Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA NR. 683/

Ședința publică din 03 Aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător

JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache

JUDECĂTOR 3: Florina Andrei

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de revizuienții și, domiciliați în comuna nr.101, județul A, împotriva deciziei nr.48/R din 15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-revizuient și intimații și, lipsă fiind recurenta-intimată.

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este legal timbrat cu suma de 10 lei - taxă judiciară de timbru, achitată cu chitanța nr.-/27.01.2009 aflată la fila 28 din dosar și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea intimatei și un borderou cu acte din partea recurentului-revizuient.

Recurentul-revizuient învederează instanței că pe rolul Tribunalului Argeș se află dosarul nr-, având ca obiect anulare act, cu termen de judecată la data de 16.04.2009 și solicită amânarea prezentei cauze după această dată deoarece soluția ce se va pronunța în acest dosar este hotărâtoare în soluționarea dosarului nr-.(depune la dosar adresa nr- din 20.03.2009 emisă de Tribunalul Argeș ).

Intimații, având pe rând cuvântul, solicită respingerea cererii formulată de recurentul-revizuient.

Curtea respinge cererea de amânare a cauzei formulată de recurentul-revizuient, având în vedere obiectul recursului de față precum și faptul că acesta nu are legătură cu obiectul dosarul nr- al Tribunalului Argeș și, din oficiu, ridică excepția privind inadmisibilitatea recursului de față.

Recurentul-revizuient solicită respingerea excepției, arătând că recursul este admisibil și solicită admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris.

Intimații, având pe rând cuvântul, solicită admiterea excepției și respingerea recursului ca inadmisibil.

CURTEA:

Deliberând, asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27.03.2008, petentul a solicitat revizuirea deciziei civile pronunțate în dosarul nr-, în temeiul dispozițiilor art.322 pct.1, 5, 4 și art.304 pct.6, 7, 9 Cod procedură civilă.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că solicită revizuirea deciziei civile nr.1315/R/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr.10707, urmând să se respingă excepția autorității lucrului judecat de care se folosesc intimații.

A mai arătat revizuientul în întâmpinarea depusă la fila 48 dosar, că terenul despre care se face vorbire în actul nr- nu a fost cumpărat de la lor, ci de la și nu a trecut în proprietatea statului sub nici o formă.

Intimații au fost demolați de pe o altă locație, despăgubiți cu apartamente și bani alături de alte persoane, astfel că ei nu mai pot beneficia de reconstituirea dreptului de proprietate.

Revizuientul a arătat că a depus actul de moștenitor nr.110/1955 care a stat la baza cererii de reconstituire a proprietății cu elementele autorilor și vecinilor acestui teren, având posesia continuă și netulburată de nimeni.

Tribunalul Argeș - Secția civilă, prin decizia nr.48/R din 15 ianuarie 2009 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, reținând următoarele:

Prin sentința civilă nr.1334/6 martie 2007 Judecătoriei Piteștia fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților și, ca nefondată, cererea reclamantei având ca obiect principal obligarea pârâților de a lăsa în deplină proprietate și posesie un imobil teren în suprafață de 619. situat în intravilanul comunei, județ A, pct. "Grădina Casei". Prin cel de-al doilea capăt de cerere s-a solicitat demolarea construcțiilor aflate pe acest teren (pătul și cotețe).

Recursul formulat de reclamanta împotriva sentinței civile sus-menționate a fost constatat nul prin decizia civilă nr.1315/R/21.09.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș, reținându-se că aceasta nu a depus motivele de recurs în cadrul termenului prevăzut de art.303 Cod procedură civilă, ci separat, printr-un memoriu, la data de 26 iulie 2007, la trei luni după comunicarea hotărârii instanței de fond.

Împotriva deciziei civile nr.1315/R/21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Argeș au formulat cerere de revizuire petenții și, iar prin decizia civilă nr.512/R/14.03.2008 a Tribunalului Argeș - a cărei revizuire o solicită petentul - a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că potrivit art.322 Cod procedură civilă, hotărârile susceptibile de revizuire sunt cele rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și cele date în recurs, atunci când se evocă fondul. Textul este limitativ și prevede în mod expres care sunt cazurile în care o hotărâre poate fi supusă căii extraordinare de atac a revizuirii, iar în speța de față se constată că decizia civilă nr.1315/R/2007 a Tribunalului Argeș nu face parte din cele enumerate în textul de lege, deoarece este pronunțată în recurs, dar nu evocă fondul, prin ea fiind constatat nul recursul, ca nemotivat.

Prin urmare, din acest punct de vedere s-a reținut că cererea de revizuire nu poate fi primită, deoarece în calea de atac a recursului nu s-a analizat fondul cauzei și nici temeinicia soluției pronunțate de instanța de fond, cauza soluționându-se pe excepție.

Prin cererea de revizuire de față, revizuientul solicită revizuirea deciziei civile nr.512/R/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr-, decizie prin care s-a analizat cererea de revizuire.

Față de aceste considerente, în temeiul art.322 Cod procedură civilă a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva deciziei civile nr.48/R/15 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă au declarat recurs, revizuienții și care au criticat hotărârea atacată pentru motive de nelegalitate, în sensul că în speță sunt îndeplinite condițiile art.322 Cod procedură civilă, iar hotărârea atacată cuprinde în dispozitiv prevederi ce nu se pot duce la îndeplinire.

Intimații și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului.

La dosar au fost depuse înscrisuri de revizuientul.

Curtea din oficiu la termenul din 3 aprilie 2009 a pus în discuția părților procesuale excepția inadmisibilității prezentului recurs.

Analizând această excepție a inadmisibilității, Curtea o constată întemeiată pentru următoarele motive:

Dispozițiile art.137 din Codul d e procedură civilă prevăd că "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".

Prin decizia civilă nr.48/R/15 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.512/14 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr-. Această hotărâre este irevocabilă.

Împotriva unei decizii irevocabile nu se poate declara recurs, întrucât actualul Cod de procedură civilă nu prevede calea de atac a "recursului la recurs".

Față de această situație, Curtea constată că prezentul recurs este inadmisibil, urmând a fi respins în baza art.299 și art.312 din Codul d e procedură civilă.

În concluzie, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuienții și, împotriva deciziei civile nr.48/R din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de revizuienții și, domiciliați în comuna, nr.101, județ A, împotriva deciziei civile nr.48/R din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția civilă, intimați fiind și, domiciliați în comuna, județ

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 03 aprilie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2/14.04.2009.

Jud.fond:././.

Președinte:Daniel Radu
Judecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 683/2009. Curtea de Apel Pitesti