Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 90/A/2009
Ședința publică de la 27 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA
Procuror
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, împotriva sentinței civile nr. 286/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate ( Legea nr. 248/2005).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, transmis pe fax, nr. 987/27.04.2009 depus de reclamanta apelantă privind taxa judiciară de timbru în valoare de 4 RON și timbru judiciar de 0,15 RON aplicat.
Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA - solicită respingerea ca nefondat a apelului de față.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului civil de față,
Constată că prin sentința civilă nr. 286/2009 a Tribunalului Sibiu - Secția civilă, a fost respinsă cererea formulată de P B în contradictoriu cu intimatul -, privind restrângerea dreptului la liberă circulație a acestuia pe teritoriul Franței pe o durată de cel mult 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut și motivat în esență, că cel în cauză a fost condamnat de instanța competentă franceză și expulzat din Franța, aplicându-i-se o interdicție de intrare pentru 3 ani.
Petenta nu a depus acte doveditoare din care să rezulte în ce a constat fapta pentru care i-a fost aplicată interdicția intimatului, în sensul art. 1169 cod civil.
Conform art. 38 lit. "a" și art. 39(1) și respectiv art. 52 din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin OG nr. 5/2006, restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate a cetățenilor români cu privire la statele membre ale dacă au încălcat legislația română și a statului membru privind intrarea și șederea acolo.
Împotriva acestei sentințe Direcția Generală de Pașapoarte B din cadrul Iad eclarat apel, aducându-i critici sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei, solicitând schimbarea ei, cu consecința admiterii cererii lor.
În expunerea de motive, în esență, s-a invocat că în conformitate cu art. 38 lit. "a" din Legea nr. 248/2005, restricția se justifică împotriva cetățenilor români în baza unui acord de readmisie, fără a fi condiționată de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a luat măsura returnării.
Potrivit art. 25 din Constituție, dreptul la liberă circulație în țară sau străinătate este garantat de lege, el neavând un caracter absolut, urmând a se desfășura cu respectarea unor condiții stabilite prin lege, inclusiv art. 5 din actul normativ menționat.
Nerespectarea cerințelor impuse de art. 5, determină returnarea persoanei dintr-un stat membru în baza Acordului de Readmisie.
Returnarea se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a acelui stat, astfel că față de pârât s-a impus luarea unei atari sancțiuni, el nerespectând condițiile de ședere în Franța, la data verificărilor efectuate de către autoritățile franceze.
Analizând apelul prin prisma acestor aspecte și potrivit art. 295 cod procedură civilă, se constată a fi nefondat.
, că potrivit art. 38 din Legea 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români se poate dispune pe cel mult 3 ani în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane:
-acele care au fost returnate dintr-un stat membru în baza unui Acord de Readmisie încheiat între România și acel stat,
-cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României, sau după caz, relațiilor bilaterale dintre aceasta și statul respectiv.
Prin urmare, restrângerea a unui atare drept fundamental la libera circulație poate fi luată doar dacă se impune pentru asigurarea securității naționale, menținerea ordinii publice, prevenirea unor fapte penale, protecția sănătății sau a moralei, ori protejarea libertății altora, așa cum în mod judicios a conchis și prima instanță.
Mai mult, luarea unei atari măsuri excepționale, impune respectarea principiului proporționalității întemeiat pe comportamentul individual al celui în cauză, care trebuie evident să însemne o amenințare reală, actuală, suficient de gravă pentru un interes fundamental al societății.
În speță, indubitabil nu s-a făcut dovada unor atari împrejurări, din care să rezulte că intimatul pârât ar fi adus atingere gravă intereselor României sau relației ei bilaterale cu Statul Francez, din care a fost returnat. Desigur Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale garantează prin conținutul art. 2 un atare drept, care așa cum arată și apelanta nu este unul absolut. El poate fi restrâns, conform paragrafului 4 al art. 2 din documentul citat, cu condiția dovedirii împrejurărilor care justifică acest lucru.
În contextul acestor aspecte, apelul de față este nefondat și urmează a fi respins conform art. 296 cod procedură civilă.
Pentru aceste motive:
În numele legii
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B împotriva sentinței civile nr. 286/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția civilă.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.04.2009
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
5 ex/05.05.2009
Jud. fond -
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Anca Neamțiu