Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURARI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 57/A/2009 | |
Ședința publică 17 februarie 2009 | |
Instanța constituită din: | |
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț | - - - |
JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop | --- - |
GREFIER: | - - |
S-a luat în examinare apelul, declarat de pârâtul apelant, împotriva sentinței civile nr. 36 din 15 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal se prezintă pârâtul apelant Forț și reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, procuror, lipsă fiind reprezentantul reclamantei intimate Direcția Generală de Pașapoarte
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul s-a comunicat intimaților și este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că datorită lipsei din instanță a d-nei judecător Agela, membră a completului de judecată C2, în componența completului intră d-na judecător -, de pe programarea de permanență, în conformitate cu prevederile art. 98 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin hotărârea CSM nr. 387/2005.
Se constată de asemenea, că la data de 16 și 17 februarie 2009 reclamanta intimată Direcția Generală de Pașapoarte a depus la dosar, prin fax și prin registratura instanței, întâmpinare, prin care solicită respingerea apelului declarat de pârâtul Forț. Se comunică un exemplar din aceasta pârâtului apelant.
Reprezentantul intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ arată că înțelege să invoce excepția tardivității prezentului apel, raportat la data comunicării sentinței atacate, 29 ianuarie 2009, și la data declarării apelului, 9 februarie 2009.
Curtea, din oficiu, dorea să invoce aceeași excepție a tardivității apelului, însă cu o precizare suplimentară față de cele arătate de reprezentantul Parchetului, și anume: într-adevăr, data comunicării sentinței apelate cu pârâtul apelant este 29 ianuarie 2009, așa cum reiese din dovada de comunicare aflată la fila 16 din dosarul de fond, însă apelul a fost depus prin poștă la data de 6 februarie 2009, așa cum reiese din ștampila de pe plicul aflat la fila 3 din dosarul Curții de APEL CLUJ, însă, cu toate acestea, apelul este tardiv, fiind promovat cu depășirea evidentă a termenului legal de 5 zile, prevăzut de art. 39 alin. (4) din Legea nr. 248/2005, întrucât ultima zi pentru declararea în termen a apelului ar fi fost 4 februarie 2009.
Curtea acordă părților prezente cuvântul asupra excepției tardivității.
Pârâtul apelant solicită respingerea excepției, arătând că în opinia sa apelul a fost formulat în termen, dat fiind data poștei, precizând că întârzierea s-a datorat faptului că a întâmpinat dificultăți la traducerea actelor pe care dorea să le depună la dosar în susținerea apelului său.
Curtea, având în vedere poziția pârâtului apelant, care solicită respingerea excepției tardivității apelului, întrucât apreciază că a formulat apelul în termen, îi acordă acestuia cuvântul și asupra fondului apelului. Pârâtul apelant Forț solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat în scris.
Reprezentantul intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ pune concluzii în sensul admiterii excepției și respingerii apelului ca tardiv declarat.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 36/D/15.01.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, în contradictoriu cu pârâtul Forț și, în consecință, s-a dispus restrângerea dreptului la liberă circulație al pârâtului, în Franța, pe o perioadă de trei ani, începând cu data pronunțării hotărârii.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 11.11.2008, în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, datorită faptului că, așa cum de altfel pârâtul a și recunoscut prin declarația pe care a dat-o, a fost reținut de Poliția Franceză în timp ce fura bunuri dintr-un. Față de această stare de fapt, cererea este întemeiată în baza art. 40 alin. 1 lit. d și art. 42 din Legea nr. 248/2005.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Forț, solicitând să i se permită să circule liber în Franța, întrucât în privința sa nu sunt aplicabile dispozițiile art. 40 alin. 1 lit. d și art. 42 din Legea nr. 248/2005, câtă vreme, față de persoana pârâtului nu s-a dispus măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate în condițiile art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Prin întâmpinarea formulată în cauză reclamanta intimată a solicitat respingerea "acțiunii", în realitate a apelului, pe motiv că în cauză sunt întrunite cerințele prevăzute de Legea nr. 248/2005.
La termenul din data de 17.02.2009, instanța a invocat excepția tardivității apelului, excepție care urmează să fie admisă, motivat pe următoarele:
Potrivit art. 39 din Legea nr. 248/2005 modificată, în cauzele ce intră sub incidența acestei legi, termenul de apel, respectiv de recurs, este de 5 zile de la data comunicării hotărârii atacate.
În speță, așa cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 16 dosar fond, hotărârea primei instanțe i-a fost comunicată apelantului la data de 29.01.2009, iar apelul a fost declarat prin poștă, așa cum rezultă din data poștei, de pe ștampila Oficiului Poștal nr. 1 C, aplicată pe plicul aflat la fila 3 dosar apel, la data de 06.02.2009, cu depășirea evidentă a termenului legal de 5 zile, ultima zi pentru declararea în termen a apelului fiind 4 februarie 2009.
Așa fiind, Curtea urmează să respingă ca tardiv prezentul apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 36/ din 15 ianuarie 2009 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 17 februarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - --- - - -
Red./dact.MM
5ex/18.02.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Anca Adriana Pop