Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 658/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(63/2009)
Completul 3
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI
PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.658
Ședința publică de la 14.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
JUDECĂTOR 3: Gabriela
GREFIER -
* * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenții-pârâți și, împotriva deciziei civile nr.1389 A din 06.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele-reclamante CLEMENȚA și.
Obiectul cauzei - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă avocatul pentru recurenții pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr.213.137/05.02.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, aflată la fila 12 dosar, lipsind intimatele reclamante CLEMENȚA ȘI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se prezintă consilierul juridic, în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului B, care depune la dosar relațiile solicitate de la instituția pe care o reprezintă, din care rezultă că, în evidențele pe care le dețin, Dispoziția nr.8110/24.05.2007 nu figurează ca fiind contestată de către intimatele reclamante.
Curtea, constatând că pricina a fost solicitată pe lista cauzelor aflate la amânare fără discuții, fără ca toate părțile să fie prezente sau să fie reprezentate, dispune strigarea cauzei la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, se prezintă avocatul pentru recurenții pârâți și, în baza împuternicirii avocațiale nr.213.137/05.02.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, lipsind intimatele reclamante Clemența și.
Avocatul recurenților-pârâți, față de dispozițiile încheierii de ședință de la termenul anterior, depune la dosar copia cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr.16996/1999, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între, prin Herăstrău Nord și, dosar în care s-a pronunțat sentința civilă nr.11523/15.06.2000, rămasă definitivă și irevocabilă.
Curtea, asupra excepției lipsei calității procesuale active a intimatelor reclamante Clemența și invocată la termenul anterior, constatând că avocatul recurenților își menține concluziile expuse anterior acestei date, după deliberare, reține:
Analizând înscrisurile aflate la fila 7, respectiv filele 30-31, 39, 41 din dosarul fond, respinge excepția invocată de către recurenți, având în vedere că intimata reclamantă Clemența este succesoarea defunctului, dovadă în acest sens fiind și certificatului de moștenitor nr.67 din 19 martie 2008 (fila 38 dosar fond), acesta, la rândul său, moștenindu-l pe defunctul, proprietarul imobilului în litigiu; conform actelor atașate, filele 8, 42 și 50 din același dosar, reclamanta este moștenitoarea defunctei, certificatul de moștenitor eliberat de Tribunalul Districtual fiind prezentat nu numai sub semnătură legalizată, ci și purtând apostila, potrivit Convenției d l Haga din 05.10.1961.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurenților pârâți și solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii instanței de fond, pentru următoarele considerente:
Apreciază că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă. În mod greșit s-a constatat că acțiunea în revendicare poate fi exercitată în materia "reparațiunilor" chiar și atunci când părțile au urmat procedura instituită de Legea nr.10/2001, în care s-a dat o soluție, neatacată și pusă parțial în executare. În speță, reclamantelor li s-a restituit în parte terenul - C situat în B, nr.50, sector 1, au și intrat în posesia lui. Pe de altă parte, reclamantele nu au atacat decizie emisă în acest sens de Primarul General al Municipiului
În opinia sa, toate considerentele instanței de apel sunt contrazise de Decizia nr.33/9 iunie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție. În acest context, acțiunea în revendicare devine inadmisibilă în materia reparațiunilor. Intimatele reclamante nu mai pot solicita reparații, atâta timp cât au urmat procedura administrativă și s-au stabilit despăgubiri la valoare de circulație a imobilului.
Apreciază că titlul de proprietate deținut de către cei doi recurenți a rămas valabil, este confirmat prin hotărâre judecătorească.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 15 noiembrie 2007 sub nr-, reclamantele și, în contradictoriu cu pârâții și, au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care instanța să dispună: obligarea pârâților să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în B, nr. 50,. 1, sector 1, compus din vestibul, hol, parter, degajament, wc, vestibul, bucătărie, debara, hol, etaj, camere, cameră serviciu, baie, culoar, balcon, pivniță, în suprafață utilă de 137,25 mp.; cota de 66,54% din părțile de folosință comune ale imobilului; suprafața de 94,75 mp. teren ce se află sub construcție; obligarea pârâților la plata cheltuielilor.
