Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 96/
Ședința publică din data de 22 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Mihaela Ganea
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenții pârâți și, domiciliați în C,- A, județul C, împotriva deciziei civile nr. 503/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și MUNICIPIUL C prin PRIMAR, cu sediile în-, județul C, având ca obiect revendicare imobiliară.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 15.02.2010, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța, pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 22.02.2010, când a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA
Analizând recursul de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1122/20.01.2009 a Judecătoriei Constanța a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, fiind respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local C și Municipiul C, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă acțiunea - astfel cum a fost completată și modificată - în contradictoriu cu pârâții și, fiind dispusă ieșirea din indiviziune a pârâților cu privire la imobilul-teren în suprafață de 280 mp din acte (305 mp din măsurători) situat în C,--37, jud.C, fiind atribuită reclamantului, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 140 mp din acte și din măsurători, individualizată în anexa nr.1 a expertizei topografice realizată de expert la data de 26.09.2004 prin poligonul.
A fost atribuită pârâților și, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 140 mp din acte/165 mp din măsurători, individualizată în anexa nr.1 a aceluiași raport de expertiză prin poligonul. S-a stabilit ca linie de hotar între proprietățile părților: B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-
Au fost obligați pârâții să lase reclamantului, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de teren de 15 mp individualizată în anexa nr.1 a raportului de expertiză prin poligonul.
Instanța de fond a respins cererea reconvențională formulată de pârâții în contradictoriu cu reclamantul, cât și pe cea formulată de pârâții în contradictoriu cu Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar. Soluția instanței de fond s-a fundamentat pe reținerea următoarei situații de fapt:Reclamantul și pârâții și sunt proprietari în indiviziune asupra terenului în suprafață de 280 mp situat în C,- și 4. jud. C, stare de indiviziune ce rezultă din actele succesive de transmitere a dreptului de proprietate. Astfel, reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din C,- ( în fapt, asupra construcțiilor-două camere și dependințe ) prin actul de donație autentificat sub nr.14416/12.07.1991 la notariatul de Stat Județean Donatorul său cumpărase aceste construcții de la numitul, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.12905/12.12.1985 la Notariatul de Stat Județean C, iar le primise de la părinții săi, și, prin actul de donație autentificat sub nr.2498/19.03.1984.
În toate aceste acte se menționează că terenul aferent în suprafață de 140 mp este în proprietatea statului, conform art.30 al.2 din Legea nr.58/1974.
Prin Ordinul Prefectului Județului C, nr.93/04.08.1995 s-a atribuit în proprietate reclamantului terenul în suprafață de 140 mp situat în C-.
Nici unul din aceste acte nu menționează starea de indiviziune a terenului, însă situația rezultată din actele succesive de proprietate o confirmă. Astfel, autorii inițiali ai imobilului în suprafață totală de 280 mp si construcții, și, au donat cu actul de donație autentificat sub nr.6200/1974 imobilul format din construcție - trei camere hol, bucătărie, magazie numitului; acesta a donat același imobil lui cu actul de donație nr.3130/05.04.1983. a testat averea în favoarea numiților și iar, prin moștenire imobilul a revenit pârâtei conform certificatului de moștenitor nr.46/23.07.2003 eliberat de BNP.
În toate actele menționate mai sus se consemnează că terenul indiviz în suprafață de 140 mp a trecut în proprietatea statului conform Legii nr.58/1974.
Starea de indiviziune s-a probat în acest mod, fiind incident art.728 civ.
S-a stabilit linia de hotar, în raport de expertiza topografică efectuată în cauză, pe aliniamentul B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-I și s-a decis că pârâții ocupă o suprafață de teren de 15 mp din proprietatea reclamantului, identificată prin poligonul.
Sub aspectul condiției întemeierii posesiei pe justul titlu - înscrisul sub semnătură privată invocat de pârâți (chitanța din 1983), instanța de fond a constatat că aceasta nu este îndeplinită, întrucât acest just titlu invocat provine de la adevăratul proprietar, situație în care temeiul îl constituie convenția, iar nu uzucapiunea; mai mult, potrivit art.623 civ. numai servituțile continue și aparente pot fi dobândite prin uzucapiune, ori servitutea de trecere este o servitute necontinuă și aparentă, în consecință nu se poate dobândi prin uzucapiune.
Aceste considerente au condus la respingerea cererii reconvenționale.
Prin decizia civilă nr. 503/23.10.2009 a Tribunalului Constanța - secția civilă a fost anulat ca netimbrat apelul formulat de apelantul reclamant, fiind admis apelul formulat de apelanții pârâți și, cu consecința schimbării în parte a sentinței atacate și stabilirea liniei de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul B-S-R-P-O-N-M-L-V-W, astfel cum a fost determinat prin raportul de expertiză efectuat de expertul judiciar.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond.
Apelantul a fost obligat la 375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații autorități locale.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a avut în vedere că la momentul sesizării instanței de fond (21.10.2003), pârâții și nu dețineau un titlu de proprietate asupra părții din imobilul cu privire la care s-a solicitat ieșirea din indiviziune, aceasta fiind rațiunea pentru care au fost introduși în cauză, în calitate de pârâți, Consiliul Local C și Municipiul C prin Primar, imobilul făcând parte din domeniul privat al municipiului
La data 09.08.2006 s-a emis Ordinul Prefectului nr. 257 prin care s-a atribuit în proprietate lui și terenul în suprafață indiviză de 140 mp. Prin urmare, s-a arătat că în mod corect instanța de fond a constatat că pârâții Consiliul Local C și Municipiul C nu mai au calitate procesuală în cauză, dreptul de proprietate fiind transmis, prin acest ordin, în patrimoniul pârâților.
În egală măsură, indiviziunea există între reclamant și pârâți și nu între pârâți și Consiliul Local C și Municipiul
S-a constatat că instanța de fond a dispus în mod corect ieșirea din indiviziune, atribuind pârâților și suprafața de 140 din acte (165 mp din măsurători), știut fiind că la momentul înstrăinării metodele de măsurare erau rudimentare, iar pentru diferența de teren de 25 mp pârâții au posibilitatea de a se adresa Municipiului C cu o cerere de cumpărare în vederea întregirii proprietății, astfel cum aceasta a fost îngrădită încă de la primul act de înstrăinare.
În ceea ce privește instituirea unui drept de servitute s-a reținut că modalitatea de ieșire din indiviziune aleasă de instanța de fond rezolvă și problema servituții de trecere, pârâții și având acces la calea publică pe culoarul din planul de situație anexă la raportul de expertiză întocmit la data de 26.09.2004, situație în care cererea de instituire a servituții de trecere a rămas practic fără obiect.
În mod corect instanța de fond nu a omologat suplimentul la expertiză întocmit la data de 15.09.2008, la care fac referire apelanții pârâții și, deoarece modalitatea de ieșire din indiviziune identificată de expert încalcă dreptul de proprietate al reclamantului, ceea ce nu este permis decât în condițiile art. 481 Cod civil, care nu sunt îndeplinite în cauză.
Întrucât din dispozitivul hotărârii instanței de fond rezultă că pârâții au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie, reclamantului, suprafața de 15 mp teren, însă linia de hotar dintre proprietățile părților a fost stabilită fără a fi inclusă în lotul reclamantului și această suprafață, tribunalul a apreciat că se impune stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul ce include și această suprafață de teren în proprietatea reclamantului, conform planului de situație anexă la raportul de expertiză întocmit la data de 26.09.2004.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, pârâții și, care au criticat soluția prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 cod proc. civilă, solicitându-se admiterea căii de atac și modificarea deciziei recurate.
S-a susținut că tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală prin admiterea apelului pârâților, dar agravând în propria cale de atac situația acestora - și aceasta pentru un motiv neinvocat în cerere - pentru că a stabilit, fără a i se solicita, linia de hotar reținută și de instanța de fond, în loc să stabilească un culoar de acces la calea publică cu respectarea dreptului de servitute convențională instituit la momentul dobândirii dreptului de proprietate asupra locului înfundat.
Recurenții au menționat că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția legată de lipsa calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local și Municipiului C, pentru că nu are un drept de proprietate indiviz, ci un drept bine individualizat prin chiar titlul său, dimensiunile și configurația terenului său fiind clar stabilite prin act. În schimb, pentru pârâții, dreptul de proprietate a fost stabilit în indiviziune, fără a se stabili clar cu cine se află aceștia în indiviziune.
S-a arătat deopotrivă că în mod greșit instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri de ieșire din indiviziune câtă vreme o asemenea cerere nu a făcut obiectul judecății - aspect reținut de către instanța de apel a fi corect dezlegat la fond, în considerarea cererii precizatoare și completatoare depuse la dosar.
Recurenții au apreciat că în speță tribunalul, reținând că este vorba despre o ieșire din indiviziune, nu s-a pronunțat asupra chestiunii lipsei calității procesuale active a lui în această cerere câtă vreme el evocă un drept exclusiv asupra acestei suprafețe.
S-a criticat în egală măsură și faptul că instanța de apel a avut în vedere, la stabilirea liniei de hotar dintre cele două proprietăți, concluziile raportului de expertiză efectuat la data de 24.09.2004, când încă pârâții nu deveniseră proprietari pe vreo suprafață de teren, iar când proprietatea revenea autorității locale.
S-a arătat că instanța de apel nu a clarificat și nu s-a pronunțat asupra motivului 4 de apel, care viza imposibilitatea punerii în executare a dispozitivului sentinței instanței de fond, pentru că dacă se atribuie fam. suprafața de 140 mp, ieșirea la stradă nu mai este posibilă, această situație fiind rezolvată doar dacă se atribuie cealaltă suprafață menționată, de 165 mp.
Criticile au vizat deopotrivă existența unor discrepanțe între cele două ordine ale Prefectului, emise pentru persoanele fizice, aspect sesizat și de expert cu privire la menționarea stării de indiviziune doar pentru pârâții. Cât privește stabilirea liniei de hotar, reclamantul a optat pentru prima variantă a raportului de expertiză, în care se stabilea un culoar de acces la stradă cu o lățime de 1,05 și aceasta ocupată în parte de instalația de măsurare a gazului, accesul fiind restricționat efectiv la 90 cm, cu încălcarea regulilor de urbanism; sub acest aspect s-a cerut determinarea unui culoar care respectă normele de urbanism.
Recurenții au arătat că în mod greșit a fost respinsă de instanțe cererea de recunoaștere a dreptului de servitute de trecere dobândit prin uzucapiunea scurtă, în baza justului titlu depus la dosar, servituțile, ca dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, fiind la rândul lor dobândite prin prescripție achizitivă.
Dreptul de servitute a fost exercitat cu bună credință, în temeiul acestei convenții, în termenul cerut de lege pentru a uzucapa, fără ca vreodată exercițiul acestuia să fie tulburat de un terț până la promovarea prezentei acțiuni.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând că în cauză a fost formulat prin cererea intitulată,precizări și un capăt privitor la ieșirea din indiviziune, reclamantul renunțând ulterior la judecată față de pârâtele autorități locale întrucât nu mai aveau calitate procesuală pasivă odată cu emiterea Ordinului nr. 251/2006 al Prefectului Jud.
Intimatul a apreciat că înscrisurile evocate de recurenți ( anume, chitanțele din perioada 1983 - 1984 ) sunt nule de drept în considerarea disp. art. 30-32 din Legea nr. 58/1974.
