Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 120/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 120/
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de Procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.
Pe rol judecarea apelului declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B, str. - -, nr. 29,sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1440 din 16.07.2009 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul este declarat în termenul legal prevăzut de lege și este scutit de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentanta Ministerului Public declară că nu mai are alte cereri în probațiune.
Neformulându-se alte cereri, instanța închide faza probatorie și acordă cuvântul în susținerea apelului.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr.1440 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita, Secția civilă în dosarul nr- s-a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B în contradictoriu cu pârâtul, prin care s-a solicitat să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului în Republica Federală Germania, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta și a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate și în consecință admiterea acțiunii introductive așa cum a fost formulată.
În motivarea apelului s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Germania la data de12 iunie 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat. Înscrisurile înaintate ca probe, respectiv talonul de returnare și declarația pârâtului au fost întocmite de lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră în baza măsurii de returnare dispuse de statul străin și astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile germane, fără a putea cenzura returnarea pârâtului.
Reclamanta a mai invocat faptul că paragrafele 1 și 2 ale art. 2 din Protocolul nr. 4, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează libertatea de circulație a unei persoane, aflată legal pe teritoriul unui stat, înăuntrul acestui teritoriu și libertatea de circulație între state, dreptul la liberă circulație putând cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art. 2 al Protocolului nr. 4, adițional la Convenție. Cerințele acestor limitări se referă la prevederea lor de către lege, la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească, privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora și la caracterul necesar într-o societate democratică al acestor limitări. În speță, pârâtul a fost returnat din Germania la data de 12 iunie 2009, pentru motive de ordine și siguranță publică, astfel cum rezultă din documentele aflate la dosar, măsura returnării sale fiind o consecință a săvârșirii infracțiunii de jaf, faptă pentru care pârâtul a ispășit o pedeapsă de 2 ani și 6 luni. În raport de aceste circumstanțe referitoare la persoana pârâtului, s-a apreciat că solicitarea apelantei reclamante este pe deplin întemeiată, fiind îndeplinite toate condițiile limitării dreptului la liberă circulație prevăzute în Protocolul nr. 4 la Convenție.
S-a mai arătat că pârâtul se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în cazul persoanei returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie de România cu acel stat, în realizarea acestui acord interesând faptul că s-a încălcat ordinea juridică din statul membru al Uniunii Europene de către cetățeanul român cu privire la care se dispune returnarea.
Un astfel de acord de readmisie a fost încheiat între România și Germania, iar pârâtul a fost returnat din această țară pentru un motiv care reflectă principiile legislației europene în materia libertății de circulație. Din actele dosarului rezultă că motivele de returnare se referă la săvârșirea unei fapte penale grave, respectiv infracțiunea de jaf, pentru care pârâtul nu a fost doar acuzat, ci și condamnat la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni și în acest context măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Germaniei, pe o perioadă rezonabilă și determinată are un scop legitim,respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii și siguranței publice din acel stat și este necesară într-o societate democratică pentru responsabilizarea pârâtului în a conștientiza respectarea unor condiții legale de ședere pe teritoriul unor state străine și pentru apărarea acestor valori.
În același sens, posibilitatea instanței de a aprecia, în condițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, cu privire la aplicarea măsurii de restrângere a dreptului la libera circulație, dar și la perioada pentru care aceasta se dispune reprezintă garanția că o astfel de măsură nu va fi dispusă în mod discreționar și arbitrar.
În acest context s-a apreciat că este greșită interpretarea instanței de fond, care după evocarea dispozițiilor interne și internaționale relevante în materie, nu a realizat decât o interpretare generică a acestora, iar nu o interpretare și o aplicare a lor la situația concretă din cauza cu care a fost investită.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare sau alte cereri în apărare, neprezentându-se în fața instanței.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel și în raport de efectul devolutiv al apelului și având în vedere actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat să se dispună restrângerea exercitării dreptului de liberă circulație în Germania a pârâtului, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, invocând faptul că la data de 12 iunie 2009 pârâtul a fost returnat din Germania în baza acordului de readmisie încheiat între România și acest stat. Reclamanta a mai arătat că din declarația dată de pârât în fața autorităților române rezultă că acesta a ieșit legal din țară la data de 15 ianuarie 2007, prin Vama Nădlac, cu destinația Germania, locuind și muncind fără forme legale în orașul, până la data de 1 iunie 2007, când a fost reținut de autoritățile germane pe motiv de jaf, fiind judecat și condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 6 luni, iar la data de 12 iunie 2009 fost eliberat și returnat.
Reclamanta a prezentat ca probe talonul de returnare și declarația pârâtului, care au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin, precizând că în aceste condiții autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile străine, în baza acordului de readmisie amintit, fără a putea cenzura returnarea pârâtului.
Din înscrisurile de care se prevalează reclamanta rezultă doar că pârâtul a fost returnat din Germania, fără a exista, astfel cum a reținut și prima instanță, nicio mențiune făcută de vreo autoritate referitore la motivul concret al returnării.
Reclamata și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în străinătate poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat, pe baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Prin aceste prevederi legale, nu se stabilește însă că prin simpla returnare dintr-un stat a unui cetățean român trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație. Dimpotrivă, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești, care trebuie să se pronunțe pe baza probelor administrate în cauză.
În speța dedusă judecății, curtea apreciază că trebuie analizată în primul rând compatibilitatea normei interne cu normele comunitare.
Prin dispozițiile art. 18.1 din Tratatul CEE se prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul statelor membre. De asemenea, prin art. 27 din Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE, directivă care a fost transpusă și în dreptul intern prin OUG nr. 102/2005, se stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Norma internă invocată de reclamantă, respectiv art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În condițiile în care norma internă stabilește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică și care sunt stabilite de norma comunitară, se constată că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară. În atare situație, în virtutea principiului supremației dreptului comunitar, norma aplicabilă în cauză este cea comunitară, respectiv prevederile art. 27 din Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE, normă care a fost aplicată și de prima instanță.
În speță nu s-a dovedit că măsura de repatriere a pârâtului luată de autoritățile germane a fost bazată pe motive de ordine, siguranță sau sănătate publică, iar stoparea migrației ilegale, invocată de reclamantă, nu poate sta la baza măsurii solicitate, întrucât un stat membru al Uniunii Europene nu poate limita dreptul unei persoane de a ieși din statul de origine în mod automat, fără a examina comportamentul personal al persoanei în cauză. Pe de altă parte nerespectarea de către pârât a legislației germane nu poate justifica ea singură măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, atâta timp cât nu s-a dovedit incidența vreuneia din cauzele de limitare a dreptului la liberă circulație prevăzute de directivă.
Reclamanta a mai susținut că solicitarea sa este admisibilă și prin prisma reglementărilor cuprinse în Protocolul nr. 4, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, însă în condițiile în care în speță se pune problema limitării dreptului la liberă circulație într-un stat membru al Uniunii Europene, cererea reclamantei trebuie analizată prin prisma normelor de drept comunitar și nu ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Față de cele ce preced, pentru considerentele arătate, curtea reține că în mod corect a apreciat prima instanță că acțiunea introductivă este nefondată din perspectiva art. 18 din Tratatul CEE și a art. 27 din Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE și în consecință sentința atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 296 Cod procedură civilă, apelul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1440 din 16 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Harghita.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR 1: Nemenționat
GREFIER
Red.
Tehnored: /5.ex.
Jud. fond:
- 17.12.2009-
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
