Obligație de a face. Decizia 1362/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1362/R/2009

Ședința publică din data de 28 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 3: Felicia Toader

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind recursului civil declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ, cu sediul în, comuna în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 367 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, având ca obiect: acțiune în constatare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintăavocat,în reprezentarea intimatei, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr 61-2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, consilier juridic, în reprezentarea recurentei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescrisă.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr 367 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihors -a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată.

S-a admis acțiunea formulata și precizată de reclamanta in contradictoriu cu pârâta SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ.

A fost obligată pârâtă să calculeze și să achite pe seama reclamantei contribuția de asigurări sociale reprezentând diferența între contribuția achitată și contribuția aferentă grupa II de muncă în perioada 01.04.1992 - 01.04.2002.

Din considerentele sentinței, examinând cu precădere conform art. 137 al.1 cod procedură civilă excepția prescripției dreptului la acțiune se reține că instanța a apreciat-o ca neîntemeiată fiind respingă ca atare, având în vedere faptul că plata contribuțiilor la asigurările sociale urmează a fi avute în vedere la stabilirea dreptului de pensie a reclamantei, drepturi care în opinia instanței sunt imprescriptibile.

Prin Sentința civilă nr. 368/C/2004 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 2678/C/2003, definitivă și irevocabilă prin decizia Curții de APEL ORADEA, a fost admisă acțiunea precizată a reclamantei în contradictoriu cu pârâtul SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ și s-a constatat că activitatea desfășurată de reclamantă în perioada 18.08.1975-01.04.2002 se încadrează în grupa a II-a de muncă, s-a constatat vechimea în grupa a II-a de muncă în favoarea reclamantei pentru perioada de mai sus și a fost obligată unitatea competentă să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.

La dosarul cauzei s-au depus de către reclamantă adeverințele nr. 235 din 06.02.2006, nr. 229 din 06.02.2006 și 266 din 08.02.2006 emise de către pârâtul SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ, din care rezultă grupa de muncă, salariile și sporurile cu caracter permanent pentru care s-a achitat CAS.

De asemenea, prin întâmpinare pârâtul a arătat că a achitat reclamantei CAS-ul aferent grupei a III-a de muncă.

Odată cu apariția Legii 49/1992 cotele de contribuții de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă, grupa a III-a de muncă și grupa a II-a de muncă astfel că, contribuția de asigurări sociale aferente grupei a II-a de muncă este 30%, iar cele aferente grupei a III-a de muncă este de 25%.

Conform art. 40 al.2 Codul muncii, angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă și contractul individual de muncă, să plătească toate contribuțiile aflate în sarcina sa și să rețină și să vireze contribuțiile și impozitele datorate de salariați în condițiile legii.

Instanța având în vedere aceste aspecte, precum și sentința civilă nr. 368/C/2004 a Tribunalului Bihor, irevocabilă, prin care s-a constatat vechimea în muncă reclamantei în grupa a II-a pentru perioada 18.08.1975-01.04.2002 văzând și dispozițiile Legii 49/1992 intrată în vigoare la data de 01.04.1992, a apreciat întemeiată acțiunea formulată de reclamantă pentru perioada 01.04.1992-01.04.2002, sens în care a obligat pârâtul să calculeze și să achite pe seama reclamantei contribuțiile de asigurări sociale reprezentând diferența între contribuția achitată și contribuția aferentă grupei a II-a de muncă.

Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs pârâta SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescrisă.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie subliniind că în mod greșit instanța a respins excepția de prescripție, sens în care au fost invocate dispozițiile art 1 alin 1 din Decretul 167/1958, potrivit căruia dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege care este de 3 ani, conform prevederilor art 3 din același act normativ.

Consideră recurenta că, din moment ce acțiunea are ca obiect obligația de a face aceasta este prescriptibilă în termenul general de 3 ani, termen care a început să curgă în cursul anului 2003, odată cu pronunțarea sentinței civile nr 368/C/2004.

În ceea ce privește fondul cauzei, arată că prin sentința civilă nr 368/LM /2004 a Tribunalul Bihor nu a fost obligată la plata diferenței reprezentând cota CAS între grupa a III-a și grupa a II-a pe perioada în care reclamanta a fost salariată unității acesteia, respectiv 01.01.1989- 01.04.2002.

Mai arată că, toate contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de stat sunt considerate cheltuieli de personal, iar finanțarea spitalului se face de către CAS B exclusiv pentru cheltuieli curente aferente anului bugetar în curs 2009.

Mai arata că, pentru perioada în care intimata a fost salariata unității sale au fost plătite toate contribuțiile și impozitele aflate în sarcina acesteia și s-au operat toate reținerile legale care au derivat din contractul individual de muncă al intimatei.

În cele din urmă arată că, cotele de contribuții, de asigurări sociale sunt diferențiate în funcție de condițiile de muncă, plata diferenței cotă CAS de 5% efectuându-se numai sub control bancar.

Intimata nu a formulat întâmpinare, însă și-a precizat poziția procesuală în cauză solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat prin prisma criticilor invocate, instanța constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.

În cauza dedusă judecății, tema pretențiilor și probațiunii vizează obligarea pârâtei SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ la calcularea si achitarea pe seama reclamantei a contribuției de asigurări sociale reprezentând diferența dintre contribuția achitată aferentă grupei a III-a de muncă și contribuția aferenta grupei a II-a de muncă, pe perioada 01.04.1992- 01.04 2002.

Potrivit adeverinței nr. 272 din 8 februarie 2006 ( fila 8 dosar fond) se reține că reclamanta a fost angajata SPITALULUI CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ cu contract de muncă pe perioada nedeterminată în perioada 01.01.1989- 01.04.2002 având funcția de asistentă medicală -

Prin sentința civilă nr. 368/C/2004 pronunțată de Tribunalul Bihors -a constatat faptul că reclamanta beneficiază de vechime în grupa a II-a de muncă pentru perioada 18.08.1975- 01.04.2002, constatându-se totodată că în perioada 18.08.1975- 01.04.2002 a desfășurat activitate în grupa a II -a de muncă.

Ori, în aceste condiții temeinic prima instanță, făcând aplicarea dispozițiilor art 40 alin 2 Codul muncii, a dispus obligarea pârâtei să achite pe seama reclamantei contribuția de asigurări sociale reprezentând diferența între contribuția achitată și contribuția aferentă grupei a II-a de muncă.

Soluția instanței de fond este corectă și în privința modului de soluționare a excepției de prescripție invocate de intimate, judicios apreciindu-se că avem de a face cu drepturi imprescriptibile față de împrejurarea că prin promovarea prezentei acțiuni se tinde ca drepturile recunoscute să fie valorificate la stabilirea drepturilor la pensie ale reclamantei, drepturi care sunt imprescriptibile.

Față de cele ce precede, criticile recurentei fiind nefondate, în temeiul 312 alin1 cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefundat.

Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată, cuantumul acestora nefiind dovedit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefundat recursul civil declarat de pârâtul SPITALUL CLINIC DE RECUPERARE MEDICALĂ, cu sediul în, comuna în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în O,-, județul B împotriva sentinței civile nr. 367 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică din 28 octombrie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red dcz

13.11.2009

Jud fond,

Dact CC

4 ex/24.11.2009

2 com/

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Obligație de a face. Decizia 1362/2009. Curtea de Apel Oradea