Obligație de a face. Decizia 1174/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.1174
Sedința publică din 26 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:
La ordine fiind pronunțarea privind recursul declarat de pârâta C împotriva Deciziei civile nr.450/30.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publica, au lipsit părțile.
Dezbaterile si concluziile părților au fost consemnate in Încheierea de ședința din 19 2008, care face parte integranta din prezenta hotărâre si potrivit căreia pronunțarea a fost amânata la data de 26 2008.
CURTEA
Prin Decizia civilă nr. 450/A/30.05.2008 Tribunalul Timișa admis apelul declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr.10966/22.11.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara, cu consecința admiterii acțiunii reclamantei și obligarea pârâtei recurente la încheierea cu reclamanta a unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr.11, situat în blocul de locuințe P + 8 etaje înscris în F 82223 T, nr. top 30930,-,. A,. 4, în condițiile Legii nr. 85/1992.
Tribunalul a reținut că blocul de locuințe, în care se află apartamentul în litigiu, a fost construit din fondurile statului, aspect ce rezultă din autorizația de construcție și procesul - verbal de recepție a construcției, Cartea funciară a imobilului, ulterior intrând în patrimoniul pârâtei recurente (1990), ca regie autonomă.
S-a reținut că, la data apariției Legii nr. 85/1992, blocul de locuințe a fost finalizat în proporție de 80%, fiind întabulat Statul Român, ca proprietar.
S-a apreciat că situația contractului de închiriere al reclamantei nu are relevanță, în raport cu Decizia nr.5/2008 a instanței supreme, prin care s-a statuat că dispozițiile Legii nr.85/1992 sunt aplicabile și în cazul contractelor de închiriere încheiat după intrarea în vigoare a Legii nr.85/1992, lege care produce efecte in rem.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, context în care se susține nelegalitatea hotărârii atacate, prin prisma dispozițiilor art.1, 7 (1) din Legea nr. 85/1992, ipoteza normei nefiind întrunită, căci imobilul a fost construit din fondurile proprii ale unității pârâte, iar nu din fondurile statului, sens în care se invocă adresa nr. 2008-750/06.02.2008 emisă de Primarul Municipiului T, ignorată de instanța de apel. În același sens, sunt invocate înscrierile de F, autorizația de construcție, procesul-verbal de recepție a lucrărilor, pârâta fiind întabulată în F, în baza Legii nr.15/1990, contrar cererii de întabulare, în care s-a precizat temeiul, acela de " construire".
Apoi, se susține că locuința în litigiu, respectiv blocul de locuințe nu a fost finalizat ca și construcție până la intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, fiind finalizat și recepționat în anul 1994, astfel că ipoteza dispozițiilor art. 7 (1) din lege nu este întrunită în cauză, nici sub acest aspect.
Hotărârea este criticată și sub aspectul neevaluării de către instanță a dispozițiilor art. 7 (1) și alin. ultim din lege, care atribuie competențe în materie de vânzare, exclusiv consiliilor de administrație, respectiv conducerilor unităților.
Totodată, hotărârea este criticată și sub aspectul neevaluării situației contractului de închiriere al reclamantei, accesoriu al contractului său muncă, în raport cu împrejurarea că au încetat raporturile de muncă dintre părți, contractul de închiriere expirând de drept, potrivit clauzelor contractuale ( Contractul nr.2292/29.03.1995).
În cauză, s-a formulat întâmpinare, în care se susține legalitatea hotărârii atacate, dat fiind că imobilul este construit din fondurile statului, fiind executat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992, în proporție de 80%. Relativ la situația contractului de închiriere se invocă tacita relocațiune și dispozițiile art. 7(6) din Legea nr.85/1992, potrivit cu care beneficiază de dispozițiile art. 7 (1) din lege și chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare.
Ambele părți au depus concluzii scrise, susținându-și punctele de vedere exprimate în cauză, prin apel la jurisprudența în materie, cu referire la hotărâri pronunțate de Curtea de APEL TIMIȘOARA și Înalta Curte de Casație și Justiție B.
Verificând recursul, astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art. 299 și urm. Cod procedură civilă, Curtea constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea pronunțată fiind nelegală, în raport cu dispozițiile Legii nr. 85/992, după cum urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 1(1) din Legea nr. 85/1992 " locuințele construite din fondurile Statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului - Lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile Statului către populație", iar, potrivit art. 7 (1) din Legea nr. 85/1992 " locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi".
Legea nr. 85/1992 a intrat în vigoare la data de 29.07.1992.
Raportat la starea de fapt reținută de instanța de apel, ipoteza normei înscrisă în art. 7(1) din Legea nr. 85/1992 nu este întrunită în cauză, întrucât imobilul din litigiu, din care face parte locuința cu nr. 11, ocupată de către reclamantă, nu se încadrează în cerința " locuințele construite"până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/1992 (29.07.1992), cerință prevăzută de art. 7 (1) din Legea nr. 85/1992. În limbaj juridic, verificarea unei asemenea cerințe presupune observarea procesului - verbal de recepție finală a construcției, căci data acestuia reprezintă data la care se consideră finalizată construcția vizată, sens în care jurisprudența în materie este constantă, cu relevanță inclusiv asupra constituirii titlului de proprietate, în baza căruia se dobândește un drept de proprietate.
În acest cadru, orice discuție relativă la semnificațiile diferite ale expresiilor " finalizarea lucrărilor" și " recepționarea lucrărilor" excede dreptului, neputând fi valorificată într-o cauză judiciară, căci norma cuprinsă în art. 7 (1), care vizează locuințele construite până la o anumită dată, are caracter judiciar și, deci, vizează locuințele, care fac obiectul procesului - verbal de recepție finală, data fiind acestuia fiind reperul în funcție de care se apreciază întrunirea cerințelor normei prevăzută de art. 7 (1) din Legea nr. 85/1992.
În cauza de față, procesul-verbal de predare - primire a construcției a fost încheiat la data de 03.08.1994 ( 27-83, 75 dosar de fond), construcția blocului fiindfinalizată la data de 20.04.1994, iar recepția finală de terminare a lucrărilor a avut loc la data de 27.12.1994, conform procesului - verbal depus în cauză ( 73, 74 dosar de fond).
Prin urmare, cerința " locuințe construite", până la data de 29.07.1992, vizată de art.7 (1) din lege, nu este întrunită în cauză, imobilul în cauză fiind " construit", în accepțiunea legii, la data de 27.12.1994, data prevăzută de procesul de recepție finală a lucrărilor.
Acest raționament, utilizat în aplicarea normei menționate, se verifică prin observarea art. 2 și 8 din aceeași lege, care statuează soluții legislative în aceeași materie a vânzării unor astfel de locuințe, total diferite decât cele prevăzute de art. 7(1), cele două norme vizând expres " locuințeleîn curs de execuțiela intrarea în vigoare a legii " ( Legea nr. 85/1992), ipoteză incidentă în cauza de față, căci contractul de închiriere, în baza căruia reclamanta își legitimează demersul judiciar, a fost încheiat abia la data de 29.03.1995, sub nr. 2292.
Într-un asemenea context, Curtea constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, interpretând greșit dispozițiile art. 7 (1) din Legea nr. 85/1992, în condițiile în care același act normativ impune o interpretare restrictivă a normei vizate, respectiv exclusivă pentru ipoteza sa, celelalte ipoteze, valorificate de instanța de apel, beneficiind de soluții normative diferite, oferite de același act normativ ( art. 2, art. 8 ), de natură a exclude obligația vânzării locuinței către reclamantă, în condițiile Decretului lege nr.61/1990.
În același cadru, ponderea lucrărilor, executate până la data intrării în vigoare a legii, nu are relevanță juridică, norma incidentă și valorificată în cauză referindu-se expres la locuințele construite ( finalizate efectiv, adică recepționate) până la data intrării în vigoare a legii ( 29.07.1992). Aceeași lipsă de relevanță juridică o are și proporția surselor de finanțare a lucrărilor necesare edificării construcției, raportată la natura fondurilor utilizate, căci, și în ipoteza locuințelor construite din fondurile statului, norma vizează locuințele " construite" până la data intrării în vigoare a legii (29.07.1992), ipoteză neîntâlnită în cauza de față.
Cum cerințele normei prevăzute de art. 7 (1) din Legea nr. 85/1992 se impun a fi întrunite cumulativ pentru alegerea soluției legislative preconizată de aceasta, Curtea, constatând neîntrunirea uneia dintre aceste condiții, găsește de prisos analiza celorlalte cerințe, astfel că, apreciind neîntemeiat motivul de recurs de sub punctul II din declarația de recurs, va omite analiza, în detaliu, a celorlalte motive de recurs, care nu au înrâurire asupra modului de soluționare a cauzei, acestea urmând a fi considerate, totodată, ca nefondate, întrucât:
- în cauză nu s-a făcut dovada că imobilul a fost construit din fondurile proprii ale pârâtei recurente, ca persoană de drept privat;
- situația contractului de închiriere al reclamantei intimate nu este relevantă în cauză, în raport de Decizia nr. 5/21.01.2001, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B în dosar nr. 59/2007, potrivit cu care dispozițiile Legii nr. 85/1992 sunt aplicabile și contractelor de închiriere încheiate după intrarea în vigoare a legii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nici chiar în raport cu situația contractului de muncă al reclamantei ( contractul de încheiere fiind accesoriu al contractului său de muncă), câtă vreme reclamanta continuă să folosească locuința, beneficiind de efectele tacitei relocațiuni.
Așa fiind, în baza art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul pârâtei, cu consecința modificării deciziei apelate, în sensul respingerii apelului reclamantei împotriva Sentinței civile nr. 10966/22.11.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara, care urmează a fi menținută ca temeinică și legală.
Văzând și dispozițiile art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C T împotriva Deciziei civile nr.450/A/30.05.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că:
Respinge apelul declarat de reclamanta împotriva Sentinței civile nr.10966/22.11.2006, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-.
Obligă intimata să plătească recurentei suma de 1.200 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 26 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Erica
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED. /08.12.2008
DACT.S/2ex/09.12.2008
Inst.apel--- Tribunalul Timiș
Inst.fond-- Judecătoria Timișoara
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Cristian Pup, Erica