Analizând legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel prin prisma temeiurile invocate în recurs, Curtea va avea în vedere următoarele considerente:
1. Chestiunea existenței stării de indiviziune este de necontestat în condițiile în care, din terenul în suprafață totală de 280 mp (cum s-a consemnat în acte), având ca proprietari pe soții și, au fost inițial donați prin actul de donație nr. 6200/1974, numitului,140 mp,teren indiviz(fila 37 fond), cealaltă parte (de 140 mp) fiind trecută în proprietatea statului prin efectul art. 30 al. 2 din Legea nr. 58/1974, ca,teren aferent corpului de construcție donat fiului lor, conform actului de donație autentificat sub nr. 2498/1984. Fără a fi așadar bine individualizat, terenul lăsat moștenire de către (care-l primise ca donație de la fiul său, ) către soții și, conform testamentelor autentificate sub nr. 2593/1984 și 2603/1984, se afla în indiviziune cu cel intrat ulterior în patrimoniul statului prin efectul Legii nr. 58/1974 - și care, la rândul său, nu a fost bine delimitat de primul, preluarea la stat vizând doar natura accesorie a terenului în raport de construcția donată în 1984.
Acest aspect a fost de altfel confirmat de intimatul reclamant, care deși se afla în posesia Ordinului nr. 93/1995 al Prefectului Jud. C pentru suprafața de 140 mp, a achiesat la opinia pârâților reconvenienți privitoare la lichidarea stării de indiviziune, formulând în acest sens o completare a petitului acțiunii - fila 45 fond.
Așadar, critica de nelegalitate formulată la pct. 3 al motivelor de recurs
( inexistența stării de indiviziune, precum și a unei cereri de sistare a ei ) este nefondată, părțile situându-se pe poziția coindivizarilor terenului deținut de autorii comuni și, chiar dacă reclamantul a pretins explicit o parte a terenului vecin prin acțiunea în revendicare fundamentată pe titlul reprezentat de ordinul prefectului.
2. Ceea ce este cu adevărat relevant în speță este însă determinarea corectă a suprafețelor efectiv deținute de părți (din perspectiva criticii conform căreia în acte s-a consemnat o suprafață mai mică decât cea real deținută de autorii inițiali, după cum a dovedit-o expertiza), precum și a coindivizarilor acestui teren (având în vedere că pentru ambele terenuri indivize s-a pus problema aplicării art. 36 din Legea nr. 18/1991).
Or, în acest context, temeiurile de nelegalitate evocate la pct. 2 ( greșita admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a autorităților locale ), sunt neîntemeiate, fiind fără relevanță împrejurarea că părțile aveau ori au dobândit pe parcursul procesului recunoașterea dată în baza legii speciale asupra terenurilor preluate de stat conform Legii nr. 58/1974, câtă vreme efectul art. 36 al. 3 din Legea nr. 18/1991 este unul recognitiv, iar nu constitutiv, sub aspectul dreptului de proprietate. Prin urmare, ordinul prefectului nu putea statua decât în sensul atribuirii în proprietate a suprafețelor consemnate în titlurile părților la data preluării lor de către stat, iar nu a suprafețelor mai mari rezultate din actele cadastrale sau din alte măsurători ulterioare, după cum nici statul nu putea prelua în proprietate, prin efectul Legii nr. 58/1974, mai mult decât era înscris în actele titularilor de drept.
Împrejurarea stabilită cu ocazia efectuării expertizei topografice, anume, că în fapt autorii dețineau o suprafață mai mare de teren, de 305 mp față de cei 240 mp consemnați în acte, asupra căreia le-a fost transferat ca atare dreptul de proprietate de la, care la rândul său l-a cumpărat astfel de la numitul ( după cum se arată în titlurile părților ) nu conferă autorităților locale vreun drept de proprietate propriu și în indiviziune asupra terenului în litigiu, ci pune în discuție doar limitele dreptului pentru fiecare dintre coproprietarii indivizi.
