Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 930/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 930

Ședința publică de la 11 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean

Grefier: - - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamantul - CU ALES LA. AV. împotriva sentinței civile nr. 1201 din data de 8 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP O, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul reclamant, reprezentat de avocat, lipsind intimatul pârât STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței întâmpinarea formulată de intimatul pârât STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP O, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul reclamant, arată că, în mod greșit, Tribunalul Olta declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, întrucât partea ale cărei interese le reprezintă are domiciliul ales în C,-,

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat. Apreciază că, în mod corect, Tribunalul Olta declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, având în vedere că domiciliul recurentului reclamant se află în raza teritorială a acestui tribunal.

CURTEA

Asupra recursului civil de față:

Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului O l t, reclamantul a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul d e Finanțe DGFP - O, să fie obligate pârâtele la plata sumei de 12.000 lei cheltuieli de judecată efectuate în dosarul penal nr-, al Curții de APEL CRAIOVA, la plata sumei de 40.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu -M, din dosar nr.50/P/2004/17 august 2004, fost trimis în judecată alături de doi coinculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie - art. 211 al.1 și 2 lit. a, d, Cod penal.

În urma strămutării cauzei, Tribunalul Dolj - Secția Penală - în dosarul nr.5195/P/2004, prin sentința penală nr.405 /5.07.2006, a dispus achitarea reclamantului, în baza art. 11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Prin decizia penală nr. 106 din 8 mai 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar -, a fost respins apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, iar Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală - la data de 5.05.2008 a respins recursul înaintat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA.

În cursul desfășurării acestei acțiuni împotriva reclamantului, acesta a achitat mai multe onorarii de avocat în toate fazele procesuale - efectuând substanțiale cheltuieli de transport; pe perioada celor 5 ani cât a durat urmărirea penală și procesul penal a fost izolat și privit cu neîncredere, solicitând astfel daune morale.

La termenul din 8.09.2008, tribunalul a pus în discuția părților excepția privind competența soluționării cauzei de către Tribunalul O l t, având în vedere dispozițiile art.506 (3) Cod procedură penală.

Tribunalul O l t, prin sentința civilă nr. 1201 din 08.09.2008, a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul d e Finanțe - Direcția Generală a Finanțelor Publice O, în favoarea Tribunalului Harghita, județul

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Conform dispozițiilor art. 506 (3) Cod procedură penală, în cazul acțiunilor pentru repararea pagubei din procesul penal, persoana îndreptățită se adresează tribunalului în a cărui circumscripție domiciliază, chemând în judecată civilă Statul, citat prin Ministerul Finanțelor Publice.

Este adevărat că reclamantul a precizat în acțiune că ar avea domiciliul ales la Cabinet avocat în C, situație în care competența ar aparține Tribunalului O l t; domiciliul ales la avocat este un domiciliu procedural care nu trebuie confundat cu domiciliul unde reclamantul locuiește - M - C Județul H.

Domiciliul reclamantului în localitatea M - C, județul H, este elementul care stabilește competența de soluționare a acțiunilor de reparare a pagubelor întemeiate pe dispozițiile art. 504 și următoarele Cod procedură penală.

Or, acțiunea promovată de reclamant are ca temei de drept dispozițiile art. 504 Cod procedură penală, situație în care sub aspectul competenței soluționării acestei acțiune sunt incidente dispozițiile art. 506(3) Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Critica vizează împrejurarea că tribunalul în mod greșit a declinat competența soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului Harghita, deoarece recurentul are domiciliul ales la avocatul său, potrivit contractului de asistență juridică.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 506 alin.3 Cod pr. penală, în cazul acțiunilor pentru recuperarea pagubei în procesul penal, persoana îndreptățită se adresează tribunalului în a cărei circumscripție domiciliază, urmând a fi citat Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentat al Statului.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul are domiciliul în M-C, jud. H, astfel că Tribunalul Harghita este competent din punct de vedere teritorial să soluționeze litigiul.

Împrejurarea că reclamantul a precizat în acțiune că are domiciliul ales la cabinetul avocatului său din orașul C, jud. O, nu este în măsură să atragă competența, din punct de vedere teritorial, a Tribunalului O l t, deoarece domiciliul ales are relevanță pentru comunicarea citației și a altor acte de procedură.

În consecință, soluția instanței de declinare a competenței în favoarea Tribunalului Harghita este legală și temeinică, astfel că recursul este nefondat urmând a fi respins, în baza art. 312 Cod pr. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul - CU ALES LA. AV. împotriva sentinței civile nr. 1201 din data de 8 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât STATUL ROMÂN, PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR - DGFP

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud. -

Tehn.

2ex./18.11.2008

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 930/2008. Curtea de Apel Craiova