raportul de expertiză cât și din actele depuse de reclamantă nu a reieșit cu certitudine dobânda pe care aceasta o solicita.
Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal prev.de art. 284 al.1 cod pr.civilă pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
S-a susținut că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea competenței materiale, întrucât litigiul este de natură comercială, hotărârea fiind dată cu ignorarea disp.art. 4,56 și 893 Cod Comercial.
S-a mai arătat că, în mod greșit a fost obligată să plătească reclamantei suma de 1.866.984.970 lei, întrucât pretențiile reclamantei nu au fost dovedite.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București - Secția Comercială, iar în subsidiar, schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligarea pârâtei doar la plata sumei de 18.408,71 lei noi, cu titlu de chirie restantă și cotă parte din cheltuielile de întreținere.
Apelul declarat de pârâtă a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București sub nr. 2731/2003, fiind înaintat de această instanță Curții de APEL PLOIEȘTI, spre competentă soluționare, potrivit încheierii din 11.03.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de pârâtă.
Pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI apelul a fost înregistrat sub nr. 2372/2006, iar la data de 5.05.2006 Curtea de APEL PLOIEȘTIa pronunțat decizia nr. 78 prin care a admis apelul pârâtei și a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 126.622 lei, fiind menținute în rest dispozițiile hotărârii.
A fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 3194 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și o diferență de taxă de timbru de 1456 lei, pentru judecarea în fond a cauzei.
Recursul declarat de pârâtă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 9821 din data de 29 noiembrie 2006 prin care s-a casat decizia Curții de APEL PLOIEȘTI și s-a trimis cauza Tribunalului Prahova, instanță competentă să soluționeze apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 665 din 30.06.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă.
Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că la data pronunțării deciziei recurate, Curtea de APEL PLOIEȘTI nu mai era competentă material să soluționeze apelul, întrucât în raport de valoarea obiectului litigiului și de dispozițiile Legii 219/2005, în vigoare la momentul soluționării apelului, competența materială revenea Tribunalului Prahova, conform art. 2 pct.2 Cod procedură civilă.
Pe rolul Tribunalului Prahova cauza a fost înregistrată sub nr- și a fost soluționată prin decizia nr. 145/11.03.2008, prin care s-a admis apelul pârâtei și
s-a schimbat în parte sentința, fiind obligată pârâta să plătească reclamantei suma totală de 126.622 lei.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței și a fost obligată intimata să plătească apelantei suma de 3194 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a dispus și obligarea intimatei la plata sumei de 1456 lei, reprezentând diferență taxă timbru pentru judecarea în fond a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că natura litigiului este civilă, întrucât contractul de locațiune reprezintă un contract civil, supus dispozițiilor art. 1410-1490 Cod civil.
S-a stabilit că obligația pârâtei de a plăti chiria subzistă până la data de 15.06.2000 - data rezilierii contractului de închiriere, sumă datorată astfel fiind 84.467.608 lei.
S-a mai reținut că la fond, penalitățile de întârziere au fost calculate cu încălcarea dispozițiilor art. 4 al.3 din Legea 469/9.07.2002, situație în care cuantumul acestora este de 87.467.608 lei, egal cu al chiriei neachitate.
Referitor la lipsa de folosință solicitată de reclamantă, tribunalul a stabilit că pârâta are obligația de a plăti despăgubiri cu acest titlu reclamantei, pe perioada cuprinsă între data rezilierii contractului - 15.06.2000- 31.05.2001, în sumă totală de 107.259,62 lei, avându-se în vedere că pârâta a fost evacuată din imobil abia la data de 3.12.2001, însă la fond i s-a calculat lipsa de folosință doar până la data de 31.05.2001, iar în propria cale de atac, apelantei nu i se poate agrava situația.
S-a stabilit că pârâta datorează reclamantei suma de 1867,94 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere, aferente perioadei cuprinsă între trimestrul 2000 și trimestrul I 2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul legal prev.de art. 301 cod pr.civilă, ambele părți, criticând-o ca nelegală.
Reclamanta a formulat patru motive de recurs prin care a susținut că tribunalul a interpretat greșit contractul de închiriere dintre părți, diminuând nejustificat cuantumul obligației de plată stabilită în sarcina pârâtei.
S-a mai susținut că în mod nelegal recurenta-reclamantă a fost obligată să plătească o diferență de taxă de timbru de 1456 lei, întrucât taxa de timbru la fond a fost achitată integral; că tribunalul a analizat superficial raportul de expertiză efectuat la instanța de fond, interpretând totodată eronat probatoriile administrate în cauză.
S-a solicitat admiterea recursului, " casarea deciziei și rejudecarea pe fond a cauzei".
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8,9,10 și 11 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește pe pârâta SC " " SRL, aceasta a criticat hotărârea sub aspectul aplicării greșite a dispozițiilor art. 998-999 Cod civil, susținând că nu datorează lipsa de folosință, întrucât după rezilierea contractului de
închiriere nu a împiedicat-o pe reclamantă să folosească spațiul în litigiu, actele depuse de aceasta neputând fi avute în vedere întrucât sunt în mod evident pro causa.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul înlăturării obligației pârâtei de plată a sumei de 10725,96 lei cu titlu de lipsă de folosință.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta reclamantă, în conformitate cu disp.art. 115 Cod procedură civilă a formulat întâmpinare față de recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, susținând în esență că pârâta datorează lipsă de folosință întrucât după rezilierea contractului de închiriere, timp de un an și șase luni, aceasta a blocat accesul în spațiile în litigiu.
Recurenta pârâtă a depus la dosar certificatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr-, din care a reieșit că a formulat cerere de strămutare în prezentul dosar, cu termen de judecată la data de 21.05.2009.
Recurenta nu a făcut dovada însă că a formulat cerere de suspendare și că aceasta ar fi fost admisă și nici nu a solicitat termen în acest sens.
La data de 26.01.2009 Curtea, în conformitate cu disp.art. 129 al. 4 Cod procedură civilă rap.la art. 306 Cod procedură civilă și art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă și art. 56 Cod Comercial a invocat și a pus în discuția părților un motiv de nulitate de ordine publică ce afectează atât decizia cât și hotărârea pronunțată de instanța de fond și care determină, în raport de natura litigiului, incidența cazului de casare reglementat de art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă.
Se constată sub acest aspect că în speță, contractul de închiriere în care își au izvorul pretențiile reclamantei, a avut ca obiect un spațiu ce a fost închiriatexclusivpentru comercializarea produselor nominalizate în cererea de închiriere ( prevedere expres menționată în art. 4 al actului menționat - fila 7 dosar fond ), cu obligația pentru societatea comercială pârâtă ca " activitatea de comerț ce o va realiza în spațiul închiriat să se realizeze cu respectarea dispozițiilor legale privind concurența neloială față de ceilalți chiriași ai reclamantei "( fila 8 dosar fond ).
Totodată, părțile au precizat în art. 2 al contractului că, pentru chiria convenită consensual, chiriașul ( pârâta-recurentă ) să plătească TVA.
Caracterul comercial al acestui contract a fost recunoscut de către ambele părți; pârâta care a susținut constant acest aspect, invocând excepția de necompetență materială a instanței de fond, atât în apel, cât și în recurs în primul ciclu procesual, și respectiv reclamanta, care, în corespondența purtată cu societatea pârâtă, aflată la fila 14 dosar fond ( adresa nr.716/17.07.2000 ) arată expres că " închirierea spațiilor în discuție s-a făcut în baza unui contract comercial, care în speță reprezintă legea părților ".
În considerarea celor ce preced este evident că în speță ne aflăm în prezența unui contract de închiriere a unui spațiu comercial, situația în care litigiul având ca obiect pretenții rezultate din folosința acestui spațiu - chirie, penalități, lipsă de folosință, contravaloarea utilităților - este cu certitudine de natură comercială și în raport de valoarea obiectului său, mai mare de 100.000 lei, este de competența tribunalului, în primă instanță, conform art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă.
Se impune a se preciza, sub acest aspect, că instanțele anterioare, apreciindu-se competente material să soluționeze cauza au încălcat, prin hotărârile pronunțate disp.art. 4 și 56 Cod Comercial, considerând în mod nelegal, că, contractul de închiriere are întotdeauna o natură exclusiv civilă, neavând în vedere că acest act dobândește caracterul unui act de comerț atunci când, ca și în speța de față, este încheiat cu un comerciant - societatea pârâtă, vizează un spațiu comercial definit ca atare în termeni expreși în convenția părților și se află în strânsă legătură cu comerțul pe care îl exercită recurenta-pârâtă.
Concluzionând, pentru toate aceste considerente, stabilind natura comercială a litigiului dedus judecății, Curtea constată că hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel sunt lovite de nulități absolute, fiind date cu încălcarea normelor de competență materială absolută edictate de disp.art. 2 al.1 lit.a cod procedură civilă.
În consecință, Curtea urmează ca în baza disp.art. 312 al.1,2 și 3 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, art. 2 al.1 lit.a Cod procedură civilă coroborat cu art. 4 și art. 56 Cod comercial, să admită ambele recursuri și casând hotărârile pronunțate de instanțele de fond și apel ( sentința civilă nr. 665/30.06.2003 a Tribunalului București Secția a III-a civilă și decizia nr. 145/11.03.2008 a Tribunalului Prahova ) va trimite cauza Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios Administrativ, instanță competentă material să soluționeze pe fond cauza.
Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va avea în vedere și criticile formulate prin cele două recursuri, de către părți, critici a căror analiză a devenit de prisos pentru instanța de recurs, în raport de motivul de nulitate de ordine publică incident.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta ASOCIAȚIA GENERALĂ A DIN ROMÂNIA, cu sediul în B, sector 1, Calea, nr.118 și pârâta SC SA B, cu sediul în B, sector 1, str.-.-, nr.42,.4, împotriva deciziei civile nr.145/11 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Casează ambele hotărâri - sentința civilă nr. 665/30.06.2003 a Tribunalului București Secția a III-a civilă și decizia nr. 145/11.03.2008 a Tribunalului Prahova - și trimite cauza spre rejudecare, ca instanță de fond, competentă material, Tribunalului Prahova, Secția Comercială și de Contencios Administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- - - - - - -
GREFIER,
fiind în concediu medical,
se semnează de către,
PRIM GREFIER
Red. /AV
3 ex/05.02.2009
nr.5449/2000 Tribunalul București
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
