Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.96/
Ședința publică din 9 februarie 2010
PREȘEDINTE: Claudia Rohnean
JUDECĂTOR 2: Maria Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei, împotriva deciziei civile nr. 695/A/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Comuna prin Primar, Consiliul Local și Comuna, prin Primar, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamanții intimați Comuna, prin Primar și Consiliul Local, avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrat cu suma de 3 lei taxă judiciară de timbru.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentanta reclamanților depune la dosar adresa emisă de către T nr. 1058//04.02.2010.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta reclamanților solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză, ca legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
CURTEA
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 12165/04.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea civilă formulată de reclamanții Comuna, prin Primar și Consiliul Local, în contradictoriu cu pârâții Comuna, prin Primar și Consiliul Local, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că primul capăt de cerere are ca obiect constatarea, în temeiul art. 111.proc.civ, a faptului că două parcele de teren se află situate pe raza administrativ-teritorială a comunei.
Temeiul de drept indicat pentru acest petit este art. 111.proc.civ. care reglementează acțiunea în constatare având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept.
În speță, reclamanții au solicitat constatarea unei situații de fapt, și anume a împrejurării că cele două parcele de teren în speță se află pe raza administrativ-teritorială a comunei, constatarea unei situații de fapt neputând fi făcută pe calea acțiunii în constatare reglementată de art. 111.proc.civ.
Pe de altă parte, exercitarea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor trebuie să se facă conform documentațiilor de amenajare a teritoriului, existând în acest sens reguli generale cuprinse în legea de amenajare a teritoriului și urbanism, completate cu regulile speciale din legea fondului funciar însă, în cazul încălcării dreptului de proprietate, mijlocul care trebuie folosit de titularul dreptului este acțiunea în revendicare și nu cea în constatare, această acțiune devenind inadmisibilă dacă titularul are la îndemână acțiunea în realizare.
Celelalte două capete de cerere au ca obiect obligarea pârâtelor de a restitui impozitul încasat nelegal și de nu mai încasa pe viitor impozitul pentru acest teren, temeiul de drept indicat fiind art. 256 alin. 2. fiscal și art. 992, 995, 1092.civ. privind plata nedatorată.
Plata nedatorată constă în raportul juridic în temeiul căruia o persoană care a făcut o plată la care nu a fost ținută poate să solicite restituirea de la cel care a primit- În speță, pentru ca reclamanții să solicite restituirea în temeiul plății nedatorate, ei trebuie să aibă în primul rând, calitatea de solvens, adică să fi făcut din eroare o plată către pârâți, plată care nu există din punct de vedere juridic, dându-le astfel dreptul la restituirea ei.
Or, reclamanții nu au calitate de solvens, în sensul că nu ei au plătit impozitul din eroare pe care să îl solicite pârâților, cum nici aceștia nu au calitate de accipiens într-un raport juridic cu reclamanții născut din plata nedatorată.
Nefiind îndeplinite astfel condițiile plății nedatorate conform art. 992, 993, 995.civ. și nici cele prevăzute de art. 256 alin. 1. fiscal, întrucât acest text de lege vizează obligația de a plăti impozit de către orice persoană care are în proprietate teren și care se datorează către bugetul local al localității în care este amplasat terenul, drept de proprietate care este necontestat, s-a constatat că în speță reclamanta deduce judecății tocmai drepturile litigioase privind posesia și implicit proprietatea terenurilor în litigiu, astfel că judecătoria a respins și celelalte două capete de cerere.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel, în termenul prevăzut de lege, reclamanta Comuna prin Primar și Consiliul Local înregistrată pe rolul Tribunalul Timiș sub nr. dosar - la data de 08.02.2008.
Prin decizia civilă nr. 315/A/17.04.2008 pronunțată în dosarul susmenționat, Tribunalul Timișa admis apelul formulat de reclamanta Comuna, prin Primar și Consiliul Local, împotriva sentinței civile nr. 12165/04.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. -, în contradictoriu cu intimata Comuna prin Consiliul Local, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că soluția primei instanțe sub aspectul inadmisibilității primului petit din cererea de chemare în judecată, este eronată, deoarece această solicitare nu urmărește constatarea unei stări de fapt, ci a unei situații juridice. Nu se urmărește constatarea fizică a amplasamentului parcelelor ( ce nici nu este contestată de nici o parte), ci a faptului că parcelele se situează în aria de competență teritorială a reclamantei, respectiv, faptul că aceasta are calitatea de unitate administrativ teritorială în sensul prev. art.256 fiscal, având deci dreptul de a percepe de la titularii dreptului de proprietate asupra acestora (persoane fizice) impozitul pe teren. Nu este o stare de fapt ce se cere a fi constatată, ci o situație juridică, acțiunea fiind, deci admisibilă sub acest aspect.
In ceea ce privește concluzia primei instanțe în sensul că reclamanta avea la dispoziție calea unei acțiuni în realizare pentru protejarea dreptului său, respectiv, acțiunea în revendicare, și aceasta este greșită.
Acțiunea în revendicare poate fi folosită de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar, ceea ce nu este cazul în speță.
Reclamanta nu invocă un drept de proprietate asupra terenurilor, ce s-ar afla în posesie pârâtei. Ea nu este titulara nici unui drept real asupra parcelelor, ci invocă dreptul său de a percepe impozit pe teren de la proprietarii persoane fizice, a căror calitate nu este contestată. In consecință, reclamanta nu poate uza de acțiunea în revendicare și nici de o altă acțiune în realizare, calea prevăzută de art.111 proc.civ. fiindu-i deschisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Consiliul Local al comunei, înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. dosar - la data de 16.06.2008, instanță care, prin decizia civilă nr. 906/R/09.10.2008, a respins recursul pârâtului Consiliul Local al Comunei.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr- la data de 24.11.2008, instanță care, prin sentința civilă nr. 2572/23.02.2009, a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții Comuna prin Primar și Consiliul Local, în contradictoriu cu pârâții Comuna prin Primar și Consiliul Local, și, în consecință, s-a constatat că terenul înscris în parcelele și /1 este situat administrativ pe teritoriul comunei, jud. T; au fost obligați pârâții la restituirea sumei reprezentând impozitul încasat nelegal pentru terenul înscris în parcelele și /1 situate pe teritoriul Comunei; au fost obligați pârâții să nu mai încaseze impozitul aferent terenului sus-mentionat, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, așa cum rezultă din planșele eliberate de OCPI T, cele două parcele de teren, A 319 și A 323/1 sunt situate în raza administrativ-teritorială a com., jud. Impozitul aferent a fost încasat de catre pârâți.
Art. 256.fiscal reglementează obligația de a plăti impozit de către orice persoană care are în proprietate teren și care se datorează către bugetul local al localității în care este amplasat terenul. Așadar, unitatea administrativ-teritorială competentă să încaseze impozitul de la persoanele fizice proprietare asupra acestor imobile este unitatea administrativ-teritorială în raza căreia se află aceste imobile.
In speță, reclamanta a solicitat să se constate că parcelele A 319 și A 323/1 se situează în aria de competență teritorială a reclamantei, respectiv că aceasta are calitatea de unitate administrativ-teritorială în sensul prevederilor art. 256.fiscal, având deci dreptul de a percepe de la titularii dreptului de proprietate asupra acestora impozitul pe teren, acțiune ce îndeplinește particularitățile și condițiile prevăzute de art. 111.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel pârâtul Consiliul Local al comunei, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 02.04.2009, solicitând schimbarea sentinței civile și respingerea acțiunii, conform hotărârii nr. 12165/04.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. -.
În motivare, apelantul a criticat sentința instanței de fond, ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât a făcut o greșită apreciere a probelor administrate în cauză, în sensul că nu a ținut cont și nu a luat în considerare disp. art. 111.proc.civ. pe motiv că este vorba de o constatare a unei situații de drept și nu de fapt, în speța de față.
