Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 4568/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4568
Ședința publică de la 01 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Bodri Judecător
-- -- Președinte Secție
-- --Vicepreședinte Instanță
Grefier -
XXX
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 25 iunie 2009, privind judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE M și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, împotriva sentinței civile nr. 26/25.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚIș intimații reclamanți C, și,
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 25 iunie 2009, au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 mai 2008, sub nr- pe rolul Tribunalului Mehedinți reclamanții C, - și, au chemat în judecata parații Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa dispună obligarea paraților la plata drepturilor reprezentând sporul de confidențialitate de pana la 15%, începând cu iunie 2004 si până la data rămânerii definitive si irevocabile a hotărârii judecătorești, precum si pentru viitor, actualizate cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor corespunzătoare in carnetele de munca.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din personalul auxiliar de specialitate al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI, si sunt discriminați față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate, întrucât, potrivit art. 78 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Neacordarea sporului de confidențialitate constituie discriminare din perspectiva art.14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si a prevederilor art. 16 din Constituția României revizuită, întrucât prin art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar si funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică si siguranță națională, s-a prevăzut că. pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract si personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică si siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
Prin dispozițiile art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate in cuantum de pana la 15% se acorda si altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei si Comerțului, Consiliul Legislativ.
Reclamanții susțin ca, in raport de dispozițiile nr.OG 19/2006, rezulta in mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice care gestionează si manipulează informații clasificate si alte informații confidențiale.
Curtea de APEL CRAIOVA, prin sentința nr. 26 din 25 septembrie 2008 admis acțiunea formulată de reclamanții C, - și și a obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetuld e pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI, Ministerul Economiei și Finanțelor la plata contravalorii sporului de confidențialitate de 15% în perioada iunie 2004 și până la rămânerea definitivă hotărârii actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Au fost obligate pârâtele să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În raport cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, care este ordonator principal de credite, iar reclamanții se află în raport juridic de muncă față de acesta, raport în cadrul căruia reclamantul este debitor al obligației de confidențialitate, dar și creditor al sporului cuvenit, iar pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație si Justiție, alături de ceilalți pârâți, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI - ordonatori secundari și terțiari de credite -, sunt debitori ai obligației corelative la dreptul reclamantului, de plată a sporului de confidențialitate, excepția lipsei de calitate procesuală pasivă invocată de pârâul Ministerul Public nu este întemeiată.
In sprijinul soluției de respingere a excepției necompetenței materiale a instanței invocată de Ministerul Public, Curtea a reținut că prin HG nr. 1258 din 13 august 2004 privind aprobarea Planului național de acțiune pentru combaterea discriminării ( Of nr. 775 din 24 august 2004), potrivit cu care, Domeniile care trebuie protejate cu prioritate sunt: dreptul la demnitate personala; accesul la educație; accesul la serviciile publice administrative, juridice, de sănătate, de asistenta sociala; dreptul la bunuri si servicii; libertatea de circulație; dreptul la libera alegere a domiciliului si accesul in locurile publice; egalitate in activitatea economica, in materie de angajare, profesie si securitate sociala.
In ceea ce privește fondul, cu referire la natura juridica a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța reținut că, față de obligația de confidențialitate pe care trebuie să o respecte "să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat.să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței.să nu permită consultarea lor"-art.l5 alin 1 și 2 din Hot. Nr. 328/2005 a; să "păstreze secretul profesional"- art. 91 alini din. Nr. 303/2004) aceasta fiind o clauza legala a raportului de munca al acestuia, o clauza obligatorie (iar nu facultativa ca in dreptul comun al muncii), insa raportul de munca, indiferent daca este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatica profesionala (de munca) de confidențialitate in sarcina reclamanților, implicit si de drept a instituit si o obligație de plata (o contraprestație salariala), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plata este implicita, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial, in caz contrar, ar fi încălcate si principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la salariu pentru munca prestata (potrivit art. 16 alin. (1) si art. 41 alin. (2) din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 si art. 154 din Codul muncii ).
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridica si legislativa larga, atotcuprinzătoare, care prestează activități, in temeiul unui raport de munca si al funcției deținute.
Insa, este de remarcat ca reclamanții, deși își executa obligația de confidențialitate în calitatea lor de grefieri, fiind debitori ai acestei obligații in mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale si specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut in cazul restului personalului din sistemul bugetar.
In concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt in mod evident si grav discriminați, deoarece se afla in aceeași situație juridica si faptica care fundamentează si generează acest in spor salarial si pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate.
De altfel, doctrina juridica si practica judiciara au statuat in mod unanim si constant existenta discriminării in materie de munca, ori de cate ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci, indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. (1) - (3), art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorita faptului ca nu ar îndeplini condiția normativa de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul ca aparțin unei alte categorii socio-profesionale, criteriu declarat in mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. (1) din nr.OG 137/2000).
Prin art. 2 alin. (1) nr.OG 137/2000 se arata ca prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferința, pe baza de rasa, naționalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, in condiții de egalitate a drepturilor omului si a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural, sau in orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. (3) din art. 2 al aceluiași act normativ se arata ca sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio-profesionala, criteriu de diferențiere injust al personalului din unitățile bugetare fiind absurd si de neconceput a se accepta ca obligația legala de confidențialitate se executa doar raportat la o anumita profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art. 2 pct. (1) din Declarația Universala a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este aparat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29, pct. (2), in exercițiul drepturilor si libertăților ale, fiecare persoana supusa doar îngrădirilor stabilite prin lege, in scopul exclusiv al asigurării recunoașterii respectului drepturilor si libertăților celorlalți, in vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice si bunăstării generale intr-o societate democratica.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea in domeniul ocupării forței de munca si exercitării profesiei prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumita ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar in speța neacordarea sporului confidențialitate nu are la baza o astfel de justificare obiectiva si rezonabila, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate.pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru ca sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca si reclamanții.
Astfel, având in vedere atribuțiile prevăzute in statut, Codul d eontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru procurorii ce funcționează in instanțele romanești, rezulta in mod clar si indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, in contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate in cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun in înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr. 12,. prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau "secrete profesionale".
In conformitate cu prevederile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, purtând titlul "Interzicerea discriminării", "exercitarea drepturilor si libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie sa fie asigurata fără nici o deosebire bazata, in special, pe sex, rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naționala sau sociala, apartenența la o minoritate naționala, avere, naștere sau orice alta situație", acesta fiind principiul egalității tuturor in fata legii, "lista cuprinsa in art. 14 nefiind limitativa", dreptul la nediscriminare "protejând persoanele fizice si persoanele juridice aflate in situații asemănătoare, împotriva aplicării unui tratament diferit" ( 23 iulie 1968 citat de -.Convenția europeana a drepturilor omului" - Comentariu pe articole -.I - Drepturi si libertăți). Convenția Europeana a Drepturilor Omului la care România a aderat, trebuie respectata cu prioritate fata de dreptul intern, in caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor pe care si le-a asumat Statul
Conform art. 16, "Egalitatea in drepturi", din Constituția României, potrivit cu care: "Cetățenii sunt egali in fata legii si a autorităților publice fără privilegii si fără discriminări", trebuia ca si grefierii sa beneficieze de sporul de confidențialitate de 15%, atât timp cat sunt obligați sa păstreze secretul confidențialității, ca si alte categorii de persoane, dar fără a beneficia ca si acestea de sporul menționat.
Cererea reclamanților privind obligarea la efectuarea mențiunilor legate de sporul de confidențialitate în Carnetul de muncă este fondată întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin2 final din Decretul nr 92/1976, Decr. Nr. 783/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă (Anexa la Ordin, pct. 4 lit. b), final și pct. 5).
Carnetul de munca rămâne, cel puțin până la 31 decembrie 2008, principalul document prin care se face dovada vechimii in munca, veniturilor si in consecința sta la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
Potrivit art. l si 2 din Decretul nr.92/1976 privind carnetul de munca, înscrierile care se pot face in acesta sunt următoarele: înscrieri cu privire la vechimea in munca, înscrieri cu privire la vechimea neîntrerupta in munca, înscrieri cu privire la vechimea neîntrerupta in aceeași unitate, înscrieri cu privire la vechimea in funcție, meserie sau specialitate, înscrieri cu privire la timpul lucrat in locuri de munca cu condiții deosebite, înscrieri cu privire la retribuția tarifara de încadrare si alte drepturi ce se includ in aceasta, mențiuni privind starea civila, mențiuni privind pregătirea școlara si pregătirea profesionala a titularului, mențiuni cu privire la recompensele primite, orice alte mențiuni care potrivit dispozițiilor legale se menționează in carnetul de munca.
Apreciem nu numai că înscrierea în cartea de muncă este legala, cererea fiind admisibilă sub acest aspect, dar este și necesară, dat fiind faptul că la acordarea acestui spor, se rețin la sursă cotele de contribuție sociala, precum și alte cote (șomaj, etc.) ce vor fi virate către bugetul de stat
Importanța înscrierii anumitor mențiuni prevăzute de textele de lege enunțate anterior, este relevanta ținând cont de următoarele situații, cu titlu de exemplu: nscrierea cu privire la vechimea in funcție, meserie sau specialitate: dovada vechimii intr-o anumita funcție, meserie sau specialitate rămână de interes pentru angajat, experiența profesionala fiind întotdeauna un atu al angajatului pentru a obține condiții salariale mai bune. Carnetul de munca poate fi un mijloc pentru a face aceasta dovada. Uneori vechimea in munca intr-o anumita profesie sau meserie este recunoscuta in mod formal ca si criteriu pentru recunoașterea anumitor drepturi. Concret carnetul de munca trebuie sa fie completat pentru fiecare perioada de activitate in parte cu funcția pe care angajatul a îndeplinit-o; înscrieri cu privire Ia locurile de munca cu condiții deosebite: acest gen de înscrieri prezintă interes mai ales din perspectiva drepturilor de asigurări sociale, persoanele care au lucrat in condiții deosebite având o serie de facilitați din aceasta perspectivă; înscrieri cu privire la retribuția tarifara de încadrare si alte drepturi ce se includ in aceasta: evident, întotdeauna trebuie completate in carnetul de munca rubricile care prevăd retribuția si sporurile aferente. Sunt cele mai importante înscrieri, drepturile de asigurări sociale fiind calculate raportat la acestea.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada iunie 2004 - 16 mai 2005 este întemeiată, instanța constatând că pentru această perioadă acțiunea este prescrisă.
Împotriva sentinței au declarat recurs DGFP M pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
In motivele de recurs Ministerul Finanțelor Publice susține că hotărârea cuprinde motivare străină de natura pricinii, litigiul privind drepturile salariale se poartă între angajat și angajator și nu poate include un terț (Ministerul Economiei și Finanțelor).
Critică sentința și sub aspectul admiterii acțiunii și obligării sale la drepturile solicitate de reclamanții susținând că, în cauză nu s-a făcut dovada că, în sarcina Ministerului Finanțelor Publice există obligația despăgubirii, legale sau convenționale care să izvorască din lege sau contract.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURT Ea de Casație și Justiție susține, în recurs că, întrucât dispozițiile OUG nr. 137/2000, act normativ pe care este întemeiată acțiunea, a fost constatate neconstituționale, prin decizia nr. 821/03.07.2008 a Curții Constituționale, instanța de fond, în mod nelegal a dispus obligarea sa, către reclamanți, la plata drepturilor bănești, reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind, astfel, atribuțiile puterii judecătorești
Că, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea și pentru perioada iunie 2004 - mai 2005 deoarece față de data depunerii cererii este prescrisă.
Recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente;
Potrivit art. 283 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Art. 166 alin. 1 din același act normativ prevede că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Dispozițiile legale sus menționate sunt pe deplin aplicabile situației de față, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 295, alin. 2 din Codul muncii "prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."
Dreptul la acțiune s-a născut la data la care debitorii obligației nu au mai plătit sporul de 15%, solicitat de reclamanți și trebuia exercitată în termenul de trei ani prevăzut de art. 283 alin. 1, lit. e din Codul muncii.
Având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 22 mai 2008, și dispozițiile legale sus menționate, se constată că acțiunea a fost depusă la instanță cu depășirea termenul legal de prescripție, astfel că se va admite recursul și se va modifica sentința, în parte, in sensul că se va respinge acțiune pentru perioada iunie 2004 - mai 2005, ca prescrisă.
Criticile cu privire la fondul litigiului sunt neîntemeiate deoarece prin decizia nr. 46/15.12.2008 ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin.1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 9 și art.16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Cum dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie, conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă, pentru instanță, criticile formulate, cu privire la lipsa temeiului juridic al acțiunii sunt neîntemeiate.
Recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M va fi admis pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Public, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificarea acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 500/2002, care prevede că, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
Într-adevăr, art. 19 alin. 1, li. A din Legea 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție dar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite, nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la virarea acestor sume.
Așa fiind Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința în sensul că va respinge acțiunea față de pârâtul Ministerului Finanțelor Publice.
În considerarea celor prezentate Curtea admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și modifică, în parte, sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți cu privire la obligarea la plata sporului de confidențialitate de 15%, pentru perioada iunie 2004 - mai 2005, ca prescrisă.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și modifică sentința, în sensul că respinge acțiune față de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 26/25.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL MEHEDINȚI și intimații reclamanți C, - și.
Modifică sentința în parte în sensul că respinge acțiunea pentru perioada iunie 2004. mai 2005, ca prescrisă.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 01 iulie 2009.
Președinte Judecător Judecător
- - - -
Grefier
Red. Jud.
3 ex/07.07.2009.
fond: -
Președinte:Ioana BodriJudecători:Ioana Bodri, Dorina Stoichin, Mihaela Cotora
