Pretentii civile. Speta. Decizia 682/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 682/R-CM
Ședința publică din 03 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții (), I, (), (), G, împotriva sentinței civile nr.218/F-CM din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat pentru recurenții-reclamanți, în baza împuternicirii avocațiale nr.82/04.11.2008 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual și consilier juridic pentru intimatul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice A, în baza delegației nr-/03.04.2009, lipsă fiind intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel București, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, Parchetul de pe lângă, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Tribunalul Argeș, Tribunalul București, Tribunalul Ialomița și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus întâmpinare din partea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și note de ședință din partea intimatului-pârât Ministerul Justiției.
Apărătorul recurenților-reclamanți învederează instanței că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depusă la dosar de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Reprezentantul intimatului Ministerul Economiei și Finanțelor depune la dosar delegație de reprezentare.
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărătorul recurenților-reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris, schimbarea în tot a sentinței atacate și pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Reprezentantul intimatul-pârât-chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și intimatei-pârâte Direcția Generală a Finanțelor Publice A solicită respingerea recursului ca nefondat și respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 24.04.2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții (), I, -, () -, -, (), judecători la Judecătoria Pitești, a, judecători la Judecătoria Costești, judecători la Judecătoria Sector 5 B, -, judecător la Tribunalul București, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța, -, -, G, și, judecători la Judecătoria Câmpulung, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș, Tribunalul București, Consiliul Superior al Magistraturii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, Tribunalul Ialomița și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați pârâții la plata diferențelor salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, actualizate la data plății efective cu rata inflației și cu dobânda legală, astfel:
- pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform nr.OG9/2005;
- pentru perioada 01 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform nr.OG 9/2005;
- pentru perioada 01 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform nr.OG3/2006;
- pentru perioada 01 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform nr.OG 3/2006;
- pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 347,55 lei, conform nr.OG 10/2007;
- pentru perioada 01 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 354,5 lei, conform nr.OG10/2007;
- pentru perioada 01 octombrie 2007 - 01 aprilie 2008, la valoarea de referință sectorială de 393,49 lei, conform nr.OG10/2007.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților la efectuarea și pe viitor a calculului valorii de referință sectorială la valoarea calculată pentru funcțiile de demnitate publică, potrivit nr.OG10/2008, cu cheltuieli de judecată.
Față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, pretenția a constat în asigurarea disponibilităților bănești necesare plății acestor drepturi salariale.
În motivarea acțiunii se arată că potrivit art.2 din Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, dispozițiile acestei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar. Art.3 din același act normativ prevede că funcția de demnitate publică este acea funcție publică ce se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate sau indirect, prin numire, potrivit legii. Legea nr.154/1998 se aplică și celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege.
În conformitate cu prevederile art.1 alin. 1 din nr.OG134/1999, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Art.11din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 stabilește că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se calculează pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Prevederea din anexa 1 la nr.OUG27/2006 referitor la valoarea de referință sectorială încalcă principiile Constituției României, ale Legii nr.303/2004 privind statutul magistraților, ale Codului muncii și principiul nediscriminării. Valoarea de referință sectorială aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială stabilită prin lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Astfel, potrivit nr.OG3/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcția de demnitate publică aleasă și numită în luna aprilie 2006 era de 312,3 lei, iar nr.OUG27/2006 stabilește valoarea de referință pentru magistrați la suma de 257 lei.
Ordonanțele nr.27/2006 și 8/2007 încalcă principiul ierarhiei actelor normative prevăzut de Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și de Constituția României.
Sunt încălcate astfel și dispozițiile Codului muncii, precum și cele ale nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. privilegiile și discriminările în exercitarea drepturilor, art.1 alin. 2 din ordonanță se referă și la dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică în afara cazurilor expres prevăzute conform art.74 din Legea nr.303/2004 contravine spiritului de echilibru al puterilor statului.
Actele normative care au corectat valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă, executivă și judecătorească pentru perioada respectivă sunt nr.OUG123/2003, nr.OG9/2005, nr.OG3/2006 și nr.OG10/2007. Chiar dacă unele dintre acestea au fost între timp abrogate total sau parțial, au avut în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea și pe prevederile nr.OUG134/1999, art.1 alin.1, care arată că magistraților li se aplică de drept valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite și că această valoare trebuie corectată periodic în raport cu dispozițiile legale aplicabile sectorului bugetar.
