Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 629/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 629
Ședința publică din 10 iunie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr. 131/A/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Statul Român, prin Consiliul Local T, pentru revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă domnul în calitate de mandatar pentru reclamantele recurente lipsă, iar pentru pârâtul intimat domnișoara consilier juridic.
PROCEDURA COMPLETĂ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanții părților declară că nu au cereri de formulat.
Instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în recurs.
Mandatarul reclamantelor recurente declară că nu are studii juridice și pune concluzii de admitere a recursului astfel cum a fost formulat în scris, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului, conform concluziilor scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA,
Deliberând reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 131 din 19.02.2099, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respins apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civil enr. 13272/27.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului
Tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, după cum urmează:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- din 05.05.2008 reclamantele și au chemat în judecată pârâtul Statul Român prin Consiliul Local T solicitând instanței să îl oblige ca, pe baza titlului lor de coproprietate, dobândit prin cumpărare din 1937, să le predea posesia asupra unei cote de 10/24 din apartamentele nr. 3,6,7,14,20,21 și 22 din imobilul situat în str. -, nr. 11 din T și să dispună, pe baza art. 34 pct. 1 din decretul-lege 115/1938, respectiv art. 34 pct. 1 din legea nr. 7/1996, radierea din cartea funciară nr. 8092 Tap retinsului titlu de naționalizare al Statului Român înscris asupra cotei menționate.
În motivare au arătat că în 1937 au cumpărat o cotă de 10/24 din imobil, iar în 1950 Statul Român le-a deposedat prin violență, invocând o pretinsă naționalizare conform Decretului 92/1950. Prin sentința nr. 1311/2002, Judecătoria Timișoaraa constatat nevalabilitatea pretinsei naționalizări a cotei lor întrucât a fost încălcată legislația în vigoare la acel moment, însă pretențiile lor de restituire/despăgubire au fost disjunse și suspendate până la rămânerea irevocabilă a acestei sentințe. De asemenea, instanța a stabilit că legea nr. 10/2001 nu exclude posibilitatea recurgerii la procedura de revendicare de drept comun, sentința fiind menținută în apel și recurs.
Sentința nr. 1311/2002 a devenit irevocabilă la data de 25.09.2002; cu toate acestea, Statul Român a refuzat să procedeze voluntar la restituire/despăgubire. În consecință, reclamantele au repus pe rol pretențiile suspendate, iar prin sentința nr. 4587/2003 a Judecătoriei Timișoara, aceste pretenții au fost respinse ca premature pe motiv că procedura administrativă sub legea nr. 10/2001 era pendentă, sentința fiind menținută în apel și recurs. Procedura administrativă a eșuat, primarul respingând toate pretențiile lor fără a le examina pe fond; prin urmare, s-au adresat din nou justiției pe calea unei contestații împotriva deciziei primarului. Prin sentința nr. 625/2005 Tribunalul Timișa anulat decizia primarului, instanța admițând că reclamantele nu au pierdut niciodată dreptul lor de coproprietate, dat fiind faptul că sentința nr.1311/2002 a invalidat pretinsa naționalizare, totuși instanța a respins pretențiile lor de predare a posesiei, de rectificare a cărții funciare și de plată de daune materiale pe motiv că legea 10/2001 nu prevede asemenea soluții. Pe de altă parte, instanța a stabilit că pretinsa naționalizare a fost o măsură abuzivă în sensul legii 10/2001 și, în consecință, a dispus restituirea dreptului de coproprietate în privința unor apartamente din imobil, aceleași care fac obiectul prezentei acțiuni, și a obligat primarul să facă o ofertă de despăgubire în condițiile legii 10/2001 în privința celorlalte apartamente din imobil, sentința fiind menținută în apel și recurs, însă a rămas în totalitate neexecutată.
S-a mai arătat că reclamantele se plâng de faptul că, deși pretinsa naționalizare a cotei lor a fost invalidată pe motiv de ilegalitate încă din 2002, Statul Român refuză persistent să le predea posesia sau să le plătească echivalentul valoric al cotei lor, invocând o încălcare continuă a dreptului lor la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În drept, au invocat cauza Brumărescu, și Vasilescu contra României, Zwierzynski contra Poloniei, contra Greciei, și Iatridis contra Turciei, contra României.
Prin precizarea de acțiune formulată, reclamantele au arătat că solicită constatarea calității lor de coproprietare, cu o cotă de 5/24 fiecare, în privința apartamentelor nr. 3, 6, 7 14, 20, 21 și 22 din imobil și, în consecință, obligarea Statului Român să înceteze să se comporte ca un proprietar exclusiv și să le permită să își exercite toate prerogativele dreptului lor de coproprietate și radierea parțială a titlului de naționalizare al Statului Român întabulat sub în 8092 T, anume numai în privința titlului lor de cumpărare întabulat sub B2 și B3.
S-a arătat în continuare că pretențiile lor se bazează numai pe titlul lor de cumpărare dobândit în 1937 și întabulat sub B2 și B3 în cartea funciară, astfel cum acest titlu a fost confirmat prin sentința nr. 1311/2002 de invalidare a pretinsei naționalizări și nu înțeleg să invoce pretinsul titlu de restituire din 2005, ci, dimpotrivă, contestă valabilitatea pretinsului titlu de restituire din 2005, deoarece acesta provine de la un neproprietar, Statul Român, al cărui titlu a fost desființat prin sentința nr. 1311/2002.
În drept, au invocat art. 480 și urm. civ. pentru primul petit și art. 34 pct. 1 din decretul-lege 115/1938, respectiv art. 34 pct. 1 din legea nr. 7/1996 pentru cel de-al doilea petit, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin sentința pronunțată, instanța a respins excepțiile prematurității și, respectiv, pe cea a inadmisibilității cererii de chemare în judecată iar pe fond, a respins cererea precizată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că reclamantele au dreptul la un proces efectiv, drept recunoscut inclusiv prin decizia nr. 33/09.06.2008 dată de ICCJ asupra unui recurs în anulare; în consecință, excepția inadmisibilității invocată de pârât a fost respinsă ca neîntemeiată; cum reclamantele și-au întemeiat prezenta cerere pe dispozițiile art. 480 Cod civil, iar legea nu prevede în această situație parcurgerea vreunei proceduri prealabile, a fost respinsă și excepția prematurității invocată de același pârât.
Cu privire la fondul cauzei, din înscrisurile de la dosar instanța a reținut că între părți s-au derulat mai multe litigii. Astfel, primul proces, care a format dosarul nr. 25428/13.11.2001 al Judecătoriei Timișoara, a avut drept obiect acțiune în constatare, anume constatarea existenței unei încălcări continue a dreptului lor de proprietate de către Statul Român, partajarea în natură a imobilului și atribuirea în natură a acestuia, alături de terenul aferent, către reclamante, radierea din CF a Statului Român, înscrierea reclamantelor și acordare despăgubiri.
La termenul de judecată din 21.02.2002 instanța a dispus disjungerea cererilor având ca obiect ieșirea din indiviziune, cererile disjunse fiind înregistrate sub nr. 4394/18.02.2002 la Judecătoria Timișoara. Cauza a fost suspendată la data de 18.03.2002, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1.pr.civ. până la rămânerea definitivă și irevocabilă a SC nr. 1311/2002.
Prin SC nr. 1311/28.01.2002 Judecătoria Timișoaraa constatat că trecerea cotei de 10/24 din imobilul înscris în nr. 8092 T, fosta proprietate tabulară a reclamantelor, în proprietatea Statului Român, s-a realizat fără titlu valabil. Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă.
