Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.129/2009-

Ședința publică din 06 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu intimatul pârât din comuna, nr. 654, jud. S M și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. - nbr.12, jud. B, împotriva sentinței civile nr.434/D din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEA este reprezentat de domnul procuror.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru intimatul pârât lipsă, reprezentanta acestuia avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.74 din 5.2009 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet avocațial.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, după care:

Reprezentanta intimatului pârât - solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. În motivare arată că, nici una din criticile invocate de apelanta reclamantă nu subzistă. Statul Belgian i-a acordat intimatului drept de muncă, acesta din urmă aflându-se și în momentul de față în Belgia.

Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 434/D din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, cu sediul în B,-, în contradictoriu cu pârâtul, fiul lui și, născut la data de 15.09.1989 în O, CNP -, domiciliat în, nr.654, jud. S

S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră B și Serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple S

Fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Din atestatul de înregistrare (fila 41 din dosar) rezultă că pârâtului i-a fost recunoscut dreptul de ședere, în urma cererii de atestare a înregistrării formulată de acesta (fila 42 din dosar).

Din actul depus la fila 43 din dosar rezultă că pârâtul este asociat la Întreprinderea Generală de Construcții SRL din 31.03.2009.

Din declarația pârâtului rezultă că a ieșit legal din România prin Vama, a tranzitat Ungaria, Austria, Germania și s-a stabilit în Austria, unde a lucrat o perioadă de un an fără forme legale până în data de 29.01.2009 când a fost depistat de organele de poliție din Belgia, fiind returnat în România.

Din Ordinul de părăsire a teritoriului cu decizie de returnare la frontieră și decizie de privare de libertate în acest sens rezultă că pârâtul era în curs de a lucra fără permis, existând un risc ca acesta să-și continue comportamentul ilegal.

Din actele dosarului a rezultat că pârâtului i-a fost recunoscut dreptul de ședere, având un statut legal în Belgia, fiind și asociat la Întreprinderea Generală de Construcții SRL.

Deși din actele dosarului s-a reținut o detașare ulterioară datei returnării pârâtului, tribunalul a reținut că motivele pentru care s-a dispus returnarea acestuia, respectiv ședere ilegală și muncă în condiții nelegale dar care s-au reglementat pe parcurs, nu reprezintă o amenințare serioasă la ordinea publică care să afecteze interesele fundamentale ale societății, conform art.27 alin.2 din Directiva nr.2004/38/CE din 29.04.2004 privind dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora, măsurile luate de ordine publică sau siguranța publică trebuie să respecte principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. În continuare se arată în articolul suscitat că, conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Din conduita pârâtului nu se poate constata o amenințare reală și suficient de gravă care să afecteze un interes fundamental al societății.

Pentru aceste considerente, tribunalul a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B pentru restrângerea dreptului pârâtei la libera circulație pe teritoriul Belgiei, considerând că măsura prevăzută de art.38 lit. a din Legea nr.248/2005 nu se justifică. Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat apel reclamantul Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație față de pe o durată de cel mult 3 ani, în Belgia.

În motivarea apelului se arată că autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile belgiene, în baza Acordului de readmisie încheiat între Belgia și România, fără posibilitatea de a cenzura această măsură, acordul prevăzând returnarea, fără formalități a persoanelor care nu îndeplinesc condițiile de intrare și ședere aplicabile pe teritoriul statului contractante solicitante.

Se mai arată că măsura dispusă se circumscrie situațiilor limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre Statele europene prezintă interes atât pe plan intern cât și pe plan extern.

În altă ordine de idei, se arată că actele depuse de pârât ca probe nu dovedesc că la momentul returnării, acesta întrunea condițiile legale pentru șederea pe teritoriul Belgiei și desfășura activități lucrative.

Intimatul, prin reprezentant solicită respingerea apelului ca nefondat.

Verificând apelul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Începând cu data de 01 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, limitarea libertății de circulație a cetățenilor români în țările membre ale Uniunii Europene se poate face numai cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu, respectiv Directiva nr. 38/2004 și Regulamentul nr. 1612/1968, ale Parlamentului, respectiv Consiliului European.

Conform acestora, restrângerea dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ale Uniunii se poate face doar pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Măsurile dispuse din motive de ordine publică sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita personală a individului în cauză, în sensul că această conduită trebuie să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății.

Chiar dacă acordurile încheiate de România cu unele state membre ale Uniunii Europene (inclusiv Belgia) prevăd condiții sumare de readmisie a cetățenilor, instanța nu poate dispune o restrângere a unui drept fundamental cum este dreptul la liberă circulație, fără evaluarea circumstanțelor care impun o astfel de limitare, în raport cu toate datele relevate referitoare la persoana în cauză.

În cauză intimatul a făcut dovada faptului că i s-a recunoscut dreptul de ședere, având un statut legal în Belgia, fiind totodată și asociat la Întreprinderea Generală de Construcții SRL.

Chiar dacă aceste date sunt ulterioare ordinului de părăsire a teritoriului emis de autoritățile belgiene, ele dovedesc buna credință a petentului, precum și faptul că acesta - prin conduita sa - nu constituie o amenințare la ordinea publică.

Față de considerentele ce preced, Curtea urmează în temeiul articolului 296 Cod procedură civilă să respingă apelul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat apelul civil formulat de apelantul reclamant MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B, sector 1,-, în contradictoriu cu intimatul pârât din comuna, nr. 654, jud. S M și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. - nbr.12, jud. B, împotriva sentinței civile nr.434/D din 30 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 06 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.dec.- /16.10.2009

Jud.fond.

Dact./16.10.2009

Ex.2

3 com./

apelantul reclamant MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE cu sediul în B, sector 1,-, intimatul pârât din comuna, nr. 654, jud. S M intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. - nbr.12, jud.

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Bocșe Elena, Popoviciu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Oradea