Au mai arătat că pentru anii 2003 și 2004 indexările salariale au fost acordate la fel, atât magistraților, cât și celor care ocupau funcții de demnitate publică alese sau numite.
În punctul de vedere înaintat instanței, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a arătat că pentru calificarea unei fapte ca discriminatorie trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință, a unui criteriu de discriminare dintre cele prevăzute de art.2 alin.(1) din nr.OG137/2000, republicată; tratamentul diferențiat să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege; tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui spor să nu fie adecvate și necesare.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive pe motiv că între reclamanți și Statul Român nu există raporturi juridice de muncă.
Rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, precum și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată în Legea finanțelor publice nr.500/2002.
Suplimentarea cheltuielilor stabilite prin legea bugetului de stat se poate face numai pe bază de lege. Dând curs unei asemenea cereri instanța și-ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.
În fine, a arătat pârâtul, reclamanții pot solicita îndeplinirea obligațiilor de plată a drepturilor salariale la care sunt îndreptățiți numai de către angajator.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat la rândul său următoarele apărări:
A invocat mai întâi excepția de necompetență materială a instanței pe motiv că față de calitatea de magistrați a reclamanților, sunt incidente prevederile art.36 alin.2 din nr.OUG27/2006, care stabilesc competența soluționării unei astfel de cereri în favoarea Curții de Apel București.
A arătat partea că dispozițiile legale menționate constituie norma specială a cărei aplicare este prioritară.
Legat de data formulării acțiunii pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 01.01.2005 - 30.04.2005, arătând că cererea de chemare în judecată a fost introdusă cu depășirea termenului de 3 ani, ceea ce atrage aplicarea art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Pe fond, a arătat că acordarea creșterilor salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie discriminare întrucât nu reprezintă o deosebire, excludere, restricție sau preferință pe baza vreunuia dintre criteriile enumerate de nr.OG137/2000.
Potrivit dispozițiilor nr.OUG27/2006, valoarea de referință sectorială prevăzută pentru magistrați este indexată periodic.
Acceptarea susținerilor reclamanților ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare între categorii diferite de personal și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor pentru magistrați.
Principiul egalității în fața legii nu înseamnă uniformitate, așa încât dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
În fine, partea a invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii întrucât instanța învestită cu un litigiu nu poate decât să interpreteze legea și să o aplice și în niciun caz să adauge la lege.
La data de 04.06.2008 pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca, în cazul în care se va admite acțiunea, să ia act de obligația adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Și-a motivat cererea prin aceea că în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza unor titluri executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii, așa cum rezultă din prevederile art.3 din nr.OG22/2002.
Pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu are atribuții în salarizarea persoanelor angajate în cadrul instanțelor și parchetelor. A făcut trimitere în acest sens la prevederile art.131 alin.2 și art.70 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.
Pârâtul Ministerul Justiției a arătat că nu are calitate procesuală pasivă în cererile formulate de reclamanții procurori și judecători detașați la
Și-a întemeiat excepția pe prevederile art.62 alin.1 și alin.4 din Legea nr.304/2004, art.70 alin.1 din același act normativ și pe prevederile art.12 din nr.OUG27/2006.
A susținut în plus că nu se află în culpă în ceea ce privește majorările salariale pretinse de reclamanți întrucât instituirea acestor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat și neprevederea ori prevederea în alt cuantum în beneficiul altei categorii profesionale reprezintă o problemă de legiferare.
A invocat prin întâmpinare excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 24 aprilie 2005, pe motiv că cererea este formulată cu depășirea termenului de prescripție de trei ani reglementat de dispozițiile art.283 din Codul muncii.
Pe fond, apărările pârâtului au fost următoarele:
Începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art. 2 din nr.OUG 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin nr.OUG 177/2002, nr.OG 23/2005 și nr.OUG 27/2006.
Pentru anul 2005 magistrații și personalul auxiliar de specialitate salarizat potrivit anexei 2 la Legea nr.50/1996 au beneficiat de majorarea valorii de referință sectorială prevăzută de nr.OG 23/2005.
De altfel, începând cu 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislativă și executivă beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea nr.154/1998 fiind abrogat prin art.15 din nr.OUG24/2000.
La momentul intrării în vigoare a Legii nr.303/2004, drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor erau stabilite prin nr.OUG177/2002 aprobată prin Legea nr. 347/2003. Prin urmare, dispozițiile art. 73, actual 74 din Legea nr. 303/2004 au avut în vedere drepturile salariale reglementate de dispozițiile legale în vigoare la acel moment, care, potrivit legii nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Legile speciale ulterioare, respectiv nr.OUG27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007, nu au diminuat drepturile în discuție, acestea fiind majorate față de cuantumul prevăzut în reglementarea anterioară.
Întrucât nr.OUG177/2002 și nr.OUG27/2006 au fost aprobate prin lege cu respectarea dispozițiilor art.115 din Constituție și ale Legii nr.24/2000, acestea au forța juridică a legii.
Principiul echilibrului celor trei puteri în stat prevăzut de Constituție nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal prin aplicarea aceleiași valori de referință sectorială.
În aplicarea art.2 alin.4 din nr.OG3/2006 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite nu beneficiază de premii, de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din 11 iulie 2008, în baza art.II (2) din nr.OUG75/2008, dosarul a fost scos de pe rolul tribunalului și înaintat spre soluționare Curții de APEL PITEȘTI.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a completat apărările, învederând instanței pronunțarea de către Curtea Constituțională a Deciziei nr.821/2008 prin care s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, ale art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate că prin acestea se dă în căderea instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea soluțiilor cuprinse în legi și ordonanțe.
Reclamantul a completat cererea de chemare în judecată sub aspectul părților, arătând că pretențiile sale sunt formulate și împotriva Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.
Ceilalți reclamanți au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâți a Curții de APEL PITEȘTI și a Curții de Apel București, cele două instituții fiind ordonatori de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în garanție, arătând că nu există nicio obligație de garanție între acesta și Ministerul Public.
Potrivit art.47 alin.2 din Lege anr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare acordate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Pentru aceleași considerente și privitor la aceeași perioadă au fost formulate în cauză cereri de intervenție în interes propriu de către numiții și, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Pitești, care au solicitat în contradictoriu cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Serviciul Teritorial Pitești, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și Ministerul Economiei și Finanțelor plata acelorași diferențe salariale, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă dobânda legală.
Au mai solicitat efectuarea și pe viitor a acestor calcule privind valoarea de referință sectorială stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alocarea de către Ministerul Economiei și Finanțelor a fondurilor necesare efectuării plății și cheltuielile de judecată.
O altă cerere de intervenție, cu același obiect, cu motive identice, în care se solicită însă plata diferențelor salariale începând cu noiembrie 2005 a fost formulată de către, judecător la Judecătoria Sectorului 2 B, judecător la Judecătoria Petroșani, judecător la Tribunalul București, -, judecător la Judecătoria Sectorului 5 B, judecător la Curtea de Apel București, procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -, judecător la Tribunalul București, judecător la Judecătoria Medgidia, -, judecător la Tribunalul București, toți detașați la și de către, și, consilieri juridici asimilați magistraților la
Cererea este formulată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Curții de Apel București, Curții de Apel Alba Iulia, Tribunalului București, Tribunalului Hunedoara, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, și Ministerului Economiei și Finanțelor.
Curtea de APEL PITEȘTI, prin sentința civilă nr.218/F-CM din 25 noiembrie 2008 a respins acțiunea, completată, cât și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor și a disjuns cererile de intervenție în interes propriu formulate de și, Respectiv De, -, -, și, dispunând formarea de dosare noi cu termen de judecată la data de 16 decembrie 2008.
Pentru a se pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Referitor la excepția de inadmisibilitate întemeiată pe încălcarea competenței generale a instanțelor judecătorești, a apreciat că este atributul instanței de judecată de a verifica dacă aplicarea reglementărilor în domeniul salarizării personalului din autoritățile și instituțiile publice, în executarea raporturilor juridice de muncă este conformă regulilor și principiilor de drept consacrate în materie de normele interne și internaționale.
Excepția de necompetență materială este neîntemeiată, deoarece se invocă principiul nediscriminării în executarea raporturilor juridice de muncă, acestea fiind reglementate de normele juridice care alcătuiesc dreptul muncii. Instanța competentă să soluționeze conflicte de muncă potrivit regulilor acestei ramuri de drept este curtea de apel, completul specializat de litigii de muncă.
Această instanță este prevăzută de dispozițiile art.I alin.1 și art.II din OUG nr.75/2008, pentru cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.45/2007.
Pentru perioada 1.01.2005 - 24.04.2005 dreptul material la acțiune s-a stins prin prescripție, cererea fiind introdusă cu depășirea termenului de 3 ani reglementat de disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii. Sunt incidente prevederile art.1 din Decretul nr.167/1957 privitor la prescripția extinctivă.
