Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 992/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 992/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat reclamantul împotriva deciziei civile de recurs nr.717/R/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect pretenții bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent, lipsă fiind pârâta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, conform art. 137 Cod procedură civilă, instanța din oficiu ridică și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului și acordă cuvântul asupra recursului pe excepția inadmisibilității, excepție ce a fost invocată și de intimata pârâtă prin înscrisul depus la dosarul de recurs ( fila 25) pentru termenul de astăzi.
Reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată, după ce în prealabil Curtea a respins cererea recurentului ca pârâta să fie adusă cu mandat de aducere la proces, conform art.183 Cod procedură penală, (pentru a declara din ce se compune casa, dacă are 3 sobe de teracotă, etc.), întrucât în procesul civil prezența pârâtei nu este obligatorie (mai ales că acesta și-a exprimat poziția procesuală față de acest recurs, cerând respingerea lui ca inadmisibil ) procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității și căruia nu îi sunt aplicabile prevederile codului d e procedură penală, cum eronat invocă recurentul.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin decizia civilă nr.717/R/19.05.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș - secția civilă - respinge recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 2841/26.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect pretenții bănești.
Împotriva acestei decizii civile de recurs - care este deci irevocabilă - reclamantul a declarat din nou, prezentul recurs, neindicând însă nici un fel de temei de drept, solicitând în esență rejudecarea cauzei și motivând că declarat "recurs la recurs, deoarece s-a dat decizie irevocabilă pentru a nu se afla adevărul" (fila 3 și 12 dosar recurs).
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod pr.civilă, în raport de cererea de recurs, față de starea de fapt din dosar și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că prezentul recurs al reclamantului este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, întrucât este formulat împotriva unei hotărâri judecătorești, care este irevocabilă și în legislația românească recursul la recurs nu este admisibil.
Într-adevăr,reclamantul a declarat recurs împotriva unei decizii civile -tot de recurs - care este irevocabilă, ceea ce nu este admisibil în dreptul român,și de aceea acest recurs va fi respins ca atare ca inadmisibil, căci o hotărâre a instanței de recurs (irevocabilă) nu mai poate fi, din nou, atacată cu recurs, legiuitorul român neprevăzând posibilitatea legală a recursului la recurs, precum în speță, iar modificarea sau casarea unei hotărâri, putându-se cere în recurs numai pentru motivele de nelegalitate, prevăzute în art. 304 sub pct. 1-9 Cod procedură civilă, (neincidente în pricina de față), Tribunalul Timiș fiind legal constituit - ca instanță de recurs - în complet de judecată format din trei judecători, după cum în dosar nu se pot identifica din oficiu nici motive de ordine publică, care să facă admisibil recursul de față.
Așa fiind, cum în cauză există situația unui recurs la recurs, ceea de în sistemul juridic românesc este inadmisibil, Curtea va respinge ca inadmisibil acest recurs al reclamantului de mai sus, considerând că o cale de atac este prevăzută și determinată în mod expres de lege, iar nu de o parte din proces, în dosar nefiind îngrădit nici liberul acces la justiție și nici dreptul la un proces echitabil.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de recurs nr.717/R/19.05.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect pretenții bănești.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red TP/ 10 11.2009
Dact. NF/11.11.2009
Ex.2
Tribunalul Timiș Președinte,
judecător.
Judecător
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Cristian Pup