Prin sentința civilă nr. 3907 din 21 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B s-a respins excepția autorității de lucru judecat; s-a admis excepția inadmisibilității; s-a respins cererea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții și.
Pentru existența lucrului judecat art. 1201 cod civil cere existența identității celor trei elemente între hotărârea dată și cea care urmează, respectiv: identitatea de obiect, identitatea de cauză și identitatea de părți, elemente ce trebuie întrunite cumulativ.
Instanța a apreciat că nu există identitate de obiect între cererile evocate de pârâți și prezenta cauză întrucât în dosarul nr. 16996/1999 reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare încheiate pentru apartamentele nr. 1 și 2 situate în nr. 50, sector 1, în timp ce obiectul prezentului litigiu îl constituie revendicarea.
Cu privire la excepția inadmisibilității, instanța a reținut că prin dispoziția nr. 8110 din 24 mai 2007, Primarul General la Municipiului Bad ecis, la art. 1, respingerea notificării formulate de și respectiv (autorul reclamantei ) privind restituirea în natură a construcției, iar la art. 2 se propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția vândută în baza Legii nr. 112/1995, conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 1285/29709/1996 și a contractului de vânzare - cumpărare nr. 1284/21882/1996, împreună cu terenul aferent în suprafață de 187,37 mp. din imobilul situat în B, nr. 50, sector 1, iar prin Dispoziția nr. 8109 din 24 mai 200 emisă de Primarul General al Municipiului B, a fost restituit în natură, acelorași persoane, terenul în suprafață de 473,63 mp. din suprafața totală de 610,00 mp. ce reprezenta teren liber - curtea imobilului de la adresa de mai sus menționată.
Aceste dispoziții nu au fost atacate de reclamantele din prezenta acțiune în termenul legal de 30 de zile de la comunicare și au fost puse în posesia terenului restituit în natură, astfel cum rezultă din protocolul de predare - primire nr. 1270 din 11 iulie 2007, astfel încât dispozițiile menționate reprezintă titlu executoriu și finalizează procedura instituită de legea specială de acordare a reparațiilor cuvenite succesorilor foștilor proprietari și - reclamantele din prezenta cauză.
Din aceste considerente, instanța de fond a apreciat că reclamantele nu mai au posibilitatea să solicite în baza dreptului comun, prin intermediul acțiunii în revendicare, restituirea în natură a imobilului, o opusă interpretare lipsind de eficiență dispozițiile legii speciale, fapt ce nu poate fi admis.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se desființeze hotărârea apelată și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru continuarea judecății pe fondul cauzei, întrucât în mod greșit a reținut instanța de fond că procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 urmată a fost finalizată.
Prin dispoziția nr. 8107/2007 a fost restituit în natură terenul în suprafață de 473,63 mp. din suprafața totală de 610 mp. ce reprezintă tren liber - curtea imobilului situat în B, nr. 50, sector 1, această dispoziție este într-adevăr titlu executoriu putând fi folosit pentru punerea în posesie care a și avut loc și are forța probantă a unui înscris autentic, în baza art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001, dar prin Dispoziția nr. 8110/2007 doar a fost propusă acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția vândută în baza Legii nr. 112/1995.
Această dispoziție nu finalizează procedura instituită de Legea nr. 10/2001, așa cum susține instanța, ci încheie doar o etapă din această procedură, în continuare Comisia Centrală pentru Drepturile constituită în temeiul Legii nr. 247/2005 urmând să decidă asupra propunerii de acordare a despăgubirilor formulată de Primarul General al Municipiului
Pe de o parte prin Legea nr. 10/2001, statul a înțeles să restituie imobilele pe care le preluase abuziv, care încă mai existau și pe care nu le înstrăinase, iar pe de altă parte, nici una din dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu face referire la excluderea acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun a imobilelor preluate abuziv de către statul comunist.
Prin decizia civilă nr. 1389 din 06 noiembrie 2008, Tribunalul București - Secția a III a Civilă a admis apelul formulat de apelantele - reclamante și, împotriva sentinței civile nr. 3907 din 21 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în dosarul nr-; a fost desființată sentința apelată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de fond, în mod greșit a considerat că acțiunea în revendicare în condițiile dreptului comun este inadmisibilă, prin raportare la procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, prin care legiuitorul a înțeles să reglementeze toate situațiile juridice în legătură cu regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
A interpreta prevederile art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 potrivit căruia bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi revendicate de foști proprietari sau succesori acestora doar dacă nu fac obiectul unei legi speciale de reparație, în sensul că părțile nu mai pot formula acțiunea în revendicare potrivit art. 480 Cod civil, dacă nu au formulat cerere de restituire a bunului în temeiul Legii nr. -, ar însemna să se aducă atingere principiului constituțional al liberului acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție, cât și dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituție.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, tribunalul a reținut că dispozițiile art. 21 din Constituția României consacră accesul liber la justiție ca drept fundamental, prevăzându-se că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Acest drept fundamental este consacrat și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în sensul că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor sale.
Prin urmare, acțiunea în revendicare este mijlocul prin care o persoană cere în justiție să i se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun de care a fost deposedată, solicitând restituirea lui în natură, iar îngrădirea exercițiului acestei acțiuni ar însemna o încălcarea a dreptului de proprietate și a liberului acces la justiție. Legea nr. 10/2001 nu prevede nicăieri o interdicție privind formularea acțiunii în revendicare de către adevăratul proprietar împotriva cumpărătorului de la stat în baza Legii nr. 112/1995, actualul deținător al imobilului, acest raport rămânând supus pe deplin Codului civil, astfel că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii.
La data de 6 ianuarie 2009 au declarat recurs pârâții și, împotriva deciziei civile nr. 1389 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod de procedură civilă, în sensul că, decizia instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, când a apreciat că acțiunea în revendicare poate fi exercitată în materia "reparațiunilor" chiar și atunci când părțile au urmat procedura instituită de Legea nr. 10/2001 în care s-a dat o soluție, neatacată și pusă parțial în executare.
Instanța de apel a reținut că dispozițiile art. 21 din Constituția României consacră accesul liber la justiție ca drept fundamental, prevăzându-se că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept. Acest drept fundamental este consacrat și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în sensul că orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită prin lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor sale.
Au susținut recurenții că, aceste concluzii sunt contrare cu Decizia nr. 33 din 09 iunie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în dosarul nr. 60/2007 privind recursul în interesul legii, declarat de Procurorul General cu privire la admisibilitatea acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun având ca obiect retrocedarea imobilelor preluate în mod abuziv de stat.
Astfel fiind "adoptarea unei reglementări speciale, derogatorie de al dreptul comun, cu consecința imposibilității utilizării unei reglementări anterioare nu încalcă art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât calea oferită de legea specială nr. 10/2001 pentru valorificarea dreptului pretins este efectivă și asigură plenitudinea în jurisdicție.
Pentru aceste considerente recurenții solicită admiterea recursului și modificarea în tot a deciziei instanței de apel și păstrarea sentinței civile pronunțată de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Prin încheierea pronunțată de C la data de 24 martie 2009 s-a încuviințat, în condițiile art. 305 Cod de procedură civilă, proba cu înscrisuri solicitată de recurenții - pârâți, administrată la termenul de judecată din 14 aprilie 2009, când a fost depusă la dosar copia cererii de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. 16996/1999, având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare încheiat între Consiliul General al Municipiului B prin Herăstrău Nord, și, fotocopia sentinței civile nr. 11523 din 15 iunie 2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, rămasă definitivă și irevocabilă.
De asemenea, au fost solicitate relații de la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 a Primăriei Municipiului B cu privire la Dispoziția Primarului General nr. 8110 din 24 mai 2007, care a comunicat instanței că aceasta nu a fost contestată de intimatele - reclamante și.
Examinând decizia recurată, în raport de motivele invocate, probele dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea a constatat următoarele:
Hotărârea primei instanțe urmează să fie menținută prin substituirea motivării sale în sensul celor pe care la vom expune în continuare.
Curtea nu poate subscrie opiniei privitoare la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare în temeiul dreptului comun, ca urmare a regimului juridic, special creat prin Legea nr. 10/2001, întrucât acest act normativ nu prevede nici o cale directă de a acționa în procedura administrativă de soluționare a notificărilor în vederea restituirii bunurilor în natură, pentru situația concretă în care se află intimatele - reclamante aș căror bun nu se mai regăsește în patrimoniul unei unități deținătoare, dintre cele enumerate de art. 21 din Legea nr. 10/2001, ca urmare a înstrăinării lui către chiriași.
Curtea apreciază că analiza cererii în revendicare se realizează prin compararea trilurilor, pe baza criteriilor dreptului comun, presupuse de aplicarea art. 480 Cod civil și a normelor europene privind protecția dreptului de proprietate, reprezentate de art. 1 di Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, și nu în considerarea Legii nr. 10/2001, după cum se ca dezvolta în cele ce urmează:
Imobilul în litigiu a fost preluat de stat de la reclamanți fără titlu valabil prin Decretul nr. 92/1950.
Contractul de vânzare - cumpărare nr. 1284/21882 din 08 noiembrie 1996 încheiat de stat (prin reprezentant Herăstrău Nord ) și pârâți este un contract valabil, care produce efecte juridice, acțiunea vizând nulitatea acestuia fiind respinsă prin sentința civilă nr. 11523 din 15 iunie 2000 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, rămasă definitivă și irevocabilă, soluția intrând în puterea lucrului judecat.
Curtea apreciază că în cauză operează principiul error comunis facit jus, atâta vreme cât până la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare de către recurenți, respectiv 08 noiembrie 1996, titlul statului asupra imobilului nu fusese contestat de nimeni, nici măcar de reclamanți, care deși ar fi putut să beneficieze de prevederile reparatorii ale Legii nr. 112/1995, nu au formulat cerere de restituire în natură și nici o acțiune în revendicare a imobilului. Prin atitudinea lor pasivă a fost întărită convingerea chiriașilor cumpărători că apartamentul este proprietatea statului.
În speță, prin necontestarea titlului statului, eroarea a fost comună și invincibilă, că subdobânditorii chiriași cumpărători au fost de bună - credință, întrucât orice demersuri ar fi întreprins ar fi constatat că reclamanții nu au revendicat apartamentul și că actul încheiat între stat ca proprietar aparent și chiriași a fost cu titlu oneros, Curtea, consideră preferabil contractul de vânzare - cumpărare față de titlul de proprietate al reclamanților, urmând ca din punct de vedere al dreptului comun acțiunea în revendicare să fie respinsă.
Raportând motivele de recurs la prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și la jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor".
Curtea constată că recurenții - pârâți au dobândit un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, întrucât s-a respins acțiunea în constatarea nulității contractului lor de vânzare - cumpărare, acesta fiind considerat un act juridic valabil încheiat, titlul acestora fiind astfel consolidat.
Atât recurenții - pârâți cât și intimatele - reclamante au un bun în înțelesul Convenției. În ceea ce le privește pe intimatele - reclamante se constatat că împotriva dreptului lor de proprietate a operat deja o ingerință din partea statului, atât prin preluarea abuzivă a imobilului, cât și prin vânzare apartamentului către chiriașul cumpărător (în condițiile în care statul nu putea înstrăina potrivit art. 1 din Legea nr. 112/1995 decât locuințele dobândite cu titlu).
În ceea ce-i privește pe recurenții chiriași cumpărători împotriva lor nu a operat o ingerință în dreptul lor de proprietate. S-ar ajunge la exercitarea unei ingerințe doar în măsura în care s-ar admite acțiunea în revendicare a intimatelor - reclamante întrucât ar pierde dreptul lor de proprietate asupra apartamentului în litigiu.
cumpărători beneficiau de un "bun" în sensul jurisprudenței Curții, în baza hotărârii, care a recunoscut valabilitatea contractului prin care aceștia dobândiseră apartamentul litigios. Astfel, neluarea în considerare a acestei hotărâri irevocabile ar avea ca efect privarea recurentelor de bunul lor, în sensul celei de-a doua fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1.
S-a mai reținut de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului că o privare de proprietate care să țină de cea de-a doua normă se poate justifica numai dacă se demonstrează în special că ea a intervenit din motiv de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege. Admiterea acțiunii în revendicare împotriva recurenților nu se încadrează însă în aceste excepții.
În plus, orice ingerință în exercitarea dreptului de proprietate trebuie să răspundă criteriului de proporționalitate. Trebuie păstrat un echilibru just între cerințele interesului general al comunității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului reține că echilibrul ce trebuie păstrat va fi distrus dacă persoana în cauză (respectiv recurenții) suportă o sarcină specială și exorbitantă (pierderea dreptului de proprietate pentru locuința pe care o au).
Dacă s-ar admite acțiunea în revendicare împotriva pârâților chiriași cumpărători, apreciindu-se eventual că această ingerință ar avea "o bază legală" și ar servi unei cauze "de utilitate publică" (respectiv înlăturarea ingerinței exercitate de stat împotriva reclamantelor), nu s-ar respecta criteriul de proporționalitate, întrucât recurenții nu ar putea obține după legea specială - Legea nr. 10/2001 - decât prețul reactualizat și cheltuielile efectuate cu apartamentul și nu o valoare reală de circulație a acestuia, fiind puși în situația de a suporta povara responsabilității statului care s-a făcut vinovat de ingerința în dreptul de proprietate al intimatelor.
Pe de altă parte, reclamantele - intimate sunt protejate de Lega nr. 10/2001, modificată prin OUG nr. 8/2007 care le recunoaște dreptul la despăgubiri în bani de până la 150.000 Euro, dacă valoarea bunului ar fi mai mare pentru diferență ar fi putut beneficia de restul măsurilor reparatorii prevăzute de lege.
În acest sens, prin dispoziția nr. 8110 din 24 mai 2007 Primarului General al Municipiului B s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalentul pentru construcția vândută recurenților - pârâți în baza Legii nr. 112/1995, împreună cu terenul aferent în suprafață totală de 187,37 mp. din imobilul situat în B, nr. 50, sector 1, decizia care, așa cum s-a menționat în precedent, nu a fost contestată; iar prin dispoziția nr. 8109 din 24 mai 2007 emisă de Primarul General al Municipiului Baf ost restituit în natură terenul în suprafață de 473,63 mp. din suprafața totală de 610 mp. ce reprezintă teren liber - curtea imobilului de la adresa mai sus-menționată, reclamantele - intimate fiind puse în posesie, astfel cum rezultă din protocolul de predare - primire nr. 12709 din 11 iulie 2007.
Prin urmare, nu poate fi invocată în cauză o absență totală a despăgubirii.
În concluzie, instanța de recurs a apreciat că o admitere a acțiunii în revendicare împotriva pârâților chiriași cumpărători ar duce la ruperea, în defavoarea lor, a justului echilibru ce trebuia păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general.
Față de aceste considerente, instanța în baza art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă a admis recursul, a modificat în tot decizia atacată, în sensul că a respins apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenții - pârâți și, împotriva deciziei civile nr. 1389 din 06 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - reclamante Clemența și.
Modifică decizia recurată, în sensul că:
Respinge apelul declarat de apelantele - reclamante Clemența și, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.
.
2ex./22.06.2009
-3.-;
Jud.1.-
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu, Gabriela
