Legea 112/1995. Decizia 697/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 697

Ședința publică de la 08 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTOR 2: Sorina Romașcanu

JUDECĂTOR 3: Camelia Drăghin

Grefier: - -

*************************************************

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI P N, STATUL ROMÂN PRIN DIRTECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, având ca obiect legea 112/1995 împotriva încheierii din 8 mai 2008 pronunțată în dosarul nr-.-

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic pentru Statul Român -Ministerul Economiei și Finanțelor lipsă fiind celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită. -

S-a făcut referatul cauzei după care.

Nefiind alte cereri instanța constată cauza în stare de judecată și dă cuvântul pentru dezbateri părții prezente. -

Reprezenta intimatului Statul Român - MEF având cuvântul. Solicită respingerea recursului. -

S-au declarat dezbaterile închise.-

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- s-a respins ca inadmisibilă cererea de repunere pe rol a dosarului nr.2134/C/2003 Tribunalului Neamț, cerere formulată de reclamantul, reținându-se în esență următoarele:

La data de 8 aprilie 2008 reclamantul s-a adresat Tribunalului Neamț cu o cerere înregistrată la 11.04.2008, prin care a solicitat repunerea per rol, a dosarului nr.2134/C/2003, suspendat la cererea părților, în temeiul art.242 alin.1 pct.1 Cod procedură Civilă, la data de 12.12.2003 și conexarea acestui dosar la dosarul nr- al aceleiași instanțe. -

Pentru soluționarea cererii, s-a atașat dosarul indicat de reclamant, din a cărui verificare reiese că cererea este inadmisibilă, deoarece prin sentința civilă nr.227 C din 15.04.2005 tribunalul a constatat perimată acțiunea, hotărârea de perimare fiind definitivă și irevocabilă._

În aceste condiții s-a dispus conform celor mai sus reținute.

Împotriva încheierii din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr- în termen legal, a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru următoarele motive:

- prima instanță nu a îndreptat eroarea comisă prin sentința civilă 227/15.04.2005 a Tribunalului Neamț, întrucât cererea de suspendare formulată de reclamant, în baza art.47 din Legea nr.10/2001 trebuie cenzurată de către instanță:

- cererea de suspendare formulată de reclamant a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.47 din Legea nr.10/2001 și nu pe dispozițiile art.292 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă situație în care nu poate interveni perimarea;

- este un abuz termenul de recurs împotriva hotărârii de perimare, în sensul că acesta curge de la pronunțarea hotărârii. -

Recursul este nefondat. -

Prin încheierea atacată cu recurs tribunalul s-a pronunțat asupra cererii de repunere pe rol a dosarului nr.2134/C/2003, cerere formulată de reclamantul în temeiul art.245 alin.1 pct.1 Cod procedură civilă.- Cererea de repunere pe rol a fost respinsă ca inadmisibilă reținându-se că prin sentința civilă nr. 227C din 15 aprilie 2005 aceleiași instanțe s-a constatat perimarea acțiunii. -

Criticile formulate de reclamant prin prezentul recurs vizează, în fapt, această hotărâre de perimare și nu încheierea de respingere a cererii de repunere pe rol a dosarului. -

Întrucât hotărârea de perimare nu poate fi examinată în calea de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de repunere pe rol ea având calea de atac a recursului în 5 zile de la pronunțare, urmează ca prezentul recurs să fie respins ca nefondat. -

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul, ca nefundat, promovat de reclamant în contradictoriu cu intimații PRIMARUL MUNICIPIULUI P N, STATUL ROMÂN PRIN DIRTECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE N, având ca obiect legea 112/1995 împotriva încheierii din 8 mai 2008 pronunțată în dosarul nr-.-

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 8.10.2008.-

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - -

- -

Red.dec.SR /3.11.2008

Tehn.red.EG/5.11.2008- ex.2

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Romașcanu, Camelia Drăghin

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Legea 112/1995. Decizia 697/2008. Curtea de Apel Bacau