Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1766/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 936
Ședința publică din 1.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
Grefier - - -
- XX -
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 452 din 3.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant.
Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții.
La apelul nominal se prezintă avocații pentru recurentul pârât, în baza împuternicirii nr. -/2008, eliberată de Baroul București (fila 19 din dosar), respectiv pentru intimatul reclamant, în baza împuternicirii nr. -/2008, eliberată de Baroul București (fila 18).
Se face referatul cauzei de către grefier, învederându-se faptul că procedura este legal îndeplinită, după care:
Curtea constată că judecarea pricinii a fost suspendată până la pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate, așa încât, raportat la prevederile art. 29 din Legea 47/1992, constată că a operat redeschiderea judecății din oficiu, odată cu pronunțarea deciziei Curții Constituționale, părțile încuviințând.
Părțile arată că nu au alte cereri sau probe de solicitat.
Având în vedere faptul că nu se solicită administrarea de probe, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocatul recurentului pârât susține primul motiv de recurs, arătând că nici instanța de apel, nici cea de fond nu s-au pronunțat asupra cererii reconvenționale, prin care se solicită anularea actului, deși în practicaua hotărârii se face vorbire despre aceasta.
C de-al doilea aspect pe care-l sesizează este diferențierea dintre un act atestat de un avocat și un act autentic, notarial. Un act atestat de către un avocat are caracterul unui înscris sub semnătură privată. Lipsa formalităților prevăzute la art. 1180 din Codul civil face ca actul respectiv să nu atragă răspunderea civilă contractuală.
Părțile nu sunt cetățeni români, iar actul este întocmit în limba română fără respectarea prevederilor legale mai sus amintite, în sensul că nu se face mențiunea că suma a fost remisă în fața avocatului care l-a atestat. Mai mult, avocatul este reprezentant al părții adverse, nefiind dovedită obiectivitatea acestuia.
Pentru toate aceste motive, astfel cum au fost pe larg expuse în recurs, solicită admiterea acestei căi de atac și casarea deciziei atacate, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
La solicitarea instanței, avocatul intimatului precizează că nu este una și aceeași persoană cu avocatul, care a atestat identitatea părților, conținutul și data actului care face obiectul prezentei cauze.
Avocatul intimatului reclamant solicită respingerea cererii și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică.
Între părți s-a încheiat un contract de împrumut, iar atestarea de către un avocat nu s-a făcut pentru a se susține că este vorba de un act autentic, ci pentru a-i conferi mai multă credibilitate. Solicită însă, a se observa că acest act nu a fost contestat de recurent, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 1177 din Codul civil.
De altfel, pârâtul a recunoscut primirea banilor, prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe. Faptul că acesta a folosit banii în firma unde reclamantul nu are calitate, nu înseamnă că nu i-a primit. Mai mult, și în răspunsul la interogatoriu, pârâtul a recunoscut primirea banilor și a arătat cum i-a cheltuit, respectiv acoperind datoriile, deși susține că și reclamantul a participat la acțiunile sale, lucru nedovedit.
Față de probele administrate în cauză și de recunoașterea pârâtului, apreciază că acțiunea de față este pe deplin dovedită.
Arată că nu solicită cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise.
În replică, avocatul recurentului susține că tăgăduirea înscrisului s-a făcut prin cererea reconvențională, acesta constituind un început de dovadă scrisă.
Cu privire la răspunsul la interogatoriu, precizează că pârâtul a dorit să arate că alta a fost voința părților, reclamantul fiind inițial de acord să plătească J din sumă, în condițiile în care între părți a existat o asociere în participațiune.
Împrumutul nu a fost făcut în nume personal de către pârât, deci acesta nu a primit suma respectivă.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B, sub nr-, reclamantul a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 90.000 Euro în echivalent lei și 2930 Ron, reprezentând contravaloarea împrumutului acordat acestuia la data de 05.07.2004, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a acordat pârâtului, la data de 05.07.2004, un împrumut având ca obiect sumele mai sus precizate, împrejurare atestată prin contractul de împrumut certificat sub nr. 18/05.07.2004, de avocat, pârâtul asumându-și obligația de a restitui suma împrumutată, în moneda în care a fost acordat împrumutul până la 30.07.2004, obligație pe care nu a respectat-
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1576, 1584 Cod civil.
Pârâtul a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că suma prevăzută în contractul de împrumut reprezintă în realitate investiții destinate promovării evenimentului Italia, având ca obiect expoziție de mașini, eveniment organizat de către C Internațional L, la care, în baza înțelegerii inițiale, urma să participe ca organizator și reclamantul, prin deținerea de 50 % din părțile sociale.
Pârâtul a mai arătat că din cauza unor împrejurări negative, expoziția a fost un eșec, cu pierderi ce ar trebui suportate și de reclamant, care nu a mai dorit perfectarea actelor în baza căruia urma să devină deținător de părți sociale la C Internaționale L, ci doar recuperarea banilor.
Pârâtul a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 1180 alin. 1 cod civil în privința înscrisului sub semnătură privată care nu a fost semnat de împrumutat cu mențiunea "bun si aprobat".
În drept, pârâtul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă și 1180 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 14090/15.10.2007, Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul, a obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea în lei a sumei de 90.000 Euro calculată potrivit ratei de schimb BNR din ziua plații efective și suma de 2930 Ron și a obligat același pârât să achite reclamantului suma de 6715 Ron cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 05.07.2004, pârâtul a împrumutat de la reclamant suma de 90.000 Euro și 2930 Ron, asumându-și obligația de a restitui banii împrumutați până la data de 30.07.2004, obligație pe care nu și-a respectat-
Contractul de împrumut pentru a fi considerat de către instanță ca mijloc de probă nu trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 1180 Cod civil, întrucât a fost redactat de către un avocat, respectiv de avocat. Aceasta, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din Legea nr. 51/1995, a atestat data, identitatea părților și conținutul contractului de împrumut. Formalitățile prevăzute de art. 1180 Cod civil au în vedere situația în care înscrisurile sunt redactate de către persoane fără cunoștințe juridice și pentru evitarea abuzurilor provenite din neștiință.
