Obligație de a face. Decizia 123/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 123

Ședința publică de la 06 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 554 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 4864/civ/2005), în contradictoriu cu intimata reclamantă - -, având ca obiect obligație de a face.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât, personal și asistat de avocat și intimata reclamantă - -, reprezentată de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat, pentru recurentul pârât, a pus concluzii de admiterea recursului potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru judecarea pe fond a apelului. Apreciază că litigiul este de natură civilă și nu comercială, întrucât are ca obiect obligația de a face, respectiv, obligarea recurentului pârât la demolarea unui gard construit de acesta pe terenul inclus în titlul său. Simpla calitate de comerciant a intimatei nu atrage în mod obligatoriu și natura comercială a cauzei. Acest litigiu nu are nici un element de natură comercială, neexistând în cauză nici un act sau fapt de comerț, iar între părți nu au existat niciodată relații comerciale; cu cheltuieli de judecată.

Avocat, pentru intimata reclamantă - -, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile atacate ca fiind legală și temeinică. A precizat că litigiul este de natură comercială, întrucât obiectul acestuia face parte din fondul de comerț al societății și, ca atare, competența de soluționare a cauzei revine Secției Comerciale a Tribunalului Dolj; fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

La data de 2 iunie 2003, reclamanta Filiala - Cac hemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței să-l oblige pe acesta să demoleze gardul prin care a ocupat ilegal terenul aferent gospodăriei anexe aparținând reclamantei și repunerea terenului în starea inițială.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost notificată de către pârât cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafață de 0,97 ha, suprafață de teren ce-i aparținea și care era distinctă față de cea a pârâtului, acesta îngrădind-o, fără a prezenta vreun act de proprietate.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, învederând că prin edificarea gardului nu a prejudiciat în vreun fel dreptul de proprietate al reclamantei, respectând dreptul său de proprietate stabilit prin titlul de proprietate nr.12689/2002 și intabulat în cartea funciară.

Prin sentința civilă nr.12698 din 8 noiembrie 2004, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr.11572/2004, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de reclamanta Filiala - C, împotriva pârâtului.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 5.000.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, către pârât.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta - - C, iar prin decizia civilă nr.554 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul formulat de - - C, în contradictoriu cu pârâtul.

A fost anulată sentința apelată și reținută cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Dolj - Secția Comercială.

Pentru a decide astfel, s-a reținut că obiectul cererii este neevaluabil în bani, formulat de o parte ce are calitatea de comerciant și care face parte din fondul de comerț al acesteia.

Împotriva deciziei în termen legal a declarat recurs pârâtul, susținând că este nelegală.

Critica formulată de pârât a vizat calificarea greșită a litigiului, ca fiind comercial și nu civil, cum de fapt este în realitate; că simpla calitate de comerciant a intimatei atrage obligatoriu și natura comercială a litigiului.

În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod pr. civilă.

Recursul este nefondat.

Instanțele au fost investite de reclamanta Filiala - C cu o cerere având ca obiect obligație de a face, respectiv de obligare a pârâtului la demolarea unui gard prin care acesta a ocupat ilegal terenul aferent gospodăriei anexe a reclamantei și repunerea terenului în starea inițială.

Întrucât obiectul cererii este neevaluabil în bani și este formulat de o parte ce are calitatea de comerciant, în mod corect s-a apreciat natura comercială a litigiului.

Față de cele ce preced, urmează ca în conformitate cu art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 554 din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- (nr. vechi 4864/CIV/2005), în contradictoriu cu intimata reclamantă - -

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 06 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

- -

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

03.03.2008

Jd..

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 123/2008. Curtea de Apel Craiova