Obligație de a face. Decizia 1051/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1051
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 50 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, PRIMĂRIA, G, și, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanții recurenți și, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Avocat pentru reclamanții recurenți și, pune concluzii de admitere a recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului, menținerea în totalitate a sentinței. că instanța de fond a consemnat în conținutul hotărârii, că li s-a pus în vedere reclamanților reconvenționali să timbreze recursul, dar aceștia nu s-au conformat dispozițiilor art. 146 și 112 Cod procedură civilă. Solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr.50/10.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul CSa admis apelul formulat de Primăria comunei, jud. CSî mpotriva sentinței civile nr.390/02.04.2008 pronunțată de Judecătoria Bozovici, desființând sentința apelată și dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la prima instanță.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prima instanță a fost investită de către reclamanții și, cu o acțiune în obligație de a face, prin care se solicita instanței să dispună pârâților, și, să devieze canalul din avalul morii, astfel încât să nu fie afectată proprietatea reclamanților, înscrisă în CF, sub,2 și B1,2, sub sancțiunea unor daune cominatorii de 50 de lei, pentru fiecare zi de întârziere.
Inițial, în cauză s-a pronunțat sentința civilă nr.466/2005 a Judecătoriei Bozovici, menținută prin decizia civilă nr.33/2006 a Tribunalului C S, care însă a fost casată prin decizia civilă nr.1079/2006 a Curții de Apel Timișoara, care a trimis cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Judecătoriei Bozovici, dispunându-se împricinarea în cauză a tuturor proprietarilor morii, pe parcurs fiind introduși în cauză și pârâții, G, G, și.
Pârâta Prmăria com. a formulat întâmpinare precum și cerere reconvențională, solicitând grănițuirea terenurilor aflate în proprietatea părților, în perimetrul morii și obligarea pârâților reconvenționali la eliberarea parcelelor de teren ocupate abuziv precum și desființarea lucrărilor de îndiguire sau alte amenajări. depunând la dosar inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei.
În ședința publică din 06.09.2006 precum și în cea din 11.10.2006 s-a pus în vedere reprezentantului Primăriei să timbreze cererea reconvențională cu 27 de lei taxă judiciară de timbru și 0,6 lei timbru judiciar, fără ca această taxă să fie achitată până la sfârșitul dezbaterilor.
De asemenea, s-a mai reținut că în cauză s-a solicitat încuviințarea efectuării unei noi expertize topo, de către o comisie alcătuită din 3 experți, cerere încuviințată de primai instanță, în raport cu dispozițiile deciziei de casare a Curții de Apel Timișoara, după ce în cauză a mai fost efectuată o expertiză de către expertul
Prin sentința nr.390/2008, în rejudecare, Judecătoria Bozovicia admis în parte acțiunea principală a reclamanților, aceștia fiind autorizați să devieze canalul, conform propunerii prezentate de către comisia formată din cei trei experți judiciari, în timp ce cererea reconvențională a pârâtei Primăria com. a fost anulată ca netimbrată.
Judecătoria a reținut că reclamanții sunt proprietarii tabulari ai imobilului înscris în CF 2000, compus din casă cu nr.cc.298, curte și în nr.top.192/1, în suprafață de 668 mp precum și grădina nr.top.175/1 în suprafață de 528 mp. Acest imobil se învecinează cu parcela nr.top.192/2 care se află în proprietatea tabulară a doamnei, înscris în CF 1999, aspect reținut ca urmare a cercetării la fața locului precum și din documentele cadastrale și de carte funciară, aspect consemnat și în contra-expertiză.
Potrivit înscrisului intitulat "proces- verbal" încheiat de către părți și depus la fila 377-dosar fond, aceștia arată că sunt de acord cu devierea canalului, conform planului de situați întocmit de experți.
Pe de altă parte, judecătoria a mai reținut că potrivit extrasului CF 1017, parcelele cu nr.top.195 și 198 din locul numit "S ", acestea sunt în proprietatea tabulară a domnilor, și, iar în privința canalului 9, denumit, acesta se află amplasat pe proprietatea reclamanților.
Judecătoria a mai reținut că părțile, prezente la fața locului au stabilit de comun acord să procedeze la devierea canalului din avalul, conform propunerilor prezentate de experți la fila 374 dosarului de fond, motiv pentru care s-a admis în parte acțiunea principală, iar cererea reconvențională a Primăriei a fost respinsă ca netimbrată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Primăria com., solicitând casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în primul rând pentru faptul că judecătoria a omis să comunice recurentei obligația privind plata taxelor judiciare, având în vedere că aceasta este o instituție bugetară, iar plata acestei taxe nu putea fi pusă în vedere doar apărătorului ales, care nu are dreptul de a decide cu privire la aceste plăți.
Asupra problemelor vizând fondul cauzei, pârâta-recurentă a susținut că procesul-verbal încheiat de către părți, bazat pe expertiza realizată de cei trei experți judiciari este lovită de nulitate absolută, deoarece reprezentantul care a participat la efectuarea măsurătorilor nu avea nici calitatea, nici împuternicirea necesară de a decide sau de a semna altceva decât un eventual act de identificare a parcelelor în cauză, neavând mandat de tranzacționare sau de a implica Primăria în acte care implică o cedare de folosire sau renunțare în favoarea unor terțe persoane, mai ales că este vorba despre o proprietate publică.
S-a reproșat totodată și faptul că expertiza efectuată în cauză nu a stabilit limitele de proprietate, ci a propus doar o convenție de executare de lucrări, cu acordul reprezentantului Primăriei, care însă nu avea mandat în acest sens și astfel, nu era în măsură să accepte asemenea operațiuni și nici nu avea mandat de a renunța la drepturile de proprietate ale comunei, și de aceea procesul - verbal de conciliere este lovit de nulitate absolută. Această nulitate rezultă și pricina inexistenței unei Hotărâri de Consiliu local privind cedarea vreunui drept de proprietate sau de folosință și oricum, Consiliul local se află în imposibilitatea de transmite un drept de proprietate publică.
Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu argumentul că în privința achitării taxelor judiciare, reprezentantul ales al recurentei îi invocă propria culpă.
Cu privire la inexistența mandatului de a tranzacționa al reprezentantului Primăriei, intimații au arătat că acesta a participat la măsurători și și-a însușit punctele de vedere tehnice ale experților, astfel că mandatul acestuia nu a fost depășit și în sfârșit, au mai susținut că pentru a-și putea obține drepturile ce li se cuvin, prin intermediul unui proces civil, nu este necesară existența unei hotărâri de Consiliu local.
Tribunalul a mai menționat că la termenul de judecată din 28.10.2008 a dispus introducerea în cauză a pârâtei, în calitate de a defunctului pârât precum și a pârâtului, în calitate de al defunctului pârât G și a pârâtei, în calitate de a defunctului pârât.
Ulterior, la termenul de judecată din 10 martie 2009, având în vedere că obiectul cauzei este o cerere de obligație de a face, fără valoare patrimonială, a decis recalificarea căii de atac, din recurs în apel și procedând la examinarea apelului Primăriei com., a constatat că acesta este întemeiat.
Astfel, s-a reținut că anularea cererii reconvenționale de către prima instanță s-a făcut fără ca judecătoria să pună în discuția părții care inițiat-o, excepția de netimbrare, pentru că niciuna dintre încheierile de ședință din intervalul 14.02.2007 și până la 26.03.2008 nu consemnează această obligați impusă pârâtei-reclamantă reconvențională. S-a mai constatat că apelantei nu i s-a comunicat prin citație obligația de timbrare, apoi că nu i s-a pus în vedere timp de mai bine de 1 an că are această obligație și în plus, nici nu s-a pus în discuția pârâților excepția de netimbrare, ceea ce contravine principiilor liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil, potrivit inclusiv jurisprudenței CEDO în materia interpretării art.6 din Convenție, astfel că se impun desființarea sentinței apelate.
În al doilea rând, tribunalul a mai reținut, cu privire la fondul cauzei, că admiterea acțiunii în baza concluziilor unei expertize tehnico-științifice, care ia în considerare pentru argumentarea concluziilor sale un proces verbal de conciliere, încheiat în condițiile în care o parte a înțelegerii, respectiv Primăria nu și-a putut exprima un consimțământ valid (deoarece Primăria nu poate dispune de drepturile de proprietate purtând asupra unor terenuri aflate în patrimoniul public al comunei și în administrarea Consiliului local), și astfel, judecătoria a nesocotit disp.art.69 pr.civ. precum și art.129 pr.civ. Aceasta cu atât mai mult cu cât prima instanță trebuia să observe că la termenul ce a urmat celui la care s-a comunicat părților expertiza tehnică, Primăria a formulat obiecțiuni (filele 395 și urm.), obiecțiuni din care rezultă că nu își însușește raportul de expertiză sun nici un aspect și cu atât mai puțin în privința acceptării procesului verbal de conciliere.
Pentru aceste considerente conjugate, tribunalul a apreciat că prima instanță și-a încălcat obligația de a soluționa cauza p fondul ei, pentru că nu a determinat corect starea de fapt și nu fost în măsură să o coreleze cu cea de drept și nu a putut stabili obligațiile care incumbă părților în acest litigiu, dând eficiență unei înțelegeri viciate.
Împotriva acestei decizii de desființare au declarat recurs reclamanții și, motivat cu disp.art.319 pr.civ, în sensul că s-au interpretat greșit normele legale din materia 146/1997-republicată privind taxele de timbru și că nu a observat nici starea de incompatibilitate în care se află avocatul, care reprezintă atât interesele Primăriei, cât și a unor rândași ai, ceea ce contravine disp.art.44 din 51/1995-republicată, privind organizarea profesiei de avocat.