În ceea ce privește fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamanții au calitatea de magistrați, iar prin art. 11din Legea nr.50/1996, introdus prin OUG nr.83/2000 s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, iar valoarea corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale se aplică de drept și personalului salarizat potrivit acestei legi, coeficienții de multiplicare și grilele de intervale fiind cele prevăzute în anexele nr.1,2,4,5 și 51 din prezenta lege.
Acest articol a fost abrogat prin OUG nr.177/2002, care a păstrat prin art.2 această modalitate de salarizare numai pentru magistrați și aceasta doar până la apariția Legii nr.347/2003 de aprobare a OUG nr.177/2002.
Prin Legea nr.347/2003, art.2 din OUG nr.177/2002 a fost modificat, în sensul că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută în anexa nr.1 la prezenta ordonanță.
Art.3 din OUG nr.27/2006 prevede că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistraților asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de lege, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Deci, de la data apariției Legii nr.347/2003 pentru magistrați salarizarea s-a făcut pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexele legilor speciale de salarizare, fără a se mai avea în vedere valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive.
În atare condiții instanța a apreciat că nu există un temei legal special în baza căruia să poată fi admisă acțiunea.
Nu a fost reținută nici susținerea reclamanților, în sensul că prin neaplicarea valorii de referință sectorială prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă, se crează o discriminare între persoanele care ocupă astfel de funcții și reclamanții, deoarece reclamanții nu se află în situația de comparabilitate cu cei care exercită funcții de demnitate publică.
Numai pentru judecătorii Înaltei Curți de casație și Justiție s-a prevăzut expres că exercită o funcție de demnitate publică.
Pentru aceste motive s-a respins acțiunea, în ceea ce privește capătul principal de cerere, iar față de această situație au fost respinse și capetele de cerere accesorii și cererea de chemare în garanție, formulată împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor.
Întrucât cererile de intervenție în interes propriu nun se află în stare de judecată, procedura reglementată de disp.art.52 Cod pr.civilă nefiind finalizată, în baza art.165 Cod pr.civilă s-a dispus disjungerea acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții (), I, -, () -, -, (), -, -, -, G, și, care o critică pentru nelegalitate, invocând prevederile art.304 pct.9 și 3041Cod pr.civilă.
În dezvoltarea recursului, se arată că începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr.50/1996, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite precum și pentru administrația publică și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Potrivit art.1 indice 1 din OG nr. 83/2000, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, valoare corelată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum și care se aplică de drept și personalului salarizat potrivit Legii nr.50/1996.
OUG nr.2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții, prevăzute în anexele V-VIII din legea nr.154/1998.
OUG nr.177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților conform art.2 alin.2 - indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic se aplică și magistraților în temeiul acestei ordonanțe.
Prin OUG nr.27/2006 se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din ordonanță.
Conform anexei 1 la OUG nr.27/2006 valoarea de referință sectorială a fost de 257 lei.
Această prevedere încalcă principiile Constituției României ale legii nr.303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Valoarea de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare aplicată la salarizarea magistraților este diferită de valoarea de referință sectorială prevăzută de lege, stabilită pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Același lucru este prevăzut și în art.3 alin.1 din OG nr.8/2008.
Potrivit art.3 alin.4 fin Constituția României, în anul 2006 se prevede că statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, în cadrul democrației constituționale.
De asemenea potrivit art.74 din Legea nr. 303/2004, drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege.
Stabilirea prin ordonanțe ale Guvernului, care reglementează salarizarea organelor puterii judecătorești, a altor valori de referință sectorială decât cele prevăzute pentru funcțiile de demnitate publică, în afara cazurilor expres prevăzute prin Legea nr.303/2004, contravine prevederilor acestui act normativ și a spiritului de echilibru al puterilor statului.
Acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr.137/2000, respectiv a art.1 alin.2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate, prin care la lit.i se menționează și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Acțiunea este fundamentată în principiu și pe disp.OUG nr.134, art.1 alin.1, care arată, în esență, că magistraților li se aplică de drept valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite și că această valoare trebuie corectată periodic în raport cu dispozițiile legale aplicabile sectorului bugetar, dispoziții care sunt în vigoare și în prezent,
Plenul, în ședința din 4 octombrie 2007, în comun acord cu literatura de specialitate și-a exprimat opinia potrivit căreia magistrații sunt incluși în rândul persoanelor care dețin funcții de demnitate publică.
