Obligație de a face. Decizia 1108/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 1108
Ședința publică din data de 22 mai 2009
PREȘEDINTE: Violeta Dumitru
JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamantul domiciliat în B, str. -, - Ap. 28, Jud. B împotriva sentinței civile nr. 196 pronunțată la data de 16 februarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC SRL cu sediul în B,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurentul reclamant și intimata pârâtă SC SRL
Procedura legal îndeplinită.
Recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se instanței că prin serviciul registratură s-a depus la dosar motivarea recursului, iar la data de 13.05.2009 s-a depus o cerere din partea intimatei pârâte SC SA B, prin care solicită în principal acordarea unui termen pentru comunicarea motivelor de recurs, iar în subsidiar, constatarea nulității recursului, în cazul în care recursul nu este motivat în termen.
Față de excepția nulității recursului invocată de pârâtă, Curtea rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față constată:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SRL B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că în perioada 1978-1990 lucrat în loc de muncă în condiții deosebite, ca delegat permanent al pârâtei la SC -, perioadă în care a prestat activitate în loc de muncă cu grad mare de expunere la risc, și să se constate că a fost practic vorba de o detașare, având în vedere perioada lungă de delegare; să fie obligată pârâta la acordarea sporului de condiții deosebite de muncă, aferent perioadei 1978-1990; obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință în vederea recalculării drepturilor la pensie, pentru perioada în discuție.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în perioada 1978 - 1990, în calitate de salariat la fosta - CF B, actualmente, și-a desfășurat activitatea în mod efectiv și permanent la SC - SA, îndeplinind atribuții de supraveghere, respectiv controlor tehnic de calitate aparate și traverse cale, piese care se produceau la pentru unitatea al cărei delegat era. Având în vedere că a lucrat ani de zile la, a apreciat că a depășit cu mult cadrul legal al unei delegări, fiind vorba de o detașare.
A mai susținut reclamantul că, fiind pensionat pentru limită de vârstă, la calculul pensiei nu a fost inclus si sporul pentru muncă în condiții deosebite, motivat de faptul că pârâta nu l-a acordat, pentru că nu a fost detașat, ci numai delegat.
Pârâta a recunoscut că a lucrat în condiții de muncă deosebite, conform HG 261/2001, fiindu-i eliberate adeverințe în acest sens, dar suma de bani aferentă nu i-a fost acordată.
În cauză s-a administrat proba cu acte.
Pârâta a depus la dosar, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că în perioada 1978 - 1990, reclamantul a avut calitatea de salariat la fosta - CF B, în aceasta calitate fiind delegat la Combinatul Resita pentru recepționarea materialelor specifice fabricației aparatelor de cale.
Reclamantul a beneficiat de toate drepturile cuvenite locului său de muncă, respectiv serviciul, drepturi încasate de la pârâtă și nu de la. Odată cu ridicarea drepturilor salariale, reclamantul primea și o delegație pe timp limitat, atât cât considera conducerea societății că este necesară prezența celui în cauză la recepția materialelor la, precum și diurna de deplasare și alte cheltuieli, conform ștatelor de plată depuse la dosar.
Potrivit legislației muncii, detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului muncii, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul aceluia. In speță, nu există acord de detașare în scris, între unitatea pârâtă și, o asemenea mențiune nefiind consemnată nici în carnetul de muncă al reclamantului.
In legătură cu sporurile pentru condiții deosebite de muncă, acestea nu s-au acordat la unitatea pârâtă până în anul 1992 și în consecință nici reclamantul nu a beneficiat de ele. Mai mult, conform ștatelor de plată și mențiunilor din carnetul de muncă, cel în cauză nu a lucrat în sectoare ce îndeplineau condițiile impuse de lege pentru acordarea acelor sporuri.
Pârâta a depus la dosar, în dovedirea susținerilor din întâmpinare, copia contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, locurile de muncă din cadrul pârâtei pentru care se acordă sporuri, fluturași privind plata salariului.
Pârâta a mai depus la dosar precizări la întâmpinare, prin care a arătat că din documentele pe care le deține societatea, reiese clar că reclamantul nu a avut niciodată calitatea de detașat, ci numai aceea de delegat pentru recepționarea cantitativă a mărfurilor destinate pârâtei și nu pentru recepționarea calitativă a lor, activitate pentru care erau responsabili în exclusivitate controlorii tehnici ai SC.
Ca delegat, reclamantul nu putea beneficia de aceleași sporuri ca și controlorii ai combinatului, deoarece el nu lucra efectiv pe liniile de laminare, nefiind specialist în așa ceva. Mai mult, dacă nu avea marfă de recepționat la încărcare, reclamantul nu avea obligația de a ramâne în combinat, de unde rezultă că nu poate pretinde nici că a lucrat 100% în acele sectoare.
În aceste condiții, reclamantul a primit, ca salariat al pârâtei, toate drepturile cuvenite, respectiv grupa a II-a de muncă până la 06.04.1978, grupa I până la 15.04.1985 și din nou grupa a II-a până la 01.11.1996, conform Ordinului 50/1990, anexa II, pct.213, pentru program de 100%, așa cum rezultă din carnetul de muncă.
În dovedirea susținerilor pârâta a depus la dosar declarații extrajudiciare de martori, adeverința din 2000 emisa de parata.
La termenul de judecată din data de 02.02.2009, reclamantul și-a modificat obiectul cererii de chemare în judecată, precizând că solicită instanței pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se constate că activitatea desfășurata de acesta în perioada 1978 - 1990 se încadrează în grupa I de muncă, conform Ordinului 50/1990, anexa I pct.21 si 22.
În conformitate cu prevederile art.132 cod procedură civilă, modificarea obiectului cererii de chemare în judecată poate fi făcută până la prima zi de înfățișare, aceasta fiind prima zi în care părțile, legal citate, pot propune probe. Având în vedere că prima zi de înfățișare trecuse, instanța a respins cererea de modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, instanța rămânând legal învestită cu obiectul enunțat prin cererea introductivă.
La același termen de judecată, instanța a pus in discuția parților excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata sporului de munca de condiții deosebite.
Prin sentința civilă nr.196 pronunțată la data de 16 februarie 2009, Tribunalul Buzăua constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului privind acordarea sporului de condiții deosebite de muncă, aferent perioadei 1978 -1990 și a respins acțiunea civilă promovată de reclamant în contradictoriu cu pârâta SC SRL în privința celorlalte capete de cerere luându-se act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii sporului de condiții deosebite de muncă, aferent perioadei 1978 - 1990.Conform prevederilor art.166 al.1 codul muncii, dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de trei ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Cum în speță, drepturile au fost solicitate de reclamant în cursul anului 2008, cu mult peste termenul de prescripție de trei ani nefăcând dovada că le-ar fi solicitat anterior acestei date, și nici că a intervenit vreo cauza de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat să se constate că în perioada 1978 -1990 lucrat în loc de muncă în condiții deosebite, ca delegat permanent al pârâtei la SC -, perioadă în care a prestat activitate în loc de muncă cu grad mare de expunere la risc și să se constate că a fost practic vorba de o detașare; să fie obligată pârâta la acordarea sporului de condiții deosebite de muncă, aferent perioadei 1978 -1990; obligarea pârâtei să-i elibereze o adeverință în vederea recalculării drepturilor la pensie, pentru perioada în discuție.
În legătură cu capătul de cerere privind plata sporului de condiții deosebite, instanța s-a pronunțat pe cale de excepție, motiv pentru care nu a mai fost reluat pe fondul cauzei.
Cu privire la celelalte capete de cerere instanța a reținut că reclamantul a desfășurat o activitate permanentă la CFR, în cadrul fostului Combinat siderurgic - sector laminoare, activitatea de bază a reclamantului fiind cea de recepționare cantitativă a materialelor destinate societății pârâte, respectiv a mărfurilor specifice fabricației aparatelor de cale ferată, neavând ca atribuții recepționarea lor calitativă, activitate pentru care erau responsabili în exclusivitate controlorii tehnici ai SC.
Deși reclamantul a încercat să acrediteze ideea că a fost detașat la SC, o asemenea susținere nu are suport real, neexistând niciun acord de detașare, și nici făcute mențiuni în acest sens în carnetul de muncă al reclamantului.
Conform prevederilor fostului cod al muncii, detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului muncii la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acelui angajator. poate fi dispusă de unitatea angajatoare dacă există o solicitare în acest sens, din partea altei unități care dorește să beneficieze de serviciile și competențele profesionale ale salariaților săi, trebuind să existe un acord scris de detașare între unitatea angajatoare și unitatea unde se face detașarea, mențiune care trebuie să fie consemnată și în carnetul de muncă al celui în cauză. De asemeni, drepturile salariale și celelalte drepturi ale salariatului, sunt încasate de la unitatea unde se dispune detașarea, persoana detașată fiind, practic, salariată a acelei societăți.
Că a fost vorba numai de o delegare, rezultă din faptul că drepturile salariale au fost încasate de reclamant de la unitatea pârâtă, de la serviciul, cum atestă și ștatele de salarii depuse la dosar, odată cu ele ridicând și o delegație pe timp limitat, cât considera conducerea pârâtei că este necesară prezența la recepția materialelor la SC. De asemeni, acesta a primit ca salariat al pârâtei, toate drepturile cuvenite, respectiv grupa a II-a de muncă până la 06.04.1978, după care grupa I până la 15.04.1985 și din nou grupa a II-a până la 01.11.1996,conform Ordinului 50/1990, anexa II, pct.213, pentru program de 100%, aspecte care nu au fost contestate niciodată de reclamant până în momentul promovării prezentei acțiuni.
În legătură cu contravaloarea sporului de condiții deosebite de muncă unitatea pârâtă nu a acordat sporurile respective până în anul 1992, motiv pentru care nici reclamantul nu a beneficiat de ele. Conform prevederilor CCM adoptat la data de 06.04.1992, s-au stabilit locurile de muncă cu condiții deosebite și periculoase, însă din sectorul, de unde a făcut parte reclamantul, numai muncitorii au primit sporuri, nu și personalul, respectiv inginerii.
Un ultim capăt de cerere privea obligarea pârâtei să elibereze o adeverință care să cuprindă solicitările de la primele capete de cerere, respectiv cu sporul solicitat de condiții deosebite de muncă. Cum acest capăt de cerere este accesoriu celorlalte, iar soarta lui depindea de cererea principală, care a fost respinsă, instanța l-a respins ca atare.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul, la data de 27 martie 2009, formulat cerere de recurs fără a indica motivele de casare.
Potrivit disp. rt. 306.pr.civ. Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin.2, respectiv motivele de ordine publică, care pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, obligată să le pună în dezbaterea părților. Art.303 alin.1 și 2.pr.civ. stabilesc că Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs și, respectiv căTermenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Curtea reține că reclamantul a formulat recurs la data de 27.03.2009, arătând că motivele le va depune ulterior, însă ștampila de pe plicul cu care acesta din urmă a trimis instanței de recurs motivele poartă data de 13.05.2009.
Potrivit disp. art.80 din Legea nr.168/1999 termenul de declarare a recursului este de 10 zile de la data comunicării hotărârii pronunțare de instanța de fond.
Având în vedere că recurentul reclamant nu a motivat recursul în termenul prevăzut de Legea nr. 168/1999, urmează ca în temeiul disp.art. 306 Cod procedură civilă să constate nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Constată nul recursul declarat de reclamantul domiciliat în B, str. -, - Ap.28, Jud. B, împotriva sentinței civile nr.196 pronunțată la data de 16 februarie 2009 de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu pârâta SC SRL, cu sediul în B,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
- - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3120
Red.CL
Tehnored.AV
2 ex./19.06.2009
f- Tribunalul Buzău
G
Președinte:Violeta DumitruJudecători:Violeta Dumitru, Cristina Mihaela Moiceanu Lucian