Cu privire la chestiunea legată de mandat, recurenții au susținut că instanța de apel a ignorat faptul că reprezentantul Primăriei, care a participat la măsurători și a semnat procesul - verbal de conciliere este chiar Primarul comunei, respectiv domnul, astfel că nu se poate reține nulitatea procesului verbal de conciliere.
De asemenea, recurenții au mai arătat că tribunalul a comis o eroare atunci când a reținut că în litigiu este vorba despre o proprietate publică, câtă vreme disputa se mărginește doar la două parcele cu nr.top.192/1 și nr.top.198, fiind vorba despre o lungime de graniță de doar 4,3, iar parcelele în cauză se află în proprietate privată și nu în cea publică a comunei.
Intimații, deși legal citați, nu au formulat întâmpinări.
Curtea, analizând recursul declarat de reclamanții-intimați, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de aceștia, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ.rap. la art.312 pr.civ. va constata că acesta este neîntemeiat, în raport cu disp.art.304 pct.9 pr.civ.
În acest sens, curtea va constata că principalul subiect disputat de părți se referă la motivul de desființare determinat de anularea greșită, ca netimbrată a cererii reconvenționale inițiată de pârâta Primăria comunei, în faza judecății de fond.
Din această perspectivă, curtea va constat că sunt incidente în cauză, ca și norme procedurale, dispă.art.119-120.pr.civ. rap.la art.114 și 114/1 pr.civ. coroborat cu art.20 și urm. din Legea nr.146/1997-republicată. Or, din această punct de vedere, curtea va constata că există obligația pentru instanță de stabili/fixa inclusiv cuantumul taxelor judiciare care se datorează pentru orice tip de cerere care se formulează în cadrul unui dosar și de a comunica părților aceste informații, prin citație în timp util.
De asemenea, din perspectiva disp.art.129 pr.civ. pentru respectarea principiului contradictorialității și egalității părților în procesul civil, alături de acelea privind garantarea liberului acces la justiție, instanțele sunt datoare, după observarea respectării obligațiilor privind îndeplinirea tuturor condițiilor de formă și de fond ale cererilor (inclusiv a uni cereri reconvenționale), să pună în discuție, în ședință publică, orice excepție sau incident procedural care ar putea să conducă la stingerea unui drept - în cauză, dreptul la judecarea unei cereri reconvenționale.
Însă, sub acest aspect, curtea va constata că observația tribunalului este justă, câtă vreme anularea cererii reconvenționale de către prima instanță s-a făcut fără ca judecătoria să pună în discuția părții care inițiat-o, excepția de netimbrare, pentru că niciuna dintre încheierile de ședință din intervalul 14.02.2007 și până la 26.03.2008 nu consemnează această obligați impusă pârâtei-reclamantă reconvențională. S-a mai constatat că apelantei nu i s-a comunicat prin citație obligația de timbrare, apoi că nu i s-a pus în vedere timp de mai bine de 1 an că are această obligație și în plus, nici nu s-a pus în discuția pârâților excepția de netimbrare, în cadrul dezbaterilor din ședința publică, ceea ce reprezintă în sine o condiție suficientă pentru desființarea sentinței, fără a mai fi necesar să se analizeze și celelalte motive care au determinat această soluție.
Totuși, curtea nu va putea să nu constatate că și celelalte argumente care fundamentează soluția de desființare sunt la fel de pertinente, mai ales dacă se are în vedere ceea ce s-a statuat cu valoare obligatorie, potrivit art.315 pr.civ. prin decizia de casare nr.1079 a Curții de Apel Timișoara, care a cerut instanței de fond, ca pe baza analizării documentelor de cart funciară și a opiniilor unei comisii de experți, să stabilească cu certitudine dacă terenul/terenurile din litigiu, din perimetrul morii și al căror regim juridic ar putea fi afectat, reprezintă exclusiv proprietate privată sau sunt implicate și parcele care se află în proprietatea publică comunei, însă judecătorie nu a realizat această analiză în mod complet. Din acest punct de vedere, tribunalul u a făcut altceva decât să constate neîndeplinirea de către prima instanță a obligațiilor ce derivă din imperativul stabilit de art.315 pr.civ. și astfel, a reiterat îndrumările date anterior, prin decizia de casare.
Pentru aceste considerente,curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ.rap.la art. 304 pct.9 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de către reclamanții și împotriva deciziei civile nr.50/10.03.2009 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-.
Va constata că nu sunt aplicabile disp.art.274 pr.civ. întrucât intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 50 din 10.03.2009, pronunțată de Tribunalul C- în dosarul nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red./08.12.2009
Tehnored /09.12.2009
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: Al. și
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup, Trandafir Purcăriță
