Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 97/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 97
Ședința publică din 29 APRILIE 2009
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr. 612 din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Ministerul Afacerilor Externe - Agentul Guvernamental B, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
PROCEDURA COMPLETĂ.
Apelul declarat în termen, legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după se constată depusă la dosar de către reclamanta apelantă, prin Serviciul de registratură al instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Nefiind formulate cereri, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată, apreciază cauza în stare de judecată și, văzând că s-a solicitat judecarea și în lipsă, rămâne în pronunțare.
CURTEA,
În deliberare constată că prin cererea înregistrată la data de 16.06.2008 pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA - Secția contencios Administrativ și Fiscal, sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Afacerilor Externe și Agentul Guvernamental pentru, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 100.000 Euro pentru fiecare zi de întârziere a efectuării plăților, începând cu data de 12.10.2005 până la data la care va executa în totalitate Hotărârea de la Strasbourg, așa cum a fost pronunțată.
Reclamanta a susținut că în mod repetat pârâții au refuzat executarea Hotărârii Camerei a III-a a, pronunțată în dosarul nr. 7893/2002.
La termenul de judecată din 22.07.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARA, prin sentința civilă nr. 183/22.07.2008, a declinat competența materială de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș - Secția civilă.
Prin Sentința civilă nr. 612 din 6 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantă, reținând că, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar dacă acestea nu sunt achitate la momentul înregistrării acțiunii sau cererii, judecătorul va pune în vedere părții să le achite până la termenul de judecată, urmând ca neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit să fie sancționată cu anularea acțiunii sau cererii; conform art. 9 din OG 32/1995, aceleași dispoziții se aplică și în cazul neplății timbrului judiciar.
Astfel, având în vedere că reclamanta, deși citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară și timbru judiciar pentru termenul din 26.11.2008, nu a onorat această obligație, Tribunalul, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod pr. civ. raportat la art. 20 din Legea 146/1997, cu aplicarea art. 9 din OG 32/1995, a admis excepția netimbrării și a anulat cererea de chemare în judecată ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare și pentru a fi timbrat corespunzător la Secția de contencios administrativ a Tribunalului Timiș.
În motivarea cererii de apel, reclamanta apelantă a arătat că cererea sa introductivă nu a fost adresată Secției civile a Tribunalului Timiș ci Secției de contencios administrativ.
Apelanta a mai susținut să pârâtul trebuie constrâns material prin plata unor daune zilnice să își achite toate obligațiile pe care le are, începând cu 1 octombrie 1999 iar Secția civilă a Tribunalului Timișa stabilit în mod greșit suma de 371.836.520 lei taxă judiciară de timbru, care este o sumă mai mare decât cuantumul total al despăgubirilor pe care le-a cerut, îngrădindu-i astfel "dreptul de acces pentru judecare la un tribunal".
Intimatul a fost citat în cauză cu mențiunea de a formula întâmpinare dar nu a dat curs solicitării instanței.
În urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor Legii nr.146/1997 și OG nr. 32/1995, Curtea apreciază că este neîntemeiat apelul declarat de reclamantă.
Astfel, Curtea reține că reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare nici împotriva Încheierii din 06.02.2009 prin care i s-a respins cererea de scutire de plata taxelor judiciare de timbru, potrivit art. 15 alin. 2 din OUG nr. 51/2008, pentru aceea că nu a făcut dovada veniturilor sale, și nici împotriva modului de stabilire a acestor taxe, potrivit art. 18 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
Prin urmare, văzând că cererea reclamantei se timbrează la valoare, potrivit art. 2 lit. g din Legea nr. 146/1997 iar reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, deși a fost citată în acest sens, Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul a anulat cererea reclamantei în baza art. 20 din Legea nr. 146/1997 și a art. 9 din OG 32/1995, astfel că va respinge apelul declarat de reclamantă în această cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de reclamanta, domiciliată în comuna, nr. 195 B, județul T, împotriva Sentinței civile nr. 612 din 06 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE - AGENTUL GUVERNAMENTAL,-, având ca obiect pretenții.
DEFINITIVĂ.
Cu drept de recurs în termen de15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - G -
GREFIER,
- -
Red. - 30.04.2009
Tehnored., 4 ex./15.05.2009
Tribunalul Timiș, Judecător:
Un exemplar se comunică părților:
Reclamantă apelantă
, comuna, nr. 195 B, județul
Pârât intimat
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE - Agentul Guvernamental B,-
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu