Obligația de a face. Decizia 308/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 308/
Ședința publică din 02 Octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de către reclamantul-pârât, domiciliat în comuna, județul A, împotriva deciziei civile nr.125 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții-reclamanți, și, domiciliați în comuna, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-reclamant-pârât, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.-/2008, eliberată de Baroul A și intimata-pârâtă-reclamantă, lipsă fiind intimații-pârâți-reclamanți și
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 9 lei, conform chitanței nr.- din 24.09.2008, emisă de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 1,50 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, de către intimații-pârâți-reclamanți, întâmpinare, cu copie pentru comunicare.
Copie de pe întâmpinarea de la dosar se comunică apărătorului recurentului-reclamant-pârât, avocat, care precizează că a luat cunoștință de întâmpinarea de la dosar și nu solicită amânarea judecării cauzei. Precizează că, motivele de recurs au fost redactate personal de către recurent.
Întrebat fiind de către instanță, recurentul arată că terenul în litigiu a fost împrejmuit, însă această împrejmuire a fost stricată de către intimați, iar costul pentru o nouă confecționare a unui gard se ridică la 200 lei. În ceea ce privește valoarea terenului ocupat de către intimați, se precizează că valoarea acestuia este de aproximativ 2000 lei. Se mai precizează că, pe terenul în litigiu se mai află câțiva arbori (frasini) pe care intimații vor să-i taie.
Curtea pune în discuția părților admisibilitatea recursului față de valoarea litigiului și dispozițiile art. 282/1 cod procedură civilă și solicită apărătorului recurentului să motiveze în drept criticile expuse de către recurent în motivare, cu referire la dispozițiile art. 304 cod procedură civilă.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre Tribunal pentru judecarea acesteia în complet de trei judecători și nu de doi judecători, așa cum a fost soluționat. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art.129 Cod procedură civilă, întrucât nu a dat dovadă de rol activ pentru aflarea adevărului. Criticile expuse în motivarea recursului se încadrează în cazurile prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Depune la dosar concluzii scrise.
Intimata solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Curtea în raport de excepție invocată, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 24.08.2006 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții G, și, stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile părților, obligarea pârâților să ridice un gard din ulucă, pe temelie de ciment, în lungime de aproximativ 15, construit pe terenul reclamantului și în caz de refuz să fie autorizat acesta a efectua lucrarea, cu cheltuieli de judecată, motivând că este proprietarul suprafeței de 2586 teren intravilan, conform titlului de proprietate.
Între cele 2 proprietăți a existat un gard vechi de ulucă și reclamantul, chiar dacă a făcut un gard nou în urmă cu 7 ani, a respectat vechiul hotar.Nu același lucru au făcut însă pârâții, care în iunie 2006 au scos stâlpii vechi din fostul gard și au turnat o fundație de beton pentru construcția unui gard, fără a respecta vechiul hotar. S-a ocupat astfel o din terenul reclamantului, care are lățimea la stradă de 0,50.
Prin precizarea cererii din 2.10.2006 reclamantul a arătat că acel gard construit de pârâți nu se află între proprietățile părților, ci este vorba de gardul care a împrejmuit terenul de la stradă, în partea de răsărit și au depășit astfel hotarul, intrând pe terenul reclamantului cu circa 0,50.
Prin întâmpinare și cerere reconvențională, pârâții-reclamanți au solicitat respingerea acțiunii principale, reclamantul-pârât să modifice acoperișul unei anexe, astfel încât apa din ploi și zăpezi să cadă pe terenul lui, să desființeze arborii plantați la o distanță nelegală de hotarul despărțitor, cu cheltuieli de judecată.
Au motivat pârâții că, la rândul lor, sunt proprietarii suprafeței de 1281 teren intravilan, deținut cu titlu de proprietate, iar gardul ce desparte proprietățile a fost construit în proporție de 50% de fiecare parte.
Prin sentința civilă nr.656/03.07.2007, Judecătoria Costeștia respins ca neîntemeiate acțiunea formulată de reclamant, precum și cererea reconvențională.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că reclamantul deține în punctul în litigiu o suprafață de 2586, conform titlului de proprietate nr.37325/1994 (58, dosar), iar la data expertizării, suprafața ocupată în fapt de reclamant era de 2721 (63, dosar).
Așa cum a rezultat din precizarea reclamantului de la 19 dosar, neînțelegerea este de fapt în legătură cu gardul construit de pârâți la stradă, care ar intra cu 0,50 pe terenul reclamantului. Nu se cere propriu zis o delimitare a proprietăților pe toate laturile, reclamantul recunoscând la interogatoriu că în continuarea anexei sale gardul a fost construit de ambele părți și este pe hotarul corect. Așa cum a menționat și expertul cauzei, linia de hotar actuală este materializată de zidul anexei, construcție acceptată de cele două părți în litigiu construită "pe hotar".
Pentru aceeași identitate de rațiuni, dispoziția referitoare la interdicția de a sădi arbori la o distanță mai mică de hotar, nu se aplică atunci când, printr-o convenție expresă sau tacită s-a achiesat la aceasta, deoarece printr-o atare acceptare titularul terenului vecin, a consimțit, în mod implicit, să suporte inconvenientele ce ar putea să rezulte din nerespectarea distanței.
Achiesarea poate să rezulte și din neopunerea sa, precum și din atitudinea pasivă îndelungată, ceea ce reprezintă situația speței de față.
Referitor la problema gardului de la stradă, care ar intra cu 0,50 în terenul reclamantului, s-a constatat că solicitarea reclamantului de grănițuire implică și o revendicare, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să-și dovedească dreptul de proprietate, așa cum o arată și practica judiciară.
Reclamantul ocupă în fapt 2721 Dacă ne raportăm la titlul său de proprietate în punctul în litigiu are atribuită o suprafață de 2586 plus încă o suprafață de 86, provenită din actul de schimb nr.301/2004. Ar rezulta un total cuvenit de 2672, însă reclamantul ocupă în fapt 2721, ceea ce înseamnă cu 49 mai mult decât i se cuvine. Așa cum arată și expertul, grănițuirea, conform titlului de proprietate, l-ar dezavantaja.
Concluzionând, reclamantul nu s- putut considera vătămat prin actuala linie de hotar, deține în plus față de titlul de proprietate 49 și nici nu a putut proba că acea porțiune de 0,50 la stradă pe care se află gardul pârâților îi aparține. Suprafața arătată în actul vechi este aproximativă și nu se poate cunoaște cu certitudine cât anume s-a cumpărat, nici deschiderea la stradă pe care a avut-o terenul său, astfel că necontestarea suprafeței atribuită în titlul de proprietate primează. Schița cadastrală prezentată nu conține dimensiunile loturilor terenurilor, așa cum conchide expertul.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și pârâții, G, care au considerat-o nelegală și netemeinică.
În apelul formulat de reclamantul s-a invocat faptul că prima instanță nu a soluționat cererea formulată de către acesta prin care a solicitat obligarea pârâților la desființarea plantației de pomi și arbori existente la o distanță mai mică de 2 de hotarul cu proprietatea sa.
Se arată că deși se menționează în considerente că proprietarul terenului vecin a consimțit să suporte inconvenientele ce ar putea rezulta din plantarea arborilor la o mică distanță față de hotar, aceste aprecieri însă se referă la cererea cu același obiect ce a fost formulată de pârâții-reclamanți, fără a se putea concluziona că astfel prima instanță s-a pronunțat și asupra cererii formulată de către reclamant.
În al doilea rând se critică hotărârea primei instanțe în sensul că, deși s-a solicitat grănițuirea prin contestarea actualului hotar dintre cele două proprietăți, s-a respins cererea în grănițuire, deși aceasta era admisibilă.
Astfel, reclamantul a contestat hotarul marcat prin fundația edificată de către pârâți, care au susținut la rândul lor că gardul din beton este ridicat pe proprietatea acestora, astfel că se impunea ca hotarul să fie stabilit prin prezenta cauză.
În al treilea rând s-a menționat că pe terenurile ce se învecinează și care aparțin părților sunt amplasate gospodăriile pe care s-au edificat construcții înainte de data de 01.01.1990, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art.23 din Legea nr.18/1991, potrivit cu care terenul aferent casei, curții și grădinii constituie proprietate de drept a celor care și-au edificat construcțiile, astfel că reclamantul este proprietar pentru întreaga suprafață de teren de 2660, conform actului vechi de proprietate din anul 1938.
În acest sens, instanța era obligată, în baza rolului activ, să pună în discuția părților administrarea unor probe suplimentare care să lămurească asupra întinderii dreptului de proprietate, asupra terenului pentru care reclamantul și-a exercitat posesia, cu atât mai mult cu cât în lipsa acestuia, în luna iulie 2006, pârâții au înlăturat stâlpii vechiului gard și au amenajat fundația pentru un nou gard, pe un alt amplasament în interiorul proprietății sale.
În calea de atac formulată de pârâții-reclamanți, intitulată de către aceștia recurs și calificată de către tribunal ca fiind apel în ședința publică din 17.01.2008, s-a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluționării cererii reconvenționale în sensul interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor art.607 și art.615 Cod civil, întrucât textul de lege nu condiționează aplicarea acestuia de existența unui prejudiciu, ci doar face referire la obligația vecinului de a realiza streașina construcției în așa fel încât apele ploilor să se scurgă pe terenul său.
De asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanțe și în ceea ce privește soluția de respingere a cererii privind desființarea pomilor plantați de către reclamant la o distanță mai mică decât cea legală de hotar și care potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză este reprezentată de un număr de 44 de pomi, aspect recunoscut de reclamant la interogatoriu.
În acest sens se arată că s-au încălcat dispozițiile art.607 Cod civil, în cauză nefăcându-se dovada existenței unei înțelegeri tacite între părți, astfel că se impune desființarea plantației potrivit art.608 Cod civil.
La data de 07.02.2008 apelantul-reclamant a precizat că în cadrul motivului de apel ce vizează capătul II de cerere se referă la ridicarea unui gard de ulucă pe temelie din ciment, având pe terenul reclamantului o lungime de 0,5 și nu 15, cum în mod greșit s-a consemnat în apel.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.125 din 05 iunie 2008, a admis apelul pârâților-reclamanți, a schimbat sentința în sensul că a admis în parte cererea reconvențională și l-a obligat pe reclamantul-pârât să-și modifice acoperișul anexei gospodărești astfel încât apele pluviale să cadă pe terenul său, menținându-se în rest sentința.
Totodată, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului-pârât, fiind obligat la plata sumei de 189 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în următoarele:
Potrivit art.615 Cod civil, orice proprietar are obligația să-și facă strașina casei sale, în așa fel încât apele ce rezultă din precipitații să nu cadă pe proprietatea vecinului său, textul de lege prezumând existența unui prejudiciu care ar rezulta din scurgerea apelor pluviale pe terenul învecinat, cel în favoarea căruia funcționează prezumția nefiind obligat să producă dovezi în sensul existenței unui prejudiciu.
Cum în cauză s-a stabilit prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către exp. ing. că scurgerea apei provenită din ploi și din topirea zăpezilor de pe acoperișul anexei reclamantului-pârât se face pe terenul pârâților-reclamanți în raport de hotarul actual, iar reclamantul-pârât nu a făcut dovada că a dobândit servitutea contrară prin titlul uzucapiune sau prin destinația proprietarului, tribunalul a reținut că sub acest aspect critica formulată de pârâții-reclamanți este fondată, motiv pentru care reclamantul-pârât a fost obligat să-și modifice acoperișul anexei gospodărești astfel încât apelule pluviale să cadă pe terenul său.
Cât privește critica privind aplicarea și interpretarea dispozițiilor art.607, 608 cod civil privind desființarea plantației realizată de către reclamantul-pârât la o distanță mai mică de 2 de hotar, tribunalul a analizat- împreună cu critica formulată de către reclamantul-pârât în apelul său, și care vizează o cerere similară formulată de către acesta în legătură cu plantația realizată de către pârâții-reclamanți în aceleași condiții.
Cu privire la acest aspect, tribunalul a reținut că așa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit la instanța de fond de către exp. ing., astfel cum a fost completat ulterior, s-au identificat plantațiile realizate atât de reclamant, cât și de pârâți în raport de hotarul existent, astfel cum sunt configurate în schița de la filele 54-55 dosar fond, despre care pârâții au susținut că frasinii de pe proprietatea lor au o vechime de circa 40-50 ani, aspect recunoscut și de către martorii și, care au declarat că în sat a existat obiceiul proprietarilor ce se învecinează să planteze pe hotar arbori.
Aceeași situație s-a reținut și în ceea ce privește plantația realizată de către reclamantul-pârât, existând între părți astfel o înțelegere tacită fundamentată pe existența unui obicei al locului despre care au vorbit și martorii audiați în cauză și anume acela de a edifica plantații pentru delimitarea hotarului dintre proprietățile învecinate.
Având în vedere vechimea considerabilă a realizării plantațiilor reciproce, s-a reținut că obligația de a respecta distanța acestora în sensul art.607 Cod civil dispare când proprietarul fondului a obținut servitutea contrară, adică dreptul de a avea plantațiile la o distanță inferioară și care se poate realiza prin titlu sau prin uzucapiune, ultima situație vizând cazul în care servitutea continuă și aparentă poate fi dobândită prin prescripție achizitivă potrivit art.623 Cod civil.
S-a reținut, din considerentele sentinței instanței de fond, că între părți a existat o convenție tacită, aceștia au edificat plantațiile la o distanță mai mică de 2 față de hotar, astfel că cererile reciproce de desființare a plantațiilor solicitate de către aceștia au fost respinse, instanța pronunțându-se în mod expres asupra acestora.
Gardul de ulucă a respectat vechile amplasamente, iar o porțiune din hotar este reprezentată pe același aliniament cu gardul de către polata construită chiar de reclamantul-pârât și, sub acest aspect, s-a reținut că întinderea și delimitarea pe latura ce se învecinează a fondurilor ce aparțin părților a fost determinată prin voința acestora, astfel că actualul hotar reprezintă traseul real pe care trebuie să-l urmeze delimitarea corectă a celor două proprietăți.
Așadar, acțiunea în grănițuire își justifică rațiunea, atât în cazul inexistenței unei delimitări între proprietăți, cât și în situația în care astfel de semne există, dar nu au fost stabilite prin înțelegerea părților sau prin hotărâre judecătorească și sunt contestate de părți.
În cauză s-a făcut dovada existenței înțelegerii părților cu privire la actualul traseu al hotarului, astfel că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.584 Cod civil.
Critica privind analizarea titlului de proprietate invocat de către reclamantul-pârât și reprezentat de actul vechi de proprietate din anul 1938 a fost privită ca nefondată, întrucât în cadrul acțiunii în grănițuire părțile trebuie să producă dovezi pentru stabilirea traseului pe care urmează să se fixeze semne exterioare dintre fondurile învecinate, fără însă a fi obligate a dovedi însăși existența dreptului asupra porțiunilor de teren pentru care se stabilește hotărnicia.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a formulat recurs, în termen legal, reclamantul-pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului formulat, se arată că a chemat în judecată pe pârâți pentru stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietățile, obligarea acestora să ridice un gard din ulucă ce a fost edificat pe temelie din ciment, gard ce a fost construit pe proprietatea sa, pe porțiune de 50 cm. și lungime de aproximativ 7-8, aspecte ce au determinat eronarea tuturor obiectelor cauzei în această cerere (fiindu-i cotropiți doi frasini), ajungându-se ca de la stabilirea unei linii de hotar să demoleze o streașină, că picătura este pe terenul lor și nicidecum ajungându-se la faptul că se pot monta burlane dacă scurgerea ar fi pe terenul proprietatea lor, dar aceste eronări făcute de pârâți prin depunere de probe nelegale s-a ajuns nu numai să-i închidă cei doi frasini, dar, și că trebuie să-și modifice atât acoperișul anexei gospodărești, cât și să plătească unele cheltuieli de judecată.
Se mai arată că pârâții i-au închis doi frasini, devenind ai lor, iar linia de hotar nu a fost stabilită corect, solicitând o nouă expertiză.
Recurentul mai susține că anexa gospodărească sau o dependință ce a fost edificată de aproximativ 35 ani a fost construită în așa mod încât acoperișul să asigure într-o minimă siguranță că apele pluviale sau zăpada și alte temperaturi să nu atingă construcția și să o deterioreze, existând posibilitatea de montare a unor burlane, țevi autorizate sau vane pentru ca scurgerea să nu se mai facă pe terenul pârâților-reclamanți.
Acest aspect se precizează numai în cazul în care se va observa că linia de hotar este sub streașina respectivă, fapt pentru care se solicită efectuarea unei noi expertize tehnice, în sensul că pârâții nu sunt de acord cu aceste burlane autorizate sau să se constate că linia de hotar se află sub streașina recurentului și a construcției sale.
Mai arată recurentul că este inadmisibil să modifice acoperișul, nu numai pentru faptul că picătura este pe terenul său, dar construcția pierde toate caracteristicile tehnice necesare edificării acesteia, obligația prevăzuta este mult prea profundă, contradictorie, mai ales că există metodele sus enunțate care pot stinge acest litigiu.
Pârâții-reclamanți, consideră reclamantul-pârât, doresc nu numai stabilire eronată a liniei de hotar, dar și acapararea celor doi frasini.
Solicită a fi anulate cheltuielile de judecată și să fie autorizat să edifice scurgerea astfel încât să fie direcționată picătura, să nu se mai facă pe terenul pârâților, în cazul în care instanța va constata acest fapt.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimata-reclamantă, prin apărător, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
Recursul este inadmisibil.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Or, litigiul dedus judecății are ca obiect grănițuirea proprietăților părților, revendicarea unei suprafețe ocupate prin edificarea împrejmuirii și obligația de a face, valoarea obiectului dedus judecății fiind precizată de recurentul care a evaluat costul pentru o nouă confecționare a unui gard la 200 lei, iar în ceea ce privește valoarea terenului ocupat de către intimați, menționează că este de aproximativ 2000 lei, acțiune care privește deci un drept real imobiliar, fiind de necontestat caracterul său patrimonial, în condițiile în care se tinde la apărarea acestui drept.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, obiectul cauzei este patrimonial și sub valoarea 100.000 lei, și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă, calificarea căii de atac de către instanța de apel fiind contrară acestor dispoziții legale.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul-pârât, împotriva deciziei civile nr.125 din 5 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții-reclamanți, și .
Obligă pe reclamantul-pârât să plătească intimaților-pârâți-reclamanți suma de 104 lei cheltuieli de judecată, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
-,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.10.2008
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Florinița Ciorăscu, Mariana
