Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 21/

Ședința publică din 9 februarie 2010

PREȘEDINTE: Claudia Rohnean

JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat

GREFIER: - -

S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 492/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect limitarea exercitării dreptului de liberă circulație în străinătate.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Ministerul Publica fost reprezentat de către d-na procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea apelului, modificarea hotărârii și restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului în Belgia pentru o perioadă de 1 an de la data pronunțării sentinței, și nu de la data returnării acestuia în țară.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad sub nr. 5981/108/12.11.2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 24.06.2009, în baza Acordului de readmisie dintre România și această țară, ratificat prin nr.HG 825/1995, publicată în nr. 241/1995, invocând prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoanele care au fost returnate dintr-un stat străin pe baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat. Invocând necesitatea Statului Român de a proba capacitatea sa în stoparea imigrației ilegale, reclamanta a arătat că dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a convențiilor și tratatelor pe care România le-a ratificat și fac astfel parte din dreptul intern.

Prin sentința civilă nr. 492/25.11.2009 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul Arada admis cererea formulată de Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâtul, născut la data de 13.03.1991 în, jud. A, CNP -, domiciliat în orașul,-, jud. A, având ca obiect restrângere drept de liberă circulație; a dispus restrângerea exercitării dreptului la libera circulație pentru o perioadă de 1 ( un) an de zile, respectiv până la data de 24.06.2010, în Belgia, fără a acorda cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul a fost returnat din Belgia la data de 24.06.2009, în baza Acordului de readmisie dintre Guvernul României și această țară, ratificat prin nr.HG 825/1995, publicată în nr. 241/1995, după ce a fost reținut de autoritățile belgiene pentru ședere ilegală.

Conform art. 5 din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin OUG nr. Nr.5/2006, pe perioada șederii, au obligația respectării legislației României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, cât și respectarea legislației statului în care se află. iar, potrivit dispozițiilor art. 38 alin. 1 lit. a) din același act normativ, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.

În raport de prevederile legale menționate mai sus, constatând că pârâtul a fost returnat în baza unui acord de readmisie după ce locuit în această țară și a muncit 7 luni fără forme legale, fiind reținut de autoritățile belgiene pentru ședere ilegală, tribunalul a apreciat că situația pârâtului se circumscrie acestor prevederi legale, fiind întrunite toate condițiile legale prevăzute de lege pentru dispunerea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanta Direcția generală de Pașapoarte, solicitând modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație să opereze de la data pronunțării sentinței instanței de fond.

In motivare, se arată că între data returnării pârâtului ( 24.06.2009) și data pronunțării hotărârii, nu a existat îngrădirea vreunui drept al pârâtului; că măsura, având caracter judiciar, fiind dispusă de instanță, conform art. 39 din Legea nr. 248/2005, momentul de la care devine eficientă este acela al pronunțării hotărârii și nu anterior. In sens contrar, se recunosc efecte juridice unei măsuri înainte de adoptarea sa pe cale jurisdicțională. Ca atare, se conchide că soluția Tribunalului Arad este eronată, impunând efecte retroactive unei măsuri care nu poate deveni eficientă decât în strânsă legătură cu momentul executorialității hotărârii, respectiv data la care aceasta devine definitivă, conform art. 376.pr.civilă.

Se invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în materie, precum și disp. art. 282 și urm. pr.civilă.

Intimatul, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția față de prezentul apel.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate și în limitele trasate de art. 295.pr.civ. față de disp. art. 282 și urm. pr.civ. art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 modificată, art. 376.pr.civ. Curtea constată că prezentul apel este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Din economia disp. art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005 așa cum aceasta a fost modificată, rezultă că măsura restrângerii dreptului la liberă circulație al pârâtului devine eficientă începând cu data la care hotărârea instanței de judecată învestită cu soluționarea unei astfel de cereri devine executorie, respectiv de la data pronunțării sentinței de admitere, conform art. 39 din Legea nr. 248/2005 și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 376.pr.civ. fiind vorba de o normă de excepție, derogatorie de la dispozițiile de drept comun în materie.

Intre momentul returnării pârâtului în țară și momentul pronunțării hotărârii de admitere a prezentei cereri nu a existat nici o îngrădire a dreptului la liberă circulație a pârâtului, astfel că prin sentința primei instanțe se dispune pentru trecut, cu încălcarea principiului neretroactivității. A menține soluția Tribunalului ar însemna să lipsim de eficiență juridică hotărârea pronunțată pentru o perioadă considerabilă ( anterioară pronunțării), întrucât nu se poate executa retroactiv prezenta hotărâre, față de natura măsurii dispuse, lucru ce nu se poate accepta.

Ca atare, față de dispozițiile legale invocate, coroborate cu prev. art. 282 și urm. pr.civ. având în vedere practica judiciară constantă în materie, Curtea constată că prezentul apel este întemeiat motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 296.pr.civ. îl va admite, va schimba în parte sentința atacată în sensul că va dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului în Belgia, pentru o perioadă de 1 an de la data pronunțării sentinței, menținând în rest dispozițiile sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 492/25.11.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu intimatul.

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al pârâtului în Belgia, pentru o perioadă de 1 an de la data pronunțării sentinței.

Menține în rest dispozițiile sentinței apelate.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 9 februarie 2010.

PRESEDINTE, JUDECATOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red.:/12.02.2010

Tehnored.// 7 ex./22.02.2010

Inst.fond.: jud.

Se comunică:

-recl.apel. -Direcția Generală de Pașapoarte - în B,-, sector 1

-pâr.int. - -,-, jud.A

-Inspectoratului General al Poliției de Frontieră - B- cod.-

-Serviciului public comunitar pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple A -

A, str.- nr.17-19

-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

Președinte:Claudia Rohnean
Judecători:Claudia Rohnean, Maria Lăpădat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 21/2010. Curtea de Apel Timisoara