Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR.60
Ședința publică din 26 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta domiciliată în P, str. - -,. 37,. 7, împotriva încheierii interlocutorii din 14 decembrie 2007 și a deciziei civile nr. 395 pronunțată la data de 3 septembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații domiciliat în P,-,. 31,. 12, prin procurator cu domiciliul în comuna, sat, județul P, domiciliată în P,- D,. 53,. A,. 17, domiciliat în P, str. - nr. 38, C domiciliată în comuna, județul P, A domiciliat în,-, domiciliat în comuna, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, au răspuns recurenta pârâtă reprezentată de avocat din Baroul d e Avocați P, intimatul reclamant, intimata-pârâtă C reprezentată de avocat substituind pe avocat din Baroul d e Avocați P, lipsind intimații pârâți, A.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederîndu-se instanței că la data de 21 ianuarie 2009 s-a depus prin serviciul registratura din partea intimatului reclamant o întâmpinare.
Avocat depune la dosar chitanța nr.- din 12 ianuarie 2009 în valoare de 10 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Avocat depune la dosar întâmpinare pentru intimata pârâtă C, pe care o comunică și părților prezente.
Invocă excepția nulității recursului, criticile formulate nefiind încadrate în vreunul din motivele de casare prev.de art. 304 Cod pr.civiă.
Avocat solicită acordarea unui termen pentru a-și pregăti apărarea pe excepția invocată.
Curtea respinge cererea formulată de apărătorul recurentului pârât și lasă cauza la a doua strigare pentru ca apărătorul recurentului pârât să ia cunoștință de conținutul întâmpinării.
La reluarea cauzei, la a doua strigare, s-au prezentat recurenta pârâtă reprezentată de avocat din Baroul d e Avocați P, intimatul reclamant asistat de avocat din Baroul d e Avocați P, intimata pârâtă C reprezentată de avocat substituind pe avocat din Baroul d e Avocați P, lipsind intimații pârâți, A.
Se comunică și domnului avocat copie întâmpinare.
Avocat reiterează excepția invocată privind nulitatea recursului pentru neîncadrarea în vreunul din motivele de casare.
Curtea, în temeiul disp.art. 129 Cod procedură civilă, privind rolul activ al instanței, pune în vedere apărătorului recurentului pârât să precizeze temeiul juridic al motivelor de recurs.
Avocat precizează că motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art. 304 pct.7,8,9, cod pr.civilă, coroborat cu disp.art. 312 și 315 cod pr.civilă.
Solicită respingerea excepției invocate.
Avocat solicită respingerea excepției și acordarea cuvântului în dezbateri.
Curtea, având în vedere că prezentul recurs se poate încadra în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr.civilă, respinge ca neîntemeiată excepția și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul în susținerea recursului, critică încheierea interlocutorie și decizia instanței de apel, care nu au respectat considerentele deciziei de trimitere, prin care se dispunea să se stabilească masa de partaj, cotele succesorale, să se ia act că C nu are calitate de moștenitor de pe urma lui. Instanța neținând cont de aceste aspecte îi atribuie lui C cota ideală de 1/5, respectiv 10.000 teren.
Solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere pentru a se pronunța o nouă încheiere de admitere în principiu, învederând că nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că instanța a respectat considerentele deciziei de casare, a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care a stabilit masa succesorală, moștenitorii și cotele acestora.
În ce privește critica referitoare la faptul că C nu este moștenitoare testamentară a defunctului, arată că situația este clară, câtă vreme este trecută pe titlul de proprietate eliberat de pe urma lui, iar acest aspect a fost lămurit definitiv prin decizia nr.1404/2002 a Curții de Apel Ploiești, prin care s-a respins acțiunea reclamanților de constatare a nulității absolute parțiale a titlului de proprietate ce aparține acesteia.
Solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 10580/2004 reclamantul chemat în judecată pe pârâții, A și () C, solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafața de 50431 mp situat în comuna, județul P, aflat în administrarea SC "", să se constate valabilitatea convenției antecontract de vânzare-cumpărare încheiată la data de 4.09.2000 cu pârâții și A pentru terenul în suprafața de 1,37 ha, hotărârea urmând ține loc de contract de vânzare-cumpărare.
In motivarea acțiunii, reclamantul arătat că pârâții și A s-au obligat să îi vândă terenul rămas în urma decesului defunctei, primul pârât suprafața de 1 ha, iar cel de-al doilea suprafața de 3700 mp și în acest scop înscrisul sub semnătura privată încheiat cu pârâții s-a întocmit și cu acordul celorlalți coindivizari la data de 4.09.2000, în prezenta doi martori, ocazie cu care s- achitat prețul convenit în sumă de 10.000.000 ROL.
S-a învederat că terenul în discuție face parte din suprafața totală de 50431 pentru care s- eliberat titlul de proprietate nr. 76665/10.08.2000.
În baza art.115 Cod pr.civilă la data de 11.02.2005 pârâta depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active reclamantului referitor la capătul de cerere prin care s- solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenurilor dobândite în baza titlului de proprietate nr. 76665/2000 pe considerentul că acesta nu are calitatea de moștenitor al defunctului.
Pe calea cererii reconvenționale formulate în temeiul.119 Cod pr.civilă pârâta solicitat ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafața totală de 50.000 mp, urmând ca după aceea, suprafața de 1,37 ha ce făcut obiectul convenției dintre reclamant și pârâții și A, să intre în lotul acestora și ca urmare a efectului declarativ al partajului, reclamantul va putea fi considerat proprietar asupra terenului pe care cei doi pârâți s-au obligat să- vândă acestuia.
La termenul din 10 martie 2005 reclamantul depus întâmpinare la cererea reconvențională pârâtei C, solicitând respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale active, iar ulterior, prin încheierea din 11.03.2005 instanța respins excepția lipsei calității procesuale active reclamantului.
La data de 5.04.2005 pârâtul depus întâmpinare-cerere reconvențională, invocând excepția lipsei calității procesuale active reclamantului în ceea ce privește capătul de cerere referitor la ieșirea din indiviziune.
Totodată s- contestat valabilitatea convenției antecontract încheiată la 4.09.2000 între reclamant și pârâții și A și s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active pârâtei Constanta întrucât nu a fost inclusă ca moștenitoare în certificatul de moștenitor nr. 32/2000 emis de BNP unde se reglementează succesiunea asupra terenului în suprafața de 50.000 mp situat în comuna, județul
Prin cererea reconvențională s- solicitat excluderea pârâtei C din titlul de proprietate nr. 76665/2000, aceasta neavând calitatea de moștenitoare defunctului .
La rândul său pârâtul depus cerere reconvențională invocând aceleași excepții.
La termenul de judecată din data de 08.06.2005 pârâta formulat întâmpinare la cererea reconvenționala pârâtului solicitând respingerea acesteia și invocând excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită anularea titlului de proprietate nr. 76665/2000 și emiterea unui nou titlu întrucât, prin decizia nr. 1404/2002 Curții de Apel Ploiești s- respins acțiunea formulată de reclamant sub acest aspect.
Prin încheierea din 21.11.2005 instanța admis excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește constatarea nulității titlului de proprietate nr. 7665/2000 și a respins cererea de constatare nulității titlului de proprietate emis pe numele moștenitorilor defunctului .
La același termen s- respins și excepția lipsei calității procesuale active reclamantului invocată de pârâtul, reținându-se că acesta și- dovedit interesul de solicita ieșirea din indiviziune față de convenția antecontract de vânzare-cumpărare încheiata la 4.09.2000 pentru o parte din terenurile aflate în indiviziune și cuprinse în titlul de proprietate nr. 76665/2000.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 4091/11.05.2006 Judecătoria Ploiești respins excepția tardivității acțiunii invocată de pârâtul și excepția lipsei calității procesuale active pârâtei invocată de pârâtul, a admis acțiunea precizată și în parte cererile reconvenționale formulate de pârâții și, dispus ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafața de 5 ha situat în comuna, jud. P, conform variantei III- supliment din raportul de expertiză topografică întocmit de expert .
Prin aceeași hotărâre s- constatat valabilitatea convenției antecontract de vânzare-cumpărare încheiata între reclamant și pârâții și A la data de 4.09.2000 pentru suprafața de 1,37 ha teren situat în comuna, județul P, sentința urmând ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare și s- atribuit în lotul pârâților A și, suprafața S 2=13.700 mp - ce făcut obiectul convenției antecontract, având categoria de folosință arabil din totalul suprafeței de 50.000 mp ce formează întreaga parcelă.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel pârâții, - prin reprezentant, si, criticând- pentru nelegalitate, pe considerentul că prima instanță interpretat greșit dispozițiile legii fondului funciar, precum și cele ce reglementează materia partajului succesoral, respectiv acceptarea succesiunii și modalitatea de atribuire cotelor ce revin moștenitorilor.
Astfel, apelanții au arătat că antecontractul de vânzare-cumpărare intitulat " chitanță" fost încheiat doar cu moștenitorii pârâți A si, fără consimțământul celorlalți care beneficiază de un drept de preemțiune, dat fiind faptul că suprafața de 1,37 ha teren este încorporată în întreaga suprafață ce constituie masa succesorală, iar antecontractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută întrucât privește terenuri ce nu se pot înstrăina decât prin act autentic.
În continuare apelanții au criticat sentința motivat de faptul că instanța reținut că suprafața de 1 ha teren extravilan aparține pârâtei care, deși figurează în titlul de proprietate, prin declarație expresă, renunțat la succesiune, deci și la dreptul său cu privire la această suprafață.
O altă critică a vizat stabilirea greșită cotelor în care s- efectuat partajul.
Prin decizia civilă nr. 955/22.12.2006 Tribunalul Prahova respins ca nefondat apelul declarat de pârâți, fiind obligați apelanții să plătească intimatului 300 RON cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs pârâții, și, iar prin decizia nr. 680/19.06.2007, Curtea de Apel Ploiești casat decizia tribunalului și trimis cauza acestei instanțe, spre rejudecare.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre, instanța de recurs a reținut ca Tribunalul Prahova nu a analizat în mod corect criticile apelanților, raportat la cererile formulate de părți, la probatoriile administrate, stabilind în mod greșit situația de fapt dedusă judecații și nu s-a pronunțat o încheiere interlocutorie prin care să se stabilească masa succesorala și cotele părților, obiectul pricinii fiind reprezentat de un partaj succesoral în care au existat probleme deosebite.
Totodată s-a apreciat ca fiind întemeiată critica referitoare la netemeinicia și nelegalitatea hotărârilor care au constatat dreptul în favoarea numitei Constanta, cu privire la suprafața de 10.000. teren, cu toate că aceasta nu a acceptat succesiunea, făcând în acest sens, o declarație expresă de renunțare.
Dosarul fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 4369/105/9.07.2007, iar în aplicarea prevederilor art.315 pr.civ. la termenul de judecată din 07.12.2007, instanța de rejudecare în apel a acordat părților cuvântul asupra încheierii interlocutorii întemeiate pe disp.art.6735pr.civ. a cărei necesitate a fost statuată de instanța de recurs.
Prin încheierea interlocutorie din 14.12.2007, tribunalul a admis în principiu apelul declarat de apelanții-pârâți, prin procurator, și, împotriva sentinței civile nr. 4091/11.05.2006, pronunțată de Judecătoria Ploiești, a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de C, în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de apelantul-pârât, urmând ca asupra consecințelor acestei soluții instanța să se pronunțe prin hotărârea ce se va da asupra fondului.
Prin aceeași încheiere s-a respins excepția lipsei calității procesuale active reclamantului, invocată de pârâții și C, excepția prescripției dreptului la acțiune in constatarea valabilității antecontractului de vânzare-cumpărare, excepție invocată de pârâtul și excepțiile lipsei calității procesuale pasive (în acțiunea principală), respectiv active ( în cererea reconvențională formulată) intimatei-pârâte C, invocate de pârâtul.
Totodată, s-a admis în principiu acțiunea principală reclamantului și, în parte, în principiu cererile reconvenționale formulate de apelantul-pârât-reclamant și intimata-pârâtă-reclamantă C, constatându-se că intimata - pârâtă și, decedată la 24.09.1997, cărei cotă este culeasă de succesorii săi legali au calitatea de coproprietare asupra terenului în suprafața de 5 hectare, situat pe raza comunei, identificat prin titlul de proprietate nr. 76665/10.08.2000.
Pe cale de consecință, instanța de apel a constatat că intimatei pârâte îi revine cota de 10.000 mp din dreptul de proprietate asupra terenului descris anterior, adică o cotă ideală și abstractă de 1/ 5 ( 8/ 40), iar cealaltă cotă de 4/ 5 îi revine coproprietarei, fiind culeasă de succesorii săi legali în următoarele cote:, fiu al defunctei, cotă de 8/ 40, fiu, o cotă de 8/ 40, fiică, cotă de 8/ 40, postdecedat la data de 12.09.1998, cu cotă de 8/ 40 care va fi culeasă de succesorii săi legali: apelanta pârâtă ( soție supraviețuitoare defunctului) cotă de 2 / 40, intimatul pârât A-, fiu al defunctului, cu cotă de 3/ 40; apelanta - pârâtă, fiica defunctului, cu cotă de 3/ 40.
Referitor la al doilea capăt al acțiunii principale, s-a stabilit că acesta se va soluționa prin hotărârea ce se va da asupra fondului, fiind respinse, în rest, în principiu cererile reconvenționale formulate de apelantul - pârât - reclamant și intimata - pârâtă-reclamantă C, ca neîntemeiate.
Prin decizia civilă nr.395 din 3.09.2008 Tribunalul Prahovaa admis apelul declarat de pârâți, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte acțiunea principală și în parte cererile reconvenționale formulate de și C, dispunând ieșirea din indiviziune a părților conform încheierii de partaj pronunțată la data de 14 decembrie 2007 și a raportului de expertiză întocmit și întregit de expert, în această fază procesuală, în variantă unică.
Prin aceeași decizie s-a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare intervenit între apelantul pârât și intimatul pârât A în calitate de promitenți vânzători și intimatul reclamant, în calitate de beneficiar al promisiunii, convenție materializată în înscrisul sub semnătură privată din 4 septembrie 2001 pentru terenul de 1,37 ha ce compune loturile 2 și 3 din completarea expertizei și schiței anexă la aceasta pentru prețul de 1000 lei, urmând ca hotărârea să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, s-a respins cererea reconvențională formulată de apelantul pârât sub aspectul capătului de cerere privind excluderea intimatei C din titlul de proprietate nr.76665/2000 întrucât există autoritate de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 1404/2002 a Curții de Apel Ploiești, fiind respinse totodată în rest cererile reconvenționale ca neîntemeiate.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin omologarea variante de lotizare efectuată cu prilejul rejudecării apelului se asigură o împărțire în natură a terenului aflat în proprietate comună,cu respectarea cotelor părților, evitându-se stabilirea unor sulte și totodată se asigură validarea convenției intervenite la 4.09.2000 între, A, pe de o parte și pe de altă parte, pentru suprafața de 1,37 ha teren arabil.
Pe cale de consecință, în baza art. 5 alin.2 din Titlul XIII al legii 247/2005 și art. 948 Cod civil, tribunalul a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare cumpărare menționat anterior, iar pentru considerentele reținute în încheierea interlocutorie de partaj din 14.XII.2007 a respins cererea reconvențională formulată sub aspectul capătului de cerere privind excluderea intimatei C din titlul de proprietate nr.76665/2000 întrucât există autoritate de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 1404/2002 a Curții de Apel Ploiești.
Împotriva deciziei mai sus menționate și a încheierii interlocutorii din 14.XII.2007, ambele pronunțate de Tribunalul Prahova, a formulat recurs pârâta, solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova pentru ca printr-o nouă încheiere interlocutorie și o nouă hotărâre în conformitate cu art. 315 cod pr.civilă să fie avute în vedere toate considerentele deciziei de casare nr. 680/2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr-.
A învederat recurenta că atât încheierea interlocutorie cât și decizia atacată nu respectă decât în parte considerentele deciziei de casare nr. 680/2007 a Curții de Apel Ploiești, în sensul că la momentul stabilirii calității de moștenitor și a cotelor succesorale nu a fost avută în vedere decizia civilă nr.2364/2002 pronunțată de aceeași instanță.
Critica recurentei vizează împrejurarea că deși, prin intermediul acestei hotărâri s-a concluzionat că intimata Constanta nu are calitatea de moștenitoare a defunctului, întrucât a renunțat în mod expres la succesiunea acestuia, Tribunalul Prahova nu a ținut seama de ea și a atribuit intimatei suprafața de 10.000 din dreptul de proprietate asupra terenului de 5 ha situat pe raza comunei, identificat în titlul de proprietate nr. 76665/2008 ca efect al unei cote ideale și abstracte de 1/5.
S-a menționat că în raport de dispozitivul deciziei civile 2364/2002 al Curții de Apel Ploiești, Tribunalul Prahova trebuia să constate că în ceea ce privește terenul de 5 ha identificat în titlul de proprietate menționat anterior intimatei C nu îi poate reveni nicio cotă succesorală ca efect al renunțării sale la moștenire.
În baza art. 308 al. 2 cod pr.civilă a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea recursului ca nefondat motivat de faptul că Tribunalul Prahovaa pronunțat o hotărâre legală și temeinică reținând corect că în condițiile în care printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, respectiv decizia nr. 1404/2002 pronunțată de Curtea de Apel Ploieștis -a respins în mod definitiv și irevocabil cererea recurenților de constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate în sensul excluderii de pe acesta a numitei C, nu se puteau respecta considerentele deciziei Curții de apel Ploiești referitor la faptul că aceasta nu ar fi moștenitor al defunctului.
La rândul său, pârâta Constanta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului întrucât recurenta nu a indicat vreunul din motivele de casare prev.de art. 304 Cod pr.civilă, excepție care a fost respinsă de instanță, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.
Pe fondul pricinii s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât s-a pronunțat o încheiere interlocutorie de către Tribunalul Prahova în care s-a analizat și excepția autorității de lucru judecat invocată de ea, excepție pe care în mod corect instanța a admis-o, constatând că prin decizia civilă nr.398/2002, irevocabilă prin decizia nr. 1404/2002 a Curții de Apel Ploieștia fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea promovată de prin care solicită să se constate nulitatea titlului de proprietate nr.76665/2000 și obligarea Comisiei județene la eliberarea unui nou titlu în favoarea defunctei pentru suprafața de 5 ha.
Examinând decizia atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:
Principala critică formulată de recurentă prin calea de atac promovată vizează împrejurarea că instanța de apel atât prin încheierea interlocutorie din 14.12.2007, cât și prin decizia civilă nr. 395/3.09.2008 a încălcat dispozițiile instanței de trimitere, atribuind o suprafață de teren intimatei () C, în condițiile în care se stabilise că aceasta nu are calitatea de moștenitoare a defunctului.
Susținerile recurentei sub acest aspect sunt neîntemeiate și urmează a fi înlăturate pentru argumentele ce se vor expune în continuare:
Anterior soluționării prezentei cauze pe rolul instanțelor de judecată s-a derulat un alt litigiu prin care solicita anularea titlului de proprietate nr. 76665/2000 și eliberarea unui titlu de proprietate pentru 5 ha teren pe numele autoarei sale, motivat de faptul că aceasta din urmă este unica moștenitoare a defunctului, iar pârâta Car enunțat la succesiunea lui.
Cert este că prin decizia civilă nr. 398/20.03.2002 pronunțată de Tribunalul Prahova ( hotărâre rămasă irevocabilă ca urmare a respingerii recursului prin decizia nr. 1404/20.06.2002 a Curții de Apel Ploiești ) s-a respins acțiunea formulată reținându-se că în condițiile în care ( )C a primit 1,20 ha teren de la tatăl său cu care s-a înscris în CAP și pentru care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, aceasta în mod corect a fost inclusă în titlul de proprietate, fiind respectate dispozițiile Legii 18/1991.
Din moment ce titlul de proprietate menționat anterior nu a fost anulat, iar () C figurează în el în calitate de coproprietar, în mod corect Tribunalul Prahovaa dat eficacitate autorității de lucru judecat de care beneficiază cele două hotărâri expuse în precedent.
Prin urmare, în condițiile în care situația juridică litigioasă a calității intimatei C de a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul inclus în titlul de proprietate nr.76665/2000 ( a cărui partajare se realizează în prezenta cauză ) a fost tranșată într-un prim proces între aceleași părți, pronunțându-se o hotărâre definitivă și irevocabilă, Tribunalul Prahovaa recunoscut acesteia dreptul de proprietate asupra terenului cu care s-a înscris în CAP și pe care prima instanță i-l stabilise la o suprafață de 10.000.
În considerentele deciziei de casare nr. 680/19.06.2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești (hotărâre de care se prevalează recurenta, apreciind că dispozițiile cuprinse în ea nu au fost respectate de instanța de trimitere), deși se reține că C nu are calitate de moștenitoare a defunctului,( contrazicându-se astfel cele statornicite prin hotărârea menționată anterior, unde se recunoaște dreptul aceleiași intimate de a beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul inclus în titlul autorului său), s-a dispus casarea pricinii cu trimitere cauzei spre rejudecare motivat de faptul că instanțele nu au ținut cont de decizia civilă nr. 2364/20.11.2002 a Curții de Apel Ploiești în stabilirea masei succesorale și a cotelor ce revin părților care au acceptat moștenirea defunctului autor.
Analizând încheierea interlocutorie și hotărârea pronunțată de instanța de apel, după casare, se reține că aceasta, în mod corect a avut în vedere atât decizia nr. 2364/2002, cât și decizia civilă nr. 398/ 2002 Tribunalului Prahova și decizia civilă nr.1404/2002 a Curții de Apel Ploiești ( care se bucură de autoritate de lucru judecat), expunând în mod logic și argumentat motivele pentru care a dat eficiență acestor din urmă hotărâri.
În raport de considerentele expuse anterior Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat conform art. 312 cod procedură civilă, motiv pentru care îl va respinge, menținând ca legală și temeinică decizia atacată.
Deoarece se află în culpă procesuală în baza art. 274 cod pr.civilă recurenta pârâtă va fi obligată să plătească intimaților suma de 300 lei cheltuieli de judecată și C suma de 150 lei cu același titlu, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MNOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta domiciliată în P, str. - -,. 37,. 7, împotriva încheierii interlocutorii din 14 decembrie 2007 și a deciziei civile nr. 395 pronunțată la data de 3 septembrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații domiciliat în P,-,. 31,. 12, prin procurator cu domiciliul în comuna, sat, județul P, domiciliată în P,- D,. 53,. A,. 17, domiciliat în P, str. - nr. 38, C domiciliată în comuna, județul P, A domiciliat în,-, domiciliat în comuna, județul
Obligă pe recurentă să plătească intimaților suma de 300 lei cheltuieli de judecată și C suma de 150 lei cu același titlu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 26 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- - - - - - -
GREFIER,
fiind în concediu medical, semnează
GREFIER SECȚIE,
Red.VG/AV
2 ex/10.02.2009
10580/2004 Judecătoria Ploiești
a- Trib. P
și
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez