Obligație de a face. Decizia 125/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 125
Ședința publică de la 06 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț
Judecător: - - -
Grefier: -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâții G, domiciliați în comuna Broșteni, sat de, județul G, împotriva deciziei civile nr. 197/A din 25 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliați în comuna, sat, județul M, intimații pârâți, comuna, sat, județul M, domiciliat în B, sector 6, Drumul, nr. 89, - 1,. B,. 8,. 79, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul pârât G, reprezentat de procurator, asistat de avocat, recurenta pârâtă, reprezentată de același avocat, intimații reclamanți, personal și asistați de avocat, lipsind intimații pârâți și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care;
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru recurenții pârâți G și, a solicitat, în principal, admiterea recursului, potrivit motivelor formulate în scris și susținute oral, casarea deciziei civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se pronunța asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților, invocată chiar de instanță din oficiu. A precizat că instanța de fond a încălcat principiul disponibilității, având în vedere că a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a unor persoane care nu au fost chemate în judecată de către reclamanți. A arătat că fundația se află pe terenul proprietatea recurenților pârâți.
În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei civile, iar pe fond respingerea acțiunii ca inadmisibilă; cu cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimații reclamanți, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei civile ca fiind legală și temeinică. A precizat că din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă clar că fundația se află pe terenul, proprietatea reclamanților; cu cheltuieli de judecată.
de instanță, intimații reclamanți și au precizat că terenul pe care se află fundația este proprietatea lor și nu a pârâților.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Strehaia, sub nr.984/2004, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâtul, pentru a fi obligat să demoleze și să ridice fundația construită pe terenul lor.
În motivarea acțiunii, au arătat că sunt proprietarii terenului de 7653 mp, situat pe raza comunei, sat, tarlaua 27, parcela 1, pe care pârâtul a construit o fundație fără a avea acte de proprietate.
Pârâtul a arătat că proprietarii fundației sunt G și, iar instanța a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a acestora.
Pârâții au depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, întrucât terenul din litigiu le aparține, fiind cumpărat de la CAP și cerere reconvențională, prin care au solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat între reclamanți și, întrucât acesta nu este proprietarul terenului înstrăinat, neavând titlul definitiv de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 891/29 iunie 2004, pronunțată de Judecătoria Strehaia, s-a admis acțiunea, pârâții fiind obligați să demoleze și să ridice fundația construită pe terenul proprietatea reclamanților, iar în cazul în care pârâții refuză au fost autorizați reclamanții să demoleze fundația, pe cheltuiala pârâților, fiind respinsă cererea reconvențională.
S-a reținut că, reclamanții au făcut dovada că sunt proprietarii terenului pe care pârâții au construit o fundație, cu contractul de vânzare cumpărare încheiat la 8 iulie 2003, pârâții au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului de 1000 mp ca urmare nerespectării punctului 5 din actul de dare în plată privind obligația de a construi locuință, iar cu privire la cererea reconvențională a arătat că nu au calitate procesuală întrucât nu au fost părți în contractul de vânzare cumpărare.
Sentința a fost anulată prin decizia 1478/7 iunie 2005, Curții de APEL CRAIOVA, care admis apelul pârâților și a reținut cauza spre rejudecare, apreciind că instanța de fond nu a manifestat rol activ în sensul că nu a observat că prin cererea reconvențională s-a solicitat constatarea nulității unui act juridic ce a fost încheiat cu alte persoane care nu erau părți în dosar, pârâții invocând chiar lipsa titlului vânzătorului, astfel că nu a fost citat ca pârât vânzătorul.
Prin decizia civilă nr. 3037/6 dec.2005, Curtea de APEL CRAIOVAa declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinți,în temeiul art. 2 alin. 2 Cod pr. civ. așa cum a fost modificat prin Legea 219/2005, de aprobare a OUG 138/2000, raportat la art.11 alin. 2 din leg.219/1005.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-.
La 2 mai 2006, s-a dispus, în temeiul art. 243 pct. 1 Cod pr. civ. suspendarea judecării cauzei până la indicarea moștenitorilor defuncților și, iar la 5.01.2007, s-a formulat cereri de repunere cauzei pe rol de către pârâta.
A fost introdus în cauză, pârâtul.
Tribunalul Mehedinți, prin decizia civilă nr. 197A din 25.09.2007, a admis acțiunea, formulată de reclamanții și, împotriva pârâților G,.
Au fost obligați pârâții G și să demoleze fundația construită pe terenul proprietatea reclamanților, situat în intravilanul satului, comuna, având ca vecini: N - Hotarul Broșteni, E-DN 67, S- (.), V-rest proprietate reclamanți, iar în cazul în care refuză au fost autorizați reclamanții să demoleze fundația, pe cheltuiala pârâților.
S-a respins cererea reconvențională, formulată de pârâții-reclamanți, în contradictoriu cu reclamanții - pârâți și pârâtul.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut că reclamanții au dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. 533/8.07,2003, suprafața de 7653 mp teren arabil în intravilanul satului, comuna, pârâții edificând o fundație din beton pe o suprafață de 80 mp.
S-a mai constatat că, fundația (temelie) a fost construită pe terenul reclamanților, după 5 ani de la cumpărarea terenurilor, respectiv în 1995, invocarea art.24 din leg.18/1991, ca temei al dreptului lor de proprietate asupra terenului fiind nefondată întrucât textul de lege de care s-au prevalat prevede că rămân și se înscriu în proprietatea actualilor deținători terenurile atribuite de cooperativele agricole de producție, suprafața fiind cea prevăzută în actul de atribuire, cu condiția ca pe terenurile respective să fie edificate locuințe și anexe gospodărești.
In speță, pârâții nu au îndeplinit această condiție, astfel că nu pot fi considerați proprietarii celor 2000 mp, cuprinși în terenul de 7653mp, cumpărat de reclamanți, astfel că acțiunea este întemeiată.
Cu privire la cererea reconvențională s- reținut că nu este întemeiată, motivându-se că vânzătorul nu deține titlul definitiv de proprietate, astfel că nu este proprietarul bunului înstrăinat.
Din cuprinsul contractului de vânzare cumpărare reiese că vânzătorul a dobândit terenul prin moștenire, iar din raportul de expertiză a rezultat că terenul reclamanților este înscris în titlul de proprietate nr. 14325/2003.
Constatările expertului fac dovada până la înscrierea în fals, raportul întocmit de acesta, în calitate de delegat al instanței, are valoarea unui înscris autentic, astfel că, apreciind ca fiind valabilă înstrăinarea terenului de către vânzătorul, proprietar al bunului vândut, convenția de vânzare cumpărare îndeplinind cerințele prev. de art. 948 Cod civ, cererea reconvențională a fost respinsă ca neîntemeiată.
În termen legal, s-a declarat recurs de către pârâții G și, considerând decizia civilă nelegală deoarece, prin introducerea în cauză, de către instanță, a celor doi pârâți, au fost încălcate dispozițiile art. 47 - 66 Cod pr. civ. și dispozițiile art. 82, 109, 112, 129 alin.4, 5 și 6 Cod pr. civ. încălcându-se principiul disponibilității procesului civil, situație în care pârâții nu au calitate procesuală pasivă, ci numai activă față de cererea reconvențională formulată; instanța de apel, deși a ridicat din oficiu excepția lipsei calității procesuale a pârâților, nu s-a pronunțat asupra acestei excepții; greșit s-a considerat de instanță că pârâții au invocat în apărare dispoz, art. 24 din Lg. 18/1991, deoarece în realitate aceștia au devenit proprietarii terenului, potrivit actului de dare în plată încheiat cu CAP, situație în care au fost încălcate dispoz. art. 969 Cod civil, atunci când s-a constatat nevalabilitatea acestui act, art. 977-985 Cod civil, în ceea ce privește interpretarea actului de dare în plată, astfel încât instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv valabilitatea titlului de proprietate al pârâților; terenul este folosit de reclamanți, însă fundația este proprietatea pârâților, iar reclamanții nu le permit acestora accesul la respectiva fundație.
Criticile formulate sunt întemeiate parțial.
În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a celor doi pârâți, aceasta a fost corect reținută de instanță, având în vedere că pârâtul inițial introdus în cauză, la termenul din 6.04.2004, a precizat că fundația de casă este proprietatea celor doi pârâți, G și, care au cumpărat, în anul 1990, 20 ari de la CAP.
Dispozițiile art. 47 - 66 Cod pr. civ. indicate de recurenți ca fiind încălcate de instanță, nu au incidență în totalitate în prezenta speță. Sunt aplicabile în speță dispoz. art. 64-66 Cod pr. civ. care se referă la arătarea titularului dreptului, potrivit cărora, pârâtul va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană, care pretinde un drept real asupra lucrului.
Așa cum s-a precizat mai sus, pârâtul chemat inițial în judecată a indicat pe adevărații proprietari ai fundației, situație în care instanța a dispus introducerea în cauză a celor doi pârâți, fără ca reclamanții să se opună la această dispoziție a instanței, situație în care nu se poate reține că a fost încălcat principiul disponibilității procesului civil.
La termenul următor s-au prezentat și cei doi pârâți, asistați de apărător ales, iar prin întâmpinarea formulată au invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului; în ceea ce privește situația lor au invocat un drept de proprietate personală asupra suprafeței de teren în litigiu, or, aceste apărări demonstrează că au fost îndeplinite dispoz. art. 66 Cod pr. civ. potrivit cărora, dacă cel arătat ca titular recunoaște susținerile pârâtului și reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată.
În ceea ce privește dispozițiile art. 82, 109, 112 Cod pr. civ. trebuie precizat că acestea se referă la cererea de chemare în judecată, la procedura înainte de judecată și în timpul judecății, la conținutul cererii de chemare în judecată. Cu toate că recurenții consideră că aceste dispoziții au fost încălcate, aceștia nu au precizat în ce constă încălcarea acestor norme procedurale. Din examinarea cererii de chemare în judecată se constată că dispozițiile legale pretins a fi fost încălcate au fost respectate întocmai, aceasta fiind formulată corespunzător dispoz. art. 112 Cod pr. civ. și dispozițiilor generale de procedură, reprezentate de art. 109 și 82 Cod pr. civ.
Dispozițiile art. 129 alin. 4, 5 și 6 Cod pr. civ. indicate, de asemenea de recurenți, ca fiind încălcate de instanță, consacră principiul rolului activ al judecătorului în procesul civil, iar aliniatele respective au în vedere tocmai dreptul și obligația judecătorului de a cere părților să prezinte explicații, oral sau în scris, precum și să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, or, în cauză, s-a procedat potrivit acestor norme.
Este adevărat că, soluționând cauza, instanța a reținut că pârâții au invocat în apărare aplicarea dispoz. art. 24 din Lg. 18/1991, text de lege care nu își găsește aplicarea în speța de față.
Verificând întâmpinarea depusă de pârâți, se constată că aceștia, în apărare, au invocat existența unui drept personal de proprietate asupra suprafeței de teren în litigiu, cumpărată în anul 1990, prin act de dare în plată, de la CAP, dar și aplicarea dispoz. art. 24 din Lg. 18/1991.
Instanța de apel a reținut corect că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în speța de față, dar, făcând o analiză a actului de proprietate prezentat de pârâți, a concluzionat că, nefiind construită locuința în termenul de 2 ani, prevăzut în actul de dare în plată, pârâții au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului. Această constatare a fost efectuată de instanță, din oficiu, fără să se fi solicitat de către reclamanți, considerându-se că respectiva clauză contractuală constituie o condiție rezolutorie, care, prin neîndeplinirea ei, a dus implicit la desființarea retroactivă a actului.
S-a sesizat de către instanță că, în cauză, se opun două drepturi de proprietate și tocmai de aceea s-a făcut analiza în contradictoriu a existenței acestor drepturi, având în vedere că fundația este proprietatea pârâților și că aceștia au recunoscut că reclamanții se află în posesia terenului.
Sub acest aspect, criticile formulate de către pârâți sunt întemeiate, pornind de la dispozițiile art. 969 cod civil privind valabilitatea convențiilor între părțile contractante și 977-985 Cod civil privind interpretarea convențiilor.
Soluția a fost pronunțată plecându-se de la interpretarea clauzei de la pct. 5 din actul de dare în plată, încheiat la 4.05.1990, între CAP și pârâți, pentru 1000mp, în care se consemna că, în cazul în care cumpărătorul nu construiește locuința în termen de 2 ani, vânzătoarea are dreptul de a anula acest contract și de a da terenul altei familii de membrii cooperatori.
Instanța de apel a considerat că această clauză constituie o condiție rezolutorie, sub forma unui pact comisoriu, prin care părțile prevăd rezoluția actului în caz de neexecutare a obligației uneia dintre ele, fără a fi nevoie de intervenția instanței de judecată.
Este adevărat că părțile pot stipula în mod expres o clauză rezolutorie, înlocuind astfel acțiunea în rezoluție judiciară printr-o condiție rezolutorie convențională. Pactul comisoriu expres se interpretează însă restrictiv, deoarece el derogă de la principiul rolului activ al judecătorului în soluționarea litigiului.
Clauza la care se face referire nu poate fi interpretată ca un pact comisoriu care să înlăture acțiunea în rezoluțiune judiciară, deoarece, pornind de la interpretarea literală a termenilor folosiți, respectiv "vânzătoarea are dreptul de a anula acest contract", în caz de neexecutare a obligației de construire în termen de 2 ani. se constată că s-a prevăzut un drept în favoarea vânzătoarei, pe care aceasta trebuia să îl exercite la împlinirea termenului de 2 ani.
