Reziliere contract. Speta. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 124

Ședința publică de la 06 Februarie 2008

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 423 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 7891 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- (nr. vechi 14755/C/2005), în contradictoriu cu intimații pârâți,.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, personal, lipsind intimații pârâți,.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea de către recurentul reclamant a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar pentru toate cele trei faze procesuale, obligație pusă în vedere de instanță la termenul anterior; de asemenea, s-a învederat că s-a respins cererea de scutire a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar formulată de recurentul reclamant, precum și depunerea de către avocat, pentru intimați pârâți, a unei cereri prin care solicită amânarea cauzei pentru imposibilitatea de prezentare și concluzii scrise, după care;

Recurentul reclamant a solicitat respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul intimaților pârâți.

Instanța a respins cererea de amânare formulată de avocat, pentru intimați pârâți și a pus în vedere recurentului reclamant, față de obiectul cauzei și potrivit dispozițiilor Legii nr. 146/1997, obligația de a achita anticipat taxa judiciară de timbru în cuantum de 273,5 lei și timbru judiciar de 3 lei, pentru calea de atac a recursului, sancțiunea neîndeplinirii acestei obligații fiind anularea recursului ca netimbrat.

Recurentul reclamant a precizat că nu înțelege să timbreze recursul, întrucât apreciază că acțiunea se întemeiază pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum în mod corect au reținut instanța de fond și instanța de apel, contractul de închiriere fiind încheiat în temeiul acestei legii, iar pretențiile pe care le invocă decurg tocmai din nerespectarea clauzelor contractuale de către intimații pârâți, de aceea a formulat și cerere de scutire de plata taxei de timbru.

A declarat că înțelege să renunțe la judecata capetelor de cerere apreciate de instanță ca fiind evaluabile în bani și să se judece doar cu privire la capetele de cerere pentru care nu are obligația de a timbra.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr- (nr. vechi 14755/C/2005), reclamantul a chemat în judecată pe pârâta, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora la predarea apartamentului pe care l-a ocupat în calitate de chiriaș, obligarea la plata tuturor datoriilor plus penalitățile de întârziere, datoriile acumulate la, energie electrică, gaze naturale, cablu tv, la serviciile și utilitățile aferente apartamentului, pe care aceasta l-a închiriat, la plata sumei de 2400 lei, chiria restantă neachitată, la plata sumei de 1400 lei plus dobânda legală, reprezentând chiria încasată de pârâtă prin subînchiriere fără drept a apartamentului, la plata sumei de 5000 lei plus dobânda legală aferentă, reprezentând daune interese pentru prejudiciul cauzat prin distrugerea instalațiile electrice, sanitare și de gaz metan.

La data de 21.02.2006, reclamantul a formulat o precizare la acțiune prin care a înțeles să cheme în judecată, în calitate de pârâți, pe, pentru rezilierea contractului de închiriere nr. 10844/27.08.2001, întrucât pârâții nu au achitat chiria mai mult de trei luni consecutiv, obligarea pârâților la predarea apartamentului, situat în imobilul proprietatea sa în starea bună în care l-au primit, conform procesului - verbal de predare - primire, încheiat la data de 27.08.2001, obligarea pârâților la repararea tuturor stricăciunilor pe care le-au cauzat prin distrugerea instalațiilor electrice, sanitare și de gaz metan, obligarea pârâților să facă dovada achitării tuturor datoriilor către Regia de, energie electrică și gaze naturale, obligarea la plata chiriei restante în sumă de 2400 lei și obligarea la plata sumei de 5000 lei plus dobânda legală aferentă, reprezentând daune interese.

Prin sentința civilă nr. 7891 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- (nr. vechi 14755/C/2005), s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâților,.

S-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 10844/27.08.2001 și obligarea pârâților la plata sumei de 1443 lei, reprezentând contravaloarea chiriei pe perioada martie 2003 - iunie 2006.

Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea pârâților la predarea apartamentului, obligarea pârâților la repararea stricăciunilor cauzate, obligarea pârâților la plata tuturor datoriilor, obligarea la plata daunelor interese și a dobânzii legale și privind plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel reclamantul și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 423 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr. 7891 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- (nr. vechi 14755/C/2005).

A fost admis apelul formulat de pârâții, împotriva aceleiași sentințe, fiind schimbată în parte sentința civilă arătată în sensul că au fost obligați pârâții la plata sumei de 555 lei, reprezentând chiria restantă pe perioada martie 2003 - mai 2004, iar celelalte dispoziții ale sentinței civile au fost menținute.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamantul, considerând decizia civilă nelegală.

Instanța de recurs a constatat că acțiunea dedusă judecății constituie o acțiune de drept comun și nu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, situație în care în ședința publică din 9 ianuarie 2008, a stabilit obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru în valoare de 273,5 lei și timbru judiciar de 3 lei pentru recurs, precum și pentru celelalte cicluri procesuale, respectiv, pentru apel - taxa judiciară de timbru în valoare de 273,5 lei și timbru judiciar de 3 lei și pentru fond - taxa judiciară de timbru în valoare de 547 lei și timbru judiciar de 3 lei.

La data de 4 februarie 2008, recurentul reclamant a formulat o cerere de scutire a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, depunând și copii de pe încheierea din 28.01.2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 14755/C/2005 și sentința civilă nr. 1338/03.02.2000, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr. 23607/1999.

În motivarea cererii, a arătat că instanța de fond și instanța de apel în mod corect au reținut că acțiunea promovată în cauză este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, contractul de închiriere fiind încheiat în temeiul acestei legi, iar pretențiile sale decurg din nerespectarea clauzelor contractuale de către intimații pârâți.

Instanța a respins cererea de scutire a taxei judiciare de timbru prin încheierea din camera de consiliu din data de 6 februarie 2008, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 75 și art. 77 Cod procedură civilă, față de motivele invocate în cererea de scutire a taxei judiciare de timbru și față de obiectul cauzei, care nu atrage aplicarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005 și nr.HG 250/2007.

Dispozițiile invocate se referă la alte cazuri decât speța de față, care este un litigiu de drept comun, supus timbrajului, chiar dacă contractul de închiriere a fost încheiat în condițiile Legii nr. 10/2001. De altfel, art. 13 din Legea nr. 10/2001 precizează expres că raporturile locative încheiate în condițiile acestei legi sunt supuse reglementărilor nr.OUG 40/1999, care constituie cadrul legislativ aplicabil raporturilor locative, ceea ce demonstrează că acțiunea în rezilierea contractului de închiriere, obligația de a face și pretenții este supusă taxei judiciare de timbru.

În ședința publică de astăzi, recurentul reclamant a precizat că înțelege să renunțe la judecata capetelor de cerere apreciate de instanță ca fiind evaluabile în bani și să se judece doar cu privire la capetele de cerere pentru care nu are obligația de a timbra.

Instanța a constatat că nu poate lua act de renunțarea la judecată formulată de recurentul reclamant, având în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă, în acest stadiu procesual, renunțarea la judecată se poate face numai cu învoirea celorlalte părți, în speță, intimații pârâți, lipsă la acest termen de judecată. Mai mult decât atât, nu se poate renunța la un capăt de cerere decât în măsura în care instanța este legal învestită. Or, în speță, datorită faptului că recurentul reclamant nu a timbrat capetele de cerere pentru care a fost obligat în recurs, instanța nefiind legal învestită, nu poate lua act de renunțare, prin această cerere de fapt recurentul reclamant încercând să se sustragă de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar impusă imperativ de lege în materie.

Constatând că, în conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea, instanța a pus în discuție excepția anulării recursului ca netimbrat.

Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 273,5 lei și timbru judiciar de 3 lei, deși recurentul reclamant a fost citat legal cu mențiunea expresă a achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, acesta nu și-a îndeplinit obligația.

În consecință, recursul formulat de recurentul reclamant urmează a fi anulat ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrat recursul formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 423 din 13 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 7891 din 13 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr- (nr. vechi 14755/C/2005), în contradictoriu cu intimații pârâți,.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 06 Februarie 2008.

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

red.jud. -

2 ex/12.02.2008

jud. apel

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract. Speta. Decizia 124/2008. Curtea de Apel Craiova