Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 134/2010. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR.134/
Ședința publică din 28 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Bădescu
JUDECĂTOR 3: Florinița
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare recursul declarat de intervenienta, împotriva deciziei civile nr.214/A din 22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat cu 10,00 lei taxă judiciară de timbru și cu 0,3 lei timbru judiciar.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2010 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă;
Constată că, prin sentința civilă nr.664/11 februarie 2005, Judecătoria Rm.V, admițând acțiunea formulată de împotriva pârâților, G, și, a consfințit tranzacția părților, stingând astfel litigiul și dispunând ieșirea lor din indiviziune asupra bunurilor rămase de pe urma defunctului, bunuri a căror valoare nu a fost indicată în cererea inițiatoare de proces.
În urma formulării cererilor de îndreptare a erorilor materiale, numele pârâtului s-a scris corect și cel al pârâtei s-a scris corect, potrivit încheierii nr.1278/12 mai 2005.
Împotriva deciziei, a declarat recurs pârâtul G, arătând că nu a fost prezent și nu a semnat tranzacția, Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.560 din 30 iunie 2005, admițând-o și casând decizia, a trimis spre rejudecare aceleiași instanțe, ca urmare a constatării lipsei împuternicirii speciale pentru încheierea și eventual semnarea tranzacției către pârâtul, dar și pentru necuprinderea tuturor suprafețelor de teren, greșita calculare a întinderilor, nemenționarea unor sulte compensatorii pentru bunuri de valori diferite.
Astfel reinvestită, Judecătoria Rm.V a primit și cerere de suplimentare a masei partajabile din partea pârâtului, a suplimentat probatoriul și, prin sentința civilă nr.3478/11 iulie 2006, constatând deschisă succesiunea defunctului la data de 26 februarie 1987, în Rm.V, cu moștenitori, părțile, unii descendenți de gradul I, alții nepoți de fiu predecedat, a dispus ieșirea din indiviziune potrivit propunerii făcută de expertiza.
În motivare, s-a reținut că, în succesiunea deschisă cum s-a arătat mai sus, au rămas bunuri funciare, restituite proprietății indivize în procedura de aplicare a Legii fondului funciar, utilizată de către părți, la identificarea terenurilor acestea fiind prezente și arătând care este posesiunea exercitată și respectiv voința de preluare a bunurilor.
Cât despre dorința pârâtului G de a prelua un teren situat în punctul "-", instanța a constatat că promisiunea pe care acesta a făcut-o, de a-l înstrăina intervenientei în nume propriu, nu poate condiționa împărțeala, întrucât ea nu respectă voința reală a tuturor părților, chiar pârâtul arătând că este de acord să preia lotul trecut în tranzacția inițial încheiată, chiar dacă aceasta nu cuprindea terenul promis.
Pe cale de consecință, a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată în fața celei de-a doua instanțe de fond, prin care aceasta a solicitat atribuirea terenului în lotul debitorului său în antecontractul de vânzare-cumpărare.
Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel intervenienta, recalificat de către Tribunalul Vâlcea, prin încheierea din data de 10 noiembrie 2006, ca fiind recurs, ca urmare a precizării făcute de părți, potrivit căreia, valoarea bunurilor supuse partajului este de sub 1 miliard lei vechi, chestiune confirmată inclusiv de către intervenientă, prin reprezentantul său (fila 142).
-se în instanța de recurs, Tribunalul Vâlcea, prin decizia nr.1397/R/13 decembrie 2006, admițând recursul a casat sentința în partea privitoare la lotizarea bunurilor și respectiv soluția dată cererii de intervenție.
În motivare, s-a reținut în fapt că în anul 2002, pârâtul Gap romis în înscris sub semnătură privată intervenientei, vânzarea terenului de 1.653,82mp. situat în Rm.V, pct."-" tarlaua 51, parcela 1145 pentru suma de 50.000.000 lei vechi, achitată integral la data încheierii convenției.
În aceste condiții, promisiunea de vânzare s-a constatat a crea, în patrimoniul intervenientei, un drept propriu prin care aceasta să urmărească finalizarea contractului său în sensul ca depunând diligențele la care debitorul său ar fi obligat să ajungă la atribuirea bunului în lotul acestuia.
De aceea, în mod greșit s-a reținut că prima instanță de fond ar fi înlăturat apărările sale cu motivarea că o asemenea promisiune nu-i dau un drept de a formula cererea de intervenție.
S-a mai constatat ca greșită și lotizarea în forma aleasă de instanță pe argumentul potrivit căreia, ea ar corespunde tranzacției inițial încheiate în prima fază procesuală, întrucât recursul împotriva sentinței ce a consfințit-o a fost admis tocmai pentru argumentul că ea nu a fost oglinda voinței debitorului recurentului.
Mai mult, exprimarea voinței de a nu primi bunuri în lot s-a constatat a constituit un comportament de rea-credință al copartajantului, în acest mod el urmărind să facă imposibil de executat obligația asumată, și deci a-și frauda creditorul. De aceea, s-a constatat necesară suplimentarea probatoriului, în sensul identificării terenului ce a făcut obiectul promisiunii, a situației lui juridice, eventuala existență a unor construcții pe teren, persoana care a exercitat posesia asupra lui și, în funcție de toate acestea, propunerea de eventuale variante de lotizare în care, în măsura în care este posibil, acesta să fie atribuit lotului pârâtului
Astfel reinvestită, Judecătoria Rm.V a suplimentat probatoriul cu înscrisuri în verificarea calității de succesori a părților, precum și în dovedirea diverselor înstrăinări de terenuri făcute de aceștia din totalul reconstituit pe numele autorului, precum și cu expertiză de transpunere în teren a înscrisului ce a făcut obiectul convenției cu intervenienta, potrivit dispozițiilor cuprinse în decizia obligatorie de casare, ca și a celorlalte înscrisuri depuse de ceilalți moștenitori, pentru stabilirea identității terenurilor la care ele se referă, precum și propunerea unei variante de lotizare în care terenul să fie atribuit promitentului G, dar și cu copia depozițiilor făcută în alte cauze, asupra tezei modalității exercitării posesiei.
La termenul din data de 23 mai 2008, instanței i-a fost adresată cererea de intervenție în interes propriu de către numitul care a solicitat ca, în loturile ce vor fi atribuite numitelor și, instanța să dispună a se regăsi terenurile pe care acestea i le-au înstrăinat cu contracte autentice ce vânzare-cumpărare în anul 2005.
La fel, la termenul din data de 6 iunie 2008, au formulat o cerere similară numiții și, arătând că, la rândul lor, au cumpărat de la unii din copartajanți terenuri situate în pct."-", având încredințarea că aceștia le-au dobândit prin sentința nr.664/2005 a Judecătoriei Rm.V, precum și printr-un contract de schimb autentic, vânzarea operând în anul 2007, motiv pentru care au solicitat ca, la atribuire, terenurile să revină loturilor vânzătorilor către ei.
În urma formulării acestor cereri succesive și ca urmare a lipsei răspunsurilor experților, dar și a suplimentării obiectivelor puse în vedere de către instanță, a fost evaluată masa succesorală, pentru data de 4 decembrie 2008, la suma de 1.520.323 lei.
Prin sentința civilă nr.998/10 februarie 2009, Judecătoria Rm.V admițând în parte acțiunea, precum și cererea reconvențională a pârâtului, precum și cererile de intervenție în interes propriu formată de G, și Gh.G, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de.
Loturile au fost atribuite potrivit propunerii făcute de expertizele și, cu modificările aduse de instanță, stabilindu-se, pentru compensarea valorii loturilor, sulte. Cheltuielile de judecată au fost parțial compensate, instanța stabilind sumele reciproce de plată proporțional culpei procesuale a acestora.
În motivare, s-a reținut în fapt că, după pronunțarea sentinței civile nr.664/2005, reclamanții și pârâții au procedat la înstrăinarea terenurilor ce le-au revenit în loturi, cu acte autentice, către intervenienții în interes propriu ce au formulat cerere în fața ultimei instanțe de fond, aceștia edificând construcții pe terenuri.
Între acestea, și terenul pentru care pârâtul Gaî ncheiat promisiunea de vânzare-cumpărare cu intervenienta, în prezent fiind afectat de construcții de cumpărătorii cu acte autentice.
De altfel, s-a reținut că intervenienta a recunoscut că a exercitat posesia asupra terenului promis către sine, numai până la data acelor vânzări ale celorlalți intervenienți.
Întrucât pe parcursul procesului intervenienta a arătat că în anul 2005, în temeiul unei alte promisiuni de vânzare, instanța de judecată a pronunțat hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un teren de 302,69 mp. în punctul "La păr" din același titlu de proprietate emis pe numele tuturor moștenitorilor, dar trecut în același timp și în titlul de proprietate emis exclusiv pe numele G, anulat în anul 2001, ulterior fiind emis unul nou în care a fost trecută alături de acesta și soția sa, instanța a constatat că terenul din acest punct este bun propriu al moștenitorului, dobândit împreună cu fosta sa soție în anul 1958 și nu provine din moștenire.
Cu toate acestea, instanța l-a trecut în lotul acestui pârât cu motivarea că, în acest fel, vor fi evitate litigii ulterioare.
lot însă nu i-a putut fi atribuită suprafața promisă spre vânzare intervenientei, în punctul "-",tocmai ca urmare a săvârșirii unor operațiuni juridice prin care, cu acte autentice, el a fost trecut în proprietatea celorlalți intervenienți care au și construit.
Împotriva sentinței, în termen, intervenienta în interes propriu a declarat apel, pentru greșita respingere în tot a cererii sale de intervenție în interes propriu, deși prin aceasta se solicitase atribuirea în lotul promitentului către sine exact a terenului din punctul "La păr" pe care instanța l-a și atribuit, ca urmare a dovedirii și reținerii drept valabilă a vânzării către intervenientă a acestui teren.
Or, se impunea admiterea fie și în parte a cererii sale de intervenție, cu consecința compensării cheltuielilor de judecată, instanța greșit obligând-o la cheltuieli față de intervenientul, deși între partea de teren din punctul "La păr", revenită lotului vânzătorului către acesta, și cel promis și, respectiv, vândut sieși, nu există suprapunere.
Pe de altă parte, s-a criticat soluția pentru nerespectarea îndrumărilor deciziei de casare, în sensul identificării suprafețelor libere de construcții, identificare făcută în variantele 2 și 3 ale expertizei, motiv pentru care măcar una dintre aceste variante care proteja, parțial, dreptul născut din promisiunea sa de vânzare, trebuia să constituie opțiunea instanței.
Se mai critică soluția pentru consolidarea înțelegerii părților în scopul de a frauda interesele sale, întrucât faptul înzestrării promitentului G și al stăpânirii exclusive de către acesta a terenului din punctul "-" era notoriu, de altfel toate terenurile fiind împărțite, încă din timpul vieții părinților, către copii.
De asemenea, toți moștenitorii cunoșteau de existența promisiunii de vânzare, așa cum rezulta din depozițiile martorilor, intervenienta fiind cea care a stăpânit și muncit terenul, după încheierea acestei convenții.
În aceste condiții, ceea ce instanța a arătat în sensul că dreptul său de a solicita pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare s-a prescris, este total nefondată, întrucât posesia a fost exercitată, netulburat, până la apariția litigiului.
Or, contractele autentice încheiate ulterior consfințirii în primă instanță a tranzacției, au urmărit în mod evident fraudarea intereselor sale, câtă vreme, această tranzacție nu era irevocabilă, în opinia sa, mențiunea făcută pe înscrisul prezentat la notar, constituind un fals material sau intelectual, la fel ca și declarațiile potrivit cărora terenurile ar fi fost stăpânite continuu și netulburat și sub nume de proprietar, fără a exista vreun litigiu de către vânzător.
În plus, s-a mai arătat că alegerea oricăror din variantele 2 sau 3, nu ar afecta dreptul intervenientului G, care și-a edificat o locuință pe terenul cumpărat.
În același timp, a declarat apel și care a arătat că nu este de acord cu compensarea prin sulte a compunerii în natură a loturilor, valorile indicate de către experți fiind nejustificat de mari, cu atât mai mult, cu cât, la momentul pronunțării, deja piața imobiliară suferise o cădere vertiginoasă în ceea ce privește prețul terenurilor de genul celor împărțite.
Mai mult, întrucât ele au fost atribuite conform voinței părților, nu se impunea stabilirea unor astfel de sulte.
În cursul judecății în fața tribunalului au fost depuse declarații de renunțare la plata sultelor și a cheltuielilor de judecată la care au fost obligați ceilalți copartajanți din partea numiților, și, fără însă a renunța și la plata cheltuielilor de judecată de către intervenienta.
Prin decizia civilă nr.214/A/22 octombrie 2009, Tribunalul Vâlcea compus potrivit regulilor privitoare la judecata apelului, fără a verifica sub acest aspect soluția, a respins, ca nefondat, apelul formulat de și l-a admis pe cel al intervenientei, modificând lotizarea în sensul atribuirii bunurilor în proprietate conform variantei a III-a din completarea raportului de expertiză și înlăturând obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, ca urmare a admiterii cererii sale de intervenție în interes propriu. Totodată, au fost obligați intimații la plata sumelor de 3.010,15 lei în apel și 2.000 lei în celelalte cicluri procesuale, cu titlu de cheltuieli de judecată către intervenientă.
În motivare, s-a reținut, în ceea ce privește apelul pârâtei că, potrivit principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, renunțarea părților la sultele rezultate în urma partajului este o chestiune de drept material, ea putând avea valoarea unei donații directe și nefăcând obiect al judecății. Dreptul la aceste sulte și, respectiv, renunțarea la ele, se naște tocmai ca urmare a pronunțării hotărârii de partaj, așa încât, renunțarea la acesta reprezintă o chestiune de executare.
Pe de altă parte, partajarea bunurilor nu poate avea loc, parțial, potrivit voinței și, parțial, potrivit dispozițiilor instanței, părțile fiind libere să încheie tranzacții în vederea stingerii litigiului, însă în cauza de față o astfel de tranzacție nu a avut loc.
Cât privește critica ce vizează valorile bunurilor și implicit sumele, apelanta nu a prezentat argumente în susținerea celor invocate, așa încât, critica a fost respinsă ca nefondată.
Asupra apelului intervenientei s-a reținut că primul motiv este nefondat.
Astfel, în ceea ce privește introducerea în lotul promitentului către sine a terenului din punctul "La păr" s-a constatat că operațiunea nu a avut loc la cererea intervenientei, ci instanța a apreciat că se impune a proceda în acest mod, în scopul evitării unor litigii viitoare, bunul fiind constatat bun propriu al copartajantului. De aceea, aceasta nu avea valoarea unei admiteri în parte a cererii sale de intervenție, cu consecința dată de art.272 Cod procedură civilă, asupra cheltuielilor de judecată.
Al treilea motiv de apel a fost luat în discuție prioritar celui de-al doilea, considerându-se că temeinicia acestuia este de natură a avea consecințe în sensul lipsei utilității examinării celui din urmă.
Astfel, în dosarul nr-, Curtea de Apel a constatat, în mod irevocabil, nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare cu care fuseseră înstrăinate părți din terenul pe care pârâtul s-a obligat a-l vinde către intervenientă. În aceste condiții, contractele respective s-a considerat că este necesar a fi eliminate din materialul probator ce formează opinia instanței.
Referitor la lotizare, s-a constatat că, într-adevăr, judecătoria nu a ținut cont de îndrumarea dată prin decizia de casare a tribunalului, e drept cu posibilitatea de apreciere asupra utilității unei lotizări în sensul acestei decizii. Cum însă, așa cum s-a arătat în analiza celei de-a treia critici, contractele autentice ce au susținut varianta de lotizare asupra căreia judecătoria s-a oprit au dispărut, retroactiv, intervenienții dobânditori neavând nici un drept asupra terenului în litigiu, utilă soluționării corecte a pricinii este atribuirea bunurilor în așa fel încât principalul bun ce suscită interesul părților să revină lotului lui O asemenea atribuire s-a constatat a veni să servească și intereselor intervenientului Gh.G, care este beneficiarul unei donații sub condiție din partea aceluiași G, condiția fiind ca bunul să pice acestuia în lot.
Cât despre lipsa unui interes profitabil pentru intervenientă, instanța a constatat greșită aprecierea judecătoriei, creanța de a i se încheia un act translativ de proprietate fiind suficientă pentru a susține cererea sa de intervenție în interes propriu, consolidarea retroactivă a dreptului de proprietate al promitentului către sine, dându-i acestuia posibilitatea de a-și urmări în instanță realizarea creanței.
Nici argumentul potrivit căruia o asemenea acțiune în instanță ar fi prescrisă nu s-a constatat valid, dat fiind că o astfel de prescripție trebuie invocată în fața instanței sesizată cu cererea, aceasta având obligația ca în cercetarea ei să o pună în discuția părților în contradictoriu, să administreze probele necesare soluționării ei și să cerceteze aspectele specifice scurgerii unui astfel de termen: momentul începerii, durata, împlinirea, eventuale cauze de întrerupere sau suspendare, eventuale cereri de repunere în termen. Procedând altfel, instanța a greșit în aplicarea legii.
Pentru a se opri la varianta I-a de lotizare, tribunalul a reținut că aceasta respectă atât drepturile lui Gh.G și al intervenientei-apelante, dar și pe cel al intervenientului care are o casă edificată pe suprafața de 436,87 mp. neinclusă în lotul promitentului, ci în loturile lui și.
Prin încheierea din data de 26 noiembrie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins ca neîntemeiată cererea prin care apelanta-intervenientă solicitase îndreptarea erorii materiale ce s-ar fi strecurat în cuprinsul hotărârii, în sensul că suma de 2.000 lei acordată pentru celelalte cicluri procesuale este rezultatul unei erori materiale de calcul.
În motivare, s-a arătat că reducerea sumei totale din celelalte cicluri procesuale nu s-a datorat unei erori de calcul, ci admiterii parțiale a cererii sale de intervenție în interes propriu.
Împotriva deciziei, în termen, a declarat recurs intervenienta, criticând-o pentru greșita alegere a variantei de lotizare a bunurilor, în opinia sa cea corectă fiind varianta I, întrucât numai în aceasta terenul înstrăinat de către M G cu chitanță sub semnătură privată în anul 2002, îi revine acestuia în integralitate, spre a se putea perfecta vânzarea către recurentă. Reținerea drept argument a faptului că pe teren sunt edificate construcții de către alte persoane trebuia să fie înlăturată, întrucât constructorii au fost de rea-credință, ei știind că acest contract a făcut obiectul unei vânzări autentice în anul 2001, precum și al chitanței, reprezenta zestrea înstrăinătorului către sine și, după încheierea convenției, ea a fost cea care a cultivat terenul, promitentul, de altfel, făcând demersuri pentru a bloca edificarea construcțiilor.
O altă critică vizează greșeala de calcul a cheltuielilor de judecate acordate recurentei-interveniente, arătând că acestea au fost greșit adunate.
În ședința publică din data de 21 ianuarie 2010 instanța, din oficiu, a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac față de valoarea de învestire a instanței.
Părțile, prin apărător, au solicitat instanței ca, în stabilirea admisibilității recursului, să se raporteze la valoarea stabilită prin ultima expertiză a cauzei, întrucât, de la data sesizării primei instanței, au avut loc mai multe casări cu trimitere, așa încât, valoarea masei partajabile a crescut peste cea avută în vedere de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Asupra acestei excepții, curtea o constată fondată, pentru cele ce se vor arăta:
În cauza de față, discuții suscită modaliatea de stabilire a valorii obiectului litigiului.
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că cererea este actul de investire a instanței, obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Din cuprinsul art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă, nu poate rezulta o altă concluzie decât aceea că valoarea interesului alegat este cea "prețuită" de reclamant în cererea de chemare în judecată, așadar la momentul cererii introductive de instanță. Articolul 181Cod procedură civilă statuează că instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior investirii, intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Textul are o valoare de principiu, confirmând regula potrivit căreia competența se fixează încă din momentul sesizării instanței, cererea de chemare in judecată ca element al acțiunii civile individualizând instanța.
În acest sens sunt și dispozițiile art.112 alin.1 pct.3 Cod procedură civilă potrivit cu care, cererea de chemare în judecată va cuprinde obiectul cererii și valoarea lui după prețuirea reclamantului, indicarea valorii acestuia fiind criteriul în raport de care instanța stabilește taxa de timbru, competența, calea de atac împotriva sentinței primei instanțe. Or, această valoare se stabilește, așa cum, în mod expres, s-a reținut în considerentele aceleiași decizii, prin cererea care este actul de învestire a instanței, nu acțiunea însăși, asupra căreia judecătorii sunt chemați să decidă.
În atari condiții, evident, în deplin acord, între părți, în pricina de față, valoarea litigiului a fost determinată, pentru prima dată, cu prilejul atacării soluției dată în prima instanță, cum s-a arătat mai sus, ea rămânând câștigată părților, fără a se putea vorbi despre o lăsare la îndemâna reclamantului, în mod discriminatoriu, sau inegal, a dreptului de a-și alege numărul căilor de atac, câtă vreme, pârâtul poate, prealabil începerii cercetării judecătorești, să conteste valoarea indicată prin cererea de investire a instanței, dacă apreciază că valoarea disputată este una mai mare sau mai mică, atât în scopul soluționării pricinii de către instanța eventual competentă, cât și în cel al asigurării beneficiului unui număr de căi de atac corespunzător, după stabilirea sau suplinirea acordului părților asupra acestei chestiuni, considerându-se legat quinclul judiciar.
Este lipsită de relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este dată de lege fiind, potrivit acestui text, recursul, așa încât, decizia dată de tribunal asupra lui, chiar și într-o compunere greșită, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu mai este supusă,la rândul său, recursului, așa încât, cel de față urmează a fi respins, potrivit art.2821, 299 și 312 Cod procedură civilă, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de intervenienta, domiciliată în Rm.V, Cartier Nord,-, - 1-3,.B,.3, județul V, împotriva deciziei civile nr.214/A/22 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta, domiciliată în Rm.V, str.- nr,61, județul V, pârâții, domiciliat în Rm.V, str.-, județul V, G, domiciliat în,-, județul V, domiciliată în -,-, județul V, domiciliat în Rm.V,-, județul V, domiciliat în Rm.V,-, județul V, domiciliată în Rm.V, str.-, județul V, domiciliați în Rm.V,-, județul V și intervenienții, domiciliat în Rm.V,-, județul V, domiciliat în Rm.V, str.G-ral nr.16, -.A,.2, județul V, domiciliat în Rm.V,-, -.4..A,.13, județul V, GH., domiciliat în Rm.V,-, județul și, domiciliat în Rm.V,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2010, la Curtea de Apel Pitești, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- --- - - -
Grefier,
Red.-/09.02.2010
GM/18 ex.
Jud.apel:
Jud.fond:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Bădescu, Florinița
