Obligația de a face. Decizia 480/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 480/R-CM
Ședința publică din 13 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâțiiINSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V,-, județulși MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI T,cu sediul în B, str. G-ral -, nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.46 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții-pârâți au solicitat prin motivele de recurs soluționarea cauzei în lipsă, potrivit disp.art.242 pct.2 Cod procedură civilă.
Curtea, față de această situație, constată recursurile în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestora.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față, deliberând, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea -Secția, civilă conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanta Uniunea Sindicatelor Învățământ V în numele membrilor de sindicat, G, de la Școala cu clasele I-VIII -, în contradictoriu cu pârâții: INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN V, cu sediul în Rm V,-, județul V, MINISTERUL EDUCAȚIEI,CERCETĂRII ȘI T B, cu sediul în B,--30, sector, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI, cu sediul în comuna, jud.V, ȘCOALA CU I-VIII -,cu sediul în comuna, jud.V, a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la acordarea tranșelor suplimentare de vechime începând cu data îndeplinirii condițiilor prev.de art.50 alin.1 din Legea nr. 128/1997, respectiv pentru perioada 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, obligarea unităților școlare-pârâte să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător defalcat pe fiecare an de activitate, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale neacordate stabilite ca fiind diferența dintre sumele efectiv plătite și sumele datorate începând cu data de 1 octombrie 2001 până la 31 decembrie 2007, prin acordarea tranșelor de vechime prevăzute de art. 50, de la data îndeplinirii condițiilor de către reclamantă, sume reactualizate în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună până la data plății efective și integrale și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii se învederează instanței că personalul didactic din învățământul preuniversitar este salarizat potrivit dispozițiilor Legii nr. 128/1997 și potrivit art. 50 alin.1 personalul didacti8c din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime influențează în mod direct drepturile salariale cuvenite cadrului didactic respectiv, iar acordarea acestor tranșe are implicație și asupra vechimii efective.
În privința calității procesuale a pârâților se arată că toate instituțiile chemate în judecată sunt instituții cu care sistemul învățământului coexistă pentru a putea atinge scopurile ce au determinat instituirea ca atare, având atribuții fie cu elaborarea sau asistarea tehnică de realizare a metodologiilor, fie cu finanțarea efectivă a metodologiilor astfel elaborată.
În drept, reclamanta și- întemeiat acțiunea pe disp.art. 6 alibn.2 și art. 283 din Legea nr. 53/2003, art. 63 din Legea nr. 168/1999, art. 28 din Legea nr. 54/2003, art. 7 din Legea nr. 388/2007, art. 11 alin.1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 1 lit.b din OG nr. 11/2007.
Prin întâmpinarea formulată în termen legal de pârâtul Inspectoratul Școlar al județului V s-a solicitat respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
În susținerea acestei excepții, pârâtul arată că potrivit art. 7 din Legea nr. 184/1995, unitățile de învățământ au personalitate juridică, iar angajarea pe post se face de directorul unității de învățământ pe baza deciziei de repartizare, semnate de inspectorul școlar general.
În ceea ce privește corectitudinea încadrării personalului și întocmirea la termen a ștatelor lunare de plată a drepturilor salariale, răspunderea aparține directorului unității de învățământ potrivit art. 23 din Regulamentul de aplicare și funcționare unității de învățământ preuniversitar. Referitor la salarizarea personalului didactic se arată că începând cu anul 2001, finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea în conformitate cu disp.art. 13 din OUG nr. 13/2001.
De asemenea, pârâtul Inspectoratul Școlar Județean invocă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001- noiembrie 2005, având în vedere că potrivit dispozițiilor art-.166 din Legea nr. 53/2003, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrise în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Mai arată că termenul de prescripție prevăzut la aliniatul 1 este întrerupt în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului, iar Acordul și Ordonanța invocate de reclamantă nu se referă la drepturile salariale solicitate prin acțiunea de față.
Învederează că, Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005 prin care Guvernul României a recunoscut că se impune plata unor diferențe salariale cuvenite pentru perioada octombrie 2001- septembrie 2004 pentru întreg personalul didactic nu este o recunoaștere a dreptului solicitat în cauza de față și a cărei acțiune se prescrie deoarece are în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr. 128/1997, respectiv a calculului unui salariu așa-zis în cascadă și nu se referă la tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege.
Pe fondul cauzei, acest pârât apreciază acțiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată întrucât în toate actele normative invocate prin care s-au stabilit coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime 30,35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani, au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prev.de art. 50 alin.2 din Legea nr. 128/1997.
Potrivit disp.art. 5 alin.2 din OG nr. 18/2008, în coeficienții de aplicare din anexa nr. 2 prevăzuți la ultimele 3 tranșe de vechime recunoscută de 30,35 ani, 35-40 de ani și peste 45 de ani în învățământ sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și T a depus întâmpinare aflată la filele 14-17 dosar, prin care invocă excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția prescripției dreptului material la acțiune iar pe fondul cauzei a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Sub aspectul primei excepții s-a susținut că Ministerul Educației, Cercetării și T B nu este angajatorul reclamantei, între cei doi neexistând raporturi de muncă și nici obligații cu privire la calcularea și plata salariului.
S-au invocat dispozițiile art. 13 din OUG nr. 32/2001 potrivit cărora din anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.
Sub aspectul celei de-a doua excepții au fost invocate prevederile art. 166 din Legea nr. 53/2003.
Cu privire la Acordul încheiat între Guvern și principalele federații sindicale din învățământ s-a susținut că acesta nu a avut drept obiect plata diferențelor salariale solicitate prin acțiune. Aceeași susținere s-a făcut și cu privire la dispozițiilor OUG nr.17/2006.
În ceea ce privește fondul cauzei, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și TBa solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.46 din 16 ianuarie 2009 a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâții Inspectoratul Școlar V și Ministerul Educației Cercetării și T și a admis acțiunea în sensul că a obligat pe pârâți să acorde și să plătească reclamanților drepturile salariale constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite începând cu data îndeplinirii condițiilor de către fiecare dintre reclamanți pentru perioada 1.10.2001 - 31.12.2007, sume ce se vor reactualiza în raport de coeficientul de inflație și a obligat unitățile școlare să rectifice carnetele de muncă în mod corespunzător.
Totodată au fost obligați pârâții în solidar la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată față de reclamanți.
Pentru a se pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V are calitate procesuală pasivă, față de prevederile art.45 din HG nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat, potrivit cu care inspectoratele școlare județene centralizează situațiile privind execuția bugetară pe unități de învățământ prevăzute în anexele nr.3 și 4 și le transmit consiliului național pentru finanțarea învățământului preuniversitar și comisiilor județene de finanțare a învățământului preuniversitar.
Și pârâtul Ministerul Educației Cercetării și T - are calitate procesuală pasivă, întrucât a semnat Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005, prin care s-a convenit cu Guvernul plata debitelor datorate personalului didactic, reprezentând diferențe salariale cuvenite acestora din calcularea greșită a salariilor.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată deoarece prin Acordul sus menționat s-a întrerupt cursul prescripției astfel că, după data de 28 noiembrie 2005 a început să curgă o nouă prescripție de 3 ani.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că art.50 din legea nr.128/1997 vizează în alin.1 și 2 drepturi ale personalului didactic din învățământul preuniversitar. În alin.1 legiuitorul a statuat că personalul în cauză beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani vechime în învățământ.
În ceea ce privește momentul acordării acestor tranșe suplimentare de vechime, se menționează că textul de lege îl individualizează în mod concret prin folosirea propoziției "la", care, în cazul concret expus la art.50 alin.1 introduce momentul: la 30, la 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ.
În alin.2 al art.50 se arată procedeul și modalitatea în care se ajunge la calcularea tranșei suplimentare de vechime.
Se stipulează astfel că pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
În ceea ce privește modul de stabilire a salariului de bază, art.48 alin.3 din Legea nr.128/1997 arată că salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza valorii coeficientului de multiplicare 1,000 și a coeficientului de multiplicare prevăzuți în anexa.2.
În acest context salariul de bază al personalului în cauză este produsul dintre valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa nr.2 din lege, aceștia din urmă fiind diferiți în funcție de încadrarea în tranșe de vechime.
Ceea ce diferențiază tranșa suplimentară de vechime de tranșa de vechime este tocmai creșterea, majorarea intervenită în cuantumul în care se calculează cuantumul salarial corespunzător tranșei suplimentare de vechime, creștere care se raportează la coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime.
La data de 1 februarie 2008, în nr.82 a fost publicată nr.OG15 din 30 ianuarie 2008 care vizează creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ. Acest act normativ nu face trimitere la dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, însă acest drept există în continuare în baza art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997.
Prin art.5 alin.2 din OG nr.15/2008 legiuitorul a inclus în coeficienții de multiplicare corespunzători fiecăreia dintre cele trei tranșe și creșterea de o pătrime din coeficientul de multiplicare al tranșei anterioare de vechime, astfel că, la coeficientul de multiplicare al tranșei de vechime de 30-35 ani, de 35-40 ani și peste 40 ani, nu se mai adaugă și creșterea reprezentând pătrimea din tranșa anterioară de vechime.
Acest lucru nu înseamnă că prin art.5 alin.2 din OG nr.15/2008 a fost înlăturat dreptul personalului didactic din învățământul preuniversitar la tranșele suplimentare de vechime, al căror coeficient de multiplicare nu va mai cuprinde și creșterea de 1/25. Acest text de lege nu conduce la concluzia că tranșele suplimentare de vechime au dispărut prin includerea doar a creșterii de o pătrime în coeficienții de multiplicare prevăzuți de anexa 2 din ordonanță.
În consecință, prima instanță a apreciat că dreptul privind tranșele suplimentare de vechime există în continuare și el se cuvine și după intrarea în vigoare a OG nr.15/2008, în considerarea art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, astfel că s-a admis în parte acțiunea, așa după cum s-a arătat cu ocazia reproducerii dispozitivului sentinței.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal pârâții Inspectoratul Școlar Județean V și Ministerul Educației Cercetării și, care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, art.3041Cod pr.civilă, art.50 din Legea nr.128/1997, art.166 din Legea nr.53/2003, art.969 Cod civil, nr.OUg17/2006 și OG nr.15/2008.
Pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V invocă următoarele motive de recurs:
1.- În mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile HG nr.2192/2004, întrucât prin HG nr.1942/204 au fost stabilite județele în care se aplică HG nr.2192/2004 printre acestea nu se numără și județul
În județul V sunt aplicabile dispozițiile art.538/2001, dată în temeiul OUG nr.32/2001.
Inspectoratul Școlar Județean V nu are calitatea de angajator al reclamanților, asemenea calitate o are directorul unității de învățământ cu personalitate juridică.
În ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar, conform art.13 din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea și în atare situație Inspectoratul Școlar Județean V nu are obligație cu privire la salarizarea cadrelor didactice și nici calitate de ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar de stat.
2. Greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2001 - 27 noiembrie 2005.
În dezvoltarea acestei critici, arată recurentul că Acordul semnat la data de 28 noiembrie 2005 între Comisia de negociere a Guvernului României și președinției federațiilor sindicale reprezentative din învățământ cât și OUG nr.17/2006 nu întrerup cursul prescripției, întrucât prin acestea nu s-a recunoscut dreptul a cărui acțiune se prescrie, din moment ce au avut în vedere calculul diferențelor salariale rezultate din aplicarea neunitară a Legii nr.128/1997 și nu vizează drepturile salariale stabilite prin prezenta cauză.
3. Și pe fondul cauzei hotărârea este greșită, întrucât drepturile prevăzute de dispozițiile art.50 din Legea nr.128/1997 au fost acordate pentru perioada în cauză.
Conform art.48 alin.(1) din Legea nr.128/1997 "salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare".
Salariul de bază se stabilește pe baza următoarelor elemente: valoarea coeficientului de multiplicare 1,000, coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr.1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege și valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre de Guvern.
Guvernul a emis anual acte normative prin care au fost stabiliți coeficienții de multiplicare și valoarea acestora, iar în aceștia au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50 alin.(2) din Legea nr.128/1997.
Potrivit art.5 alin.(2) din nr.OG18/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 de ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art.50 alin.(2) din Legea nr.128/1997.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea sentinței, în sensul admiterii excepțiilor invocate, iar pe fond respingerea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și, prin recursul declarat, formulează următoarele critici:
1.- În mod neîntemeiat instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Acordul din 28 noiembrie 2005 nu are ca obiect plata tranșelor suplimentare potrivit art.50(1) din Legea nr.128/1997, ci sporurile care intră în salariile de bază și formează baza de calcul pentru alte drepturi salariale.
Acest minister nu poate plăti și nici nu poate asigura plata unor drepturi salariale ale cadrelor didactice întrucât nu are aceste atribuții.
Potrivit art.167 (17) din Legea nr.84/1995 cheltuielile cu salariile cadrelor didactice nu se regăsesc în bugetul Ministerului Educației, Cercetării și, care nici nu asigură și nici nu monitorizează aceste cheltuieli.
2. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât nici Acordul și nici OUG nr.17/2006 nu întrerupt cursul prescripției, acestea nereferindu-se la drepturile salariale reprezentând tranșele de vechime prevăzute în art.50 din Legea nr.128/1997.
3. Pe fondul cauzei instanța a aplicat în mod eronat prevederile art.50 din Legea nr.128/1997, întrucât reclamanții au primit coeficientul de 1/25.
În legislația salarizării cadrelor didactice care se aplică până la apariția Legii nr.128/1997 existau numai tranșe de vechime în în învățământ pentru stabilirea salariului de bază care se opreau la tranșa de peste 25 ani iar prin Legea nr.128/1997 s-au introdus trei tranșe suplimentare de vechime, iar creșterea de 1/25 s-a utilizat numai pentru crearea acestora, ca neconstituind un spor care se acordă la niște salarii de bază existente.
Se solicită, pentru aceste motive admiterea recursului, iar pe fond respingerea acțiunii.
Verificând actele de la dosar, în raport cu criticile formulate, Curtea constată că recursurile sunt parțial fondate, numai cu privire la primele două motive de recurs, pentru cele ce preced.
Conform art.XIII din OUG nr.32/2001, începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a cărăr rază acestea își desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor expres prevăzute la lit.a- Potrivit art.XIII alin.2, cheltuielile prevăzute la alin.1 lit.a și c-f se finanțează prin bugetul Ministerului Educației și Cercetării. De asemenea, conform alin.3, cheltuielile privind cluburile, taberele, palatele copiilor, casele corpului didactic și inspectorate școlare se finanțează de la bugetul de stat prin Ministerul Educației și Cercetării.
Rezultă din cuprinsul acestor texte de lege că, cheltuielile de personal din unitățile de învățământ preuniversitar se asigură din bugetele locale, iar nu din bugetul Ministerului Educației, Cercetării și, pentru care actul normativ prevede expres cheltuielile pe care trebuie să le finanțeze.
Pe de altă parte, Legea învățământului nr.84/1995 prevede la art.141 atribuțiile, între care nu se regăsește și acea de finanțare a cheltuielilor de personal din învățământul preuniversitar de stat.
În altă ordine de idei, conform art.167 alin.1 din Legea nr.84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii, iar potrivit alin.3, finanțarea de bază (care cuprinde inclusiv cheltuielile de personal, conform alin.5) se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
Potrivit art.167 alin.13, finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se face pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar, încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ.
De asemenea, dispozițiile art.167 alin.17 și 18 din Legea nr.84/1995 prevăd în mod expres ce anume cheltuieli aferente unităților de învățământ preuniversitar se suportă de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației și cercetării, iar între aceste cheltuieli nu se regăsesc și cele legate de salariile cadrelor didactice din învățământul preuniversitar.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului Inspectoratului Școlar județean, Curtea constată că art.142 din Legea nr.84/1995 prevede în mod expres atribuțiile acestei unități între care nu se regăsește și aceea de plată a drepturilor salariale.
Faptul că semnează decizia de repartizare a cadrelor din învățământul preuniversitar nu-i conferă calitatea de angajator și deci nici obligația de plată salariului, aceste atribuții avându-le directorul unității de învățământ conform art.11 alin.5 din Legea nr.128/1997.
Art.7 alin.5 din Legea nr.388/2007 privind bugetul de stat pe anul 2008 prevede că repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată menționate la alin.4 (inclusiv cele destinate finanțării cheltuielilor de personal ale unităților din învățământul preuniversitar de stat), pe comune, orașe, municipii, sectoare și municipiul B, după caz, se face prin decizie a directorului direcției generale a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului B, după consultările consiliului județean și a primarilor și cu asistența tehnică de specialitate a inspectoratului școlar sau a direcției de muncă, solidaritate socială și familie, după caz, în funcție de numărul de beneficiari ai serviciilor respective și de alte criterii specifice.
Acest text de lege, contrar susținerilor recurenților, nu instituie nicio obligație legală de plata diferențelor salariale în sarcina pârâților Ministerul Educației Cercetării și și Inspectoratul Școlar Județean, acesta din urmă acordând doar asistență tehnică de specialitate directorului Direcției -e a Finanțelor Publice cu ocazia repartizării sumelor destinate finanțării cheltuielilor de personal.
În concluzie, nici pârâtul Ministerul Educației Cercetării și și nici pârâtul Inspectoratul Școlar Județean V nu au obligații legate de plata salariilor reclamanților și astfel în mod greșit instanța de fond a apreciat că au calitate procesuală pasivă.
Întemeiat este și următorul motiv de recurs invocat în ambele recursuri.
Acordul încheiat la data de 28 noiembrie 2005, OUG nr.17/2006 care a materializat acest acord și ordinul nr.335/2006 emis în aplicarea nr.OUG17/2006, au avut în vedere plata unor drepturi salariale ce au rezultat ca urmare a calculării greșite a salariilor, calculare determinată de o interpretare greșită a legii. În speță însă, este vorba despre o neaplicare a legii (neacordarea dreptului la tranșa de vechime suplimentară reglementată de art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997), deci de o neplată a unor drepturi expres și clar reglementate de un text de lege care nu comportă interpretări diferite. Rezultă că în speță, în raport de obiectul acțiunii, cele trei acte normative sus menționate nu se aplică în litigiu, astfel că nu pot fi invocate de reclamanți pentru întreruperea cursului prescripției și singurul act normativ la care trebuie să ne raportăm în cauză este Legea nr.128/1997.
Prin urmare, în mod greșit Tribunalul Vâlceaa reținut că Acordul din 28 noiembrie 2005 întrerupe cursul prescripției și că și pe perioada 1 octombrie 2001 - 27 noiembrie 2005 reclamanții beneficiază de drepturile salariale constând în diferența dintre sumele datorate reprezentând tranșele suplimentare de vechime prevăzute de art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997 și sumele efectiv plătite, întrucât pe această perioadă de timp acțiunea este prescrisă, așa după cum s-a arătat anterior.
Ultima critică invocată de către recurenți, care vizează fondul cauzei, nu poate fi reținută de către instanța de control, judiciar, iar din acest punct de vedere hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
Recurenții pretind că, în coeficienții de multiplicare aferenți tranșelor de vechime de 30-35 de ani, 35-40 de ani și peste 40 de ani au fost cuprinse și creșterile de 1/25 prevăzute la art.50.(2) din Legea nr.128/1997 privind statutul personalului didactic, fără însă a fi dovedită în vreun fel această susținere.
Potrivit art.50 alin.1 din Legea nr.128/1997, "personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ".
Alineatul 2 din același act normativ prevede că " pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime".
Din interpretarea prevederilor legale sus enunțate rezultă că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază, pe lângă tranșele de vechime stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care implică o creștere a salariului în raport de aplicarea coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Ori, în cauză, recurenții - nu au produs dovezi care să ateste o eventuală creștere a salariului reclamanților și faptul că această creștere s-ar datora aplicării coeficientului de ierarhizare de 1/25 prevăzut de art.50 alin.2 din Legea nr.128/1997.
Referitor la cele menționate în această critică, în sensul că și prin OG nr.18/2008, în coeficienții de multiplicare din anexa nr.2, prevăzuți la ultimele trei tranșe de vechime, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, nu se impune a fi analizat conținutul acestei ordonanțe, dat fiind faptul că drepturile solicitate de către reclamanți prin acțiune vizează o perioadă anterioară intrării în vigoare a nr.OG18/2008, mai exact respectivele drepturi sunt solicitate în baza Legii nr.128/1997 pe perioada 1 octombrie 2001 - 31 decembrie 2007, ci nu în baza OG nr.18/2008.
În consecință în baza art.291 Codul muncii și art.312 alin. 1 și 3 Cod pr.civilă se vor admite recursurile și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurenți și se va respinge acțiunea față de aceștia, cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de aceiași recurenți, iar pe cale de consecință se va respinge acțiunea formulată de intimații - reclamanți pe perioada 1 octombrie 2001 - 27 noiembrie 2005, ca fiind prescrisă.
Se vor menține în rest dispozițiile sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâțiiINSPECTORATUL ȘCOLAR AL JUDEȚULUI, cu sediul în Râmnicu V,-, județulși MINISTERUL EDUCAȚIEI CERCETĂRII ȘI T,cu sediul în B, str. G-ral -, nr.28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.46 din 16 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția civilă, în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința, în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către recurenți și respinge acțiunea față de aceștia.
Respinge acțiunea formulată de intimații - reclamanți ce vizează acordarea tranșelor suplimentare de vechime pentru perioada 1 octombrie 2001 - 27 noiembrie 2005, ca fiind prescrisă.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.
TC/4 ex.
23.03.2009
jud fond.G
.
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