Odată ce personalul din sistemul judiciar și-a câștigat dreeptul la o valoare de referință sectorială egală cu cea prevăzută pentru celelalte puteri ale statului, legislativă și executivă, legiuitorul nu poate retrage și micșora acest cuantum, teoria dreptului câștigat fiind un principiu ce guvernează legislația muncii.
Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii acțiunii.
Recursul este nefondat.
Astfel, așa după cum în mod corect a reținut și instanța de fond, art.11din Legea nr.50/1996, introdus prin OUG nr.83/2000 a fost abrogat prin OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, iar indemnizațiile acestora au fost stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Dar, prin Legea nr.347 din 10 iulie 2003, prin care a fost aprobată OUG nr.177/2002, articolul 2 a fost modificat, după cum urmează:" indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc în baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa 1 la prezenta ordonanță de urgență.
În același timp, prin art.3 din OUG nr.27/2006 s-a prevăzut că judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art. 86 din Legea nr.303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ce face parte din această ordonanță.
Prin art.50 din OUG nr.177/2002 au fost abrogate dispozițiile art.11din dispozițiile referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii, acestora, din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, precum și orice alte dispoziții contrare.
Față de aceste prevederi legale, este corectă soluția instanței de fond, care a reținut că, după intrarea în vigoare a Legii nr.347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr.177/2002, nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr.177/2002, OG nr.23/2005 și OUG nr.27/2006.
A proceda astfel, înseamnă o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță din moment ce aceasta are obligația de a aplica normele legale în materie, ci nu de a introduce alte norme sau a le schimba cu alte prevederi nelegiferate.
Susțin recurenții că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr.137/2000.
Din acest punct de vedere, Curtea constată că prin Decizia nr.821 din 31 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Of. nr.537/16.07.2008, s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și alin.11, precum și dispozițiile art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale.
Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art.1, art.2 alin.3 și art. 27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
S-a reținut, totodată, că prevederile art.2 alin.3 din aceeași ordonanță caracterizează ca fiind discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane față de altele, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor dispoziții, ceea ce poate fi înțeles în sensul că se referă și la alte acte normative cu putere de lege cum sunt cele adoptate de Parlament sau ordonanțele Guvernului, iar disp.art.27 din acest act normativ instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței judecătorești restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, ceea ce poate fi interpretat de către instanță în sensul că acestea au competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept și să instituie ea o normă nediscriminatorie.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003 ca și prevederile art.61 alin.1 potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Cum potrivit art.31 din legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie, nu se poate reține punctul de vedere al recurenților, în sensul că această diferențiere a valorilor de referință sectorială contravine OG nr.137/2000.
Nu contravine nici principiului echilibrului celor trei puteri în stat, prevăzut de Constituție, întrucât acest principiu nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal.
Ceea ce pretind de fapt, recurenții prin această acțiune, este ca instanța să le stabilească o valoare de referință sectorială egală cu cea a Procurorului General, a Prim Procurorului General și Procurorului General, respectiv a Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, a vicepreședintelui, a președintelui de secție și a judecătorilor din cadrul Înalte J, ceea ce nu este posibil, întrucât potrivit Legii nr.154/1998, anexa nr.2 numai cei sus menționați fac parte din persoanele care ocupă funcții de demnitate publică.
Fiind reglementată prin lege această situație, instanța nu are altceva de făcut decât să o aplice așa cum este, în vederea realizării justiției conform art.126 alin.1 din Legea fundamentală, adică de soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că a distinge nu înseamnă a discrimina și că diferența de tratament devine discriminare numai dacă intervine în cazuri analoage sau comparabile, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății.
Ar fi existat discriminare numai dacă pentru o parte din procurori și judecători, salariați ai aceleiași instituții, ar fi fost stabilită o valoare de referință, iar pentru o altă parte o altă valoare de referință sectorială.
Or, în prezenta cauză, valoarea de referință sectorială este diferită între judecătorii și procurorii instanțelor și cei care potrivit Legii nr.154/1998 fac parte din categoria celor ce ocupă funcții de demnitate publică, deci nu sunt situații similare, care să justifice o eventuală discriminare.
Pentru toate aceste considerente, sentința atacată este legală, neexistând nici un motiv care ar putea conduce la modificarea acesteia, astfel că, în baza art.291 Codul muncii și art.312 alin. 1 Cod pr.civiă se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții (), I, (), (), G, împotriva sentinței civile nr.218/F-CM din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
TC/2 ex.
15.04.2009
jud fond.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
