Îmbogatirea fara justa cauza. Decizia 990/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 990/
Ședința publică din 5 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Trandafir Purcărița
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Cristian Pup
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr.133/A/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul C S, Reșița - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect îmbogățire fără justă cauză.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanții recurenți avocat iar pentru pârâta intimată se prezintă avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței pârâta intimată a depus întâmpinare la dosar din care un exemplar se comunică reprezentantului reclamanților recurenți, care nu cer termen pentru studierea ei.
Nemaifiind formulate alte cereri sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul părților asupra recursului.
Reprezentantul reclamanților recurenți avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, fără cheltuieli de judecată, în sensul casării deciziei civile recurate, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare.
Reprezentanta pârâtei intimate, avocat solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și să se mențină ca temeinică și legală decizia pronunțată de Tribunalul C S, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș la data de 22 mai 2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata contravalorii imobilului evidențiat în CF ind. nr.6592 C cu nr. top 885/1/2/2, 886/2/2/2, 889/2/1/2-894/1/2/1-907/2/2/III și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, au arătat că pârâta este unica moștenitoare a defunctului G, care a intentat la Judecătoria Caransebeș proces civil înregistrat sub nr. 2961/C/2003, prin sentința civilă nr. 451/2004 fiind admisă acțiunea acestuia și pronunțându-se o hotărâre care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare.
Sentința a fost investită cu formulă executorie (fără a fi irevocabilă), imobilul fiind vândut numiților și. A fost respinsă acțiunea, civilă având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, iar defunctul și pârâta și-au sporit patrimoniul prin fraudarea legii, cu valoarea apartamentului reclamanților.
Prin precizarea de acțiune formulată la data de 16 septembrie 2008, reclamanții au arătat că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de 110.000 lei ce reprezintă contravaloarea sporirii patrimoniului acesteia în detrimentul patrimoniului reclamanților.
Prin sentința civilă nr. 161/27.01.2009 Judecătoria Caransebeșa admis acțiunea reclamanților așa cum a fost precizată, a obligat pârâta la plata sumei de 110.000 lei, cu titlu de despăgubiri și la plata sumei de 4.552,20 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 451/19.02.2004, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr.2961/C/2003, a fost admisă acțiunea reclamanților G împotriva pârâților și și s-a constatat că acesta a dobândit prin cumpărare imobilul înscris în CF ind. nr. 6592 C nr. top 5/1/21/2-886/1/2/2-886/2/2/2-889/2/1/2-907/2/2/III, apartamentul nr. 3 compus din 2 camere și dependințe, situat în C, str. -, -.2.. A, cu prețul de 8.000 mărci germane.
Prin Decizia civilă nr. 86/25.01.2006, Tribunalul C-S a casat această sentință și a respins acțiunea civilă.
Anterior pronunțării deciziei din recurs, numitul -. (căsătorit ) a înstrăinat dreptul de proprietate asupra apartamentului menționat în favoarea numiților - și, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4461/17.12.2004.
A fost respinsă, prin sentința civilă nr.163/01.02.2007 a Judecătoriei Caransebeș, cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a acestui contract de vânzare-cumpărare, apreciindu-se că a operat principiul bunei credințe a cumpărătorilor, prev. de art.1899 alin.2 Cod civil, sentința fiind irevocabilă prin decizia civilă nr.730/R/19.06.2007 a Tribunalului C-S, fiind respins recursul împotriva acesteia.
Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe principiul îmbogățirii fără justă cauză.
S-a constatat, față de probele administrate că sunt îndeplinite condițiile materiale și juridice ale intentării acțiunii în restituire, respectiv mărire. În acest caz mărirea patrimoniului vânzătorului și micșorarea patrimoniului reclamanților cu contravaloare apartamentului înscris în CF 6592 ind. C, în prezent proprietatea numiților, existența unei legături între mărirea unui patrimoniu și diminuarea celuilalt, respectiv cauza unică, absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului în detrimentul alteia și absența oricărui mijloc pentru recuperarea pierderii suferite.
S-a născut astfel un raport obligațional, în temeiul căreia pârâtei, în calitate de soție supraviețuitoare a defunctului G, îi revine obligația, în cazul imposibilității restituirii în natură, să restituie contravaloarea apartamentului. Nu poate fi reținută apărarea pârâtei privind plata prețului de 8.000 mărci germane, aspect reținut prin hotărârile judecătorești depuse la dosar.
Tribunalul a reținut în motivarea deciziei nr. 86/25.01.2006, că depozițiile martorilor audiați de instanța de fond sunt nule, astfel că nu se poate reține achitarea, către reclamanți, a contravalorii apartamentului înstrăinat de defunct, urmând a fi obligată pârâta la plata valorii acestuia din momentul introducerii acțiunii și nu a prețului cu care a decis vânzătorul să-l înstrăineze, valoarea de piață a apartamentului fiind cea cu care s-a micșorat patrimoniul reclamanților.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel în termen legal pârâta, solicitând admiterea apelului în sensul schimbării sentinței civile nr. 161/27.01.2009, iar pe fond respingerea acțiunii ca netemeinică și nedovedită, precum și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de apel a arătat că nu este unica moștenitoare, alături de ea acceptând succesiunea după defunctul G și fiica acestuia, minora I, consecința fiind răspunderea pentru datoriile succesiunii doar în cotă de 1/4; de asemenea a arătat că prima instanță, în mod greșit, a admis acțiunea întemeiată pe principiul îmbogățirii fără justă cauză, fără a demonstra că patrimoniul pârâtei este mărit pe seama patrimoniului reclamanților și fără ca pentru aceasta să existe un raport juridic obligațional.
În cererea de apel s-a mai învederat că stabilirea prețului de vânzare pentru apartament nu a fost făcut avându-se în vedere valoarea reală a acestuia.
Prin decizia civilă nr.133/A/11.06.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul C S, Reșița - secția civilă- admite apelul formulat de către pârâta, împotriva sentinței civile nr. 161/27.01.2009 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanții și, modifică în parte sentința apelată în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții și împotriva pârâtei și, în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamanților contravaloarea în lei la data executării obligației a sumei de 750 Euro.
Obligă pârâta să plătească reclamanților suma de 1500 RON cheltuieli de judecată în primă instanță.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în fapt și drept, că referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de reprezentantul apelantei, instanța constată că este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
. fără just temei (temeiul juridic al prezentei cereri) este asimilat cu privire la începutul prescripției extinctive, acțiunii în răspundere pentru pagubele cauzate prin fapta ilicită, conform art. 89 din Decretul nr. 167/1958. În acest caz prescripția începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. Din înscrisurile administrate în cauză nu rezultă că reclamanții ar fi luat la cunoștință despre vânzarea bunului lor (contract de vânzare-cumpărare autentificat în data de 17.12.2004) anterior promovării de către aceștia a acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a acestui contract de vânzare-cumpărare (data de 13.10.2006, fila 26 dosar).
Raportat la această dată, se constată că la data înregistrării prezentei acțiuni, 24.06.2008, nu s-a împlinit termenul de 3 ani prevăzut de Decretul 167/1958.
Primul motiv (prin care apelanta arată că nu este unica moștenitoare, alături de ea acceptând succesiunea după defunctul G și fiica acestuia, minora I, consecința fiind răspundere pentru datoriile succesiunii doar în cotă de ), este întemeiat, pentru următoarele motive:
ai defunctului G, sunt soția acestuia și fiica acestuia I, minoră.
Existând doi succesori (dintre care unul sub beneficiu de inventar) devin incidente art. 777 Cod civil, art. 1 alin. 1 lit. a Legea 319/1944.
Conform principiului diviziunii de drept a pasivului succesoral (a datoriilor defunctului), instituit de art. 777 Cod civil, datoriile și sarcinile succesiunii se împart, de drept, între comoștenitor, de la data deschiderii succesiunii, proporțional cu partea creditară a fiecăruia.
Instanța constată că reclamanții au formulat acțiunea doar împotriva unui succesor, respectiv împotriva soției defunctului, moștenitoare asupra cotei de 1/4 din masa succesorală. Consecința formulării acțiunii doar împotriva acesteia și a incidenței prevederilor art. 777 cod civil și art. 1 lit. a Legea 319/1944 este aceea că pârâta nu poate răspunde pentru datoriile succesiunii decât în proporție de 1/4 din aceste datorii. În cauză nu se regăsesc excepții de la principiul diviziunii.
Cu privire la existența, cuantumul și fundamentul acestor datorii, instanța de apel constată că antecesorul reclamantei a vândut un bun (apartamentul) ce aparținea altor persoane, intimaților. În situația în care aceștia nu și-au mai putut recupera bunul, s-a născut obligația defunctului față de aceștia de a repara prejudiciul produs în patrimoniul acestora, conform art. 998, 999 Cod civil care devin aplicabile, ca temei legal, în locul temeiului juridic al îmbogățirii fără justă cauză doar în cazul în care prejudiciul s-a realizat printr-un fapt juridic ilicit. În cazul de față, întrucât defunctul a vândut apartamentul între data pronunțării hotărârii prin care a fost admisă acțiunea prin care a solicitat instanței să constate că a devenit proprietar prin cumpărare (sentința civilă nr. 451/2004 a Judecătoriei Caransebeș ) și momentul pronunțării deciziei civile nr. 86/2006 a Tribunalului C-S prin care s-a casat această hotărâre și a fost respinsă acțiunea, ne aflăm în fața unui fapt juridic licit, stricto senso. Astfel, devine incidentă instituția îmbogățirii fără justă cauză (având în vedere că sunt îndeplinite și celelalte condiții: mărirea unui patrimoniu, micșorarea unui patrimoniu, existența unei legături între cele două și absența oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii).
Constatarea măririi patrimoniului apelantei, soția defunctului, ca o consecință logică (prezumție simplă, care nu a fost înlăturată în cauză prin probele administrate de către pârâtă) a dobândirii cotei de 1/4 din masa succesorală a defunctului soț, determină constatarea că al doilea motiv de apel este neîntemeiat.
Al treilea motiv de apel, prin care se invocă faptul că valoarea de circulație a imobilului nu a fost stabilită corect, este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În primul rând trebuie stabilit momentul la care se apreciază valoarea apartamentului și probele permise. Dacă mărirea patrimoniului s-a realizat ca urmare a unor acte juridic licite se aplică prevederile art. 1191 Cod civil. Doar în situația în care reclamanții, terți față de act, invocă o simulare a prețului, ei pot face dovada cu orice mijloc de probă. În cauză însă, nu s-a invocat simulația.
patrimoniului, deci și a valorii prejudiciului, trebuie apreciată nu la momentul intentării acțiunii, astfel cum a reținut prima instanță, ci cel al producerii prejudiciului (micșorarea patrimoniului).
Acest moment corespunde ieșirii din patrimoniul reclamanților a bunului, respectiv cel al încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 17.12.2004.
Stabilind această dată și având în vedere art. 1191 Cod civil, instanța de apel,constată că singurul înscris ce se încadrează acestor prevederi și care probează valoarea apartamentului este contractul de vânzare-cumpărare, prin care a fost vândut apartamentul, conform căruia prețul a fost de 3 000 Euro. Această sumă este și valoarea cu care patrimoniul antecesorului recurentei s-a mărit.
De asemenea, această sumă este apropiată de suma de 8 000 mărci germane, cu care însăși reclamanții au vândut anterior imobilul antecesorului pârâtei.
Aplicând la această sumă, cota de, reprezentând cota soțului supraviețuitor din masa succesorală, rezultă suma de 750 Euro, ce reprezintă contravaloarea prejudiciului suferit de reclamanți și pe care aceștia, în baza art. 777 Cod civil au dreptul să îl ceară de la apelantă.
Admițând doar în parte acțiunea și văzând prevederile art. 276 Cod proc.civ. instanța va obliga apelanta, la cheltuieli de judecată la prima instanță, proporțional cu cuantumul pretențiilor admise.
Împotriva acestei decizii civile de apel au declarat recurs, în termen legal, reclamanții și, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în vederea introducerii în cauză, în calitate de pârâte a minorei I, precum și în vederea administrării de probe vizând stabilirea valorii reale a imobilului invocând în drept art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că "soluția dată în apel nu a avut la bază suficiente motive care să o justifice".
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art.299 și următoarele Cod procedură civilă, și în raport de motivele de recurs invocate, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauza, Curtea stabilește că recursul de față al reclamanților este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.2 Cod procedură civilă să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost admis apelul de față al pârâtei, în modul arătat.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele semnalate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, prevăzute de art.777,998,999 și 1191 Cod civil, ca și art.1 alin.1 lit.a din Legea nr.319/1944, (privind soțul supravețuitor), combinat cu art. 89 din Decr.167/1958, (privind prescripția extinctivă), când a admis apelul pârâtei, neconstatându-se din oficiu, nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 alin.2 Cod procedură civilă, corect fiind admis apelul de față al pârâtei, în sensul menționat și pentru considerentele expuse judicios, de către instanța de apel, însușite în întregime și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, reclamanții se află într-o confuzie procesuală întrucât invocă în drept, în recurs, motivele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, (care pot atrage modificarea hotărârii recurate ), dar aceștia solicită casarea deciziei civile atacate, (fără să invoce și art. 312 alin.3 sau 5 Cod procedură civilă, care reglementează materia casării cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, care a pronunțat hotărârea ce se cere a fi casată).
Recurenții solicită, ca un prim motiv de recurs, introducerea în cauză în calitate de pârâtă a fiicei minore a pârâtei intimate, I, fiica defunctului G (născut ), dar Curtea stabilește că în această fază procesuală nu se mai pot introduce în cauză alte persoane, deoarece cadrul procesual a fost stabilit la, momentul introducerii acțiunii de către reclamanți, prin cererea de chemare în judecată, încât deci reclamanții nu se pot prevala de propria lor culpă procesuală, fiind așadar, cazul respingerii recursului de față al reclamanților.
Astfel, potrivit art.135 Cod procedură civilă "Cererea reconvențională și introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit.
De asemenea, Curtea constată că chiar dacă ar fi parte, în cauza de față, în calitate de pârâtă - intimată, fiica intimatei fiind minoră, a acceptat succesiunea sub beneficiu de inventar, potrivit art.19 din Decretul 32/1954, care precizează "că în cazul persoanelor lipsite de exercițiu sau cu capacitate restrânsă, acceptarea succesiunii va fi socotită întotdeauna fiind făcută sub beneficiu de inventar" și astfel deci nu se impune casarea deciziei civile recurate pentru introducerea în proces a altor persoane, așa cum, neîntemeiat solicită reclamanții în recurs, care recurs va fi respins ca nefondat.
De aceea, Curtea stabilește că instanța de apel în mod corect a considerat că, existând doi succesori (dintre care unul sub beneficiu de inventar) devin incidente art.777 Cod civil și art.1 alin.1 lit. a din Legea nr. 319/1944, iar intimata pârâtă nu poate răspunde pentru datoriile succesiunii decât în proporție de din aceste datorii.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, vizând valoarea imobilului Curtea, la fel, constată că instanța de apel considerat în mod corect că acesta se calculează la momentul înstrăinării imobilului.
În acest sens, Curtea observă ca efect al îmbogățirii fără justă cauză că cel care și- micșorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea patrimoniului său, căci altfel s-ar îmbogăți el fără un temei legitim.
Astfel, așa cum s-a arătat în practica judecătorească, justa aplicare principiului îmbogățirii fără justă cauză impune ca obligația de restituire pârâtului să nu depășească îmbogățirea lui efectivă, iar, indisponibil legat de aceasta, să nu depășească valoarea cu care a fost micșorat patrimoniul reclamantului.
Așadar, în momentul în care soțul pârâtei intimate a vândut acest imobil, a încasat suma de 3000 Euro, potrivit contractului de vânzare cumpărare, sumă cu care s- mărit patrimoniul acestuia și pe care, în urma decesului său, intimata și fiica ei au moștenit- Astfel, deoarece soțul pârâtei a și decedat la scurt timp, în urma vânzării acestui imobil, este indubitabil că patrimoniul intimatei și al fiicei sale, în calitate de moștenitoare, nu s-a mărit cu mai mult decât soțul intimatei a obținut în urma vânzării.
De aceea, dacă s-r raportat la suma pretinsă la suma pretinsă de recurenți, (sumă pe care, de altfel, aceștia nu au dovedit-o niciodată), ar duce, fără putință de tăgadă, la îmbogățirea fără justă cauză a recurenților, pe seama intimatei.
În consecință, Curtea reține că instanța de apel, în mod corect a considerat că la această sumă se va calcula cota de din suma cu care s-a vândut apartamentul, aceea de 3000 Euro, nefiind deci cazul casării hotărârii atacate cu trimiterea spre rejudecare, în vederea administrării de probe noi, în ceea ce privește valoarea imobilului în litigiu, așa cum eronat, solicita recurenții.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să-l facă admisibil și să influențeze soluția pronunțată în cauză, de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamanților, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil, în sensul rezolvării prezentului litigiu, în limitele investirii instanței, recurenții nedovedind incidența în cauză a motivelor de recurs, invocate, prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, căci hotărârea recurată cuprinde toate motivele legale pe care se sprijină, acestea nefiind nici contradictorii și nici străine de natura pricinii, după cum decizia civilă atacată cu recurs nu este nici lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg, de C.
Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile de apel nr.133/A/11.06.2009, pronunțată de Tribunalul C S, Reșița - secția civilă - în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă, având ca obiect îmbogățire fără justă cauză.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 5 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red TP/ 16.11.2009
Dact. NF/17.11.2009
Ex.2
Tribunalul C S - Președinte A,
Judecător.
Președinte:Trandafir PurcărițaJudecători:Trandafir Purcărița, Lucian Lăpădat, Cristian Pup
