Obligația de a face. Decizia 315/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.315
Ședința publică din 26 martie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr. 21/A/21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent și avocat în reprezentarea pârâților intimați.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamantul recurent depune taxă judiciară de timbru în valoare de 4,5 lei și 0,15 lei timbru judiciar.
Se înmânează un exemplar al întâmpinării reclamantului recurent, care arată că nu dorește amânarea cauzei.
Nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reclamantul recurent pune concluzii de admitere a recursului așa cum a fost formulat în scris, cu cheltuieli de judecată, în limita în care sunt dovedite.
Reprezentanta pârâților intimați pune concluzii de respingere a recursului, menținerea celor două hotărâri ca temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, la 15 mai 2006, sub nr. 6796/2006, reclamantul a chemat în judecată pârâții Pucea, și, solicitând obligarea pârâților la dezafectarea tuturor construcțiilor neautorizate și realizate fără acordul reclamantului, în curtea comună, în 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în caz contrar reclamantul urmând a le dezafecta pe cheltuiala pârâților.
Prin întâmpinare, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Pucea, susținând că nu are calitate de proprietar, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune.
Pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată, arătând că pârâții și au calitatea de proprietari tabulari iar pârâta Pucea locuiește în imobilul mamei sale. Aceasta din urmă arată că a efectuat doar lucrări de întreținere iar pârâtul a ridicat în anul 1998 o anexă de 3/3 m în incinta unei cămări de lemne proprietatea sa.
Prin sentința civilă nr. 6381 din 25.09.2008, pronunțată în dosarul nr. 6795/2006, Judecătoria Arad respinge excepțiile prescripției și a lipsei calității procesuale pasive.
Respinge acțiunea pentru obligație de a face formulată de reclamantul, împotriva pârâților Pucea, și.
Obligă reclamantul să plătească pârâților cheltuieli de judecată de către 200 lei.
Pentru a hotărî astfel, cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune al reclamantului, pusă în discuție la termenul din 30.10.2006 și unită ulterior cu fondul, prima instanță apreciază că, fiind vorba despre o acțiune reală, a proprietarului terenului împotriva de rea credință, aceasta este imprescriptibilă, conform art. 21 din Decretul 167/1958 și prin urmare, instanța va respinge această excepție.
De asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Pucea, pusă în discuție la același termen, va fi respinsă de prima instanță, deoarece acțiunea astfel cum este formulată, a fost îndreptată împotriva, iar pârâta Pucea, locuiește de cca 30 de ani, împreună cu pârâta, proprietara apartamentelor nr. 5 și 6 și, cele două au efectuat împreună extinderea apartamentelor.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță constată că în curtea comună a imobilului situat în A,-, părțile dețin următoarele apartamente: reclamantul este proprietar al apartamentelor nr. 1,2, 3,7 și 8, ce însumează, conform cărții funciare o cotă de 233/294 din suprafața totală construită, pârâta este proprietara apartamentelor nr. 5 și 6 cu o cotă totală de 59/294, iar pârâtul deține apartamentul nr. 4, cu o cotă de 20/294 construcții. Terenul se află în coproprietate forțată.
În fapt, toate părțile au efectuat lucrări de extindere a apartamentelor sau de edificare a unor anexe, astfel încât, în prezent reclamantul deține suprafața construită cu 31,25. mai mult decât îi revine conform cărții funciare, pârâta deține, faptic o suprafață cu 59. mai mult decât îi revine conform cărții funciare, iar pârâtul deține cu 13,4. mai mult decât are dreptul conform cărții funciare. Această modificare a apartamentelor nu împiedică însă exploatarea normală a celorlalte unități locative, potrivit raportului de expertiză topografică, de la dosar.
Construcțiile excedentare apartamentelor pârâților au existat la momentul achiziționării (perioada 1994 - 1996) de către reclamant a apartamentelor sale, fiind supuse în perioada 1999 - 2002 unor lucrări de renovare și finisare, potrivit raportului de expertiză în construcții, efectuat în cauză.