Așadar, reglementarea situației nu impunea participarea în proces a intimaților autorități locale, calitatea lor procesuală pasivă fiind legitimată doar în cazul inexistenței ordinelor prefecturii, când ieșirea din indiviziune nu se putea valorifica în absența titlurilor recognitive ale persoanelor fizice.
Conchizând, instanțele urmau a analiza evoluția actelor translative de proprietate, pentru a verifica intenția părților la data încheierii lor și pentru a se stabili cu certitudine întinderea dreptului clamat de fiecare dintre părți; doar după determinarea limitelor dreptului de proprietate transmis fiecăruia dintre coproprietari putea face obiect de analiză și acțiunea petitorie a intimatului reclamant.
Aceste considerente înlătură deopotrivă și susținerile privitoare la situația juridică a terenurilor la 24.09.2004, când recurenții nu aveau încă restituit dreptul de proprietate ( pct. 4 din recurs ).
Criticile de nelegalitate sunt, însă, întemeiate prin prisma argumentelor mai sus dezvoltate și care țin de modalitatea în care instanțele inferioare au înțeles să tranșeze chestiunea ieșirii din indiviziune.
Astfel, în speță, sistarea stării de indiviziune a vizat terenul de 305 mp ce a aparținut numiților și, identificat în această modalitate prin măsurătorile expertului, iar operațiunea de determinare a părții de teren la care sunt îndreptățiți intimatul reclamant și recurenții pârâți urma să respecte voința părților contractante și intenția lor exprimată în actele translative succesive ale dreptului de proprietate.
Din acest punct de vedere, se va reține că instanța de fond a stabilit - iar tribunalul a menținut acest aspect - că în cursul lunii februarie 1984, a încheiat o chitanță și cu, prin care a fost de acord ca o suprafață de 15 mp din terenul său să se constituie ca alee de acces la stradă,fără pretenții materiale, în favoarea fam., întrucât terenul ocupat de soții avea natura unui loc înfundat, iar ieșirea la stradă nu se putea face decât pe o alee pe terenul celuilalt coproprietar.
Acest aspect, intrat în puterea lucrului judecat prin neinfirmarea lui în calea de atac, este de natură să stabilească situația juridică a terenului transmis cu titlu particular de numitul fiului său în baza actului de donație autentificat sub nr. 2498/19.03.1984, ultimul având calitatea de având-cauză prin prisma drepturilor și obligațiilor dobândite/ asumate de către cel de la care i-a transmis dreptul real.
Intimatul reclamant nu poate susține, direct în recurs, că actele sub semnătură privată, recunoscute în baza probatoriului administrat de instanțe în fond și apel, ar fi lovite de nulitate, câtă vreme nu au fost înlăturate din ansamblul probator, motiv pentru care în recurs situația de fapt enunțată este definitiv confirmată. În consecință, cumpărătorul (tatăl reclamantului) nu putea obține mai multe drepturi decât dobândise vânzătorul și nici nu putea nesocoti obligațiile asumate anterior de autorul acestuia din urmă; în egală măsură, reclamantul este doar un succesor cu titlu particular în raport de drepturile și obligațiile transmise prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.12905/12.12.1985.
S-a confirmat astfel că recurenții au dobândit un drept opozabilerga omnes( deci, și autorității locale ), valorificat încă de la acea dată (1984) cu bună-credință și recunoscut implicit de către autorul intimatului reclamant, care la data cumpărării imobilului de la a solicitat vânzătorului delimitarea proprietății înstrăinate de cea învecinată.
Pornind de la această premisă, este incontestabil că deși actele translative ale dreptului de proprietate pentru construcția deținută în prezent de intimatul reclamant stabileau o suprafață aferentă de teren de 140 mp ( reținută și prin Ordinul 93/1995 ), în realitate, la data transmiterii dreptului, aceasta era grevată de suprafața afectată servituții de trecere recunoscute de lui, de 15 mp, intimatul reclamant intrând în posesia efectivă a unui teren de 125 mp, identificat prin expertiza topografică depusă la 26.09.2004 în poligonul A-B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-I-A, pe care a edificat și restul construcțiilor proprietatea sa.
Sub acest aspect, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, menținând hotărârea instanței de fond cât privește acțiunea în revendicare - cu stabilirea unei alte linii de hotar decât cea indicată de judecătorul fondului - întrucât nu a interpretat corect actul juridic reprezentat de înscrisul sub semnătură privată și nu a dispus în sensul înțelesului vădit neîndoielnic al acestuia.
Cum sistarea stării de indiviziune trebuie să aibă în vedere întinderea reală a drepturilor coproprietarilor indivizi, dar și situația construcțiilor ridicate după dobândirea dreptului de proprietate de către fiecare dintre părți pe terenul deținut, precum și respectarea servituților impuse - în speță, prin convenție asumată prin înscrisul sub semnătură privată - Curtea va reține că este fondată critica de nelegalitate dezvoltată la pct. 1 din recurs (agravarea situației apelanților în propria cale de atac și ignorarea dreptului de servitute convențională recunoscut recurenților pârâți), cât și cea privind neconformitatea situației de fapt rezultate din măsurători cu cerința respectării dreptului de servitute (pct. 5 din motivele de recurs).
Problema privitoare la ieșirea din indiviziune a părților urmează a fi dezlegată în drept, pe baza criteriilor enunțate, prin atribuirea în lotul recurenților pârâți a suprafeței de 15 mp care face obiectul raportului litigios, motiv pentru care se va reține ca judicioasă soluția tribunalului d e menținere a hotărârii instanței de fond, pe cererea reconvențională; vor fi astfel respinse criticile susținute prin pct. 6 și 7 ale motivelor de recurs.
Constatând așadar că temeiurile de reformare a hotărârii recurate sunt fondate pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 al. 1 cod proc. civilă va fi admis recursul formulat de recurenții pârâți și, cu consecința modificării în parte a deciziei atacate, în sensul că, urmare admiterii apelului apelanților pârâți:
- se va dispune ieșirea din indiviziune a părților, prin atribuirea către, în deplină proprietate și posesie, a suprafeței de 125. individualizată în anexa 1 raportului de expertiză efectuat de expert la 26.09.2004, în poligonul A-B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-I-A, iar pârâților - suprafața de 180 mp individualizată prin același raport de expertiză în poligonul B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-I-H-G-F-E-D-C-
Va fi respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamant.
Se stabilește linia de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei recurate, anume, cele privitoare la soluțiile date excepțiilor formulate, la respingerea cererii reconvenționale și a cererii de obligare a expertului la despăgubiri.
În raport de dispozițiile art. 274 cod proc. civilă, intimatul urmează a fi obligat la plata către recurenții a sumei de 20,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ( dovedite ) în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil declarat de recurenții pârâți și, domiciliați în C,- A, județul C, împotriva deciziei civile nr. 503/23.10.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în C,-, județul C și intimații pârâți CONSILIUL LOCAL și MUNICIPIUL C prin PRIMAR, cu sediile în-, județul
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că:
- dispune ieșirea din indiviziune prin atribuirea către, în deplină proprietate și posesie, a suprafeței de 125. individualizată în anexa 1 raportului de expertiză efectuat de expert la 26.09.2004, în poligonul A-B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-I-
Atribuie pârâților suprafața de 180 mp individualizată prin același raport de expertiză în poligonul B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-I-H-G-F-E-D-C-
Respinge acțiunea în revendicare formulată de reclamant.
Stabilește linia de hotar dintre cele două proprietăți pe aliniamentul B-S-R-P-O-N-M-L-K-J-
Menține restul dispozițiilor deciziei recurate.
Obligă intimatul la 20,15 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Jud.fond.
Jud.apel. /
jud.
4 ex./ 21.03.2010.
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Gabriel Lefter, Mihaela Ganea
