Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 852/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVIL ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 852

Ședința public de la 01 iulie 2009

PREȘEDINTE: Mariana Mudava

Judector: - - - - -

Judector: - - -

Grefier: -

Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința public din data de 24 iunie 2009, privind judecarea recursului formulat de reclamanta moștenitoare împotriva deciziei civile nr. 101/A din 09 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți C, OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIAR M, având ca obiect revendicare imobiliar.

La apelul nominal, au lipsit prțile.

Procedura legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț care învedereaz instanței depunerea de concluzii scrise de ctre avocat, pentru recurenta reclamant moștenitoare, la data de 25 iunie 2009, dup care;

Dezbaterile din ședința public de la data de 24 iunie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședinț de la acea dat, care face parte integrant din prezenta hotrâre.

CURTEA

Asupra recursului civil de faț;

Prin acțiunea înregistrat la Judec toria Drobeta Turnu S sub nr-, reclamanta a chemat în judecat pe pârâtele Constanta, și I M, solicitând instanței obligarea primelor dou pârâte s -i lase în deplin proprietate și pașnic posesie un teren în suprafaț de 2500. s se dispun modificarea planului de amplasament și delimitarea corpului de proprietate, precum și rectificarea înscrierii în Cartea Funciar, cu cheltuieli de judecat.

În motivarea acțiunii, reclamanta a artat c este proprietara terenului in suprafaț de 2500. situat în intravilanul Municipiului Dr. Tr. S, tarlaua 102 /2 parcela 27, dreptul su de proprietate fiind înscris în titlul sau de proprietate nr. 73762/2007.

A mai artat c în primvara anului 2007 început demararea procedurilor necesare intabulrii dreptului su în cartea funciar, dar de la reprezentanții IMa aflat c exist o suprapunere planimetric a imobilului su cu poziția planimetric a imobilului cu numrul cadastral 5379 și nr.5380, ce aparțin pârâtelor Constanta și .

S-a mai artat c acest teren l-a moștenit de la defunctul su tat G, iar pârâtele, ca moștenitoare ale defunctei, dețin în proprietate terenul situat în tarlaua nr.102/2 parcela 25, neînvecinându - se cu terenul s

Pârâtele au formulat întimpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, artând c dețin în Municipiul Dr. Tr. S, un teren în suprafaț de 4149. situat în tarlaua 102/2 parcela 25, conform titlului de proprietate nr. 73274/1996, teren moștenit de la autoarea.

Au mai artat c de la obținerea titlului de proprietate și in prezent au deținut terenul în deplin proprietate și posesie, iar în anul 2005 au întocmit planul de amplasament și delimitare al corpului de proprietate și si-au intabulat dreptul lor de proprietate în Cartea Funciar nr. 14923 /N/2005.

Au învederat de asemenea, c acțiunea reclamantei este neîntemeiat, atâta vreme cât terenul proprietatea sa și terenul moștenit de acestea sunt în parcele diferite - 25 respectiv 27, între cele dou parcele existând parcela nr. 26, aparținând altui proprietar,

La termenul din 13.09.2007 și parata I - Mad epus întimpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulat de reclamant împotriva sa, fiind o acțiune promovat împotriva unei persoane fr calitate procesual pasiv.

La termenul din 9.06.2008, la dosarul cauzei s-a formulat cerere de ctre numita, care a învederat c reclamanta, mama sa, a decedat la 24.05.2008, sens în care înțelege s continue acțiunea formulat de aceasta.

Prin sentința civil nr.3224 din 30 iunie 2008, Judectoria Dr. Tr. a admis acțiunea formulat de reclamanta, în prezent decedat, prin succesor și obligat pârâtele Constanta și s-i lase reclamantei în deplin proprietate și pașnic folosinț suprafața de 2500. teren arabil, situat în intravilanul Municipiul Dr. Tr. S, Cartier Noua, 102/2, parcela 27, cu vecintțile: N- canal irigații, E-, S- șosea centur, V -.

S-a dispus ca pârâta IMs modifice planurile de amplasament și delimitare ale corpurilor de proprietate înregistrate pe numele pârâtelor sub nr. 11860 și 11861/01.11.2005, precum și rectificarea înscrierilor în crțile funciare nr. 14920/N ( Constanta) și 14923/N ( ), în sensul intabulrii în CF al dreptului de proprietate al defunctei și a obligat pârâtele la 955 lei ctre reclamant, cu titlul de cheltuieli de judecat.

Prima instanț a reținut c din probele administrate în cauz, rezult c terenul în litigiu este cel identificat de expert, recunoscut de martori și a fost ocupat de pârâte, în mod eronat sau voit. Pentru a se restabili situația anterioar și reclamanta s nu poat fi prejudiciat în vreun fel, s-a admis acțiunea și au fost obligate pârâtele s respecte dreptul de proprietate al reclamantei, prin succesor.

Instanța a dispus ca IMs modifice planurile de amplasament și delimitare ale corpurilor de proprietate înregistrate pe numele pârâtelor sub nr. 11860 și 11861 /1.11.2005, precum și rectificarea înscrierilor în crțile funciare nr. 14920/N ( Constanta) și nr. 14923/N ( ), în sensul intabulrii în CF a dreptului de proprietate al defunctei.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel C și, precum și OCPI

În motivarea apelului lor, pârâtele au artat c instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calitții procesuale pasive a OCPI M care trebuia admis; c, în mod incorect s-a admis acțiunea în revendicare, instanța neavând un rol activ și neanalizând cele dou titluri de proprietate ale prților și au solicitat admiterea apelului și respingerea acțiunii.

OCPI Mai nvocat c instanța de fond nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calitții procesuale pasive a OCPI, deși aceast excepție a fost invocat.

A mai precizat c persoana care a întocmit documentațiile cadastrale nu este salariatul instituției și c nu poate fi obligat la modificarea planurilor cadastrale, deoarece nu le-au întocmit angajații lor.
De asemenea, nu poate avea calitate procesual pasiv în petitul privind rectificarea CF, conform dispozițiilor art. 34, 35 și 36 din Legea nr. 7/1996. Astfel, OCPI a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul admiterii excepției lipsei calitții procesuale pasive și obligarea pârâtelor C și la modificarea planurilor de amplasament și delimitare a bunurilor imobile ce le aparțin, precum și la rectificarea în mod corespunztor a crților funciare ale acestora, urmând ca în baza hotrârii reclamanta s se adreseze cu o nou cerere instituției.

Prin decizia civil nr.101A din 09 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-au admis apelurile formulate de apelantele-pârâte C, și M, împotriva sentinței civile nr.3224/30.06.2008, pronunțat de Judectoria Dr. Tr. S, în contradictoriu cu intimata-reclamant -decedat, prin moștenitor.

A fost schimbat sentința, în sensul c s-a admis excepția lipsei calitții procesuale pasive a OCPI

S-a respins acțiunea faț de OCPI M, ca fiind formulat împotriva unei persoane fr calitate procesual pasiv.

Au fost respinse petitele având ca obiect revendicare imobiliar și rectificare CF, faț de pârâtele C și.

S-a admis petitul privind modificarea planului de amplasament și delimitare al terenului cu nr. cadastral 5380, înscris în CF sub nr.14920/N al localitții DTS, plan înregistrat la OCPI sub nr.11861/9.11.2005 în sensul c, în partea de vest a imobilului menționat anterior, se va înscrie ca vecin, în loc de

S-a respins cererea pentru modificare plan de amplasament, înregistrat la OCPI M sub nr.11860/09.11.2005.

Au fost compensate parțial cheltuielile de judecat și a fost obligat intimata, s plteasc apelantelor pârâte C și, cheltuieli de judecat în sum de 590 lei la fond și apel.

Pentru a decide astfel, tribunalul reținut c reclamanta a fcut dovada c este proprietara terenului revendicat, dar nu a dovedit c acest teren a fost ocupat efectiv de ctre pârâte, așa încât a confirmat soluția de respingere a petitului privind revendicarea, pronunțat de instanța de fond.

A apreciat ca fiind corect soluția judectoriei și în cea ce privește rectificarea crții funciare, cu motivarea c pentru admisibilitatea unei asemenea cereri, reclamanta trebuie s dețin o hotrâre judectoreasc în sensul indicat de art. 34 din Legea nr.7/1996, în speț nefcându-se dovada unei astfel de hotrâri.

A apreciat ca neîntemeiat critica privind respingerea greșit a petitului privind modificarea planului de amplasament cu delimitare a terenului cu nr. cadastral 5380 înscris în CF cu nr. 14920/N al localitții Dr. Tr.

Tribunalul a reținut de asemenea, ca fiind întemeiat excepția lipsei calitții procesuale pasive a OCPI M și a admis-
Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs reclamanta moștenitoare, susținând c este nelegal.

În motivele de recurs reclamanta susține, în esenț, c:

- în mod nelegal a fost respins captul de cerere privind revendicarea terenului în cauz, cu înclcarea art. 480 Cod civil;

- în mod greșit a fost respins captul de cerere privind modificarea planului de amplasament și delimitare, înregistrat la OCPI sub nr.11860/9.11.2005 și admis petitul privind modificarea planului de amplasament cu nr. cadastral 5380, înscris în CF sub nr.14920/N al localitții Dr. Tr. S, plan înregistrat la OCPI sub nr.11861/2005, în felul acesta fiind înclcat Ordinul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliar nr.634/2006, pentru aprobarea Regulamentului privind conținutul și modul de întocmire a documentației cadastrale, în vederea înscrierii în CF.

Susține reclamanta c instanța de apel a interpretat greșit expertiza ordonat în cauz, care a concluzionat c terenurile se suprapun; c, de îndat ce exist o contestare a dreptului de proprietate, singurul remediu pentru aprare cu succes a dreptului, este acțiunea în revendicare.

C, odat cu executarea planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate al pârâtelor, înregistrat la OCPI sub nr.11861 și 11860/2005, acestea au ocupat suprafața de teren de 2500. din tarlaua 101/2, parcela 27; c, vecintțile terenului pârâtelor din titlul de proprietate al acestora nu corespund cu vecintțile din teren, identificate de ctre executorul planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, dar c, instanța a comis o grav eroare când a apreciat c singurea deficienț a planului înregistrat la OCPI sub nr.11861/2005, ar fi vecintțile eronate.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civil.

În cauz, pârâtele au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

Instanțele au fost investite de reclamanta (în prezent decedat), acțiunea fiind continuat de moștenitoarea sa, cu o acțiune în revendicare, obligație de a face, respectiv modificare plan de amplasament și delimitare a corpului de proprietate al pârâtelor, înregistrat la OCPI sub nr.11861 și respectiv 11860/01.11.2005, rectificarea înscrierii în CF corespunztoare situației reale, în contradictoriu cu pârâtele C și, precum și cu OCPI M, cu cheltuieli de judecat.

Acțiunea în revendicare este o acțiune real, petitorie prin care proprietarul neposesor cere restituirea bunului su de la posesorul neproprietar, cu condiția dovedirii dreptului de proprietate de ctre proprietar și a ocupațiunii de ctre posesor.

În speța dedus judecții, reclamanta a fcut dovada proprietții cu titlul definitiv de proprietate nr. 73762/17.01.2007, emis de Comisia Județean M, act în care terenul revendicat apare menționat în T 102/2 parcela 27.

Deși reclamanta a pretins c pârâtele i-au ocupat terenul de 2500, susținerea acesteia nu a fost dovedit, chiar expertul concluzionând c pârâtele nu au edificat nicio construcție pe acest teren. Mai mult, pârâtele dețin suprafața de 3700 în T 102/2 parcela 25, astfel cum rezult din titlul definitiv de proprietate nr. 73274/02.04.1996, iar în schița cu parcelele și tarlalele terenurilor din cartierul Nou, aferent anului 1995, se constat c între terenul reclamantei și cel al pârâtelor apare evidențiat terenul numitului.

În consecinț critica reclamantei privind respingerea greșit a petitului privind revendicarea este neîntemeiat și urmeaz a fi înlturat.

Constatându-se neconcordanțe existente între vecintțile terenului pârâtelor din titlul definitiv și cele menționate în planul de amplasament al terenului cu nr. cadastral 5380 înscris în CF cu nr.14920 N, plan înregistrat la OCPI sub nr.11861/2005, corect s-a fcut corectarea în partea de vest cu vecinul, în loc de

Petitul privind modificarea planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate înregistrat la OCPI sub nr.11860/2005, corect a fost respins, întrucât exist concordanț între vecinii consemnați în titlul definitiv de proprietate și în planul de amplasament.

Mai mult, pân la eliberarea planului de amplasament și delimitare a imobilului pârâtelor, acestea au parcurs procedura prevzut de Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale, în vederea înscrierii în CF, aprobat prin Ordinul nr.634/2006.

Potrivit art. 24 alin. 2 din acest regulament, "Rspunderea pentru corectitudinea întocmirii documentației și corespondența acesteia cu realitatea din teren, precum și pentru identificarea și materializarea limitelor imobilului în concordanț cu actele doveditoare a dreptului de proprietate puse la dispoziție de proprietar, revine persoanei autorizate."

Or, documentația terenului pârâtelor a fost emis în 2005, iar reclamanta a solicitat intabularea dreptului de proprietate în anul 2007 în baza titlului definitiv nr.73762/2007 și fiindc documentația cadastral nu a fost recepționat de ctre Serviciul Cadastru, astfel cum dispune regulamentul mai sus - menționat și dispozițiile din Legea nr.7/1996, cererea reclamantei privind intabularea dreptului su de proprietate a fost respins, aceasta având posibilitatea formulrii unei noi cereri de intabulare, situație în care și cea de-a doua critic este neîntemeiat.

Faț de considerentele mai sus - expuse, apreciind c în cauz nu subzist motivul de recurs prevzut dea rt. 304 pct. 9 Cod pr. civil, urmeaz ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civil, s se resping recursul ca nefondat.

În baza art. 274 Cod pr. civil, urmeaz a obliga recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecat, ctre intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de reclamanta moștenitoare împotriva deciziei civile nr. 101/A din 09 martie 2009, pronunțat de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți C, și OFICIUL DE CADASTRU ȘI PUBLICITATE IMOBILIAR

Oblig recurenta reclamant la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecat, ctre intimata pârât

Irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 01 iulie 2009.

PREȘEDINTE: Mariana Mudava

- -

Judector,

- - - -

Judector,

- -

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

14.07.2009

Jud.apel

Președinte:Mariana Mudava
Judecători:Mariana Mudava, Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 852/2009. Curtea de Apel Craiova