A mai argumentat că sentința civilă nr. 12165/04.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara este în consonanță cu legislația în vigoare, aplicabilă cauzei, instanța de fond reținând în mod corect și just că reclamanții nu au calitate de solvens, în sensul că nu ei au plătit un impozit din eroare, pe care îl solicită pârâților, cum nici intimatul Consiliul Local al Comunei, nu are calitate de accipiens în acest raport cu reclamanții.
Or, tocmai în acest sens, nu s-a încălcat vreun drept de proprietate al Comunei, titlurile de proprietate au fost emise de către OCPI T, pe Comuna.
În drept, pârâtul și-a întemeiat cererea pe disp. art. 282-298.proc.civ.
Prin decizia civilă nr. 695/A/13.10.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Consiliul Local al Comunei împotriva sentinței civile nr. 2572/23.02.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul cu același număr, obligând apelantul la plata sumei de 1.300 lei, către intimatul Consiliul Local, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că, primul motiv reiterează excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, dar apelantul omite să ia în considerare decizia din apel și aceea din recurs pronunțate în cauza de față în primul ciclu procesual, care au înlăturat această excepție în mod obligatoriu, nu doar pentru instanțele de rejudecare, conform art. 315.proc.civ. dar și pentru părțile din litigiu.
Nici cel de-al doilea motiv de apel nu a fost primit de tribunal, întrucât sentința civilă nr. 12165/04.12.2007 la care face trimitere apelantul Consiliul Local al comunei este, în fapt, hotărârea pronunțată în primul ciclu în aceeași cauză, care a fost desființată așa cum am arătat supra prin deciziile cu nr. 315/A/17.04.2008 și 906/R/09.10.2008 pronunțate de Tribunalul Timiș, respectiv de Curtea de Apel Timișoara. Cum nu se poate adopta aceeași soluție o dată ce aceasta a fost reformată, tribunalul constată că sentința judecătoriei supusă controlului judiciar în apelul de față este corect.
Nici argumentul legat de emiterea unor titluri de proprietate pe terenurile din parcelele în litigiu de către Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor T, titluri în care s-a menționat că imobilele se află situate pe teritoriul comunei nu este întemeiat, pentru că aceste acte pot fi rectificate ulterior, în conformitate cu situația reală a poziționării terenurilor, așa cum va fi stabilită în cauză.
Dovada situării terenurilor din parcelele și /1 rezultă din schița parcelară depusă la fila 16 din al doilea dosar de fond, emisă de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, proba respectivă nefiind înlăturată sau contestată de apelant.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termenul prevăzut de lege, pârâtul Consiliul Local al Comunei, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul menținerii sentinței civile nr. 12165/4.12.2007 a Judecătoriei Timișoara, ca fiind corectă.
In motivare, se arată că prima sentință a Judecătoriei Timișoara este cea corectă, ea fiind în consonanță cu legislația în vigoare aplicabilă cauzei. Prin acea hotărâre, s-a reținut în mod corect că reclamanții-apelanți nu au calitate de solvens, în sensul că ei nu au plătit un impozit din eroare pe care să îl solicite pârâților, după cum nici pârâtul Consiliul Local nu are calitate de accipiens în acest raport cu apelanții.
Ca atare, se apreciază că nu s-a încălcat vreun drept de proprietate al Comunei, titlurile de proprietate fiind emise de către Instituția Prefectului Județului T și A admite teza contrară, ar însemna a admite rămânerea fără obiect a Ordinului Prefectului T cu privire la titlurile de proprietate, ce ar constitui un precedent deosebit de periculos, paralel cu legislația aplicabilă cauzei.
In drept, se invocă disp. art. 304 alin. 8 și 9 rap. la art. 115-118 pr.civilă.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimații Comuna, prin Primar și Consiliul Local al Comunei, au solicitat respingerea prezentului recurs, ca netemeinic și nelegal, cu motivarea că sentința a cărei menținere se solicită de reclamant, a fost desființată în mod irevocabil în primul ciclu procesual; că titlurile de proprietate emise pentru parcelele în discuție pot fi rectificate ulterior, în conformitate cu situația reală a poziției terenurilor.
Nu a fost indicat expres temeiul de drept al apărărilor formulate de intimați.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, în limitele trasate de art. 304 și 304 ind. 1.pr.civ. Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, atât Judecătoria Timișoara, cât și Tribunalul Timiș, pronunțând hotărâri temeinice și legale în cel de-al doilea ciclu procesual, pentru considerentele cuprinse în conținutul lor, pe care instanța de recurs și le însușește în întregime.
Astfel, în ceea ce privește solicitarea recurentului de a se menține, ca temeinică și legală, sentința civilă nr. 12165/4.12.2007 a Judecătoriei Timișoara (pronunțată în primul ciclu procesual), aceasta apare a fi inadmisibilă, în condițiile în care hotărârea arătată a fost desființată în mod irevocabil, ca fiind nelegală și neîntemeiată. In prezentul ciclu procesual, se pot aduce critici doar hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de fond în al doilea ciclu procesual. A admite soluția contrară, ar însemna a aduce atingere puterii de lucru judecat de care se bucură decizia de casare, cu încălcarea prev. art. 315.pr.civ. lucru ce nu poate fi permis.
Cu privire la apărarea recurentului ce vizează rămânerea fără obiect a Ordinului Prefectului Județului T de emitere a titlurilor de proprietate, aceasta se privește a fi, de asemenea,neîntemeiată.
Ordinul Prefectului în discuție vizează eliberarea titlurilor de proprietate cu privire la cele 2 parcele în discuție și nu este, din punctul de vedere al forței sale juridice, să modifice un act normativ, respectiv Legea nr. 2/1968 privind organizarea teritorială administrativă a țării. In condițiile în care, potrivit acestei legi, cele două parcele sunt situate pe teritoriul administrativ al Comunei, aceste limite teritoriale nesuferind modificări ulterioare, așa cum rezultă din adresa nr. 1058/SA/4.02.2010 a T, menționarea în cuprinsul Ordinului Prefectului, respectiv al titlurilor de proprietate emise în baza lui pentru cele 2 parcele, a Comunei, nu este aptă să producă efectul juridic invocat de recurent. Ca atare, concluzia ce se impune este că Ordinul Prefectului nu poate modifica limitele administrativ teritoriale ale unei localități, limite ce au fost stabilite prin lege. Neconcordanța invocată poate fi înlăturată prin rectificarea titlurilor de proprietate ce conțin o eroare materială, și nicidecum invers.
In ceea ce privește calitatea de solvens, respectiv de accipiens, a părților litigante, se impune a observa că reclamanții au invocat în susținerea petitelor 2 și 3 din acțiunea introductivă, îmbogățirea fără just temei, și nicidecum plata nedatorată. In raport de această instituție juridică, față de faptul că impozitul datorat de către proprietarii terenurilor a fost încasat de către recurent, deși cele două parcele sunt situate pe teritoriul administrativ al reclamanților, în baza dispozițiilor art. 256 alin. 2.pr.fiscală, în mod corect a fost admisă acțiunea și sub acest aspect, fiind îndeplinite cerințele îmbogățirii fără just temei.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor legale invocate coroborate cu prev. art. 299 și urm. pr.civ. Curtea constată că prezentul recurs nu este întemeiat, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1.pr.civ. îl va respinge.
In baza disp. art. 274.pr.civ. față de soluția pronunțată în cauză, instanța va obliga recurentul la plata către intimați a sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în onorariu de avocat, potrivit ordinului de plată de la fila 15 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al comunei, împotriva deciziei civile nr. 695/A/13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu intimații Comuna prin Primar, Consiliul Local și Comuna, prin Primar.
Obligă recurentul la plata către intimații Comuna prin Primar și Consiliul Local a sumei de 1.600 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 februarie 2010.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.: /22.02.2010
Tehnored.// 2 ex./25.02.2010
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud. A,
Președinte:Claudia RohneanJudecători:Claudia Rohnean, Maria Lăpădat, Daniela Calai
