Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 121/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 121
Ședința publică de la 24 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Andronic Adriana Elena
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Elena
Grefier: - -
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor și pe intimatul, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate împotriva sentinței civile numărul 658 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă procuror pentru reprezentantul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI. reprezentatul apelantei Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier din care rezultă că dosarul este la primul termen de judecată, apelul este legal timbrat, apelanta depunând prin serviciul de registratură chitanță taxă judiciară în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, apelanta solicită judecata cauzei și în lipsă.
Se dă citire raportului asupra apelului din care rezultă că apelul este la primul termen de judecată, este motivat și se solicită judecata în lipsă.
Nemaifiind alte cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată se acordă cuvântul pe fond.
Procuror, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând să se interzică dreptul intimatului la liberă circulație pe teritoriul Franței pe o perioadă de trei ani întrucât acesta a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru infracțiunea de furt pe teritoriul acestei țări.
Declarând închise dezbaterile, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 657 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iașis -a respins acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte în contradictoriu cu pârâtul .
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Noțiunea de libertate a circulației persoanelor având cetățenia română (în speță se pune problema restrângerii dreptului la libera circulație a unui cetățean român) include în sfera sa următoarele componente:
- dreptul cetățeanului român de a circula liber pe teritoriul României;
- dreptul cetățeanului român de a-și stabili domiciliul sau reședința pe teritoriul României;
- dreptul cetățeanului român de a emigra într-un alt stat;
- dreptul cetățeanului român de a intra pe teritoriul României;
- dreptul cetățeanului român de a părăsi teritoriul României pentru a circula sau a se stabili într-un alt stat.
Dintre drepturile enumerate mai sus, în cauza de față este relevant doar ultimul, respectiv dreptul pârâtului de a părăsi teritoriul României pentru a pătrunde pe teritoriul Franței (România devenind membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007 rezultă că, potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005, interdicția la libera circulație poate fi teoretic impusă doar cu privire la teritoriul Statului Francez).
Instanța română trebuie să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei eventuale astfel de măsuri.
Tocmai din acest motiv, se impune a fi examinată situația de fapt a pârâtului în raport de noua ordine juridică din România, determinată de aderarea țării noastre la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
În ceea ce privește principiul de bază în materia liberei circulații a persoanelor având cetățenia română, în prezent, atât legea internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la libera circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat - art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Cât privește excepțiile de la această regulă ele se regăsesc atât în cuprinsul legii interne - art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare - art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Prin urmare, instanța urmează să examineze în continuare următoarele chestiuni:
a) compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei;
b) identificarea normei juridice aplicabile în ceea ce privește restrângerea dreptului la libera circulație;
c) aplicarea normei juridice aplicabile situației de fapt din speța de față;
Procedând la acest demers juridic instanța reține următoarele:
a) Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Franței instanța constată următoarele:
Art. 38 lit. a din legea internă nr. 248/2005 prevede că
"restrângerea dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani . cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat".
În schimb, art. 27 din Direcția 2004/38/CE prevede că "statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se observă, norma comunitară prevede în mod limitativ
doar 3 situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor: afectarea ordinii publice, siguranței publice sau sănătății publice, pe când norma internă prevede posibilitatea restrângerii dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat pe baza unui acord de readmisie, fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, respectiv dacă acesta prezintă sau nu un pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
În acest condiții, instanța constată că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, în raport cu categoria situațiilor de excepție prevăzute de norma comunitară.
Consecința firească este aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, în ceea ce privește alte excepții la libera circulație a persoanelor decât cele ce vizează ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
b) În ceea ce privește problema identificării normei aplicabile în cazul de față, respectiv norma internă sau norma comunitară, instanța va face aplicarea principiilor de aplicare a dreptului comunitar, astfel cum au fost ele stabilite în jurisprudența Curții Europene de Justiție, reținând că "atunci când dispozițiile unei directive apar, din punctul de vedere al conținutului lor, ca fiind necondiționate și suficient de precise, aceste dispoziții pot fi invocate, în absența unor măsuri de transpunere în termenul stabilit, împotriva oricărei dispoziții de drept intern neconforme cu directiva sau dacă sunt de natură să definească drepturi pe care particularii pot să le invoce împotriva statului" (Hotărârea Curții din 19 ianuarie 1982, cauza Becker - ).
Examinând conținutul dispozițiilor art. 27 din Directivă instanța constată că acestea stabilesc într-un mod precis și lipsit de echivoc cele 3 excepții de la principiul liberei circulații a persoanelor.
De asemenea, examinând conținutul Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, instanța constată că România avea obligația ca până la data de 1 ianuarie 2007 să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost însă îndeplinită, Legea nr. 248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În aceste condiții, instanța va face aplicarea efectului direct al Directivei la situația de fapt din prezența speță și, în considerarea principiul supremației dreptului comunitar, va constata că norma aplicabilă în prezentul litigiu, în care se solicită restrângerea dreptului la libera circulație a unui cetățean român, este norma comunitară, respectiv art. 27 și urm. din Directivă.
b) În ceea ce privește aplicarea normei juridice necomunitare la situația de fapt din speța de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Franței motivând cererea exclusiv pe considerentul că pârâtul a fost returnat de pe teritoriul acestui stat în baza unui acord de readmisie.
Așa cum s-a arătat mai sus, art. 27 din Directivă prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație, respectiv ordinea, siguranța sau sănătatea publică.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Prin raportare la dispozițiile art. 27 din Directivă, instanța apreciază că nici chiar condamnarea în Franța a pârâtului pentru săvârșire infracțiunii de furt, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine sau siguranță publică, pentru a se putea admite acțiunea de față.În acest sens alin 2 al art.27 al Directivei arată că:măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză;condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea acestor măsuri.
Cu privire la eventuala incidență a dispozițiilor art. 307 din Tratatul CE, instanța reține următoarele:
Potrivit acestui text de lege "Dispozițiile prezentului tratat nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state, membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu prezentul tratat, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate. La nevoie, statele membre își acordă reciproc, sprijin în vederea atingerii acestui scop și adoptă, dacă este cazul, o poziție comună.
În aplicarea convențiilor menționate la primul paragraf, statele membre iau în considerare faptul că avantajele consimțite prin prezentul tratat de fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din instituirea Comunității și, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune, de atribuirea de competențe în favoarea acestora și de acordarea acelorași avantaje de către toate celelalte state membre".
Curtea Europeană de Justiție a interpretat acest articol astfel: "instanța națională, atunci când sesizează existența unei incompatibilități între Tratat și un acord bilateral, poate evita aceasta prin interpretarea acordului într-o manieră cât mai largă și în conformitate cu dreptul internațional, în așa fel încât interpretarea să fie congruentă cu dreptul comunitar". (Hotărârea Curții din 18 noiembrie 2003, narodni podnik ).
În primul rând, instanța constată că Acordul dintre România și Franța privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, aprobat prin HG nr. 278/1994 nu reglementează obligații specifice în sarcina României privind luarea unor măsuri de restrângere a libertății de circulație a persoanelor care au fost returnate din Franța.
Singura obligație esențială asumată de România prin acest acord a fost aceia de a readmite cetățenii săi care au fost îndepărtați de către statul Francez.
Chiar dacă ar fi existat o astfel de convenție bilaterală prin care România și-ar fi asumat obligația de a interzice libertatea de circulație unui cetățean român pe teritoriul unui stat membru UE din care a fost îndepărtat, o astfel de convenție ar fi trebuit interpretată și aplicată în sensul dispozițiilor art. 234 alin. 3) din Tratat, respectiv prin apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților, ținând cont că fiecare dintre statele membre fac parte integrantă din Comunitate și, din această cauză, sunt inseparabil legate de crearea instituțiilor comune.
Or, unul dintre aceste "mijloace" îl poate constitui chiar atitudinea instanței de judecată care poate refuza aplicarea normelor incompatibile tratatului, atâta vreme cât statul nu și-a îndeplinit obligația pozitivă de a reacționa în termen util pentru eliminarea unor astfel de incompatibilități.
Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge ca nefondată acțiunea.
Desigur, prezenta hotărâre nu afectează cu absolut nimic dreptul autorităților franceze de a aprecia necesitatea unei alte îndepărtări a pârâtului de pe teritoriul Franței, această măsură urmând a fi luată probabil în raport de noua ordine juridică comunitară determinată de aderarea României la E începând cu 1 ianuarie 2007. Este dreptul suveran al fiecărui stat de a decide dacă se impune sau îndepărtarea unui cetățean de pe teritoriul său, iar o instanță națională dintr-un alt stat nu poate cenzura sub nici o formă o astfel de decizie.
Însă, așa cum s-a arătat mai sus, decizia unui stat membru E de a îndepărta un cetățean al altui stat membru nu atrage, de drept, obligația acestuia din urmă de a lua măsuri de interzicere a libertății de circulație a cetățeanului său. Cetățeanul care este îndepărtat beneficiază de drepturile procedurale de a ataca în justiție măsura, în fața autorităților din statul care a dispus această măsură, acestea fiind suverane să decidă asupra necesității acesteia. Eventuala nerespectare a măsurii de către cetățeanul îndepărtat poate atrage sancțiuni specifice din partea statului care l-a îndepărtat.
Statul al cărui cetățean este îndepărtat nu poate îngrădi însă libertatea de circulație a acestuia (în sensul interzicerii de a părăsi țara pentru a se reîntoarce pe teritoriul din care a fost îndepărtat) decât în situațiile de excepție prevăzute la art. 27 din Directivă și care trebuie dovedite ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte care arată că pârâtul a fost condamnat pe 25.11.2008 de Tribunalul Comercial din, la 5 luni de închisoare pentru furt cu două circumstanțe agravante, așa cum rezultă din Decizia Prefectului din nr. 91 din 13.02.2009. Întrucât comportamentul său a fost considerat o tulburare a ordinii publice, acesta a fost returnat din Franța la 25.02.2009.
Potrivit art. 52 din Legea nr. 248/2005 modificată și completată cu nr.OG 5/2006, până la data aderării României la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație instituită în condițiile art. 38, trebuie să se refere la teritoriile tuturor statelor membre ale Uniunii Europene cu excepția celor cu privire la care persoana face dovada că are drept de intrare.
Arată recurenta că potrivit art. 25 din Constituție legea stabilește condițiile exercitării dreptului la liberă circulație, ceea ce înseamnă că libera circulație a cetățenilor nu este absolută, că trebuie să se desfășoare potrivit unor reguli și că aceste reguli sunt stabilite de Legea nr. 248/2005. Acest act normativ prevede obligațiile cetățenilor români pe perioada șederii lor în străinătate, iar art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, stipulează că "în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om nu este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectarea drepturilor și libertăților altora.
Aceste îngrădiri sunt stabilite de Legea nr. 248/2009, iar autoritățile române nu pot cenzura legea altui stat sub aspectul dreptului la liberă circulație și al aplicării efective a măsurilor dispuse, așa cum este măsura returnării.
Recurenta redă conținutul art. 208 din Legea nr. 248/2009 și arată că ține de opțiunea legiuitorului să instituie anumite cerințe specifice cu care cetățenii români pot circula în străinătate, iar art. 38 din Legea nr. 218/2005 reglementează una dintre obligațiile ce trebuie respectate de către cetățenii români aflați în străinătate.
Măsura dispună prin art. 30 lit. a din această lege se circumscrie situațiilor expres prevăzute de art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrării ilegale din România spre statele europene prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern. Se precizează că dispozițiile din expunerea de motive a Legii nr. 248/2008 sunt în acest sens și că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație a persoanelor returnate în baza unui a acord de readmisie nu încalcă prevederile constituției, sens în care s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 855 din 25.11.2006.
Se arată cum este definită libertatea de circulație în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și se susține că sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005 constituie o măsură necesară într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este justificată de interesul public.
Analizând apelul raportat la susținerile apelantei și la dispozițiile legale incidente în cauză, se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord, însă, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și alin. (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și alin. (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării, care au generat drepturi și obligații. Față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare, iar legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranța publică sau sănătate publică.
Ori, din Decizia Prefectului din nr. 91 din 13.02.2009 rezultă că pârâtul a fost condamnat pe 25.11.2008 de Tribunalul Corecțional din la 4 luni de închisoare pentru furt cu două circumstanțe agravante. Întrucât comportamentul pârâtului a fost considerat o tulburare ordinii publice, pârâtul a fost returnat din Franța având în vedere și dispozițiile Prefectului din din 24.02.2009.
Având în vedere dispozițiile art. 27 alin. 2 din Directiva 2004/28/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiile proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, pârâtul fiind judecat și condamnat pentru săvârșirea unei fapte penale, în mod greșit instanța de fond nu a dispus restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a acestuia.
În consecință pentru considerentele expuse Curtea va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată în sensul că va admite acțiunea Direcției Generale de Pașapoarte B și va dispune restrângerea exercițiului dreptului de liberă circulație în Franța a pârâtului pe o perioadă de 3 ani.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr. 657 din 15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o schimbă în tot, în sensul că:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B în contradictoriu cu pârâtul.
Dispune restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța, a pârâtului pentru o perioadă de 3 ani.
Definitivă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
23.07.2009
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Andronic Adriana ElenaJudecători:Andronic Adriana Elena, Gheorghiu Elena