Prin urmare, față de modul în care este exprimată această clauză, se prevede existența unui drept în favoarea vânzătoarei de a promova o acțiune în rezoluțiune (aceasta este acțiunea corectă și nu anulare) și nu se prevede că, în caz de neexecutare, actul se rezoluționează de drept.
Așa fiind, dacă părțile prevăd numai că, în caz de neexecutare, contractul va fi desființat ( așa cum sunt prevederile clauzei în discuție), există un pact comisoriu de gradul I și această clauză nu face decât să reproducă regula prevăzută de Codul civil, așa încât rezoluția își păstrează caracterul judiciar, putând fi pronunțată numai de către instanță, deci la sesizarea părții care și-a executat obligația, conform art. 1020-1021 Cod civil.
După intrarea în vigoare a Lg. 18/1991, ca urmare a lichidării CAP-ului, bunurile rămase în urma lichidării au fost preluate de către primării, astfel că acestea se în drepturi și obligații fostelor CAP-uri.
Faptul că respectiva clauză contractuală a constituit de fapt o înserare a clauzei rezolutorii prevăzută de Codul civil în toate contractele sinalagmatice, ceea ce și atrage promovarea unei acțiuni judiciare în rezoluțiune, în temeiul art. 1020-1021 Cod civil, o demonstrează și autorizația de construire nr. 538/13.04.1994, eliberată de Primăria, deci la 2 ani după încheierea actului de dare în plată. Eliberarea acestei autorizații de construire demonstrează că vânzătoarea nu a intenționat niciodată să promoveze acțiune în rezoluțiunea actului de vânzare-cumpărare.
În atare situație, instanța nu putea constata, din oficiu, că a fost îndeplinită condiția rezolutorie și deci actul a fost desființat retroactiv, deoarece, așa cum rezultă din cele expuse mai sus, se impunea existența unei acțiuni în rezoluțiunea actului, condiția rezolutorie neacționând de drept.
Față de situația dată se constată că, în litigiu, sunt drepturile de proprietate ale reclamanților și ale pârâților asupra aceleiași suprafețe de teren, or, în cadrul obligației de a face, nu se poate efectua o analiză contradictorie a titlurilor de proprietate pentru a se putea da valabilitate celui mai bine caracterizat, atâta timp cât fiecare dintre părți își contestă dreptul.
Obligația constituie un raport juridic civil în temeiul căruia una dintre părți, numită creditor, este îndreptățită să pretindă celeilalte părți, debitorul, săvârșirea unei prestații determinate.
Prin urmare, pentru a exista o obligație civilă trebuie să fie stabilită existența raportului juridic și existența cu certitudine a calității de creditor și debitor în favoarea uneia sau alteia dintre părți. Or, în cauză, nu se poate stabili cu certitudine calitatea de debitor sau creditor a niciuneia dintre părți. Obligația de a face constă în îndatorirea debitorului unui raport juridic de a săvârși anumite acte, fapte, lucrări sau servicii. Atât timp cât în cauză nu s-a stabilit în mod concret cine are calitatea de debitor, în speță, pârâții invocând propriul drept de proprietate asupra terenului respectiv, situație în care au de asemenea calitatea de creditor, nu se poate da curs acțiunii în obligație de a face, fără a se fi stabilit, pe calea unei acțiuni în revendicare și prin compararea titlurilor, existența dreptului de proprietate în patrimoniul uneia sau alteia dintre părți.
Pe de altă parte, chiar dacă s-ar fi constatat că, în cauză, condiția rezolutorie, în ceea ce privește actul de dare în plată prezentat de pârâți, acționa de drept, față de existența autorizației de construcție și a actului de dare în plată, norma civilă aplicabilă o constituia dispozițiile art. 494 Cod civil, privitoare la plantațiile, construcțiile și lucrările făcute de către oat reia persoană, cu materialele ei, pe proprietatea altei persoane și nu dispozițiile art. 1075 - 1077 Cod civil.
În funcție de cele expuse, urmează ca, aplicând art. 304, pct. 9 Cod pr. civ. și art. 312 alin.1 Cod pr. civ, să se admită recursul, modificându-se decizia civilă, în sensul respingerii acțiunii, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții G, domiciliați în comuna Broșteni, sat de, județul G, împotriva deciziei civile nr. 197/A din 25 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, domiciliați în comuna, sat, județul M, intimații pârâți, comuna, sat, județul M, domiciliat în B, sector 6, Drumul, nr. 89, - 1,. B,. 8,. 79.
Modifică decizia civilă, în sensul că respinge acțiunea și menține celelalte dispoziții.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
-
Grefier,
Red. jud. -
.
4 ex./21.02.2008
Președinte:Mihaela Loredana Nicolau AlexandroiuJudecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț
