Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 142

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 9 decembrie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Aștefănesei Petrina Manuela judecător

- --- - JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare apelul civil promovat de reclamanta MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ PAȘAPOARTE B cu participarea reprezentantului Ministerului Public, respectiv procuror, împotriva sentinței civile nr.1417/D din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că apelul are ca obiect limitarea exercitării dreptului la liberă circulație, este la primul termen de judecată și că procedura este completă.

Reprezentantul Parchetului motivat de faptul că nu mai are de formulat cereri noi, solicită cuvântul în fond.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul pe fond, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1417/D/21.10.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-, s-a admis excepția netimbrării cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Anglia pe o perioadă de cel mult 3 ani formulată de Direcția Generală de Pașapoarte pentru Ministerul Administrației și Internelor, în contradictoriu cu pârâtul și s-a anulat aceasta în consecință.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr- din 08.10.2009 la Tribunalul Bacău, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene pentru pârâtul în conformitate cu prevederile Legii 248/2005, pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Instanța, la primul termen de judecată a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de a timbra cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

Reclamanta, deși legal citată nu înțeles să achite sumele - taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Față de această situație, instanța văzând dispozițiile Legii nr.146/1997, privind taxele de timbru a anulat acțiunea.

În termen legal împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr-.

Criticând hotărârea apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta a susținut că s-a conformat obligației timbrării, așa cum i s-a comunicat de către prima instanță, achitând taxa la 20.10.2009 și înaintând dovada la Tribunalul Bacău prin fax la 20.10.2009.

În susținerea apelului s-a depus copie adresă -/20.10.2009, dovadă înaintare adresă și ordin de plată 2422/20.10.2009 la Tribunalul Bacău ( filele 5-7 )

Intimatul pârât, legal citat, nu s-a prezentat în instanță, nu a formulat întâmpinare și nici altfel de cereri.

Examinând apelul în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate și în limitele art. 295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată caracterul întemeiat al acestuia, fondat pe considerentele ce se vor dezvolta.

Într-adevăr, la primirea acțiunii la Tribunalul Bacău, prin rezoluție nu s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea de timbra cu timbru judiciar de 0,3 lei și taxă timbru de 8 lei pentru termenul din 21.10.2009, iar citația comunicată părții la 15.10.2009 poartă această mențiune ( fila 9 ); de asemenea, este adevărat că la data când s-a soluționat cauza - 21.10.2009 -, la dosar nu se aflau dovezile achitării taxelor judiciare datorate, acestea sosind, în original, după dezbateri ( la 23.10.2009 - filele 12-13 ).

Însă, este la fel de adevărat și că, în apel, reclamanta a făcut dovada expedierii dovezilor de achitare a taxelor datorate, prin fax, la registratura Tribunalului Bacău - la nr. de fax - - încă din data de 20.20.2009 ( deci anterior termenului când s-a judecat cauza ) conform dovezilor de la filele 6, 7 dosar apel. Faptul că acestea nu au ajuns la dosar pentru termen, nu constituie o culpă a părții, ci o disfuncție administrativ organizatorică a instanței de fond, și deci nu i se poate imputa părții.

Prin urmare, în aceste împrejurări rezultă că partea nu și-a exercitat drepturile procesuale în mod culpabil astfel încât să suporte sancțiunea anulării acțiunii promovate.

În consecință, apelul va fi admis, sentința desființată, iar cauza trimisă aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

E:

Admite apelul promovat de reclamanta MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr.1417/D din 21 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Desființează sentința apelată.

Trimite cauza la Tribunalul Bacău pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 9 decembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- --- - ---

GREFIER,

Red.sent.-

Red.dec..- /10.12.

Tehn.- /5 ex./15.12.2009.

Președinte:Aștefănesei Petrina Manuela
Judecători:Aștefănesei Petrina Manuela, Grosu Valerica Niculina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 142/2009. Curtea de Apel Bacau