Ulterior repunerii pe rol a cauzei ce formază obiectul dosarului nr. 4394/2002, reclamantele și-au modificat obiectul cererii, solicitând să se constate că România este vinovată de încălcarea continuă a art. 1 din Protocolul nr. 1, să se aplice principiile de reparare convenționale, obligarea pârâtului la predarea părții nevândute a imobilului, să se găsească o soluție de rectificare a cărții funciare în privința acestei părți, obligarea pârâtului să plătească diferența dintre valoarea cotei de 10/24 din valoarea de piață a imobilului și valoarea părții care se restituie; în subsidiar, s-a solicitat obligarea pârâtului să plătească diferența dintre 10/24 din valoarea de piață a imobilului, cu dobândă legală. Reclamantele au renunțat la judecarea cererii de partaj, instanța luând act de aceasta prin încheierea civilă nr. 2746/2003 pronunțată în dosar nr. 4394/2003, iar celelate cereri modificatoare ale acțiunii au fost disjunse și înregistrate sub nr. 4623/2003 al Judecătoriei Timișoara.
Prin SC nr. 4587/19.05.2003 pronunțată în dosarul menționat, rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea apelurilor și recursurilor, respectiv prin DC nr. 1747/A/2003 a Tribunalului Timiș și DC nr. 678/2004 a Curții de APEL TIMIȘOARA, s-a respins acțiunea precizată a reclamantelor, acesta fiind al doilea proces derulat între părți.
Al treilea demers judiciar derulat între părți a format obiectul dosarului nr. 8160/C/2004 al Tribunalului Timiș prin care reclamantele au solicitat anularea dispoziției primarului nr. 2134/2004, restituirea conform legii nr. 10/2001 a unei cote de 5/24 pentru fiecare din dreptul de proprietate asupra fiecărui apartament care la data de 14.02.2001 mai era deținut de stat din imobilul din litigiu, obligarea Statului Român la restabilirea corespunzătoare a stării de coposesie, înscrierea în CF a cotei de 5/24 în favoarea fiecăreia dintre contestatoare cu titlu de restituire în baza legii nr. 10/2001, rămânând Statului Român cota de 14/24 din dreptul de proprietate asupra apartamentelor nevândute, prin naționalizare, respectiv obligarea pârâtului Primarul Municipiului T la a face o ofertă de despăgubire, după intrarea în vigoare a art. 40 din legea nr. 10 pentru cotele cuvenite contestatoarelor din partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură, urmând a fi transmisă sentința pronunțată către Prefectura jud.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr. 8161/C/2004 contestatoarele au solicitat, în contradictoriu cu aceeași pârâți, anularea aceleiași dispoziții nr. 2134/07.10.2004 prin care s-a respins cererea acestora de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil, obligarea Statului Român la restabilirea stării de coposesie asupra apartamentelor din imobil ce mai pot fi restituite în natură cu câte o cotă de 5/24 din dreptul de proprietate pentru fiecare dintre contestatoare și o cotă de 14/24 în favoarea sa, rectificarea CF prin înscrierea în favoarea contestatoarelor a cotelor de 5/24 cu titlu de cumpărare și 14/24 în favoarea Statului Român cu titlu de naționalizare, precum și obligarea Statului Român la plata de daune materiale egale cu cota de 10/24 din valoarea actuală a imobilului sau, după caz, a părții de imobil pentru care nu se poate dispune repunerea în situația anterioară; la termenul din 14.12.2004, în urma admiterii excepției de litispendență, s-a dispus conexarea dosarului cu nr. 8161/C/2004 la cel cu nr. 8160/C/2004. La termenul din 06.01.2005, reclamantele au precizat ca temei de drept alternativ al cererii înregistrate sub nr. 8161/C/2004 prev. art. 480 și 998 și urm. civ.
Prin SC nr. 625/05.04.2005, Tribunalul Timișa admis în parte contestațiile, a anulat dispoziția primarului nr. 2134/07.10.2004, a dispus restituirea în natură către fiecare dintre contestatoare, a cotei de 5/24 din dreptul de proprietate asupra apartamentelor nr. 3,6,7,14,20,21 și 22 din imobilul în litigiu, condiționat de restituirea cotei aferente apartamentelor menționate din despăgubirea acordată în temeiul legii nr. 112/1995, actualizată cu indicele de inflație, a dispus înscrierea în CF 8092 T nr. top 17030 dreptului de proprietate dobândit în cotă de 5/24 pentru fiecare contestatoare, prin restituirea în natură conform legii nr. 10/2001, cu privire la apartamentele menționate.Totodată, s-a dispus obligarea pârâtului Primarul Mun.T să emită în favoarea contestatoarelor o nouă dispoziție motivată pentru a le face acestora o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare cotelor de 5/24 din dreptul de proprietate asupra apartamentelor nr. 1,2,4,5,5A,8,9,10,11,12,13,15,16,17,18,19, 23, 24 și 25 din imobil, în condițiile art. 24, 19 și 40 din legea nr. 10/2001, respectiv art. 44 alin. 2 din Constituția României, fiind respinse în rest contestațiile conexate.
SC nr. 625/2005 a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelurilor și recursurilor, respectiv prin DC nr. 343/A/2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA și DC nr. 1851/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ceea ce privește capetele de cerere precizate referitoare la constatarea calității reclamantelor de coproprietare, cu o cotă de 5/24 fiecare, în privința apartamentelor nr. 3, 6, 7 14, 20, 21 și 22 din imobil și radierea parțială a titlului de naționalizare al Statului Român întabulat sub în nr. 8092 T, anume numai în privința titlului lor de cumpărare întabulat sub B2 și B3, instanța a constatat că acest lucru a fost deja stabilit prin SC nr. 625/2005 a Tribunalului Timiș, rămasă definitivă și irevocabilă prin DC nr. 343/A/2007 a Curții de APEL TIMIȘOARA și DC nr. 1851/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În speță nu poate opera tripla identitate de elemente pentru a face incidente dispozițiile art. 1201.civ. și ale art. 166.pr.civ. pentru a opri o nouă judecată, neputând fi opusă părților excepția autorității de lucru judecat deoarece în sentința menționată fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății îl constituie disp. legii nr. 10/2001, iar în prezenta cerere cauza juridică este reprezentantă de disp. art. 480 și urm. civ. temei juridic nou.
Nu se poate ignora faptul că autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepției procesuale, non bis in idem, ci și sub forma prezumției de lucru judecat, adică a efectului pozitiv al lucrului judecat care presupune că ceea ce a stabilit o instanță să nu fie contrazis de cea ulterioară.
Respectarea principiului autorității de lucru judecat presupune ca o chestiune litigioasă odată stabilită de instanță să nu mai poată fi adusă înaintea judecății, iar, pe de altă parte că, ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare.
Așadar, prin SC nr. 625/2005 a Tribunalului Timiș, rămasă irevocabilă prin DC nr. 1851/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au admis în parte solicitările reclamantelor, fiind recunoscută calitatea acestora de coproprietare, cu o cotă de 5/24 fiecare, în privința apartamentelor nr. 3, 6, 7 14, 20, 21 și 22 din imobilul situat în str. -, nr. 11 din T, din moment ce s-a dispus restituirea în natură a cotei respective către fiecare dintre contestatoare și s-a dispus înscrierea în CF nr. 8092 T nr. top 17030 dreptului de proprietate dobândit în cotă de 5/24 pentru fiecare contestatoare, prin restituirea în natură conform legii nr. 10/2001, cu privire la apartamentele menționate, condiționat de restiturea cotei aferente acestora din despăgubirea acordată în temeiul legii nr.112/1995, actualizată cu indicele inflației.
judecății din nou același litigiu, reclamantele încalcă principiul autorității de lucru judecat, în condițiile în care acestea constituiseră deja obiect al verificării jurisdicționale într-o instanță anterioară; or, textul art. 480.civ. deși reprezintă dreptul comun în materie, nu justifică înlăturarea puterii de lucru judecat conferită aceleiași situații faptice de legea specială 10/2001.
Având deja la dispoziție titlul necesar pentru radiere, respectiv înscriere, anume SC nr.625/2005 a Tribunalului Timiș, reclamantele au posibilitatea de a se adresa direct oficiului teritorial d e cadastru și publicitate imobiliară pentru înscrierea dreptului lor în cartea funciară.
În concluzie, a reținut instanța, neexecutarea SC 625/2005, adică a titlului care a dat satisfacție reclamantelor, nu este imputabilă Statului Român, ci este consecința directă a comportamentului acestora, care nu doresc să uzeze de el, deși le confirmă dreptul de coproprietate.
În privința solicitării privind obligarea Statului Român să înceteze să se comporte ca un proprietar exclusiv și să le permită să își exercite toate prerogativele dreptului lor de coproprietate, instanța reține că formularea sa are un caracter generic, reclamantele nearătând în mod expres în ce constau aspectele invocate.
Împiedicarea exercitării dreptului de proprietate al coproprietarului unui imobil de către un alt coproprietar constituie o limitare a exercițiului dreptului, iar potrivit disp. art. 57 din Constituție și art. 3 din Decretul nr. 31/1954, drepturile trebuie exercitate cu bună-credință, potrivit scopului lor economic și social, în caz contrar, devine un abuz de drept care reprezintă în mod indiscutabil un delict civil deoarece încalcă dispozițiile imperative ale art. 480 și urm. civ. Pentru a exista abuz de drept însă trebuie ca exercitarea anormală a atributelor dreptului, prin deturnare de la scopul lui, să atragă culpa persoanei care acționează în acest sens, cauzând titularului un prejudiciu.
Or, reclamantele nu au indicat în nici un mod în ce constă atingerea dreptului lor de coproprietate de către pârât.
În obținerea recunoașterii acestui petit, reclamantele coproprietare au la dispoziție acțiunea personală posesorie prin care pot solicita încetarea tulburării exercițiului, fiind îndreptățite a urmări pârâtul pentru executarea obligațiilor sale cu privire la modul de întrebuințare și de folosință a bunului, acțiune concretizată, în situația neexecutării, în daune civile.
În cauză nu pot fi analizate condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, în baza art. 998-999.civ. în lipsa nominalizării concrete atingerilor aduse dreptului de proprietate al reclamantelor, solicitarea fiind respinsă ca nefondată.
Pe temeiul art. 6 par. 1 din Convenție nu se poate afirma neîndeplinirea obligațiilor pozitive ce incumbă statului, anume de a adopta măsuri rezonabile și adecvate pentru a proteja dreptul de proprietate, fie că este vorba despre o ingerință justificată în execițiul acestui drept, fie nejustificată, dreptul intern cuprinzând suficiente criterii de sancționare a unui asemenea comportament, anume prev. art. 5801.pr.civ. daunele instituite de art. 998- 999.civ.etc, aflate la dispoziția reclamantelor.
În consecință, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
În motivarea apelului declarat reclamantele au invocat că prima instanță nu a respectat jurisprudența Curții Europene în materie de dualitate de titluri de proprietate. Potrivit acesteia, o sentință de constatare a nevalabilității naționalizării unui imobil reprezintă "o recunoaștere indirectă și cu efect retroactiv, a dreptului de proprietate al reclamanților asupra bunului în litigiu". Prin sentința civilă nr. 1311/2002, Judecătoria Timișoaraa constatat nevalabilitatea naționalizării cotelor lor de proprietate, pe motiv de ilegalitate, astfel că pretinsa naționalizare, nefiind valabilă, nu a putut produce nici un efect juridic. Dreptul lor de coproprietate, dobândit în 1937 prin cumpărare și înscris în CF, a supraviețuit până în prezent, iar ele au un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul de la.
Cu toate acestea, Statul Român a refuzat să restaureze voluntar situația anterioară, punându-le în imposibilitate să își exercite prerogativele dreptului lor recunoscut prin sentința 1311/2002, astfel că au promovat prezenta acțiune în revendicare.
În argumentele dezvoltate de CEDO în decizia Brumărescu contra României, se reține că "faptul că reclamantul a beneficiat de restituirea dreptului de proprietate pe baza unei legi speciale nu prezintă relevanță, pe motiv că o decizie de reîmproprietărire presupune existența unui drept de proprietate valabil al Statului, și nu reprezintă o recunoaștere a ilegalității posesiei Statului".
În consecință, se impune a se stabili dacă sentința 625/2005 a Tribunalului Timiș este o sentință de reîmproprietărire sau o sentință de restaurare a situației anterioare. Se arată că Tribunalul dispus restituirea dreptului de coproprietate și înscrierea în CF a dreptului astfel dobândit, nu restituirea posesiei pe baza titlului lor de cumpărare din 1937 și nici radierea din CF a pretinsului titlu de naționalizare al statului, cele două operațiuni vizând CF având un temei de drept distinct.
Apelantele concluzionează în sensul că sentința din 2005 este o sentință de reîmproprietărire, similară cu cea din cazul Brumărescu, care nu poate remedia situația generată de refuzul Statului Român de a-și asuma consecințele sentinței din 2002. Ca atare, refuzul lor de a pune în executare sentința din 2002 este irelevant, iar refuzul instanței de a acorda protecție juridică titlului lor de cumpărare din 1937 este ilegal.
Cotele lor de proprietate se află și în prezent în posesia Statului, care le deține fără titlu, atâta timp cât unicul său titlu a fost desființat cu efect retroactiv prin sentința din 2002. Această retenție ilegală a cotelor lor contravine principiului legalității și reprezintă o încălcare continuă a dreptului lor la respectarea bunurilor, garantat de art. 1 din Protocolul de la.
Respingând apelul, tribunalul a avut în vedere că prima instanță a făcut în mod corect distincția dintre autoritatea de lucru judecat, ce presupune îndeplinirea cerinței triplei identități prevăzute de art. 1201 cod civil și puterea de lucru judecat, ce presupune ca aspectele tranșate în mod irevocabil de o instanță de judecată să nu mai poată fi repuse în discuție, reținând incidența acestei din urmă instituții juridice.
Chiar dacă fundamentul juridic avut în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 625/2005 a Tribunalului Timiș nu este același cu temeiul de drept invocat în prezenta cauză, respectiv art. 480 cod civil, totuși, instanța de judecată învestită cu soluționarea acestei din urmă cereri nu poate să nu constatate că dreptul pretins de reclamante în prezentul demers judiciar le-a fost recunoscut de către instanțe.
Prin hotărâre irevocabilă s-a dispus restituirea în natură către reclamante a cotelor de proprietate și înscrierea în cartea funciară a acestui drept, astfel că această chestiune nu mai poate fi repusă în discuție fără a se înfrânge puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârea judecătorească anterioară.
Faptul că se invocă un alt temei de drept nu este de natură să justifice repunerea în discuție a dreptului care și-a pierdut caracterul litigios, neputând fi înlăturată puterea de lucru judecat, de altfel, reclamantele nu au dovedit interesul ce este urmărit prin promovarea prezentei acțiuni. li s-a dat câștig de cauză și li s-a recunoscut atingerea adusă dreptului de proprietate de către autoritățile regimului comunist, astfel că în nici un caz nu se poate considera că își mențin calitatea de persoană vătămată în dreptul lor de proprietate.
Distincția expusă în cererea de apel între sentința de reîmproprietărire și cea de restaurare a situației anterioare atingerii dreptului lor nu își găsește aplicabilitate în speță, în condițiile în care prin hotărârea din 2002 s-a recunoscut nevalabilitatea titlului statului, iar prin cea din 2005 s-a reparat încălcarea dreptului lor, prin restituirea în natură a cotei de imobil în litigiu. Nu există nici un folos practic de care se pot bucura reclamantele pentru a repune în discuție titlul Statului, și nu se poate constata vreo atingere adusă în prezent titlului lor de proprietate.
Autoritățile naționale nu numai că au recunoscut în mod explicit și în substanță încălcarea dreptului de proprietate al reclamantelor, ci au și procedat la repararea încălcării, prin restituirea integrală a dreptului vătămat, astfel că nu se poate reține vreo vătămare în cauză a drepturilor protejate de Convenție și de Protocoalele sale.
Refuzul reclamanților de a pune în executare sentințele reparatorii deja obținute nu se poate bucura de protecție pe calea prezentei acțiuni în justiție, atâta timp cât nu este justificat în mod concret de eventuala posibilitate de obținere a unei alte reparații.
Distincția între operațiunile prev. de art. 20 și de art. 33 din Legea nr. 7/1996 nu este relevantă, în condițiile în care efectele juridice concrete obținute în baza unor cereri formulate în baza acestor texte de lege sunt identice, singura diferență de regim juridic constituind-o condițiile de admisibilitate care, oricum, sunt îndeplinite.
În absența unor efecte diferite, nu prezintă interes o astfel de distincție cu consecințe atât de importante asupra securității circuitului juridic, prin repunerea în discuție a unui drept irevocabil tranșat ce se bucură de prezumția absolută și irefragabilă conferită de puterea lucrului judecat.
În ceea ce privește jurisprudența CEDO citată de reclamante, tribunalul a constatat că aceasta nu este aplicabilă în cauză, fiind vorba de situații diferite. În cauza Brumărescu "bunul" protejat îl constituia sentința de retrocedare, care apoi a fost anulată ca urmare a promovării unui recurs în anulare, aceasta fiind încălcarea reținută de CEDO. Nu este în spiritul Convenției a accepta teza posibilității promovării unui șir nesfârșit de acțiuni cu finalități identice dar întemeiate pe texte de lege diferite, în condițiile în care reclamantul și-a realizat dreptul pretins integral.
În ceea ce privește posesia pretins exercitată de Statul Român asupra cotelor reclamanților din imobil, aceasta nu poate fi apreciat ca fiind o retenție ilegală și o încălcare continuă a dreptului lor de proprietate, pentru a beneficia de protecția CEDO.
Statul nu exercită o posesie asupra cotei părți din imobil aparținând reclamantelor în baza titlului constatat nevalabil ( naționalizare), ci în calitate de coproprietar în condițiile în care reclamantele au neglijat să-și exercite atributele conferite de dreptul lor de coproprietate.
Această situație, generată de starea de coproprietate, urmează a-și găsi rezolvarea pe calea unei acțiuni posesorii, în condițiile în care, după ce solicită punerea în posesie ( aspect neglijat, de altfel, de reclamante), statul refuză acest lucru sau printr-o acțiune în sistarea stării de indiviziune.
De asemenea, a fost menținută concluzia primei instanțe în sensul că, atâta timp cât reclamantele nu au fost în măsură să indice un act sau fapt concret ce constituie o atingere a dreptului lor de coproprietari, răspunderea civilă delictuală a Statului nu poate fi angajată, în condițiile art. 998-999 Cod civil.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen reclamantele, care au criticat-o pentru nelegalitate.
În motivare au invocat greșita interpretare dată de instanță precedentuluiBrumărescu contra României, obligatoriu conform art. 11 și 20 din Constituția României având în vedere că nici în prezent statul nu a procedat la repunerea în situația anterioară deși prin sentința civilă nr. 1311/2002, preluarea imobilului a fost desființată de o instanță judecătorească.
Au mai invocat că, dată fiind abuziva naționalizare a imobilului, repunerea în situația anterioară nu poate fi realizată prin efectul deciziei civile nr. 625/2005.
Cum prin sentința civilă nr. 1311/2002 a Judecătoriei Timișoaras -a constatat nevalabilitatea preluării și această constatare are efect retroactiv, rezultă că dreptul lor de coproprietate dobândit în 1937 și înscris în CF 8092 T sub B2 și B3 a supraviețuit, reclamantele având un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1.
Prin refuzul statului de predare a posesiei și prin radierea pretinsului titlu din cartea funciară reclamantele sunt în imposibilitatea de a-și exercita dreptul recunoscut prin sus-menționata sentință, ceea ce echivalează cu o încălcare continuă a dreptului lor la respectarea bunului.
Au mai invocat că prin sentința civilă nr. 625/2005 dată de Tribunalul Timișs -a dispus "restituirea dreptului de coproprietate" și înscrierea în cartea funciară a titlului astfel dobândit, fără a se dispune restituirea posesiei pe baza titlului de cumpărare din 1937 și nici radierea din cartea funciară a titlului statului.
Au făcut referiri la cauzeleGingis contra RomânieișiIatridis contra Greciei.
În drept au invocat disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare în condițiile art. 308 al. 2 Cod pr. civ. ci a solicitat pe cale de concluzii scrise respingerea recursului.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art. 306 al. 2 Cod pr. civ. față de disp. art. 299 și urm. Cod pr. civ. instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1311/28.01.2002 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 25428/2001 s-a constatat că trecerea cotei de 10/24 părți din imobilul înscris în CF 8092 T din coproprietatea pârâtelor în cea a statului s-a făcut fără titlu valabil.
Prin sentința civilă nr. 625/05.04.2005 pronunțată în dosarul nr. 8160/2004, Tribunalul Timișa dispus restituirea în natură către reclamante a câte unei cote de 5/24 parte din imobilul în litigiu și înscrierea în cartea funciară a cotelor de drept menționate.
În consecință, în mod corect a reținut instanța de apel că prin aceste hotărâri reclamantelor li s-a asigurat succesiv atât recunoașterea existenței bunului cât și respectarea acestuia în sensul art. 1 din Protocolul 1, contrar susținerilor recurentelor.
A dispune în sensul celor solicitate de reclamante, respectiv de a da eficiență doar hotărârii judecătorești prin care s-a reținut nevalabilitatea preluării cotelor de proprietate (sentința civilă nr. 1311/28.01.2002 a Judecătoriei Timișoara ) ar echivala nu doar cu nesocotirea puterii de lucru judecat a sentinței civile 625/05.04.2005 prin care Tribunalul Timișa dispus restituirea în natură a acestor cote ci și cu ignorarea împrejurării că instanța judecătorească a obligat statul să respecte bunul reclamantelor.
Or, nu aceasta este finalitatea normelor europene ce protejează proprietatea și nici a jurisprudenței CEDO invocată de recurente.
Nici argumentele invocate în susținerea afirmatei retenții ilegale de către stat a cotelor de proprietate ale reclamantelor nu sunt întemeiate, în mod corect reținând instanța de apel că statul are calitatea de coproprietar asupra imobilului alături de reclamante și că acestea au posibilitatea de a solicita inclusiv sistarea stării de indiviziune în sensul art. 728 Cod civil.
Câtă vreme reclamantele nu efectuează demersurile prevăzute de legea civilă pentru a-și asigura efectivitatea dreptului recunoscut prin hotărârea judecătorească de restituire, nu se poate reține că statul refuză să le respecte bunul recunoscut conform celor mai sus arătate.
După cum s-a arătat, soluționarea pretențiilor reclamantelor în sensul de a da eficiență doar hotărârii judecătorești prin care s-a constatat nevalabilitatea titlului statului ar însemna ignorarea hotărârii judecătorești ulterioare prin care statul a fost obligat să respecte bunul acestora, ceea ce ar contraveni intereselor reclamantelor.
De aceea, prin prisma finalității invocate de reclamante (predarea efectivă a bunului), distincția făcută de acestea între cele două hotărâri judecătorești nu poate fi primită ca temei de modificare a deciziei tribunalului.
Doar în situația în care reclamantele ar valorifica potrivit celor mai sus arătate această ultimă hotărâre (sentința civilă nr. 625/2005 a Tribunalului Timiș ) și statul ar refuza să se conformeze hotărârii judecătorești s-ar putea invoca retenția ilegală a bunului în sensul celor susținute de recurente.
Pentru aceste considerente, văzând limitele în care a fost investită, în baza disp. art. 312 al. 1 Cod pr. civ. rap. la art. 304 pct. 9, art. 306 al. 2 Cod pr. civ. instanța va respinge recursul declarat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr. 131/A/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantele și împotriva deciziei civile nr. 131/A/19.02.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 12.06.2009
Tehnored., 2 ex./23.06.2009
Tribunalul Timiș, Judecători:,
Judecătoria Timișoara, Judecător:
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
