Obligație de a face. Decizia 125/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 125/
Ședința publică din 27 Martie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier: -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâtul și intervenienții și, împotriva deciziei civile nr.2/A din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimații-reclamanți -, - și, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.29/2008, eliberată de Baroul V, lipsă fiind recurentul-pârât, recurenții-intervenienți și, reprezentantul intimatei Asociația Obștea Mari și intimații-intervenienți, și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt legal timbrate, potrivit chitanțelor aflate la dosar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-a depus, prin serviciul de registratură al instanței, dovada achitării taxei judiciare de timbru de 4 lei, conform chitanței aflată la fila 364 din dosar.
Avocat arată că nu are cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursurilor.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora, punând în discuție și excepția inadmisibilității căii de atac față de procedura specială instituită de Ordonanța nr.26/2000.
Avocat solicită respingerea recursurilor ca inadmisibile, cu cheltuieli de judecată. Totodată, se arată că recursurile declarate vizează netemeinicia hotărârii atacate, și nu nelegalitatea acesteia. Deși încadrate în drept, criticile nu sunt dezvoltate, prin urmare nu pot fi analizate și în subsidiar, se solicită respingerea căilor de atac ca nemotivate.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursurilor civile de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr.886/2006 pe rolul Judecătoriei Horezu, reclamanții -, - și, au chemat în judecată Asociația Obștea " Mari" cu sediul în comuna, județul V, reprezentată prin președintele și pe pârâtul, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, asociația pârâtă să fie obligată să modifice tabelul cu membrii și drepturile cuvenite acestora în sensul: radierii din acest tabel a unui număr de 133,5 drepturi de la rolul pârâtului, urmând ca aceste drepturi să fie trecute la rolul reclamanților în modul următor: - - 66,75 drepturi și - - 66,75 drepturi; trecerii reclamanților cu partide distincte în tabel, în locul autorilor acestora, astfel: - cu 92,75 drepturi; - cu 92,75 drepturi și cu 52 drepturi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că bunicul lor, membru fondator al Obștei " Mari", deținea la data decesului său, în anul 1943, un număr de 104 drepturi din 882 drepturi ale obștii, fiind înscris în tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora la poziția nr.3, Anexa nr.1.
Autorul a avut doi copii: (născută ), autoarea reclamantului și -. (decedat la 30 august 1999), tatăl reclamanților - și -.
Astfel, cele 104 drepturi ale bunicului, deținute în anul 1943, revin reclamantului, 52 drepturi și reclamanților - și -, câte 26 drepturi.
În afară de drepturile moștenite de la tatăl său, fiul acestuia -. (decedat la 30 august 1999) și tatăl reclamanților - și -, a mai cumpărat un număr de 133,5 drepturi care se cuvin celor doi reclamanți menționați, în cote egale de câte 66,75 drepturi.
-. (decedat la 30 august 1999), tatăl reclamanților - și -, a cumpărat:
- 29,5 drepturi conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094/9 august 1945, transcris la Grefa Judecătoriei Horezu de la vânzătoarea, moștenitoare a autorului său, decedat în anul 1923, care a fost membru fondator al obștii cu un număr de 118 drepturi, conform poziției nr.6 din tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora, Anexa nr.1 ( în acest sens s-au depus la filele 30 și 31 din dosar: tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora din anul 1943, având la poziția nr.6 pe cu un număr de 29,5 drepturi și Adresa nr.15094/9 august 1945 din 17 octombrie 1945, prin care Judecătoria rurală ocolul H, județul V, solicita președintelui Obștii " Mari" din să treacă în Registrul Obștii pe cumpărătorul cu 29,5 drepturi în locul vânzătoarei, din partida autorului acesteia );
- 104 drepturi conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004/16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M de la vânzătoarea (28-29 dosar).
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004/16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul SMî ncheiat cu vânzătoarea (28-29 dosar), reclamanții arată că prin sentința civilă nr.6889/19 septembrie 1995 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.1416/1995, rămasă definitivă și irevocabilă (22-27 dosar), a fost respinsă acțiunea pârâtului, formulată personal și în calitate de președinte al Obștii " Mari" din, prin care aceștia invocau nulitatea absolută a acestui act juridic, cu scopul de a-și însuși drepturile respective din obște.
Reclamanții susțin că l-au chemat în judecată în prezent și pe pârâtul, întrucât acesta, în calitate de fost președinte al Obștii " Mari" din și-a însușit cele 133,5 drepturi cumpărate de autorul lor -., în modul arătat mai sus, figurând necuvenit cu aceste drepturi în obște, în detrimentul drepturilor ce li se cuvin acestora.
Deși există actele autentice de vânzare-cumpărare și hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, Obștea " Mari" din, atât sub vechea conducere a pârâtului, cât și sub noua conducere, refuză să le recunoască și să le înscrie drepturile în obște.
În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art.1073-1078 din Codul civil și art. 5803din Codul d e procedură civilă.
Prin întâmpinările de la filele 34 și 67-69 dosar, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii reclamanților.
În esență, acesta susține că autorul reclamanților -. nu a cumpărat cele 104 drepturi de la autoarea și că aceste drepturi i se cuvin lui, astfel cum au fost înregistrate în tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004/16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul SM( 28-29 dosar), încheiat de vânzătoarea cu cumpărătorul -., a fost doar provizoriu, nu a fost încheiat în condițiile cerute de Codul silvic din 1910 și nici nu a fost înscris în Cartea funciară.
Cu testamentul autentificat de Judecătoria Horezu sub nr.292 din 21 decembrie 1951 (36 dosar), pârâtul susține că dovedește faptul că autoarea a testat nepotului ei, un număr de 50 de drepturi din terenul cu vegetație forestieră situat în " Mari" din comuna, județul V, acest act fiind preferabil.
De asemenea, cu testamentul autentificat de Judecătoria Horezu sub nr.533 din 3 septembrie 1947 (35 dosar), pârâtul susține că dovedește faptul că autoarea i-a testat lui, în calitate de frate, un număr de 66,5 drepturi din terenul cu vegetație forestieră situat în " Mari" din comuna, județul V, pe motiv că a îngrijit-o și a achitat taxele de succesiune și acest act fiind preferabil actului invocat de reclamanți.
Conform sentinței civile nr.374/23 martie 2000, pronunțată de Judecătoria Brezoi, în dosarul nr.506/2000, Obștea " Mari" din comuna, județul Vaf ost reînființată și a dobândit personalitate juridică, având la bază Așezământul Obștii autentificat sub nr.11429/1910 și tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora din 30 august 1923, respectiv, așezământului (53-55 dosar), în baza acestor acte fiind validată Obștea de către Comisia Județeană V pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Conform tabelului cu membrii obștii și drepturile acestora din 30 august 1923, autoarea figurează cu un număr de 104 drepturi, care se cuvin pârâtului, așa cum s-a arătat mai sus, astfel că cererea reclamanților a fost privită ca neîntemeiată.
Referitor la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094/9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu, județul V (30 dosar), încheiat de vânzătoarea (sora pârâtului) cu cumpărătorul -., pârâtul susține, de asemenea, că și acest act a fost doar provizoriu și nu a fost încheiat în condițiile cerute de Codul silvic din 1910, vânzarea nu a fost autorizată și nici nu a fost înscris în Cartea funciară, considerând că nu este un act valabil.
Mai mult, susține că sora sa nici nu a dobândit cele 29,5 drepturi în Muntele " Mari", pentru a le putea transmite autorului reclamanților, așa cum susțin aceștia.
Prin Actul de dotă autentificat de Tribunalul Vâlcea sub nr.105 din 17 ianuarie 1928 (51 dosar) că sora sa nu a primit drepturi în Obște de la autorul, decedat în anul 1926 sau de la mama sa, decedată în anul 1974, astfel că nu le putea transmite autorului reclamanților în anul 1945.
În baza acestor acte invocate și prezentate mai sus, că se justifică reconstituirea dreptului de proprietate pentru 118 drepturi în favoarea moștenitorilor nedivizați ai autorilor și și pentru 116,5 drepturi, în favoarea sa, moștenite de la autoarea prin cele două testamente.
Prin cererea de la filele 82-84 dosar au intervenit în cauză, în interes propriu, intervenienții:, și, în calitate de moștenitori ai autoarei lor, aceasta fiind fiica autoarei, de la care pretind reclamanții că autorul lor -. a cumpărat cele 29,5 drepturi conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094/9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu, județul V (30 dosar).
Aceștia au solicitat respingerea acțiunii reclamanților și să se constate că ei sunt proprietarii și beneficiarii celor 29,5 drepturi moștenite de la autoarea, care nu le-a vândut, așa cum susțin reclamanții, invocând tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora din anul 1943, având la poziția nr.6 pe cu un număr de 29,5 drepturi (31 dosar).
Consideră că titlul invocat de reclamanți reprezintă doar o simplă cerere adresată Judecătoriei Rurale Ocolul H, prin care se solicită operarea în Registrul Obștii " Mari" (nr. de ordine 3), în sensul modificării de la partida lui, să fie trecut petiționarul (autorul reclamanților), cu 29,5 drepturi, în locul autoarei acestora,. Reclamanții nu au făcut dovada acestei vânzări prin act autentic și nici că s-ar fi operat modificările solicitate în 1945, în Registrul Obștii.
Prin cererea reconvențională de la filele 87-89 dosar, precizată la filele 120-121 dosar, pârâtul a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004/16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul SM( 28-29 dosar), încheiat de vânzătoarea cu cumpărătorul -., considerând că acest act este fals și menționând că se înscrie în fals privind acest act juridic, considerând că actul invocat de reclamanți este de fapt, un act cu clauză "mortis-causa" (testament), încheiat sub condiție suspensivă.
Pârâtul a prezentat arborele genealogic al moștenitorilor autorului comun (schema succesorală fiind depusă la fila 160 dosar).
Conform tabelului cu membrii obștii și drepturile acestora din 30 august 1923, moștenitoarea figura la poziția nr.2, cu un număr de 104 drepturi, ca membru fondator în Obștea " Mari".
Prin testamentul autentificat de Judecătoria Horezu sub nr.533 din 3 septembrie 1947 (35 dosar), pârâtul susține că autoarea i-a testat lui, în calitate de nepot de frate, un număr de 50 de drepturi din terenul cu vegetație forestieră situat în " Mari" din comuna, județul V, diferența lăsând-o fratelui ei,.
Fiul autoarei, a decedat în anul 1947, iar mama sa, în calitate de moștenitoare legală, trebuia să achite taxele de succesiune și impozitele privind averea rămasă în urma fiului predecedat. Neavând mijloace să le plătească, pârâtul susține că le-a plătit el în anul 1948, sens în care deține chitanțe de plată (143-147 dosar).
Ulterior, prin testamentul autentificat de Judecătoria Horezu sub nr.292/21 decembrie 1951 (36 dosar), pârâtul susține că autoarea a revenit la testamentul din 1947 și i-a testat tot lui diferența de 50 de drepturi din terenul cu vegetație forestieră situat în " Mari" din comuna, județul V, plus cele 17 drepturi dobândite de la fiul său predecedat, cu care figura ca membru fondator în Obște.
Susține că această autoare nu avea cum să vândă cele 104 drepturi către autorul reclamanților -. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul SM( 28-29 dosar), care a fost doar provizoriu, nu a fost încheiat în condițiile cerute de Codul silvic din 1910 și nici nu a fost înscris în Cartea funciară, purtând doar o ștampilă de intrare, urmată de un certificat de înregistrare.
Din același act rezultă că pretinsul cumpărător va intra în drepturi asupra obiectului testat, abia după moartea testatoarei, fiind vorba despre un testament și nu despre un contract de vânzare-cumpărare.
că autorul reclamanților era magistrat și a comis și un abuz de drept, întrucât autoarea nu știa carte, așa cum rezultă din testamentul făcut în anul 1951, pe acte anterioare și ulterioare anului 1949, figurează doar amprenta digitală a acesteia, iar actul prezentat de reclamanți poartă o semnătură care nu aparține autoarei și pe care acesta o contestă, considerând că actul este fals.
Autorul reclamanților s-a folosit de calitatea sa de magistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, unde a înregistrat actul, situație pe care că o dovedește cu un material editorial referitor la acest autor (138 dosar). Acesta nu a urmărit decât să realizeze beneficii necuvenite, considerând că reclamanții-moștenitori nu pot beneficia de aceste drepturi.
Din încheierea de autentificare a testamentului făcut la 21 decembrie 1951, rezultă că pe acest act figurează amprenta degetului arătător de la mâna a testatoarei, acest fapt fiind consemnat de judecătorul-ajutor, asistat de grefierul, care au autentificat actul respectiv.
Consideră că este imposibil ca autoarea sa, să cunoască despre existența contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul SM( 28-29 dosar) și că, din lipsa semnăturii vânzătoarei rezultă lipsa consimțământului la încheierea actului.
Mai mult, se impune constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M și pentru lipsa obiectului acestuia, deoarece, obiectul testat autorului reclamanților constituie drepturile testate atât anterior, în 1947, cât și ulterior, în 1951, de către autoarea, în favoarea sa.
Privind același contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, consideră că nu operează autoritatea de lucru judecat deoarece, deși s-au mai judecat anterior privind condițiile de formă ale acestui act juridic, ca și condiții de validitate, iar soluția instanțelor nu i-a fost favorabilă, în speța de față este vorba în mod strict despre condițiile de fond ale unui act juridic și despre calificarea sa juridică.
În aceste condiții, prioritară este ultima manifestare de voință a autoarei, de care beneficiază el, care i-a acordat îngrijire și a achitat toate taxele de succesiune după fiul predecedat.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004/16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul SMe ste lovit de nulitate absolută, atât pentru considerentul că a fost încheiat sub o clauză testamentară, care îi schimbă în totalitate încadrarea sa juridică într-un testament, cu regulile aplicabile acestuia, cât și pentru faptul că, fiind încheiat între cele două testamente invocate de pârât, din 1947 și 1951, conform ultimei voințe a autoarei, acesta nu mai poate produce efecte juridice.
Prin întâmpinarea de la fila 90 din dosar, Asociația Obștea " Mari" din comuna, județul V, reprezentată prin președintele, a susținut că este de acord cu cererea reclamanților de a li se înscrie drepturile în tabelul Obștii, cunoscând despre contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M și despre sentința civilă nr.6889 din 19 septembrie 1995 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.1416/1995, rămasă definitivă și irevocabilă (22-27 dosar), prin care a fost respinsă acțiunea pârâtului, formulată personal și în calitate de fost președinte al Obștii " Mari" din și prin care acesta invoca nulitatea absolută a actului juridic, cu scopul de a-și însuși drepturile respective din obște. Susține că numai datorită atitudinii ostile a pârâtului față de noua conducere a Obștii și a faptului că acesta a refuzat să predea documentația Obștii, nu s-a putut rezolva cererea reclamanților care sunt îndreptățiți cu privire la drepturile pretinse.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisurile invocate de părți și depuse la dosar, conform mențiunilor făcute mai sus, în legătură cu fiecare înscris.
Prin sentința civilă nr.1005 din 30 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Horezu, în dosarul nr.886/2006, a fost admisă în parte acțiunea reclamanților -, - și, în contradictoriu cu Asociația Obștea " Mari", reprezentată prin președintele și cu pârâtul, asociația pârâtă fiind obligată să modifice tabelul cu membrii și drepturile cuvenite acestora în sensul: radierii din acest tabel a unui număr de 133,5 drepturi de la rolul pârâtului și trecerii reclamanților cu partide distincte în tabel, astfel: - cu 92,75 drepturi; - cu 92,75 drepturi și cu 52 drepturi.
A fost admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanți cu privire la cererea reconvențională de la filele 87-89 dosar, precizată la filele 120-121 dosar, formulată de pârâtul, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, încheiat de vânzătoarea cu cumpărătorul -. și a fost respinsă această cerere, pe cale de excepție.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de la filele 47-48 și 82-84 dosar, formulată de intervenienții în interes propriu, și, în calitate de moștenitori ai autoarei lor și ai autoarei, de la care pretind reclamanții că autorul lor, -., a cumpărat cele 29,5 drepturi, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu, județul V, drepturi pentru care aceștia au solicitat respingerea acțiunii reclamanților și să se constate că ei sunt proprietari și beneficiarii celor 29,5 drepturi moștenite de la autoarea.
De asemenea, a fost respinsă cererea reclamanților -, - și, în contradictoriu cu Asociația Obștea " Mari", reprezentată prin președintele, prin care solicitau ca asociația să fie obligată la plata unei amenzi civile pentru fiecare zi de întârziere, până la îndeplinirea obligațiilor.
Pârâții și intervenienții au fost obligați, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 1008,3 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanții au dovedit că sunt moștenitorii autorului, unul dintre cei 4 descendenți ai autorului comun, alături de autorii pârâtului și intervenienților.
Toți cei 4 descendenți ai autorului comun (, și ) au fost membrii ai Obștii " Mari" din comuna, județul V, cu un număr de câte 104 drepturi, cu excepția descendentului, care deținea 118 drepturi (divizate apoi, între cei patru copii ai săi în mod egal, de câte 29,5 drepturi).
În tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora din anul 1923, pozițiile 2-5, cât și în tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora din anul 1943, pozițiile 1, 3, 4, 6-9, - mama intervenienților, și - figurează cu 29,5 drepturi din cele 118 drepturi deținute de autorul său, iar la poziția nr.2 din tabel, figurează fiul autoarei, cu 17 drepturi, instanța reținând că acesta a predecedat mamei sale, astfel că autoarea a rămas fără descendenți la decesul său.
Această situație din tabele și distribuirea drepturilor între cei 4 descendenți ai autorului comun (, și ), nu a fost contestată de Obștea " Mari" din comuna și nici de către celelalte părți implicate în proces.
Ceea ce a condus la litigiul dintre părți au fost cele două acte de dispoziție: contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094/9 august 1945, transcris la Grefa Judecătoriei Horezu, prin care vânzătoarea, moștenitoare a autorului său, decedat în anul 1923, și-a vândut cele 29,5 drepturi către -. (decedat la 30 august 1999), tatăl reclamanților - și - și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004/16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, prin care vânzătoarea și-a vândut cele 104 drepturi către același cumpărător, -.
Aceste două acte sunt contestate în prezent de către pârâtul (pretins moștenitor testamentar al mătușei sale ) și de către intervenienții, și, descendenți de gradul II ai autoarei.
Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, transcris la Grefa Judecătoriei Horezu, prin care vânzătoarea, moștenitoare a autorului său, decedat în anul 1923, și-a vândut cele 29,5 drepturi către vărul său primar, -. (decedat la 30 august 1999), tatăl reclamanților - și -, nu a fost depus la dosar, însă a fost depus Ordinul dat de către Judecătorul delegat al Judecătoriei Rurale H, prin care solicita organelor de conducere ale Obștii " Mari" din comuna, să modifice Registrul Obștii, prin trecerea drepturilor respective la rolul autorului reclamanților, conform înscrisului de la fila 30 dosar, acest ordin fiind primit de Președintele Obștii la data de 17 octombrie 1945.
Motivarea intervenienților, în sensul că autoarea lor nu ar fi vândut, este contradictorie. Inițial (67 dosar), au susținut că autoarea lor nu ar fi avut aceste drepturi de la autorul său, întrucât nu le-a primit prin Actul de dotă din 17 ianuarie 1928 (51 dosar), pentru ca ulterior (83 dosar) să recunoască existența acestor drepturi în patrimoniul autoarei lor, contestând însă vânzarea sub aspectul condițiilor de fond și de formă cerute de lege "ad validitatem" și chiar sub aspectul existenței în sine a operațiunii juridice de vânzare-cumpărare.
Prima instanță a reținut că vânzarea nu poate fi pusă la îndoială atâta timp cât o autoritate a statului (Judecătoria Rurală de Ocol H, prin Judecătorul delegat) a dispus operarea transferului drepturilor de la vânzătoare la cumpărător în Registrul Obștii, făcându-se expres mențiune cu privire la natura juridică a actului încheiat între părți și la titlul dobândirii drepturilor de către autorul reclamanților. Din moment ce a operat înscrierea mențiunilor în Registrul special ținut de instanță (așa cum rezultă din cuprinsul ultimei fraze a înscrisului) și totodată, s-a dispus efectuarea aceleiași mențiuni și în Registrul Obștii, se prezumă, potrivit art.1199 din Codul civil, că, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, transcris la Grefa Judecătoriei Horezu, a existat la acel moment și a fost verificat sub aspectul condițiilor de validitate de către magistratul împuternicit în acest scop.
Înscrisul prezentat de reclamanți nu reprezintă o simplă cerere, ci un ordin dat de Judecătorul delegat, către Președintele Obștii, prin care a dispus efectuarea aceleiași mențiuni în Registrul Obștii ca și cele operate deja în Registrul special ținut de instanță. De aceea, în lipsa contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, ordinul judecătorului delegat are valoarea unui act recognitiv în sensul art.1189 cod civil și, unit cu prezumția existenței și validității actului juridic ce a stat la baza ordinului judecătorului, face dovada deplină a operațiunii juridice de vânzare-cumpărare a drepturilor din Obște,cu toate drepturile ce decurg de aici, așa cum susțin reclamanții.
Pentru aceste considerente, s-a apreciat că cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenienții, și, descendenți de gradul II ai autoarei-vânzătoare, este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.
În privința cererii reconvenționale de la filele 87 și 120 dosar, formulată de pârâtul, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, încheiat de vânzătoarea cu cumpărătorul -., prima instanță a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanți și a respins această cerere pe cale de excepție, reținând că prin sentința civilă nr.6889 din 19 septembrie 1995 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.1416/1995, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă acțiunea pârâtului, formulată personal și în calitate de președinte al Obștii " Mari" din, prin care aceștia invocau nulitatea absolută a aceluiași act juridic.
Instanțele s-au pronunțat asupra aceleiași materii litigioase, sub toate aspectele invocate de pârâtul și în cauza de față, referitoare la condițiile de fond și de formă ale acestui act juridic, inclusiv cu privire la semnătura autoarei-vânzătoare, verificată printr-o expertiză grafologică, statuând că în baza acestui act juridic a operat transferul dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 din Codul civil, privind tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Este vorba despre o prezumție cu caracter absolut, "juri set de jure", irefragabilă și peremptorie, care oprește cursul judecății și cercetarea în fond a pretențiilor deduse din nou judecății, partea ce o invocă fiind dispensată de orice altă dovadă.
Drepturile din acest act juridic, recunoscute prin hotărârile judecătorești anterioare, nu mai pot fi tăgăduite în prezent de către aceeași persoană care a pierdut anterior procesul și care invocă aceleași argumente analizate irevocabil de instanțele judecătorești.
Faptul că ulterior încheierii acestui act juridic (care și-a produs efectele juridice instantaneu), vânzătoarea a mai dispus de aceleași drepturi, prin testamentul făcut la 21 decembrie 1951 invocat de pârât, nu poate avea drept consecință anularea vânzării, testamentul fiind caduc, conform art.927 din Codul civil, care se referă la inexistența bunului în patrimoniul testatorului la momentul morții acestuia.
Dacă în anul 1949, autoarea a înstrăinat aceste drepturi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, către cumpărătorul -., pentru un preț stabilit consensual, ulterior, în anul 1951, nu le mai putea transmite pârâtului prin testament, iar alte drepturi nu a mai dobândit pentru a i le putea transmite.
În privința testamentului anterior, făcut la 3 septembrie 1947 și invocat de pârât (35 dosar), prin care aceeași testatoare îi lăsa pârâtului un număr de 50 de drepturi din Obște, întocmirea ulterioară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S-M, către cumpărătorul -., are valoare revocatorie privind testamentul în baza căruia nu se născuse încă nici un drept în favoarea beneficiarului acestui act juridic.
Conform art.923 Cod civil, "orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută cu orice mod sau condiție, revocă legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă".
Și într-un caz și în celălalt, niciunul dintre cele două testamente invocate de pârât, deși valabil încheiate sub aspect formal, nu poate produce efectul transmiterii dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului asupra drepturilor din Obște, iar legea nu a sancționat niciodată modificarea manifestărilor de voință ale unei persoane, în cazul în care a încheiat acte juridice cu efecte contrare, numai că aceste acte se vor analiza, fiecare, după timpul și legea sub care au fost făcute și după efectele pe care le-a produs fiecare.
Față de aceste considerente, s-a apreciat că este întemeiată cererea reclamanților privind modificarea tabelului cu membrii și drepturile acestora în Obște, drepturile reclamanților fiind dovedite, astfel că a fost admisă această cerere.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind obligarea Obștii la plata unei amenzi civile pentru fiecare zi de întârziere, din întâmpinarea Asociației, instanța a reținut că aceasta nu se opune modificărilor solicitate, în măsura în care acestea vor fi dispuse de instanța de judecată, astfel că nu se impune aplicarea sancțiunii respective.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâtul și intervenienții și.
Prin apelul său, pârâtul (194-195 dosar), susține că sentința pronunțată de instanță este contrarie testamentului autentic nr.292 făcut la 20 decembrie 1951, contractului de întreținere întocmit în formă olografă la 8 iunie 1947 (194 dosar), tabelului cu membrii și drepturile în obște, din 23 august 1923 și Așezământului Obștii nr.11429/1910.
Consideră că a dovedit că este proprietarul unui număr de 66,50 drepturi din obște, pentru terenul cu vegetație forestieră din Muntele " Mari", pe care le-a dobândit la data încheierii contractului de întreținere întocmit în formă olografă din 8 iunie 1947.
Terenul în discuție a fost preluat fără titlu de către Statul român și i s-a reconstituit dreptul de proprietate în conformitate cu Legile fondului funciar nr.18/1991 și nr.1/2000, prin Hotărârea Comisiei Județene, stabilită în acest scop.
Prin sentința pronunțată, instanța îl împiedică să-și folosească aceste drepturi, dând eficiență contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, prin care autoarea ar fi înstrăinat aceste drepturi către cumpărătorul -., act care este lovit însă, de nulitate absolută.
Consideră că lipsesc elementele constitutive ale contractului: consimțământul, capacitatea, obiectul, cauza și forma actului juridic, fiind nesocotită și dispoziția prohibitivă a Codului silvic din 1910.
Astfel, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, lipsește consimțământul său întrucât era titularul dreptului de proprietate asupra celor 66,50 drepturi din Muntele " Mari", pe care le-a dobândit la data încheierii contractului de întreținere întocmit în formă olografă din 8 iunie 1947 și testamentului autentic nr.292 făcut la 20 decembrie 1951.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, lipsește certificatul de garanție, prin care se garantează că terenul ce făcea obiectul vânzării nu era gajat, ipotecat sau sechestrat, precum și autorizația prealabilă a Ministerului Agriculturii - Direcția Silvicultură, conform dispozițiilor din Codul silvic din 1910.
Cum aceste elemente lipsesc, iar instanța nu a făcut verificări de fond, sentința este nelegală și netemeinică.
Intervenientul (190-191 dosar) susține că sentința pronunțată de instanță este contrarie tabelului cu membrii și drepturile în obște, din 23 august 1923, punctul 4, Așezământului Obștii nr.11429/1910, Actului de dotă nr.105 din 17 ianuarie 1928, precum și Hotărârii Comisiei Județene pentru aplicarea Legilor fondului funciar nr.18/1991 și nr.1/2000, prin care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Prin Actul de dotă nr.105 din 17 ianuarie 1928, dovedește că autorul, decedat în anul 1926, nu i-a transmis fiicei sale, decedată în anul 1985, cele 29,5 drepturi, pentru a le putea vinde, că în perioada 1910-1911 autorul figura cu cele 118 drepturi, iar în anul 1992, s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru aceste drepturi în favoarea moștenitorilor nedivizați ai autorului.
Prin sentința pronunțată, instanța îi împiedică să-și folosească aceste drepturi, dând eficiență contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu din județul V, prin care, autoarea ar fi înstrăinat aceste drepturi către cumpărătorul -., act care este lovit însă, de nulitate absolută.
Și în legătură cu contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu, din județul V, se susține că lipsesc elementele constitutive ale contractului: consimțământul, capacitatea, obiectul, cauza și forma actului juridic, fiind nesocotită și dispoziția prohibitivă a Codului silvic din 1910.
Din tabelul cu membrii și drepturile în obște, din 30 august 1923 și Așezământul Obștii nr.11429/1910, nu rezultă că pretinsa-vânzătoare ar fi fost proprietara celor 29,5 drepturi în Obște, pentru a le putea vinde.
Din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu din județul V, susține că lipsește semnătura cumpărătorului dată în fața instanței, susținând că autorul reclamanților, ar fi decedat în anul 1943.
De asemenea, lipsește semnătura adevăraților proprietari ai acestor drepturi, și și mențiunea modului în care fiica ar fi putut dobândi aceste drepturi de la autorii săi, pentru a le putea vinde în anul 1945.
Lipsește certificatul de garanție, prin care se garantează că terenul ce făcea obiectul vânzării nu era gajat, ipotecat sau sechestrat, precum și autorizația prealabilă a Ministerului Agriculturii - Direcția Silvicultură, conform dispozițiilor din Codul silvic din 1910.
Cum aceste elemente constitutive nu se regăsesc în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu din județul V, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și cu încălcarea esențială a legii.
Intervenienta (202 dosar) contestă același contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu din județul V, susținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și cu încălcarea esențială a legii.
Consideră că nu s-a dovedit existența acestui contract de vânzare-cumpărare prin care autorul reclamanților -. să fi cumpărat cele 29,5 drepturi de la autoarea sa și invocă tabelul cu membrii și drepturile în obște, din 12 mai 1922, fila nr.203 dosar, din care rezultă că autorul figurează cu cele 118 drepturi în obște, nedivizate între moștenitori.
Prin decizia civilă nr.212/A din 7 septembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, cele 3 apeluri au fost anulate ca netimbrate, conform art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Prin decizia civilă nr.577/R din 12 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, a fost casată decizia tribunalului, iar cauza a fost trimisă instanței de apel spre rejudecare pe fondul apelurilor declarate în cauză.
Cu ocazia rejudecării cauzei după casare în apel, prin cererea de la 279-282 dosar, intervenientul a reiterat motivele de apel invocate inițial (190 dosar), susținând, în esență, că cele 118 drepturi deținute de bunicii săi, decedat în anul 1926 și, decedată în anul 1974, au rămas nedivizate, terenul cu vegetație forestieră a fost preluat de stat începând cu 6 martie 1945, astfel că și după anul 1991, moștenitorii acestora nedivizați au beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate.
Invocă nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu din județul V, precum și a tabelului cu membrii și drepturile acestora în Obștea " Mari", din anul 1943, invocate de reclamanți.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.2/A din 10 ianuarie 2008, respins ca nefondate apelurile și a obligat pe apelanții, și, în solidar, la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul -.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut, în esență, că atât pârâtul, cât și intervenienții, și, descendenți de gradul I și II ai autoarei-vânzătoare, invocă, atât la prima instanță, cât și în apel, tabelul cu membrii și drepturile acestora în Obștea " Mari", din anii 1922-1923, deși relevante privind drepturile anterioare preluării terenurilor în proprietatea statului sunt evidențele din tabelul cu membrii și drepturile acestora în Obștea " Mari", din anul 1943 (31 dosar), în care vânzătoarea figurează cu 104 drepturi, iar vânzătoarea cu 29,50 drepturi, dovedindu-se astfel că moștenitorii autorului, decedat în anul 1926, erau divizați în anul 1945, la 19 ani de la decesul autorului, privind cele 118 drepturi cu care acesta a figurat ca membru fondator în obște.
Cele două autoare puteau vinde legal drepturile în 1945 și în 1949, fără să fie necesar acordul pretinsului moștenitor testamentar (pârâtul ) sau acordul celorlalți comoștenitori rămași după autorul, privind cele 118 drepturi ale acestuia care, așa cum s-a arătat mai sus, la data vânzării din 1945 erau divizate între moștenitori.
Prin Actul de dotă nr.105 din 17 ianuarie 1928, autoarea (văduva autorului decedat în anul 1926), nu i-a transmis fiicei sale (devenită, decedată în anul 1985), cele 29,5 drepturi în Obște, însă aceasta le-a dobândit prin moștenire direct de la autor, astfel că le putea vinde în anul 1945.
Vânzarea nu poate fi pusă la îndoială atâta timp cât o autoritate a statului (Judecătoria Rurală de Ocol H, prin Judecătorul delegat) a dispus operarea transferului drepturilor de la vânzătoare la cumpărător în Registrul Obștii, făcându-se expres mențiune cu privire la natura juridică a actului încheiat între părți și la titlul dobândirii drepturilor de către autorul reclamanților.
Înscrierea mențiunilor în Registrul special ținut de instanță (așa cum rezultă din cuprinsul ultimei fraze a înscrisului) și totodată ordinul prin care judecătorul delegat a dispus efectuarea aceleiași mențiuni și în Registrul Obștii, conduce la prezumția reținută de prima instanță potrivit art.1199 din Codul civil, că, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, transcris la Grefa Judecătoriei Horezu, a existat la acel moment, a fost prezentat acestei autorități și a fost verificat sub aspectul condițiilor de validitate de către magistratul împuternicit în acest scop.
Înscrisul prezentat de reclamanți de la 30 dosar, nu reprezintă o simplă cerere, ci un ordin dat de Judecătorul delegat, către Președintele Obștii, prin care a dispus efectuarea aceleiași mențiuni în Registrul Obștii ca și cele operate deja în Registrul special ținut de instanță.
Astfel, în lipsa contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, ordinul judecătorului delegat are valoarea unui act recognitiv în sensul art.1189 Cod civil și unit cu prezumția existenței și validității actului juridic ce a stat la baza ordinului judecătorului, face dovada deplină a operațiunii juridice de vânzare-cumpărare a drepturilor din Obște, cu toate drepturile ce decurg de aici, în favoarea reclamanților.
În legătură cu același contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 15094 din 9 august 1945, înregistrat la Judecătoria Horezu din județul V, apelantul susține că lipsesc elementele constitutive ale contractului: consimțământul, capacitatea, obiectul, cauza și forma actului juridic, lipsește semnătura cumpărătorului dată în fața instanței (susținând că autorul reclamanților, -., ar fi decedat în anul 1943), precum și semnătura adevăraților proprietari ai acestor drepturi, și și mențiunea modului în care fiica ar fi putut dobândi aceste drepturi de la autorii săi, pentru a le putea vinde în anul 1945.
Același apelant susține că au fost nesocotite și dispoziția prohibitivă a Codului silvic din 1910, că lipsește certificatul de garanție, prin care se garantează că terenul ce făcea obiectul vânzării nu era gajat, ipotecat sau sechestrat, precum și autorizația prealabilă a Ministerului Agriculturii - Direcția Silvicultură, conform dispozițiilor din Codul silvic din 1910.
Aceste aspecte invocate de către apelant nu sunt dovedite cu niciun mijloc de probă, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.15094 din 9 august 1945, fost încheiat în formă autentică de către autoritatea competentă abilitată de lege și apoi a fost prezentat autorității judecătorești care, în primul rând, a verificat îndeplinirea condițiilor esențiale prevăzute de lege privind consimțământul, capacitatea, obiectul, cauza și forma actului juridic, art.948 din Codul civil fiind în vigoare și la data respectivă.
Judecătorul delegat a apreciat că actul juridic îndeplinește toate condițiile de validitate, a dispus înscrierea drepturilor în Registrul special al instanței și apoi în Registrul Obștii " Mari" din comuna, județul V, ordinul judecătorului făcând dovada până la înscrierea în fals.
Mai mult, cumpărătorul -., tatăl reclamanților - și -, a decedat la 30 august 1999 și nu în anul 1943, când a decedat tatăl acestuia, astfel că actul de vânzare-cumpărare nr.15094/9 august 1945 fost semnat, inclusiv de către cumpărătorul celor 29,5 drepturi, astfel că actul juridic nu este lovit de nulitate absolută.
Privind rezolvarea cererii reconvenționale de la filele 87 și 120 dosar, formulată de pârâtul, prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, încheiat de vânzătoarea cu cumpărătorul -., prima instanță a admis în mod legal și temeinic excepția autorității de lucru judecat invocată de reclamanți și a respins această cerere pe cale de excepție, întrucât, prin sentința civilă nr.6889 din 19 septembrie 1995 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.1416/1995, rămasă definitivă și irevocabilă (22-27 dosar), a fost respinsă acțiunea pârâtului, formulată personal și în calitate de președinte al Obștii " Mari" din, prin care aceștia invocau nulitatea absolută a aceluiași act juridic.
Instanțele s-au pronunțat sub toate aspectele invocate de pârâtul și în cauza de față, referitoare la condițiile de fond și de formă ale acestui act juridic, inclusiv cu privire la semnătura autoarei-vânzătoare, verificată printr-o expertiză grafologică și au statuat că în baza acestui act juridic a operat transferul dreptului de proprietate în patrimoniul cumpărătorului, în cauză fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.1201 din Codul civil, privind tripla identitate de obiect, cauză și părți.
Drepturile din acest act juridic, recunoscute prin hotărârile judecătorești anterioare, nu mai pot fi tăgăduite în prezent de către aceeași persoană care a pierdut anterior procesul și care invocă aceleași argumente analizate irevocabil de instanțele judecătorești.
Instanța a apreciat corect și efectele juridice, precum și drepturile ce i-ar putea reveni pârâtului, conform celor două testamente invocate de pârât.
Față de testamentul anterior, făcut la 3 septembrie 1947 (35 dosar), prin care testatoarea ( sa ), îi lăsa pârâtului un număr de 50 de drepturi din Obște, întocmirea ulterioară a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1004 din 16 august 1949, înregistrat la Judecătoria Șomcuta M din județul S M, cu cumpărătorul -. (tatăl reclamanților), are valoare revocatorie, instanța aplicând corect dispozițiile art.923 Cod civil, conform căruia, "orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută cu orice mod sau condiție, revocă legatul pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă".
Testamentul făcut la 21 decembrie 1951 invocat de pârât, nu poate avea drept consecință anularea vânzării, testamentul fiind caduc, conform art.927 din Codul civil, care se referă la inexistența bunului în patrimoniul testatorului la momentul morții acestuia.
Niciunul dintre cele două testamente invocate de pârât, deși valabil încheiate sub aspect formal, nu poate produce efectul transmiterii dreptului de proprietate în patrimoniul pârâtului asupra drepturilor din Obște, iar legea nu sancționează modificarea manifestărilor de voință ale unei persoane, în cazul în care a încheiat acte juridice cu efecte contrarii.
Față de aceste considerente, tribunalul a constatat că este întemeiată cererea reclamanților privind modificarea tabelului cu membrii și drepturile acestora în Obște, drepturile reclamanților fiind dovedite, astfel că, în mod legal și temeinic a fost admisă această cerere și a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtului.
Pe lângă testamentul autentic nr.292/20 decembrie 1951, în faza de apel, pârâtul a invocat și un contract de întreținere întocmit în formă olografă la 8 iunie 1947 (194 dosar), considerând că a dovedit că este proprietarul unui număr de 66,50 drepturi din obște, pentru terenul cu vegetație forestieră din Muntele " Mari", pe care le-a dobândit la data încheierii acestui contract.
Instanța de apel a avut în vedere că prin sentința civilă nr.6889 din 19 septembrie 1995 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.1416/1995, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă acțiunea pârâtului, formulată personal și în calitate de președinte al Obștii " Mari" din, prin care aceștia invocau nulitatea absolută a aceluiași act juridic, fiind cercetate toate aspectele de validitate ale actului juridic, astfel că, în mod legal și temeinic, a fost reținută autoritatea de lucru judecat, conform art. 1201 din Codul civil.
Același act juridic, sub aspectul condițiilor esențiale de validitate, a mai fost cercetat de instanțele judecătorești, pe cale incidentală și în cadrul dosarului nr.1785/1959, în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 2370 din 28 septembrie 1959 de Tribunalul Popular al Raionului Râmnicu V și în dosarul nr.170/1960, în care a fost pronunțată decizia civilă nr.160 din 15 februarie 1960, de către Tribunalul Regional Pitești, Colegiul III, prin care a fost rezolvat un litigiu referitor la alte imobile, între autorul reclamanților -. și pârâtul (130-133 dosar), instanțele respective nereținând aspecte de ordine publică sau neîndeplinirea condițiilor esențiale de validitate a convențiilor prevăzute de art.948 din Codul civil, în măsură să atragă nulitatea acestui act.
Contractul de întreținere întocmit în formă olografă la 8 iunie 1947 (194 dosar), este de fapt un testament în formă olografă întocmit în favoarea pârâtului de către testatorul (soțul autoarei ), prin care pârâtul a dobândit alte drepturi decât cele din Obștea " Mari", acest autor neavând nicio legătură cu moștenirea autorului comun al părților implicate în proces,.
Acest act juridic nu-i conferă nici un drept asupra drepturilor din obște, cu atât mai puțin cu privire la cele 104 drepturi transmise de către vânzătoarea către cumpărătorul -. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1004 din 16 august 1949, astfel că nu era necesară semnătura pârâtului la încheierea acestui act juridic și consimțământul acestuia.
Pentru toate aceste considerente, au fost respinse ca nefondate cele trei apeluri și menținută ca legală și temeinică sentința civilă nr.1005 din 30 octombrie 2006, pronunțată de Judecătoria Horezu, în dosarul nr.886/2006.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât pârâtul, cât și intervenienții și.
În recursul său, pârâtul enumără actele care au stat la baza pronunțării sentinței și a deciziei atacate și temeiul juridic al recursului, respectiv pct.3, 4, 5, 7, 8 și 9 ale art.304 din Codul d e procedură civilă, fără o dezvoltare a motivelor de recurs.
Intervenientul, în recursul său, invocă pronunțarea hotărârilor cu încălcarea competenței altei instanțe, încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 Cod procedură civilă și evidențiază înscrisurile de care înțelege să se servească în dovedirea căii de atac declarate, cu referire la decizia penală nr.177/1994, pronunțată de Secția penală a Curții Supreme de Justiție, prin care tatăl său, în urma admiterii recursului în anulare, a fost achitat pentru infracțiunea de instigare publică, cu consecința înlăturării pedepsei complimentare a confiscării averii.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.3, 4, 5, 7 și 8 Cod procedură civilă.
Intimata invocă greșelile de judecată săvârșite de instanța de fond, în sensul că nu au fost luate declarații, în scris și verbal părților litigante, interogatoriile aflate la dosar nefiind completate, părțile adverse nu au fost prezente în instanță și nu li s-a cerut a prezenta actele de vânzare-cumpărare cu semnăturile date în fața notarului public.
Se susține că adresa nr.15094/1945 nu poate ține loc de act de vânzare-cumpărare și solicită trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimații, și au depus concluzii scrise la data de 27.03.2008, prin care au solicitat respingerea recursurilor, cu motivarea că, deși încadrate în drept, nu sunt dezvoltate criticile.
Recursurile sunt inadmisibile pentru considerentele ce se vor prezenta:
Prin sentința civilă nr.374 din 23 martie 2000 pronunțată de Judecătoria Brezoi, în dosarul nr.506/2000, Obștea " Mari" din comuna, județul V, a fost reînființată și a dobândit personalitate juridică, având la bază Așezământul Obștii autentificat sub nr.11429/1910 și tabelul cu membrii obștii și drepturile acestora din 30 august 1923, respectiv așezământului (53-55 dosar), în baza acestor acte fiind validată Obștea de către Comisia Județeană V pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor.
Constituirea și înscrierea obștii (reînființarea), cu alte cuvinte dobândirea personalității juridice, s-a făcut în conformitate cu prevederile art.8 și urm. din Ordonanța Guvernului nr.26/30 ianuarie 2000.
Așa cum statuează art.11 alin.(1) din actul normativ citat, încheierile de admitere sau respingere a cererii de înscriere în registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul, sunt supuse numai recursului, în termen de 5 zile, care curge de la data pronunțării.
Procedura soluționării recursului este cea statuată de alin.4 al acestui articol.
Din cele ce preced se observă că ne găsim în prezența unei proceduri speciale pentru constituirea și înscrierea asociațiilor și fundațiilor, procedură ce trebuie respectată și în cazul modificării actului constitutiv, în speță, al tabelului cu membrii și drepturile cuvenite acestora.
Art.21 lit.f) din același act normativ statuează că modificarea actului constitutiv și a statutului este atributul adunării generale care este alcătuită din totalitatea asociațiilor, după procedura specială mai sus arătată.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, în raport de prevederile art.11 din nr.OG26/2000, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să instituie o procedură specială pentru înființarea asociațiilor și fundațiilor, procedură ce trebuie respectată și în cazul modificării actului constitutiv.
de a îngrădi drepturile consacrate constituțional, reglementarea instituită de această ordonanță constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.11 din Ordonanța Guvernului nr.26/2000 raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respinse recursurile ca inadmisibile.
Văzând cererea intimaților, și, prevederile art.274 Cod procedură civilă și constatând că recurenții au căzut în pretențiuni, vor fi obligați la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în recurs, dovedite cu înscrisurile de la filele 366, 367 dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de pârâtul și intervenienții și, împotriva deciziei civile nr.2/A din 10 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurenții, și să plătească intimaților, și suma de 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 martie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./14.04.2008
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim
