Obligație de a face. Decizia 1013/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1013
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tania Țăpurin președinte secție
JUDECĂTOR 2: Costel Drăguț președinte instanță
JUDECĂTOR 3: Gabriela Ionescu
Grefier - - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 117 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 4848 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul,având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta reclamantă, asistat de avocat, și intimatul pârât, asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care Curtea, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții reclamanți, a susținut oral motivele de recurs formulate în scris.
Un prim motiv privește excepția de nelegalitate a unui act administrativ, invocată în fața instanței de fond, la termenul din data de 23 septembrie 2008, ce trebuia pusă în discuția părților, iar în raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 cauza trebuia suspendată și trimisă cererea Secției de Contecios Administrativ pentru soluționare. Prin îngrădirea dreptului de acces liber la justiție, reclamanții au fost în imposibilitatea de a ataca un act administrativ unilateral. A precizat că acest act nu a fost atacat până în prezent.
Al doilea motiv de recurs constă în faptul că instanțele inferioare nu au ținut cont de decizia civilă 3957/2004, pronunțată în contradictoriu cu actualul pârât, prin care reclamanților le-a fost constituită o servitute de vedere. Prin amplasarea panourilor de către pârât, reclamanților le-a fost îngrădit această servitute, fiindu-le obturată lumina naturală și având loc o degradare a imobilului, prin scurgerea apelor, întrucât distanța dintre panouri și imobil este de 50- 70 cm.
Totodată, pârâtul a obținut autorizația de construcție pentru o suprafață de teren, însă împrejmuirea a efectuat-o pe altă suprafață.
A pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare pentru punerea în discuție a excepției.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate, cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, a arătat niciunul din motivele de recurs formulate nu se încadrează prevederilor art. 304. Totodată, susținerea recurenților că împrejmuirea ce le înconjoară casa nu are suport legal, iar cele două instanțe au avut în vedere respectarea dreptului de servitute al reclamanților. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 4848 din 25.11.2008 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, s-a respins acțiunea reclamanților și împotriva pârâtului, privind obligarea pârâtului să mute împrejmuirea din panouri de tablă și bordură de ciment efectuată pe terenul proprietatea pârâtului.
S-a luat act că reclamanții au renunțat la capătul de cerere privind obligarea pârâtului să taie arborii și arbuștii crescuți în spatele imobilului proprietatea reclamanților.
S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului să permită reclamanților accesul pe terenul său, reclamanții fiind obligați la 401 lei cheltuieli de judecată către pârât.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că prin sentința civilă nr. 1111 din 5 aprilie 2000 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr. 157/200 s-a instituit un drept de servitute de trecere în favoarea reclamanților pe terenul proprietatea pârâtului, drept de servitute ce nu este afectat în nici un mod de edificarea gardului împrejmuitor.
Motivarea reclamanților în sensul că situația juridică a terenului nu este lămurită nici până în prezent și că au fost emise două titluri de proprietate ce nu au fost anulate a fost considerată neîntemeiată, în condițiile în care conform sentinței civile nr.2597/1994 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul 2835/93 a fost admisă acțiunea reclamanților și și s-a constatat dreptul de proprietate numai cu privire la imobilul construit pe terenul proprietatea intervenientei care a și vândut ulterior acel teren pârâtului.
Mai mult, prin sentința nr.1333 din 12 martie 2002 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr.5656/2001 s-a respins acțiunea reclamantului atât împotriva vânzătoarei cât și a deținătorului și Comisiilor de aplicare a Legilor fondului funciar privind constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr.15946 precum și anularea actului de vânzare cumpărare încheiat între titulara dreptului de proprietate asupra terenului și actualul pârât.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamanții, susținând că instanța de fond nu a dat o rezolvarea excepției de nelegalitate a autorizației de construire invocată în apărare de, potrivit dispoz. art. 4 din Legea nr. 554/2004 și nu s-a pronunțat în sensul disjungerii acestei cereri și trimiterii la instanța competentă pentru rezolvare.
Instanța de fond nu a ținut cont de situația juridică stabilită irevocabil prin decizia nr. 3957/26.11.2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 4953/civ/2004, decizie intrată în puterea lucrului judecat prin care s-a constatat irevocabil că în favoarea reclamanților s-a constituit o servitute de vedere instituită prin destinațiunea vechiului proprietar al acestui fond unic în trecut, astfel că, instanța de fond era ținută să respecte această decizie irevocabilă care se impunea cu putere de lucru judecat în speța dedusă judecății.
Prin decizia civilă 117 din 9 aprilie 2009 Tribunalului Olts -a respins apelul ca nefondat.
Tribunalul a reținut că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate a actului administrativ și a cererii de disjungere formulată de reclamanți prin încheierea din 23.09.2008, constatând că aceasta nu are legătură cu cauza, cu atât mai mult cu cât autorizația de construcție nr. 125/29.09.2003 a fost emisă pe baza unei hotărâri judecătorești, respectiv decizia nr. 482/28.05.2003 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr. 828/A/2003 prin care pârâta Primăria Caf ost obligată să elibereze reclamantului certificatul de urbanism și autorizația de construire pentru terenul constituit ca servitute conform sentinței civile nr. 1111/2000 a Judecătoriei Caracal, teren situat în C,-.
Susținerea apelanților privind relevanța în cauză a deciziei nr. 3957/26.11.2004 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA, în dosarul nr. 4953/civ/2004 a fost considerată neîntemeiată întrucât instanța s-a raportat în soluționarea litigiului la obiectul cauzei, respectiv punctul 1 și 3 din acțiunea reclamanților care se referă la obligarea pârâților să mute împrejmuirea de panouri și obligarea pârâților să permită accesul reclamanților pe terenul lor în vederea efectuări lucrărilor de reparații și întreținere curentă a imobilului proprietatea reclamanților.
Astfel, instanța a reținut în mod corect că atributele dreptului de proprietate al pârâtului nu pot fi afectate decât în condiții strict determinate de lege, reținând că s-a instituit un drept de servitute în favoarea reclamanților prin sentința civilă nr. 1111/05.04.2000, astfel că, prin noua acțiune reclamanții doresc folosința unei suprafețe mai mari din terenul proprietatea pârâtului și dreptul nelimitat de a avea acces pe terenul pârâtului pentru efectuarea unor lucrări de reparații și întreținere curentă, situații care în mod cert îi afectează dreptul de proprietate.
În ceea ce privește conținutul raportului de expertiză, s-a constatat că reclamanții nu au formulat obiecțiuni concrete și nu au solicitat administrarea unei alte expertize la termenul din 25.11.2008, instanța s-a raportat la concluziile exprimate de expert, din care rezultă că împrejmuirea edificată de pârât nu afectează dreptul de servitute stabilit prin sentința civilă nr. 1111/2000 și nici nu le creează reclamanților vreun prejudiciu întrucât nu înconjoară imobilul acestora.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, motivând că soluția este nelegală sub aspectul respingerii criticilor privind nesoluționarea excepției de nelegalitate a autorizației de construire. S-a susținut că judecătoria nu a respectat principiul contradictorialității, nu s-a pronunțata supra excepției, ci a pus în discuție excepția disjungerii, invocată din oficiu.
Al doilea motiv de recurs a vizat greșita calificare a acțiunii, care este una în apărarea unui drept de servitute, drept ce a fost încălcat de pârât prin edificarea paravanului din tablă iar instanțele nu au ținut seama de considerentele deciziei civile 3957/2004 a Curții de APEL CRAIOVA.
S-a arătat că instanțele au făcut o gravă confuzie privind situația de fapt invocată de reclamanți, deoarece pârâtul a montat gardul din panouri de tablă pe un alt amplasament decât C pentru care a primit autorizație de construire, respectiv în jurul casei reclamanților.
La data de 25 aug. 2009 pârâtul intimat a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 4 din legea 554/2004, orice parte interesată poate ridica excepția de nelegalitate a unui act administrativ unilateral, în orice stare a unui proces aflat pe rolul instanțelor, iar dacă instanța apreciază că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează prin încheiere instanța de contencios administrativ, dispunând suspendarea judecății. Efectul constatării nelegalității actului, prevăzut de art. 4 alin 4 este imposibilitatea folosirii lui la soluționarea cauzei.
Întrucât soluționarea excepției de nelegalitate presupune prelungirea cursului procesului, instanța în fața căreia se ridică excepția trebuie să facă aplicarea prevederilor art. 244 doar atunci când actul administrativ respectiv are o însemnătate deosebită în soluționarea fondului pricinii. Din faptul că s-a instituit pentru instanță obligativitatea de a verifica îndeplinirea acestei condiții, expres prevăzută de art. 4 alin 1, rezultă că instanța nu trebuie să sesizeze instanța de contencios administrativ ori de câte ori excepția de nelegalitate este invocată de părți.
În speță, se constată că în ședința publică de la 9 septembrie 2008 reclamanții, prin reprezentant, au ridicat excepția de nelegalitate a autorizației de construire în baza căreia pârâtul a edificat gardul cărei desființare se solicită. Judecătoria a pus în discuția părților această excepție în ședința publică de la 23 septembrie 2008, respectând astfel principiul contradictorialității, însă a consemnat în încheiere că se discută excepția disjungerii primului capăt de acțiune.Din faptul că instanța s-a pronunțat asupra excepției ridicate de reclamanți rezultă că s-a avut în vedere excepția de nelegalitate, iar formularea ambiguă din cuprinsul încheierii nu atrage nelegalitatea sentinței. Cum acțiunea promovată avea mai multe capete de cerere iar excepția de nelegalitate privea doar soluționarea primei cereri din acțiune, prima instanță a apreciat că admiterea cererii de sesizare a instanței de contencios administrativ ar fi dus la disjungerea respectivei cereri, urmând a se soluționa în continuare restul cererilor reclamanților. Din acest motiv instanța a consemnat că se pronunță asupra excepției de disjungere, care, în opinia sa, era anterioară excepției de nelegalitate.
Faptul că excepția a fost soluționată rezultă și din considerentele încheierii din 23 septembrie 2008, consemnându-se că instanța apreciază că valabilitatea actului administrativ nu este un aspect hotărâtor pentru soluționarea acțiunii. Acest aspect a fost reținut, în mod corect, și de tribunal.
Chiar în ipoteza în care judecătoria ar fi omis să se pronunțe asupra excepției ridicate, aceasta nu constituia motiv de nelegalitate a sentinței și de trimitere a cauzei spre rejudecare, doar pentru ca instanța să pună în discuția părților cererea formulată de reclamanți în temeiul art. 4 din legea 554/2004. Această concluzie rezultă din faptul că în art. 4 alin 1 se arată că excepția poate fi ridicată în orice fază a pricinii, așadar, instanțele de apel și recurs aveau posibilitatea să se pronunțe, pentru prima oară asupra excepției de nelegalitate, fără ca astfel să fie afectate drepturile părților, inclusiv dreptul de acces la instanță.
Reclamanții au solicitat ca pârâtul să fie obligat să desființeze gardul din panouri de tablă și bordură de ciment deoarece apele pluviale se scurg spre fundația casei reclamanților, deteriorând rapid construcția iar prin modul de amplasare a împrejmuirii nu se mai permite deschiderea ferestrelor reclamanților.
Argumentele expuse de reclamați pun în discuție alte aspecte de fapt și de drept, referitoare la raporturile de bună vecinătate, neavând relevanță hotărâtoare în analizarea temeiniciei acțiunii faptul că împrejmuirea a fost edificată în baza unei autorizații de construire, așa încât nu era îndeplinită condiția cerută de art. 4 alin 1 din legea 554/2004 pentru ca instanța de contencios administrativ să fie sesizată.
Al doilea motiv de recurs nu este fondat, fiind corect calificată și analizată acțiunea, instanțele reținând că prin hotărâre judecătorească anterioară s-a constituit în favoarea reclamanților un drept de servitute de trecere.
În considerentele deciziei civile 3957/2004 a Curții de APEL CRAIOVA, invocată în recurs, se arată că reclamanții de față beneficiază de o servitute de vedere instituită prin destinația dată construcțiilor de proprietarul anterior, care deținut imobilele ambelor părți și s-a respins cererea formulată de privind obligarea vecinilor la închiderea ferestrelor care au vedere spre curtea sa.
Toate drepturile părților, stabilite prin hotărâri judecătorești, au fost avute în vedere de instanțele de fond, care au analizat exercitarea dreptului de proprietate de către reclamanți și pârâți, în raport de modul în care a fost formulată acțiunea. Astfel, dreptul de proprietate, ca drept real absolut, dă posibilitatea titularului său se pretindă terților să nu întreprindă nici un act de natură a împiedica folosința utilă a lucrului asupra căruia poartă proprietatea. Exercitarea dreptului de proprietate poate fi afectată de sarcini sau servituți doar în limitele și în condițiile legii, iar în virtutea raporturilor de vecinătate, un proprietar nu poate să ceară vecinului său să suporte mai multe restrângeri ale exercitării dreptului de proprietate decât sunt stabilite prin învoiala părților sau prin hotărâre judecătorească.
Prin edificarea gardului ce stabilește limitele proprietății pârâtului, reclamanților nu li s-a încălcat dreptul de folosință asupra imobilului ce îl dețin și nici nu li s-a negat servitutea de vedere cu privire la care instanțele anterioare au stabilit că a fost creată prin destinația proprietarului, fără a se pronunța explicit asupra constituirii acestei servituți, deoarece exercitarea dreptului de servitute nu presupune negarea dreptului proprietarului fondului aservit de a trasa limitele proprietății sale.
În atare condiții, instanțele au stabilit corect că pârâtul și-a exercitat dreptul de proprietate cu respectarea servituților ce i-au fost impuse și nu a adus prejudicii fondului învecinat.
Ultimul motiv de recurs privește stabilirea unei situații de fapt, respectiv a amplasării gardului din panouri de tablă, aspect care a fost lămurit prin expertiza tehnică și celelalte probe administrate și care nu poate face obiectul criticilor din recurs deoarece privește temeinicia hotărârilor, potrivit art. 304 fiind inadmisibil a se discuta în calea extraordinară de atac.
Deși recurenții și-au întemeiat această critică pe prev. art. 304 pct. 7, susținerile lor privesc compararea amplasamentului actual al gardului cu C indicat în autorizația de construire și cu identificarea terenului pe care s-a constituit servitutea de trecere prin sentința civilă 111/2000. Expertul a stabilit că în zona stabilită ca servitute de trecere este amplasat un gard cu stâlpi de lemn și plasă, astfel că nu este afectat dreptul de trecere al reclamanților, că împrejmuirea din panouri nu afectează deschiderea ferestrelor reclamanților și nici nu duce la deteriorarea construcției, deoarece aceasta este prevăzută cu burlane și jgheaburi de strângere a apei, care poate fi direcționată astfel încât să nu afecteze fundația.
Așadar, motivele din acțiunea reclamanților au fost analizate de instanțe, care au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, criticile aduse de recurenți nefiind fondate.
Potrivit art. 312 recursul urmează a fi respins iar în temeiul art. 274 recurenții vor fi obligați către intimat la plata cheltuielilor de judecată, constând în onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 117 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Olt în dosar nr-, și a sentinței civile nr. 4848 din 25 noiembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Caracal în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul
Obligă recurenții reclamanți la 300 lei cheltuieli de judecată către intimatul pârât.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./tehnored. GI
2ex/21.10.2009
Jud apel,
Jud fond
Președinte:Tania ȚăpurinJudecători:Tania Țăpurin, Costel Drăguț, Gabriela Ionescu