În prezenta cauză nu se întâlnește o asemenea situație, întrucât înscrisul a fost redactat de un profesionist, o terță persoană neutră, împrejurare care exclude posibilitatea fraudării intereselor vreuneia din părți.
Reclamantul a probat existența raporturilor contractuale și neîndeplinirea obligației de plată a contravalorii împrumutului, împrejurare pe care o recunoaște chiar și pârâtul, astfel cum rezultă din conținutul întimpinării, chiar dacă situează această neplată într-un context pe care nu a reușit să-l probeze. Astfel, pârâtul nu a dovedit existența înțelegerii dintre părți, conform căreia reclamantul ar fi trebuit să suporte J din contravaloarea repercusiunilor financiare cauzate de eșecul evenimentului intitulat Italia. Din probele administrate nu rezultă, de altfel, nici o legătură între cheltuielile generate cu organizarea acestui eveniment și obiectul contractului.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 969 și 970 Cod civil, cu referire la dispozițiile art. 1578 Cod civil și 1584 Cod civil, instanța a obligat pârâtul să achite reclamantului contravaloarea în lei a sumei de 90.000 Euro, la cursul oficial BNR din ziua plății efective a debitului și suma de 2930 Ron.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 21.02.2008, solicitând admiterea apelului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a hotărârii atacate, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea apelului s-a arătat că o primă critică adusă hotărârii atacate este aceea că mențiunea "bun și aprobat" este o formulă cerută în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligații unilaterale, având ca obiect plata unei sume de bani sau a unei cantități de bunuri determinate generic, acest contract fiind un înscris sub semnătură privată și nu un înscris autentic, atestarea înscrisului de către un avocat nefiind de natură să ducă la concluzia că această formalitate nu mai este necesară de vreme ce acest înscris este un înscris sub semnătură privată, așa cum se retine în mod eronat de către instanța de fond.
Reclamantul și-a fundamentat pretențiile pe existența unui contract de împrumut care nu respectă formalitățile prevăzute de art. 1180 alin 1 din Codul civil, în sensul că actul sub semnătură privată încheiat de către părți nu este scris în întregime de către pârât sau cel puțin ca acesta, înainte să semneze, să adauge la finele actului, cuvintele "bun și aprobat", arătând în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să semneze.
Nerespectarea acestei formalități are drept consecință juridică faptul că obligațiile consemnate în înscrisul încheiat la data de 05.07.2004, nu s-au născut în mod valabil și ca urmare nu se poate vorbi de un împrumut.
Sancțiunea impusă de legiuitor pentru nerespectarea formalităților instituite de dispozițiile art. 1180 din Codul civil este de ordine publică, fiind instituită pentru a proteja pe debitori împotriva abuzurilor la care ar putea da naștere semnăturile în alb, preîntâmpinându-le.
În aceste condiții, înscrisul încheiat de către părți la data de 05.07.2004, poate valora cel mult un început de dovadă scrisă, care justifică obligarea pârâtului la plata sumei descrise în petitul cererii, doar în situația în care reclamantul ar dovedi actul juridic al părților prin alte mijloace de probă, situație de fapt inexistentă în prezenta cauză.
În mod eronat instanța de fond a reținut că redactarea acestui act de către un avocat înlătură aplicarea dispozițiilor art. 1180 Cod civil. Redactarea acestui act sub semnătură privată de către avocat, nu este de natură să înlăture cerința prevăzută expres de art. 1180 Cod civil, această mențiune neputând fi înlăturată prin voința părților sau intervenția vreunui avocat, această normă fiind de ordine publică, această cerință nefiind cerută atunci când înscrisul este redactat de către un notar care, în baza legii, are atribuții de a autentifica acte, existând o diferență semnificativă între atribuțiile avocaților și cele ale notarilor, un înscris autentic neputând să emane de la un avocat.
Potrivit dispozițiilor Legii avocaturii nr. 51/1995, prezența avocatei nu este de natură să atribuie înscrisului părților un caracter autentic care să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 1180 alin 1 din Codul civil; prezența avocatei semnifică, potrivit dispozițiilor cuprinse în Statutul avocaților, doar atestarea identității părților.
De altfel, faptul că situația de fapt consemnată în înscrisul părților este una disimulată, este justificată prin împrejurarea că, deși semnarea înscrisului părților s-a făcut în prezența avocatei, care a atestat identitatea părților și a redactat conținutul acestuia, o astfel de omisiune a nerespectării dispozițiilor prevăzute de art. 1180 din Codul civil nu putea scăpa avocatei în cazul redactării acestui înscris, această omisiune fiind intenționată și a fost avută în vedere de către avocat tocmai în considerarea voinței interne a părților care nu au înțeles să încheie un contract de împrumut.
Mai mult decât atât, rațiunea pentru care legiuitorul a instituit această regulă nu a avut niciodată în vedere situația în care înscrisul este redactat de o persoana fără cunoștințe juridice, o terță persoană străină de raporturile dintre părți, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond în hotărârea atacată. Rațiunea pentru care legiuitorul a instituit această regulă a avut în vedere protecția debitorului fără cunoștințe juridice împotriva abuzurilor, a celui care se împrumută cu o suma de bani și nu redactează el însuși actul.
Mai mult, faptul că a fost redactat de către un avocat nu este de natură să ducă, de plano, la concluzia că aceasta este o persoană neutră, împrejurare care exclude posibilitatea fraudării intereselor vreuneia din părți, fiind bine știut că un avocat este o persoană care lucrează pentru clientul său, în speță, reclamantul. Acest avocat care a redactat înscrisul nu a fost ales de comun acord de ambele părți, fiind vorba de un avocat cunoscut de către reclamant și ales de acesta și este normal ca acest avocat să apere interesul clientului său. În consecință, raportat la mențiunile de mai sus, nu se poate susține că a fost o terță persoană total neutră, fapt care ar fi putut exclude fraudarea intereselor pârâtului.
O a doua critică adusă hotărârii atacate, vizează greșita interpretare a probelor administrate pe fondul cauzei. Reclamantul nu a putut dovedi indubitabil remiterea directă a sumei de bani a cărei restituire o solicită în cadrul unui așa numit "contract de împrumut"; din conținutul actului "de împrumut" nu rezultă absolut deloc cum că banii s-ar fi dat de către împrumutător în fața avocatei care a atestat înscrisul, și nici o altă împrejurare în care să fi avut loc predarea banilor; din interogatoriile administrate în cauză, rezultă că obiectul obligației pârâtului a fost altul decât simpla restituire a unei sume de bani, părțile urmând să participe împreună, cu mijloace financiare, la organizarea unui eveniment, ale cărui beneficii și eventuale pierderi urmau a fi suportate tot împreună; acest lucru este dovedit și de împrejurarea că reclamantul urma să devina asociat la C Internațional L cu o cotă de participare de 50%. Totodată, faptul că ulterior înțelegerii dintre părți, contabilul reclamantului s-a deplasat la sediul sus amintitei societăți și i-au fost predate actele contabile ale acesteia, vine să susțină intenția acestuia de a deveni asociat în această firmă. Având în vedere că așa zisul împrumut i-ar fi fost acordat pârâtului în nume personal, reclamantul nu mai avea nevoie să verifice contabilitatea societății.
Reclamantul a arătat cu privire la aceste aspect că a vrut să se asigure că pârâtul va avea posibilitatea să-i restituie pretinsele sume împrumutate, însă această susținere este contrazisă de însuși conținutul actului prin care s-a instituit și o ipotecă asupra unui bun aflat în proprietatea pârâtului. Mai mult decât atât, dacă părțile ar fi dorit întradevăr să insereze în contract o clauză prin care să se instituie ipoteca asupra unui bun aflat în proprietatea pârâtului, ar fi încheiat actul în forma autentică, fiind bine știut faptul că potrivit legii, actele prin care se instituie o ipotecă asupra unui bun imobil trebuie să fie încheiate în formă autentică. Or, dacă s-ar merge pe reținerea instanței de fond, care a menționat că înscrisul a fost redactat de un profesionist, aceasta presupunea ca avocatul, care probabil cunoștea prevederile legale, fie a acționat în detrimentul părții pe care o asista, fie părțile au urmărit ca înțelegerea lor să fie cu totul alta, sub forma unui înscris sub semnătură privată, și să nu i se poată da eficiență clauzei vizând ipoteca.
S-a mai arătat că pârâtul a recunoscut doar existenta înscrisului, dar nu și a obligațiilor asumate prin acesta. concret, acesta nu a negat împrejurarea că între părți a existat o înțelegere, dar nu sub forma unui contract de împrumut. Părțile sfătuite de avocat, i-au dat această formă, însă intenția reală a lor a fost cu totul alta: organizarea împreună a unui eveniment, sub patronajul societății C Internațional L, aparținând pârâtului și la care reclamantul urma să devină asociat.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată la data de 25.03.2008, intimatul reclamant a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 14090, pronunțată la data de 15.10.2007, de Judecătoria sectorului 1
În motivarea întâmpinării, s-a arătat că soluția instanței de fond este una corectă, iar criticile apelantului vădit nefondate.
A privi ca întemeiate susținerile potrivit cărora "contractul de împrumut a fost întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale și poate valora cel mult un început de dovadă scrisă", ar însemna lipsirea de conținut și de eficiență a prevederilor legale care reglementează exercitarea profesiei de avocat.
Toate încercările apelantului de a invoca nevalabilitatea actului juridic în speță sunt nefondate, atât în ceea ce privește situația de fapt cât și situația de drept.
Astfel, contractul a fost redactat la solicitarea ambelor părți, de către un avocat cunoscut și acceptat de ambele părți.
Prin contractul de împrumut, apelantul declară în mod expres că a primit suma de 90.000 euro și 29.300.000 lei, a cărui restituire o garantează cu întregul său patrimoniu.
De asemenea, se obligă să încheie un contract de garanție imobiliară având ca obiect imobilul proprietatea sa situat în comuna, Franța, pentru care a comunicat toate datele și actele.
Faptul că acest contract nu a mai fost încheiat se datorează apelantului, care a refuzat semnarea lui și care acum invocă nelegalitatea instituirii ipotecii asupra imobilului, în lipsa unui act autentic.
Instanțele de judecată și de executare din Franța au recunoscut contractul de împrumut și în temeiul lui au instituit asupra imobilului proprietatea apelantului o ipotecă convențională, cu valabilitate până la data de 20.05.2009.
De altfel, unul dintre motivele reale ale prezentului apel este tergiversarea și amânarea plății, până la data la care ipoteca va fi radiată, imobilul rămas astfel liber de sarcini putând fi înstrăinat fără probleme.
Toate criticile aduse contractului de împrumut sunt neîntemeiate, acesta exprimă voința reală a părților la data semnării lui, suma de bani a fost primită de către apelant, care nu acest aspect și care a cunoscut, fără echivoc, natura și înțelesul actului pe care l-a semnat.
În ceea ce privește încercarea apelantului de a "asocia" acest împrumut personal cu societatea pe care o administrează și al cărei asociat unic este, reclamantul a arătat în fața instanței de fond și a reiterat faptul că nu a avut și nici nu are nici o legătură cu societatea Internațional Nu a avut niciodată calitatea de asociat al acestei societăți și nici intenția de a dobândi această calitate, astfel cum în mod nereal și neprobat susține apelantul. Nu era posibil să-și exprime acordul și să participe financiar la organizarea unui eveniment care tocmai se încheiase și care se dovedise a fi un eșec. La data acordării împrumutului, 05.07.2004, evenimentul " Italia" organizat de societatea Internațional era finalizat (s-a desfășurat în perioada 17.06-04.07.2004).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate, tribunalul a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin contractul de împrumut nr.18, încheiat la data de 05.07.2004, intimatul i-a împrumutat apelantului suma de 90.000 Euro și 29.300.000 Rol, cu obligația acestuia din urmă de a-i restitui intimatului suma împrumutată până la data de 30.07.2004.
Potrivit art.1077 alin 1 Cod civil și art.177 alin 1 Cod procedură civilă, acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator să tăgăduiască fie scrisul, fie semnătura.
În speță, tribunalul a constatat că apelantul-pârât nu a contestat că semnătura existentă pe contractul de împrumut menționat mai sus în dreptul numelui său i-ar aparține.
Astfel fiind, în baza dispozițiilor legale menționate mai sus, având în vedere că apelantul nu a contestat semnătura sa de pe contractul de împrumut, tribunalul a apreciat că apelantul-pârât a recunoscut existența convenției încheiată cu intimatul-reclamant.
Pe de altă parte, trebuie avute în vedere și dispozițiile art.3 din Legea nr.51/1995, potrivit cărora activitatea avocatului se realizează, printre altele, prin redactarea de acte juridice cu posibilitatea atestării identității părții, a conținutului și a datei actelor.
În prezenta cauză, contractul de împrumut a fost redactat de d-na avocat care a atestat identitatea părților, conținutul contractului și data actului.
Este adevărat că în situația înscrisurilor sub semnătură privată care constată obligații unilaterale, acestea trebuie să fie scrise în întregime de cel care se obligă sau acesta trebuie să adauge la sfârșitul actului, cuvintele "bun și aprobat", iar sancțiunea în cazul lipsei acestei mențiuni este aceea că actul este lipsit de putere probatorie potrivit art.1180 Cod civil, însă tribunalul a avut în vedere că legiuitorul a introdus această formalitate pentru a fi protejate persoanele fără studii juridice, atunci când încheie un înscris sub semnătura privată prin care se obligă unilateral față de cealaltă parte.
În speță, așa cum s-a reținut mai sus, identitatea părților și conținutul contractului de împrumut au fost atestate de d-na avocat, împrejurare care exclude posibilitatea fraudării intereselor apelantului-pârât.
În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de apel, privind faptul că apelantul-pârât nu ar fi primit sumele de bani menționate în contractul de împrumut, tribunalul apreciază că este de asemenea nefondat având în vedere că la art.3 din contractul de împrumut nr.18/2004 se arată că apelantul-pârât a declarat că a primit sumele menționate în contract.
Și cel de-al treilea motiv de apel este neîntemeiat, având în vedere că în raporturile dintre părți, înscrisul sub semnătură privată recunoscut sau considerat de lege ca recunoscut face credința despre cuprinsul său până la proba contrară.
În speță, tribunalul a constatat că intimatul-reclamant a făcut dovada existenței unui contract de împrumut, iar din probele administrate nu a reieșit că în realitate între părți s-ar fi încheiat o altă convenție.
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art.296 Cod procedură civilă, a respins apelul ca nefondat, prin decizia civilă nr. 452A/03.04.2008, pronunțată de Secția a IV-a Civilă.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, pârâtul apelant a declarat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, fiind incidente motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, sub aspectul cerinței formalității "bun și aprobat" prevăzute de artt.1180 Cod procedură civilă, recurentul a arătat că neîndeplinirea sa atrage sancțiunea neangajării răspunderii civile contractuale, ca urmare a nevalabilității înscrisului încheiat, ca mijloc de probă, acesta valorând doar un început de dovadă scrisă, care va putea fi dovedit prin alte mijloace de probă. Fiind vorba de o valoare mai M de 250 lei, dovada contractului de împrumut se va face conform art.1191 al.1 Cod civil, numai prin înscris autentic sau înscris sub semnătură privată. Art. 1180 Cod Civil instituie cerințe suplimentare în cazul înscrisurilor sub semnătură privată care atestă obligația unilaterală a unei părți de a plăti alteia, o sumă de bani sau o cantitate de lucruri fungibile.
Art.1191 și următoarele Cod civil presupun probațiunea atât a acordului de voință, cât și a remiterii materiale a bunului. Or, în lipsa dovezilor privind existența unei convenții de împrumut, a faptului că reclamanții au dat suma de bani pretinsă cu acest titlu pârâtului, nu prezintă relevanță doar înscrisul prezentat, redactat de avocata reclamantului care, conform statutului profesiei, i-a apărat drepturile exclusiv.
Această regulă de întocmire a înscrisului sub semnătură privată, referitoare la un contract de împrumut, privește nașterea în mod valabil a obligației împrumutatului - "o parte se obligă", ceea ce înseamnă că lipsa mențiunii "bun si aprobat", echivalează cu lipsa consimțământului părții de a se obliga la restituirea sumei împrumutate.
Nerespectarea acestei formalități are drept consecință juridică, faptul că obligațiile consemnate în înscrisul încheiat la data de 05.07.2004, nu s-au născut în mod valabil, și ca urmare nu se poate vorbi de un împrumut.
Cerința "bun și aprobat" reprezintă o excepție de la principiul libertății încheierii actelor juridice și de la regula generală potrivit căreia înscrisul sub semnătură privată este valabil dacă îndeplinește o singură condiție, aceea a semnării lui de către partea care se obligă.
Sancțiunea impusă de legiuitor pentru nerespectarea formalităților instituite de dispozițiile art. 1180 din Codul civil este de ordine publică, fiind instituită pentru a preveni pe debitori împotriva abuzurilor la care ar putea da naștere semnăturile în alb, preîntâmpinându-Ie.
În sensul celor ce preced, concluzia Tribunalului potrivit căreia prezența doamnei avocat ar fi reprezentat o garanție, în sensul neprejudicierii intereselor recurentului este complet greșită. De asemenea, recurentul nu are cunoștințe juridice, aspect învederat tuturor instanțelor de judecată. Doamna avocat a fost angajată de intimatul-reclamant; este avocata sa, remunerată de către acesta. Doamna avocat este reprezentantul intimatului în Franța și persoana care a instituit în mod ilegal sechestru judiciar asupra imobilului proprietatea recurentului, situat în, Franța (decizia Tribunalului de M Instanță din, aflată în dosarul de fond).
În ceea ce privește convingerea instanței că formalitatea prin care se adaugă sintagma "bun și aprobat" a fost introdusă de legiuitor pentru a fi protejate persoanele fără studii juridice, trebuie avut în vedere faptul că, în speța de față, este vorba tocmai de o persoană fără studii juridice și ea trebuie protejată. Cât despre asistența juridică acordată de dna avocat, având în vedere aceeași prezumție, și dacă aceasta ar fi fost neutră, așa cum susține instanța în concluziile sale, atunci aceasta era obligată să pună în vedere părților, la încheierea așa-zisului contract de împrumut, toate prevederile legale cu privire la formalitățile ce trebuiesc îndeplinite conform legii în ceea ce privește înscrisurile sub semnătură privată și să menționeze fiecare dintre părți mențiunea "bun și aprobat".
Așadar, despre ce garant al drepturilor vorbește instanța de apel? Intimatul, asistat de avocat, avea interes contrar recurentului, care nu stăpânește nici limba română bine.
Limitele investirii instanței de fond au fost fixate de către reclamanți prin cererea introductivă, având ca obiect, pretențiile acestora decurgând din contractul de împrumut pretins a fi fost încheiat cu pârâtul pentru suma de 90.000 euro.
În atare situație, instanța nu putea să extindă rolul său activ peste cadrul procesual fixat de reclamanți și, deslușind situația reală dintre părți la data nașterii raportului juridic, să stabilească natura juridică a actului dintre părți, dând astfel o altă calificare juridică acțiunii supuse judecății.
Dispozițiile art.129 alin.1 Cod procedură civilă prevăd că părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să-și probeze pretențiile și apărările, iar, potrivit alin.(6) același articol, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, neputând da o altă calificare juridică acțiunii supuse judecății.
În atari condiții, firește ca dispozițiile art. 1180 Cod civil au valoare și ar fi trebuit să funcționeze pentru protecția recurentului, mai cu seamă că în cuprinsul documentului nu se face deloc vorbire despre cum i-ar fi revenit suma de bani respectivă; daca i-a primit în numerar, în fața avocatei, etc.
Instanța de judecată depășește limitele puterii judecătorești și și-a arogat atribuții de legiferare, imixtiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitoare, prin faptul că interpretează contractul de împrumut atestat de avocat, la fel ca și un act autentic autentificat de un notar public, conferindu-i aceeași valoare juridică, când în fapt, ele sunt total diferite. Potrivit dispozițiilor Legii avocaturii nr. 51/1995, prezența doamnei avocat nu este de natură să atribuie înscrisului părților un caracter autentic care să înlăture aplicabilitatea dispozițiilor art. 1180 alin 1 din Codul civil; prezența doamnei avocat semnifică, potrivit dispozițiilor cuprinse în Statutul avocaților, doar atestarea identității părților. Potrivit Legii nr. 36/1995, notarii publici pot autentifica acte, cu toate consecințele juridice care decurg din aceasta. Pornind de la această interpretare greșită a celor 2 legi speciale care reglementează 2 profesii diferite, instanța schimbă întrutotul sensul dat de către legiuitor articolului 1180 Cod civil, în fapt modificându-l, golindu-l de conținut.
Prin atestarea identității părților de către doamna avocat, nu se atribuie înscrisului părților un caracter autentic, care, prin anularea totală și efectivă a acestuia și în lumina principiului conversiunii actelor juridice civile, să valoreze un înscris sub semnătură privată în privința căruia nu sunt incidente dispozițiile art. 1180 alin 1 din Codul civil.
În atari condițiuni, înscrisul încheiat de către părți la data de 05.07.2004, poate valora cel mult un început de dovadă scrisă, care justifică obligarea pârâtului la plata sumei descrisă în petitul cererii, doar în situația în care reclamantul va dovedi actul juridic al părților prin alte mijloace de probă, situație de fapt inexistentă în prezenta cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, se observă că, din ansamblul probator existent, nu rezultă îndeplinirea elementelor răspunderii civile contractuale care să fundamenteze obligarea pârâtului la plata sumei descrise în petitul cererii introductive.
Instanța de judecată nu s-a pronunțat asupra cererii reconvenționale formulată în cauză, prin care a solicitat să se constate nulitatea înscrisului încheiat de către părți la data de 05.07.2004, ca mijloc de probă cu titlu de înscris sub semnătură privată.
În opinia sa, această apărare este fundamentată pe susținerile potrivit cărora înscrisul sub semnătură privată care nu întrunește condițiile art. 1180 Cod civil, poate reprezenta doar un început de dovadă scrisă, acesta nemaiavând forța juridică de a dovedi prin el însuși un raport juridic oarecare, actul în sine fiind viciat. Pentru a se asigura o dreaptă judecată, acest raport juridic, precum și faptul juridic al plății, trebuie probat prin mijloacele de probă admise de lege.
Toate acestea în considerarea motivelor de drept substanțial prevăzute de art. 1180 din Codul civil.
În concluzie, în considerarea argumentelor expuse, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
Și-a întemeiat recursul, pe prevederile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.
A timbrat în mod corespunzător recursul formulat, conform art.3 și art.11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, conform art.308 al.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece prezența avocatului, avocat cunoscut și acceptat de ambele părți, a suplinit cerința art.1180 Cod civil, iar recurentul însuși a recunoscut primirea sumei împrumutate. Contabilul său a încercat să-l ajute pe recurent, la solicitarea intimatului, pentru a-și recupera creanțele societății, astfel încât și intimatul să-și poate recupera creanța de la recurent. Recurentul cunoaște bine limba română și nici nu a contestat semnătura sa de pe înscris. În cauză nu s-a formulat nici o cerere reconvențională.
Și-a întemeiat întâmpinarea, pe art.115 Cod procedură civilă.
Prin încheierea de ședință din 17.11.2008, s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.2441al.1 și 2 Cod procedură civilă, excepție invocată de recurent și care a fost soluționată prin decizia Curții Constituționale nr.448/31.03.2009, în sensul respingerii sale.
În recurs nu au fost administrate probe noi, în sensul art.305 Cod procedură civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și ale art.299 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul prezent ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.304 pct.8 Cod procedură civilă: "Casarea unor hotărâri se poate cere când. 8.instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
După cum se știe, judecătorii fondului sunt suverani în aprecierea faptelor ce li se supun judecății, dar totuși puterea lor este limitată, în cazul actelor juridice, pe de o parte, de distincție ce trebuie făcută între clauzele obscure, iar, pe de altă parte, de interdicția de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, astfel încât, dacă au trecut peste aceste limite, hotărârea lor este casabilă. Astfel, instanța schimbă natura contractului dacă califică un contract de vânzare-cumpărare, drept contract de schimb, sau un contact de expediție, drept contract de transport și comite o denaturare, atunci când, supunând actele cauzei, interpretării sale, le atribuie un alt înțeles, pe care termenii și textul lor, în loc să-l sprijine, îl exclud în mod clar și vădit neîndoielnic. Pentru a fi întemeiată imputarea de denaturare adusă instanței, nu este suficientă o simplă afirmație în acest sens, ci este necesară precizarea în ce constă denaturarea, indicându-se care anume pasaj, care anume termen din actul pretins denaturat, exclude prin înțelesul său clar și vădit neîndoielnic, constatarea dedusă din el, de instanța de fond. Dacă nu se precizează denaturarea, nu se poate exercita controlul. Dacă însă, din probele administrate ar rezulta un dubiu în privința naturii juridice sau conținutului actului juridic dedus judecății, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi atacată în fața instanței de recurs, deoarece motivul de casare nu permite.