Pârâții nu au obținut acordul expres al reclamantului pentru lucrările efectuate. Însă reclamantul a stat în pasivitate pe parcursul derulării acestor lucrări, solicitând demolarea construcțiilor la peste 4 ani de la data efectuării ultimei lucrări. Mai mult, reclamantul chiar a încurajat pe pârâți, edificând la rândul lui, diverse anexe în curtea comună, fără acordul celorlalți pârâți proprietari.
Având în vedere condițiile concrete în care s-au făcut lucrările, respectiv cu acceptul tacit al reclamantului, instanța apreciază că pârâții nu au fost de rea credință și, ca urmare, reclamantul nu le poate pretinde ridicarea construcțiilor. Reclamantul este îndreptățit, eventual, a invoca accesiunea construcțiilor ridicate fără acordul său, cu consecința modificării cotelor de carte funciară în privința suprafeței construite.
Ca urmare, în temeiul art. 494 Cod civil, care condiționează obținerea demolării construcțiilor de dovada relei credințe a pârâților, instanța va respinge acțiunea reclamantului.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel, reclamantul, arătând că deși s-a reținut o corectă stare de fapt, s-a făcut o greșită aplicare a legii de către prima instanță, care a confundat răspunderea contravențională cu răspunderea civilă a pârâților și prin decizia civilă nr. 21/A/21.01.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arad - secția civilă - respinge apelul declarat de reclamantul, pe care-l obligă la cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut - în esență - că în motivarea sentinței, instanța de fond nici măcar nu a pus în discuția părților răspunderea contravențională a pârâților, deși în acțiunea introductivă se cere dezafectarea construcțiilor neautorizate.
Referitor la această "neautorizare" se reține de către instanța de apel că în perioada anilor 1994 - 1996 pârâții au ridicat construcții provizorii, fără posibilitatea discutării în acest dosar a existenței autorizației de construcție.
Potrivit Legii nr. 50/1991 art. 26 și urm. executarea unor lucrări de construcții fără autorizație constituie contravenție.
Chiar dacă apelantul reclamant, în cererea introductivă de instanță a solicitat dezafectarea construcțiilor neautorizate, potrivit art. 27 din Legea nr. 50/ 1991 instanța nu are competența în a constata dacă acestea sunt sau nu autorizate, deoarece competență de a constata această contravenție revine compartimentelor de specialitate cu atribuții de control ale autorităților administrației publice locale ale municipiului
Din probațiunea administrată nu rezultă reaua credință a pârâților în ridicarea acestor construcții în perioada 1994 - 1996.
Din raportul de expertiză și planul de situație aferent rezultă că anexa ridicată de proprietarul apartamentelor 5 și 6 este lipită de aceste apartamente, la fel și pentru apartamentul 4 proprietatea lui și că reclamantul apelant are și el anexe ridicate în C, care însă nu sunt lipite de apartamentele pe care le deține, o anexă se află la poarta de acces din str. - - și două anexe lângă o altă anexă a apartamentelor 5 și 6.
Dar toate aceste anexe nu aduc nici o atingere dreptului de folosință a fiecărui coproprietar al terenului.
Acest teren se află în indiviziune forțată, astfel că nici unul dintre proprietari nu are drept de proprietate concretizat asupra unei părți materiale din teren, nici unul nu poate dispune decât de o cota abstractă, ideală de proprietate.
Pentru ridicarea de fiecare parte a acestor anexe se presupune că a existat la aceea vreme acceptul tacit, nefiind cerut consimțământul expres, decât pentru actele de dispoziție sau de administrare, care ar transforma modul de folosință a bunului aflat în indiviziune forțată, nefiind vorba de altfel de acte de administrare.
Prin urmare, acele anexe, construcții ale pârâților nu afectează dreptul reclamantului, în folosința terenului, dar nici ale reclamantului nu afectează drepturile celorlalți coproprietari.
Astfel că motivele de apel nu sunt de natură a modifica sentința apelată, instanța de fond făcând o corectă apreciere a probatoriului administrat, iar apelantul reclamant nu are posibilitatea de a cere obligarea pârâților să ridice anexele - construcții, lucrările de îmbunătățire sau reparație, deoarece asupra terenului aflat în indiviziune forțată pe care se află acestea, reclamantul nu exercită în exclusivitate un drept de proprietate și nici nu există convenții speciale între coproprietari care să reglementeze situația acestor construcții.
Împotriva acestei decizii civile de apel a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, invocând în drept art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și motivând în esență că greșit s-a reținut că ar exista acceptul său tacit și că acele anexe al pârâților nu ar afecta dreptul său de proprietate, susținând în concluzie"că legea civilă( procesual civilă) trebuie respectată".
Intimații pârâți Pucea, și, prin întâmpinare solicită respingerea recursului reclamantului, cu cheltuieli de judecată, în recurs.
Verificând decizia civilă recurată, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm Cod procedură civilă și în raport de motivul de recurs invocat, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, față de starea de fapt din dosar, ca și de probele administrate în cauză, Curtea stabilește că recursul de față al reclamantului este nefondat, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, să fie respins ca atare, deoarece bine și cu temei a fost respins și apelul aceluiași reclamant.
Într-adevăr, examinându-se cauza sub toate aspectele invocate, din analiza întregului material probator de la dosar, Curtea constată că decizia civilă recurată este legală și temeinică, întrucât instanța de apel a stabilit o corectă stare de fapt și a făcut o justă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale în materie, precitate, prev. de art. 480, 494 cod civil și art. 26 și 27 din Legea nr. 50/1001, când a confirmat soluția primei instanțe, neconstatându-se din oficiu nici motive de ordine publică, de natură să atragă casarea ori modificarea deciziei civile atacate, conform art. 306 al. 2 Cod procedură civilă, corect fiind respins apelul reclamantului, pentru considerentele expuse judicios de către instanța de apel, însușite și de C, ca instanță de control judiciar, criticile formulate în recurs nefiind întemeiate.
Astfel, din studiul tuturor probelor administrate în dosar, Curtea stabilește că ambele instanțe de judecată anterioare - de fond și de apel - au dat o legală și corectă dezlegare juridică acestei cauze, când dând dovadă de rol activ și hotârând, în limitele prevăzute de art. 129 al. 6 Cod procedură civilă (care prevede că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății) și în concordanță deplină cu probatoriul cauzei și cu textele legale incidente, au pronunțat respingerea acțiunii reclamantului, având ca obiect "dezafectarea tuturor construcțiilor neautorizare și ridicate fără acordul său, în curtea proprietatea comună", încât motivul de recurs, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, nu poate fi aplicabil în doar, deoarece hotărârea recurată nu este lipsită de temei legal și nici nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legi, fiind deci cazul respingerii recursului reclamantului de față.
Această soluție se impune, întrucât ambele instanțe de judecată au avut toate motivele să considere că a existat acordul tacit al recurentului reclamant la ridicarea de către pârâții intimați, de mai sus, a acestor anexe, în curtea comună, după cum - și reciproc - a existat și acordul pârâților raportat la anexele ridicate de recurent, în dosar fiind bine dovedit că reclamantul recurent a devenit proprietar asupra apartamentelor 1,2,3,7 și 8, când aceste anexe ridicate de pârâți existau deja construite, iar în perioada anilor 1999 - 2002, pârâții intimați efectuând doar lucrări de renovare a acestora.
De altfel, recurentul reclamant nu și-a manifestat în nici un fel, dezacordul său la edificarea acestor anexe de către pârâți, în curtea comună și nici nu a pretins vreodată că aceste anexe i-ar fi afectat - de a lungul acestor ani(cca peste 10 ani) - dreptul lui de proprietate ori de folosință, recurentul achiziționând apartamentele sale cunoscând starea lor reală, de fapt și situația din teren, cu construcțiile - anexe deja edificate de către intimații pârâți, toate aceste împrejurări de fapt - probate în dosar - făcând convingerea instanțelor de judecată - inclusiv celei de recurs - că recurentul reclamant a dat dovadă de o pasivitate care confirmă - pe deplin - atât acordul său tacit, cât și lipsa totală a relei credințe din partea intimaților pârâți, argumente ce impun respingerea recursului reclamantului.
De asemenea, Curtea mai stabilește, în baza probelor de la dosar, că nu este conformă cu realitatea faptică și juridică și nici susținută de vreo probă ori prevedere legală, nici afirmația aceluiași recurent, potrivit căruia drepturile sale legitime i-ar fi afectate de aceste anexe ale pârâților intimați, în condițiile în care, cele două rapoarte de expertiză tehnică, efectuate în cauză (de către expertul - 56 - 67 și de expertul G - 106 - 113) confirmă, în mod clar că anexele ridicate de pârâții intimați pe terenul lor, aflat în indiviziune forțată, nu prejudiciază cu nimic, nici folosința faptică a imobilului de către recurent și nici drepturile de proprietate ale acestuia, așa cum acestea apar evidențiate în cartea funciară, și în condițiile în care, în timp ce anexele ridicate de intimații pârâți fac corp comun, fiind lipsite de apartamentele lor, proprietate exclusivă, anexele construite de recurent sunt împrăștiate în întreaga C comună, nefiind legate în vreun fel de apartamentele pe care acesta le deține.
Prin urmare, Curtea consideră că, deoarece terenul - C comună, aferent apartamentelor părților litigante se află în indiviziune forțată, niciuna dintre aceste părți din proces, nu poate pretinde vreun drept de proprietate exclusiv, materializat în mod obiectiv asupra vreunei bucăți din teren și nici nu poate dispune prin folosință exclusivă asupra vreunei părți materiale, anume determinată, din această C comună, asupra căreia părțile au doar deci o cotă ideală, abstractă, de proprietate, nematerializată însă concret, în teren, încât astfel, Curtea stabilește că, tocmai pentru faptul că recurentul nu beneficiază și nu poate exercita în exclusivitate un drept de proprietate asupra curții comune, acesta nu poate pretinde nici obligarea intimaților pârâți la "dezafectarea" acestor anexe.
Așa fiind, în raport de toate considerentele ce preced și cum nici una din criticile formulate în recurs, nu sunt întemeiate, ele nefiind de natură să facă admisibil acest recurs și să influențeze soluția pronunțată în cauză de către instanța de apel, care este deci corectă sub toate aspectele, în temeiul dispozițiilor 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat acest recurs al reclamantului, menținând în vigoare decizia civilă atacată, pe care o verifică drept legală și temeinică, fiind pronunțată în concordanță cu toate probele din dosarul cauzei și cu respectarea principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil și căruia îi este specific, în sensul rezolvării prezentului litigiu în limitele investirii instanței, recurentul nedovedind incidența în cauză a motivului de recurs, invocat, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, potrivit tuturor argumentelor de mai sus, expuse pe larg de
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, aflat în culpă procesuală, ca parte căzută în proces, reclamantul recurent, va fi obligat să-l plătească intimaților pârâți, de mai sus - la cererea acestora - suma de 800 lei, cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu avocațial, justificat cu împuternicire avocațială din 17.03.2009 și chitanța aferentă nr. 0274, din aceeași dată, ambele ale Baroului A, aflate la dosarul cauzei de recurs( 18 și 19).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile de apel nr. 21/A/21.01.2009, pronunțată de Tribunalul Arad - secția civilă - în dosarul nr-.
Obligă recurentul reclamant să plătească intimaților pârâți, și suma de 800 lei cheltuieli de judecată, în recurs, reprezentând onorariu avocațial.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /21.04.2009
Tehnored /23.04.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță
