Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 56/A/2009
Ședința publică 17 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Denisa Băldean
- - - vicepreședinte al instanței
JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
- -
GREFIER:
- -
S-a luat în examinare apelul, declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr. 1769 din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, privind și pe pârâtul, precum și pe intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul a fost declarat în termenul legal, s-a comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind alte cereri în probațiune de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Reprezenantul intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pune concluzii în sensul respingerii apelului ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a sentinței pronunțată de instanța de fond.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
I Cererea de chemare în judecată
La 17.12.2008, Direcția Generală de Pașapoarte a sesizat Tribunalul Maramureș cu o cerere prin care solicita restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, pentru o perioadă de C mult 3 ani, a pârâtului.
În motivele cererii, reclamanta a relevat faptul că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 29.10.2008, în baza Acordului de readmisie încheiat între România și Franță, aprobat prin HG nr. 278/1994, întrucât a depășit termenul de ședere pe teritoriului Statului Francez, neavând un permis de ședere obținut în condiții legale.
Pe lângă îndeplinirea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuia să îndeplinească și obligațiile față de statul pe teritoriul căruia s-a deplasat.
Măsura returnării pârâtului, în baza Acordului de readmisie evocat mai sus, face prin ea însăși dovada deplină a faptului că pârâtul nu a respectat condițiile de călătorie în străinătate, aflându-se în culpă în raport cu autoritățile franceze.
Prin urmare, reclamantul consideră că pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale, prin aplicarea măsurii restrictive solicitate, fără ca prin aceasta să se aducă atingere existenței dreptului la liberă circulație în străinătate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, art. 17 și art. 25 din Constituția României.
II Judecata în primă instanță
Prin sentința civilă nr. 1769/22.12.2008, Tribunalul Maramureșa respins cererea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a stabilit faptul că pârâtul a fost returnat din Franța în executarea deciziei emisă de Prefectul orașului, în care se menționează că pârâtul a depășit termenul de ședere pe teritoriul Statului Francez, neavând un permis legal de ședere.
Prima instanță a apreciat că expulzarea pârâtului de către autoritățile franceze nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanțele române să limiteze dreptul pârâtului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, garantat prin art. 25 din Constituția României, art. 18 din Tratatul CE și art. 4 din Directiva 2004/38/CE.
Excepțiile de la principiul liberei circulații a cetățenilor români se regăsesc atât în cuprinsul legii interne, art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, cât și în cuprinsul legislației comunitare, art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Analizând comparativ textele normative evocate, tribunalul a constatat că norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile pentru restrângerea dreptului cetățeanului român la liberă circulație, în raport cu situațiile de excepție prevăzute de norma comunitară.
Prin urmare, norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară, impunându-se aplicarea efectului direct al directivei la situația de fapt stabilită în cauză, în considerarea principiului supremației dreptului comunitar.
Făcând aplicarea normei comunitare la situația de fapt din speță, tribunalul a reținut faptul că simpla nerespectare de către pârât a condițiilor prevăzute de legea franceză pentru a obține dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică, singurele care admit, potrivit normei comunitare, restrângerea dreptului la liberă circulație.
Atâta timp cât nu s-a dovedit că încălcarea de către pârât a termenului de ședere pe teritoriul Statului Francez reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, nimic nu poate justifica restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.
III Apelul
Împotriva sentinței civile nr. 1769/2008 a Tribunalul Maramureș, reclamanta a declarat apel, solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii acțiunii și restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în Franța a pârâtului.
Motivând apelul, reclamanta susține că analiza dispozițiilor Legii nr. 248/2005 reflectă preocuparea autorităților române de a adapta normele interne la principiile comunitare, astfel încât acest act normativ să fie aplicabil și după momentul aderării României la Uniunea Europeană.
Prin restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație, în condițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cele ale Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, întrucât prin acest act normativ nu a fost înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, consacrat în cuprinsul art. 3 al Directivei.
Dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, condițiile exercitării sale fiind stabilite prin legea națională, Legea nr. 248/2005, care prevede obligația cetățenilor români de a respecta legislația statului pe teritoriul căruia se află, precum și scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de rămâne pe teritoriul acestui stat, în condițiile stabilite prin legislația acestui stat sau prin documentele internaționale încheiate cu România, în speță fiind vorba despre Acordul de readmisie încheiat între România și Franța, aprobat prin HG nr. 278/1994.
Nerespectarea tuturor acestor obligații poate determina returnarea cetățeanului român dintr-un stat membru, situați sa intrând sub incidența Legii nr. 248/2005, care conferă instanțelor dreptul de a restrânge cetățenilor români exercitarea dreptului la liberă circulație.
Se apreciază că aplicarea unei astfel de măsuri are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice a statului străin. Mai mult decât atât măsura este pe deplin justificată, urmând ca la stabilirea perioadei pentru care ea va fi aplicată să fie respectat principiul proporționalității, întrucât prin această măsură nu se poate aduce atingere însăși existenței dreptului la liberă circulație.
IV Judecata în apel
IV.1. În fapt
Cetățeanul român, născut la 24.12.1986 în Șomcuta, județul M, a ieșit din țară la data de 09.07.2008, în condiții legale, deplasându-se pe teritoriul Statului Francez.
La 21.10.2008, Prefectura a emis decizia de returnare nr. -, în considerarea faptului că a continuat să rămână în Franța după expirarea termenului de 3 luni de la intrarea sa și exercită o activitate profesională fără a fi titularul unui titlu de ședere regulamentar eliberat.
Prin decizia evocată se stipulează, în art. 1 că cetățeanului român nu îi este autorizată rezidență în Franța și trebuie să fie returnat cu destinația țării a cărui naționalitate o are sau în orice altă țară unde demonstrează că este legal admisibil ( 7-8 dosar).
În consecință, la 29.10.2008, a fost returnat în România ( 3 dosar).
În probațiune, au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri: decizia de returnare emisă de Prefectura, talonul de returnare, declarația olografă dată de cetățeanul român la 29.10.2008 ( 3-8 dosar).
În aceste circumstanțe, la 17.12.2008, Direcția Generală de Pașapoarte a sesizat instanța de judecată cu prezenta cerere, formulată în sensul restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, a cetățeanului român, pentru o perioadă de C mult 3 ani.
IV.2 În drept
Legislația națională
Constituția României garantează, prin art. 25, dreptul la liberă circulație, în țară și în străinătate, în condițiile stabilite prin legi ordinare.
2 al art. 25 dispune în sensul că fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, stipulează în art. 3 alin. 1 că limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate se poate face numai temporar, în cazurile și în condițiile prevăzute în prezenta lege, și constă în suspendarea sau, după caz, restrângerea exercitării acestui drept.
Potrivit art. 38 din Legea nr. 248/2005, "restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de C mult 3 ani numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat,
b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau care ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat".
Legislația comunitară
Tratatul de înființare a Comunității Europene consacră libertatea de circulației a persoanelor drept una dintre libertățile care stau la baza creării pieței interne, reglementată de art. 3 din Tratat.
În art. 18 al Tratatului se stipulează că fiecare cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a domicilia în mod liber pe teritoriul statelor membre, fiind supus limitărilor și condițiilor prevăzute de acest Tratat și de măsurile adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia.
La 01.01.2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene asumându-și, prin art. 6.10 al Tratatului de aderare, obligația de a asigura compatibilitatea cu acquis-ul comunitar existent la data aderării, a tuturor acordurilor internaționale la care este parte.
Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29.04.2004, privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiei acestora recunoaște, prin art. 1, dreptul fiecărui cetățean al Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, un drept fundamental și individual, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de Tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Capitolul VI al Directivei reglementează situațiile în care apare posibilă restrângerea dreptului de intrare și a dreptului de ședere, stipulându-se în art. 27 că statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Așadar, rezultă cu evidență că restrângerea libertății de circulație și de ședere a oricărui cetățean al Uniunii este permisă statelor membre, prin normele interne adoptate, numai în trei situații de excepție, circumscrise unor motive de odine public, motive de siguranță publică sau motive de sănătate publică.
Or, prin Legea nr. 248/2005, Statul Român permite restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, care, începând cu data de 01.01.2007 sunt și ei cetățeni ai Uniunii, pentru motivul că aceștia au fost returnați dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, motiv apreciat ca suficient în sine, fără a exista obligația de verificare a conduitei persoanei în cauză, pentru a se stabili dacă aceasta reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranța publică, o amenințare reală, prezentă și gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
, directiva este un act normativ comunitar obligatoriu pentru fiecare stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care urmează să fie atins, dar care lasă autorităților naționale competența în privința formei și a mijloacelor.
Directiva are, prin urmare, un caracter normativ incomplet, deoarece necesită intervenția puterii legislative naționale, fiind indirect aplicabilă, deoarece statul destinatar are obligația să acționeze în vederea transpunerii directivei și să nu întreprindă acțiuni care ar putea să contravină scopului directivei, chiar și anterior preluării acestora în dreptul intern.
De la regula aplicabilității directe a directivei există o excepție a aplicabilității directe, în cazul în care sunt întrunite următoarele condiții: statul nu a respectat termenul de preluare sau a implementat greșit directiva; conținutul directivei este suficient de exact și necondiționat pentru a putea crea drepturi în favoarea particularilor; directiva creează avantaje pentru cetățeanul unional; directiva poate fi invocată de un particular față de stat, adică în relațiile cu organele de stat.
În cauză, se constată că toate condițiile evocate mai sus se verifică, cumulativ, în raport cu Directiva 2004/38/CE (art. 27), întrucât: Statul Român a implementat în mod greșit dispozițiile acestei Directive, referitoare la situațiile și condițiile în care poate fi restrânsă libertatea de circulație a cetățenilor Uniunii; conținutul Directivei este suficient de exact și, mai mult decât atât creează avantaje pentru cetățeanul român, în privința posibilităților de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație; dispozițiile art. 27 ale Directivei sunt invocate de cetățeanul român în relațiile cu Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Direcția Generală de Pașapoarte, evident organe de stat.
Prin urmare, în mod corect prima instanța a făcut aplicarea directă a dispozițiilor Directivei 2004/38/CE, respectând, totodată, principiul rangului prioritar al dreptului comunitar față de dreptul național.
Curtea de Justiției Europeană a pus bazele acestui principiu în hotărârea Costa/Enel din 1964, iar ulterior a reafirmat întâietatea dreptului comunitar, originar și secundar, atât față de legile ordinare, cât și față de legea supremă din stat prin mai multe hotărâri, dintre care amintim: hotărârea pronunțată în anul 1970 în cazul Internationale; hotărârea din anul 1978 pronunțată în cazul II; hotărârea din anul 1989 pronunțată în cazul; hotărârea din anul 1999 pronunțată în cazul.
Prin toate aceste hotărâri, a fost întărită obligația organelor judecătorești naționale de a aplica principiul rangului prioritar al dreptului comunitar, urmând ca normele juridice interne să nu fie aplicabile în cazul concret, fără ca acestea să fie abrogate automat prin aplicarea dreptului comunitar.
normei juridice interne se referă doar la situația coliziunii cu dreptul comunitar, urmând a fi aplicabilă în continuare, de exemplu în relațiile cu statele terțe ori în cazul anulării sau al pierderii valabilității normei juridice comunitare.
Astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță, în speță, nu a fost făcută dovada peremptorie a faptului că cetățeanul român a avut pe teritoriul Statului Francez o conduită care să pună în pericol ordinea publică ori siguranța publică, nerespectarea condițiilor prevăzute în legislația franceză cu privire la dreptul de ședere pe teritoriul său reprezentând o situație care nu poate fi asimilată niciunuia dintre cele trei motive de excepție care permit restrângerea libertății de circulație.
, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului în proces pentru faptul că a continuat să rămână în Franța și să exercite o activitate profesională fără a fi titularul unui titlu de ședere regulamentar, ar aduce atingere și principiului proporționalității, consacrat prin art. 5 alin. 3 din Tratatul CE.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 296. proc. civ. curtea va respinge ca nefondat apelul reclamantei și va păstra în tot hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva sentinței civile nr. 1769 din 22 decembrie 2008 Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr-, pe care menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.DB/dact. MM
5ex./09.03.2009
Jud. fond:
Președinte:Denisa BăldeanJudecători:Denisa Băldean, Alina Rodina