Prin prisma acestor considerente cu caracter teoretic, Curtea constată că motivul de recurs invocat, este nefondat, instanțele stabilind în mod corect natura juridică a convenției părților încheiată la data de 5.07.2004, ca fiind un contract de împrumut și nu un alt act juridic, cum ar fi de exemplu, o convenție de participare în vederea organizării unui eveniment.
Din acest punct de vedere, Curtea constatăpe de o parte,faptul că dovada existenței unui contract de împrumut, ca negotium juris, având o valoare de genul celei din prezenta cauză, deci superioară sumei de 250 lei, se realizează conform art.1191 Cod civil: "Dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Nu se va primi niciodată o dovadă prin martori, în contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde că s-ar fi zis înaintea, la timpul sau în urma confecționării actului, chiar cu privire la o sumă sau valoare ce nu depășește 250 lei.
Părțile însă pot conveni ca și în cazurile arătate mai sus să se poată face dovada cu martori, dacă aceasta privește drepturi de care ele pot să dispună".
Împrumutul având ca obiect, o sumă de bani, cum este cazul prezent, reprezintă un împrumut de consumație sau un împrumut propriu-zis. Împrumutul de consumație ca și comodatul, este un contract real și unilateral.
Dovada unui astfel de contract este supusă regulilor generale: astfel, dacă valoarea lucrului împrumutat depășește suma de 250 lei, dovada se poate face numai prin înscris autentic sau prin înscris sub semnătură privată (art.1191 al.1 Cod civil), deci nu prin alte înscrisuri sau martori ori prezumții. Dovada cu martori și prezumții, este admisibilă când există un început de dovadă scrisă, provenind de la împrumutat sau reprezentantul lui și care face verosimil, faptul pretins (art.1197 Cod civil).
Întrucât contractul are ca obiect o sumă de bani și este unilateral, înscrisul doveditor al contractului, pentru a avea deplină forță probantă ca înscris sub semnătură privată, trebuie să fie scris în întregime, de către împrumutat sau cel puțin acesta să adauge, la finele contractului, cuvintele "bun și aprobat" (unul sau altul dintre aceste cuvinte ori o formulă echivalentă), arătând în litere, suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească (art.1180 Cod civil), cu singura excepție a înscrisului autentic nul ca atare, dar valorând înscris sub semnătură privată, fiind semnat (art.1172 Cod civil) și când operează conversiunea înscrisului autentic, într-un înscris sub semnătură privată.
Înscrisul intitulat "contract de împrumut" între părți, nu reprezintă un înscris autentic, pentru că nu a fost încheiat cu solemnitățile cerute de lege, de un funcționar de stat, care să aibă drept de a funcționa în locul unde actul s-a făcut. El a fost doar atestat de avocatul, în baza art. 3 alin. 1 teza a 3-a din Legea nr. 51/1995. Or, avocatul nu reprezintă un funcționar de stat, potrivit art. 1 și 2 din Legea nr. 51/1995. Pe de altă parte, înscrisul depus este încheiat fără intervenția unui organ de stat și este semnat de părțile de la care emană, aspect necontestat. Este evident astfel, că părțile nu au avut intenția de a realiza un înscris autentic, ci de a realiza un înscris sub semnătură privată.
Așadar, în cauză nu se poate invoca întemeiat, și de altfel, nici nu s-a invocat de reclamant, aplicarea prevederilor de excepție ale art. 1172 Cod civil, întrucât înscrisul în cauză nu reprezintă un înscris autentic nul ca atare, dar valorând înscris sub semnătură privată, fiind semnat de părți, în virtutea principiului conversiunii actelor juridice.
Fiind realizat ca înscris sub semnătură privată, înscrisul doveditor al acestui contract unilateral, trebuie pentru a avea deplină forță probantă, să îndeplinească cerințele art. 1180 Cod civil, respectiv să fie scris în întregime de către împrumutat sau cel puțin, acesta să adauge, la finele actului, cuvintele "bun și aprobat" (unul sau altul dintre aceste cuvinte ori o formulă echivalentă), arătând în litere suma sau câtimea lucrurilor și apoi să iscălească.
Înscrisul menționat respectă aceste cerințe legale, chiar dacă nu a fost nici scris de împrumutat și nu a fost menționată în final, nici formula "bun și aprobat", nefiind arătată în final, de către împrumutat, nici suma împrumutată. Așa cum vom detalia în ceea ce privește cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că în cauză, finalitatea art.1180 Cod civil este realizată.
Revenind, contractul de împrumut reprezintă așadar, un contract real, pentru validitatea căruia se cer îndeplinite două elemente: a) acordul de voință al părților și b) remiterea sumei de bani (în cazul nostru) sau a altor bunuri fungibile.
Curtea constată ca și celelalte instanțe, că în cauză, toate aceste condiții cerute, au fost îndeplinite: depunerea actului sub semnătură privată (ca și instrumentum probatione) intitulat contract de împrumut, iar în ceea ce privește faptul material al remiterii sumei de bani, ambele instanțe (de apel și de fond) au reținut în cadrul situației de fapt a speței, situație stabilită de ele, în mod definitiv, pe care se grefează controlul jurisdicțional exclusiv de legalitate al Curții ca instanță de recurs, conform art.304 al.1 Cod procedură civilă, că suma a fost remisă. Fiind vorba despre un fapt material (remiterea efectivă a sumei de bani), Curtea nu poate ca în cadrul procesual prezent, limitat exclusiv la legalitatea hotărârii, să reaprecieze probele (înscrisul intitulat "contract de împrumut", susținerile din întâmpinare, răspunsurile la întrebările nr.1 și 4 din interogatoriul luat recurentului), pentru a ajunge la eventuala concluzie a neremiterii sumei de bani.
În ceea ce privește interpretarea convenției civile depuse de reclamant, este evident că în baza interpretării sistematice, raționale, dar chiar literale a clauzelor sale, clauze specifice și obișnuite unui contract de împrumut, natura sa juridică rezultată, este aceea a unui contract de împrumut și nu a unui alt act juridic.
Pe de altă parte, Curtea reține că tribunalul a stabilit în mod definitiv, în cadrul aceleiași situații de fapt de care instanța de recurs este ținută, că în cauză nu s-a realizat dovada unei alte convenții încheiate între părți, în realitate, deci nu s-a dovedit existența (ca și element al situației de fapt), a unei alte voințe interne a părților.
Așadar, pentru ansamblul acestor considerente, Curtea apreciază că în cauză, tribunalul nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și în consecință, nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, invocat, fiind așadar, nefondat.
În ceea ce privește cel de-al nouălea motiv de recurs, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, conform căruia: "Casarea unor hotărâri se poate cere. când 9. hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii", Curtea va subsuma acestuia, toate criticile recurentului, referitoare la greșita interpretare și aplicare în cauză a prevederilor art.1180 Cod civil, art.1191 și urm. Cod civil, a dispozițiilor incidente ale Legilor nr.51/1995 și nr.36/1995, critici la care, de altfel, a făcut referite și în dezvoltarea celuilalt motiv de recurs invocat.
Așa cum am menționat în paragrafele anterioare, cerinței mențiunii "bun și aprobat" face parte, alături de cerința formalității multiplului exemplar, din ansamblul condițiilor speciale cerute în mod excepțional, pentru înscrisurile sub semnătură privată, în anumite cazuri. Ele sunt speciale pentru că, de regulă, semnătura este singura, dar indispensabila condiție a înscrisului sub semnătură privată.
Art.1180 al.1 Cod civil prevede că actul sub semnătură privată, prin care se obligă către alta a-i plăti o sumă de bani sau câtime oarecare, trebuie să fie scris în întregul lui de acela care l-a semnat, sau cel puțin acesta, înainte de a semna, să adauge la sfârșitul actului cuvintele "bun și aprobat", arătând întotdeauna în litere, suma sau câtimea lucrurilor și apoi să semneze. Textul urmărește protecția debitorului împotriva abuzului creditorului care a primit o semnătură în alb. Mențiunea "bun și aprobat" (care nu este totuși o formulă sacramentală și poate fi înlocuită prin una echivalentă) este deci necesară numai dacă înscrisul nu este în întregime de cel care se obligă și numai în măsura în care este vorba de obligații unilaterale care au ca obiect o sumă de bani sau o câtime determinată de lucruri fungibile.
Potrivit art.1181 Cod civil, dacă există nepotriviri între suma (câtimea) trecută în act și cea scrisă în formula "bun și aprobat", chiar dacă și actul și formula au fost scrise de cel care s-a obligat, obligația se prezumă că este pentru suma cea mai mică, dacă nu se probează în care parte este greșeala.
Această mențiunea nu este necesară: când obligația unilaterală are ca obiect un lucru cert și determinat ori prestații de a face sau a nu face; când obligația unilaterală a debitorului nu este determinată; în cazul chitanțelor liberatorii, deoarece în acest caz înscrisul nu se referă la nașterea unei obligații așa cum prevede art.1180 Cod civil, ci la executarea ei; în cazul înscrisului nul ca înscris autentic, care constată o obligație unilaterală ce are ca obiect o sumă de bani sau o câtime de lucruri fungibile, dacă este semnat.
Codul civil prevede în art.1180 al.2 că nu sunt supuși la regula "bun și aprobat", comercianții, industrialii (meseriașii), plugarii, vierii, slugile și oamenii care muncesc ziua. Această excepție este justificată de experiența profesională în cazul comercianților, iar în celelalte cazuri de neștiința de carte. Cu privire la aceste ultime categorii de persoane, se apreciază că art.1180 al.2 a devenit inaplicabil prin intrarea în vigoare a Constituției din anul 1948, care consacra egalitatea, fără deosebire de gradul de cultură.
Or, în cauză, finalitatea textului, astfel cum a fost ea enunțată, a fost realizată, pentru că, potrivit art.3 al.1 teza a III-a din Legea nr. 51/1995, avocatul redactor a certificat conținutul înscrisului, data încheierii și identitatea părților, ceea ce înseamnă că debitorul recurent a cunoscut conținutul înscrisului, așa cum a fost el redactat, nefiind astfel, victima vreunui eventual abuz al creditorului. Potrivit situației de fapt stabilite în mod definitiv, recurentul a primit banii, astfel încât pentru aceste considerente, Curtea apreciază că formula nesacramentală "bun și aprobat" a fost înlocuită cu aceeași eficacitate, de mențiunea avocatului redactor, din finalul convenției, persoană distinctă de părțile convenției și care a atestat (este evident, părților contractante) conținutul actului. În cauză, recurentul nu a realizat nici o dovadă în sprijinul susținerii din motivele de recurs, cum că doamna avocat este avocata angajată de intimat și care-i susține interesele în Franța. Dimpotrivă, din înscrisul de la filele 24-27 dosar apel - notificare înregistrare ipotecă, rezultă că intimatul a beneficiat de serviciile unui alt avocat român reprezentat în Franța, de un avocat francez.
De asemenea, lipsa cunoștințelor juridice și necunoașterea limbii române de către recurent, reprezintă apărări ale acestuia care au fost formulate pentru prima dată prin motivele de recurs (în motivele de apel, făcându-se referire la lipsa de cunoștințe juridice a unei terțe persoane), contrar deci art.316 Cod procedură civilă în referire la art.294 al.1 Cod procedură civilă.
Indiferent, Curtea constată caracterul lor nefondat, deoarece potrivit înscrisurilor de la dosar (adrese emise de recurent personal și copie pașaport - filele 62-64, 127-129 dosar fond), rezultă că acesta s-a născut în România și cunoaște limba română. Pe de altă parte, conținutul contractului de împrumut ce i-a fost cunoscut, dovadă semnătură și certificarea conținutului de avocat, nu cuprinde alți termeni decât cei uzuali, comuni, din limba română, aferenți unui împrumut de bani și nu sintagme juridice complicate.
Așadar, pentru ansamblul acestor argumente, Curtea conchide că mențiunea certificării reprezintă o formulă echivalentă enunțată de art.1180 Cod civil, formulă care, așa cum am arătat, nu este considerată una sacramentală, unică, de doctrina și practica judiciară. Deci, doar lipsa sa sau lipsa formulei echivalente (cum este cea prezentată anterior) ar fi determinat sancțiunea retrogradării puterii doveditoare a înscrisului, doar la cea a unui început de dovadă scrisă, nefiind fondată nici critica referitoare la caracterul de ordine publică impus de art.1180 Cod civil, pentru că textul legal umărește protejareadebitoruluide eventuale abuzuri, astfel încât, cum doar partea vătămată ar putea invoca vătămarea rezultată din nerespectarea sa, norma este de ordine privată. În cauză însă, chiar dacă debitorul a invocat interpretarea și aplicarea sa greșită, Curtea constată caracterul nefondat al susținerilor sale, așa cum s-a arătat în prezentele considerente.
Apreciind pentru considerentele anterioare, că mențiunea avocatului, unită cu semnătura recurentului de pe înscris, atestă valabilitatea convenției ca și înscris sub semnătură privată, potrivit art.1176 și urm. Cod civil, Curtea constată că criticile referitoare la inexistența consimțământului debitorului de a se obliga și la consecința nevalabilității convenției, sunt nefondate.
Nu mai puțin, recunoașterea valorii de înscris sub semnătură privată a contractului de împrumut, privit ca instrumentum probatione, determină și concluzia respectării și interpretării corecte a prevederilor art.1191 și urm. Cod civil, referitoare la modul de dovedire a unor convenții având un obiect cu o valoare mai M de 250 lei, atât cu privire la dovada contractului de împrumut încheiat (ca și acord de voință), dar și cu privire la dovada remiterii efective a sumei de bani (tribunalul legând această dovadă de însuși acest înscris sub semnătură privată care face parte din categoria "orice mijloc de dovadă" cu care se probează un fapt material), indiferent de inexistența altor mențiuni privitoare la modul și locul primirii.
Omisiunea invocată a avocatului redactor al contractului de a le aduce la cunoștință părților prevederile art.1180 Cod civil, nu este de natură să afecteze puterea doveditoare de înscris sub semnătură privată, a înscrisului, pentru că, așa cum am arătat, art.1180 Cod civil a fost respectat, prin inserarea formulei echivalente menționate.
În consecință, instanțele s-au grefat conform art.129 al.6 Cod procedură civilă, pe limitele învestirii stabilite de reclamanți, prin cererea introductivă, conform art.129 al.1 Cod procedură civilă, și nu au extins rolul lor activ peste acest cadru procesual, nedând o altă calificare juridică actului, decât cea dorită de părți, la încheierea actului juridic bilateral.
Așa cum am dezbătut și anterior, convenția certificată de avocat nu caracterul unui act autentic, iar instanțele nici nu l-au apreciat ca atare. Așadar, nu s-a efectuat în mod eronat, nici o confuzie de interpretare sau aplicare a prevederilor Legii nr.51/1995 cu cele ale Legii nr.36/1995 și nici nu s-a apreciat cum de asemenea, am dezbătut în paragrafele anterioare, că în cauză, ar fi incidentă o aplicație a principiului conversiunii actelor juridice, ci doar s-a dat eficiență dispozițiilor art.3 al.1 teza a III-a din Legea nr.51/1995. Această eficiență nu determină caracterul autentic al actului, pentru că, dacă ar fi fost așa, atunci o convenție privitoare de exemplu, la transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil, încheiată în fața unui avocat, ar fi suficientă pentru transmiterea dreptului de proprietate, fapt însă nepermis de prevederile Legii nr.36/1995. Recurentul realizează din acest punct de vedere, o confuzie (pe care instanțele nu au făcut-o) între atestarea conținutului unui act (adică atestarea asupra a ceea ce au convenit în mod declarativ, părțile să încheie) și însuși actul juridic astfel încheiat, cu ansamblul caracteristicilor sale juridice. Atestarea conținutului (și nu doar a părților și a datei, cum invocă în mod greșit recurentul, contrar art.3 al.1 din Legea nr. 51/1995 menționat) și analiza juridică a actului încheiat sunt două operații diferite: prima are o natură pregnant faptică, în timp ce secunda este accentuat juridică. Nu se poate așadar, afirma întemeiat că instanța și-ar fi arogat atribuții de legiferare sau că ar fi golit de conținut, modificându-l, art.1180 Cod civil.
Apreciind așadar, contractul de împrumut încheiat ca fiind dovedit, prin prisma înscrisului sub semnătură privată întocmit și intitulat în mod similar, Curtea constată că în cauză, sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile contractuale a debitorului recurent: fapta ilicită constând în neîndeplinirea obligației contractuale de restituire, culpa debitorului (ea fiind prezumată conform art.1082 Cod civil), capacitatea juridică a debitorului, cauzarea unui prejudiciu și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu în fapta ilicită.
În final, Curtea constată că este nefondată și critica referitoare la nepronunțarea instanței asupra cererii reconvenționale formulate în cauză, întrucât acest motiv a fost pentru prima dată invocat în recurs, fără a fi deci, invocat și prin motivele de apel, devenind astfel, incident principiul neinvocării omisso medio, adică cu ignorarea unui grad de judecată.
Pentru ansamblul acestor considerente, apreciind că și cel de-al doilea motiv de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, este nefondat, Curtea va respinge conform art.312 Cod procedură civilă, prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul pârât cu domiciliul ales la " ", cu sediul în B, nr. 21,. 5, birou 50, sector 3, împotriva deciziei civile nr. 452 din 3.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant având domiciliul ales în B,--21,. 8, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /13.07.2009
Tehnodact. / 2 ex./07.09.2009/
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 1. - Civ. -
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
