Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1354/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1354/R/2009
Ședința publică din data de 28 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Felicia Toader | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
e rol fiind recursului civil declarat de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str - nr. 2-4 în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în Aleșd, nr. 5, județul B și intimații pârâți TRIBUNALUL BIHOR, CURTEA DE APEL ORADEA, ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, împotriva sentinței civile nr. nr. 25/P din 18 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, având ca obiect: litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru; recurentul pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art 242 cod procedură civilă, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. nr. 25/P din 18 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL BIHOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și în consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și TRIBUNALUL BIHOR să plătească reclamanților diferențele salariale rezultate din aplicarea majorării indemnizației de încadrare brute lunare, după cum urmează: 5 % începând cu data de 1 ianuarie 2007, în raport cu luna decembrie 2006; 2 % începând cu data de 1 aprilie 2007, în raport de luna martie 2007 și 11 % începând cu data de 1 octombrie 2007, în raport cu luna septembrie 2007, sume ce vor fi actualizate în raport de indicele de inflație de la data efectuării plății.
A fost obligat pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor arătate mai sus.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei CURTEA DE APEL ORADEA.
Din considerentele sentinței, referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, se constată caracterul nefondat al acestei excepții, având în vedere că pârâtul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului anual de execuție, conform art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002, iar art. 19 lit. g din aceeași lege prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor, relevant fiind și art. 28 din lege, care statuează că acesta elaborează proiectele legilor bugetare anuale, ținând seama și de propunerile ordonatorilor principali de credite, precum și art. 14 din legea menționată, care interzice orice cheltuială din fondurile publice dacă nu are prevederi bugetare.
Conform art. 131 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, prin urmare fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Economiei și Finanțelor, plata drepturilor salariale acordate prin hotărârea pendinte nu s-ar putea executa, or neexecutarea hotărârii nu ar asigura finalitatea procesului civil, iar reclamanții ar fi lipsiți de un bun, respectiv dreptul de creanță recunoscut prin hotărâre, o asemenea situație constituind o încălcare a art. 6 paragraful 1 din Convenție și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, astfel că pârâtului, fără îndoială, îi aparține calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecății.
Neîntemeiată se dovedește a fi și excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Justiției, în condițiile în care acestuia îi aparține culpa pentru neinițierea măsurilor care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor invocate de reclamanți, aspecte care urmează a fi detaliate odată cu analizarea pe fond a drepturilor bănești pretinse prin acțiune.
Sub aspectul fondului cauzei, este de reținut apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare, finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod ei aflându-se în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar, sub aspectul dreptului la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și a dreptului la un tratament egal în materie de salarizare, potrivit art. 5, 6, 8, 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și lit. f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003.
Printr-o serie de acte normative, personalul din sistemul bugetar a beneficiat, ca în fiecare an, de majorările salariale anuale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor. de motive ale respectivelor acte normative au ca și numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007, față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferite categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație, rezultă că ei nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu, prin refuzul adaosului salarial pe anul 2007.
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, prin urmare, toate persoanele care se află în aceeași situație - a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației - trebuie să li se recunoască dreptul la indexările salariale anuale.
Prin neacordarea acestora, reclamanții sunt în mod evident discriminați, în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din nr.OUG 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu pentru că nu ar fi îndeplinit condiția normativă de acordare a acestora, ci sub pretextul că ei aparțin la o anumită categorie socio-profesională, existența discriminării rezultând și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție și nu în ultimul rând, art. 16 alin 1 și 2 din Constituția României.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea indexărilor anuale: contracararea efectelor creșterii prețurilor de consum și a inflației, iar potrivit principiilor cuprinse în art. 154 din Codul muncii, este inadmisibilă crearea a două sisteme de salarizare, una în monedă devalorizată, alta în monedă ajustată în raport cu inflația, perspectivă din care capătul de cerere aflat în discuție apare ca fiind întrutotul justificat, inclusiv cu privire la actualizarea prejudiciului, având în vedere dispozițiile art. 1082 din Codul civil, respectiv art. 161 alin 4 din Codul muncii, cunoscut fiind că principiul indexării este un principiu al sistemului de salarizare; el are ca scop prevenirea eroziunii puterii de cumpărare și atenuarea efectelor inflației.
Împotrivaacestei hotărâri a declarat recurs pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a invocat motivul de recurs prevăzut de art 304 pct 4 cod procedură civilă.
În acest sens arată că instanța de fond ar fi trebui să constate că, asemenea altor categorii profesionale, intimații reclamanți sunt salarizați în temeiul unei legi speciale care stabilește în mod exhaustiv drepturile salariale și alte drepturi de care aceștia beneficiază, neputând beneficia de alte drepturi numai în măsura în care sunt prevăzute în mod expres în favoarea lor.
Atunci când legiuitorul a dorit ca magistrații să beneficieze și de alte drepturi decât cele prevăzute în actele normative de salarizare a reglementat această situație ca pe una cu caracter excepțional.
Consideră recurentul că, obligarea sa și a celorlalți pârâți la plata despăgubirilor reprezentând pierderea de salariu ca urmare a neindexării salariilor reclamanților pe anul 2007 constituie o adăugare la lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești.
În acest sens a fost invocată decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin 3, art. 27 alin 1 din OG 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor actele normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară.
Un alt motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct 9 cod procedură civilă.
În susținerea acestui motiv, arată recurentul că interpretarea instanței de fond din care rezultă faptul că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi beneficiat de majorările prevăzute de OG 10/2007 este eronată, având în vedere faptul că, așa cum statuează dispozițiile art. 1 alin 1 din OG 27/06 acesta este singurul act normativ care reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurilor de la aceste instanțe, ale magistraților asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004.
Mai arată că dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în OG 154/08 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică au fost abrogate prin OUG 27/2006.
Subliniază în continuare că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane, ori nereglementarea anumitor drepturi excede cadrului legal stabilit prin OG 37/2000 și nu intră în sfera competenței Consiliului Național pentru combaterea discriminării.
Mai arată că în mod greșit instanța a admis capătul de cerere privind actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație până la data achitării, în condițiile în care potrivit art. 1088 cod civil la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală și nu sunt debite decât din ziua chemării în judecată, fără de cazul în care după lege dobânda curge de drept.
Prin urmare, arată recurentul, că reclamanții ar fi putut pretinde numai dobânda stabilită de lege și reactualizarea sumelor.
Prin recursul formulat recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice B în reprezentarea Ministerului Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței pronunțate de instanța de fond în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și respingerii cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.
În susținerea recursului invocă lipsa calității procesuale a Ministerului Economiei și Finanțelor, raportat la dispozițiile art. 28 lit. d și e din Legea nr. 500/2002.
Astfel, întrucât raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției fără participarea Ministerului Economiei și Finanțelor, această din urmă instituție nu poate fi obligată la plata unor sporuri aparținând angajaților altor instituții.
Menționează că între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției nu exisă nici o obligație de garanție în baza legii, a contractului, ori a vreunei obligații de restituire, iar simplul fapt că ordonatorul principal de credite -Ministerul Justiției- în mod pretins nejustificat nu a acordat drepturile bănești cuvenite reclamanților nu îi conferă nici o garanție legală din partea Ministerului Economiei și Finanțelor pentru eventualele sume ce ar trebui să le plătească reclamanților într-un litigiu izvorât dintr-un raport de muncă.
În consecință arată că nu sunt incidente dispozițiile art. 60-63 Cod procedură civilă, cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Justiției fiind inadmisibilă.
Legal citați intimații nu și-au precizat poziția în cauză.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța o apreciază ca legală și temeinică, urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate având în vedere următoarele considerente:
În speță reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție -unități bugetare finanțate de la bugetul de stat, raporturile de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii.
În cauză nu pot fi reținute criticile formulate de recurenta Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești analizând pretențiile reclamanților prin prisma discriminării față de alte categorii de personal, în condițiile în care conform art. 27 al. 1 din OG nr. 137/2000, instanța are competența analizării cererilor pentru acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin discriminare potrivit dreptului comun. Cât privește Deciziile Curții Constituționale nr. 818/3 iulie 2008, 819/3 iulie 2008, 820/3 iulie 2008 și 821/3 iulie 2008, se reține că dispozițiile art. 27 al. 1 din OUG nr. 137/2000, au fost declarate neconstituționale însă doar în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte normative, fără însă a se limita accesul în justiție pentru acordarea despăgubirilor în cazul sesizării unei discriminări.
În acest sens art. 5 din Codul munciia stabilit că, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatori, fiind interzisă atât discriminarea directă cât și indirectă, iar în art. 155 s-a stabilit că salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri, art. 154 al. 3 prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
De asemenea, Convenția Europeană a Drepturilor Omului în protocolul nr. 12 privind drepturile omului, libertăților fundamentale, în paragraful Ias tabilit că exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei, nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu, iar în jurisprudența în cauza Von e Cand - 14/1983 s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor ce se consideră nedreptățite de o discriminare, rezultată din acte normative, să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Ori, conform art. 20 din Constituția României în condițiile în care există contradicție între norma internă și cea internațională are prioritate dreptul internațional.
Astfel cum reține în mod temeinic și legal instanța de fond, în condițiile în care faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrate în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile solicitate de reclamanții intimați trebuie analizate potrivit dreptului comun al muncii, corect fiind reținute și dispozițiile imperative ale art. 1 al. 2 și art. 295 al. 1 din Codul muncii respectiv art. 5 din Codul muncii, dispoziții care interzic discriminările în raporturile de muncă.
În speță, raportat la actele normative reținute de instanța de fond, acte prin care s-au stabilit majorări salariale anuale pe anul 2007 în favoarea personalului din sistemul bugetar, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor, și întrucât aceste majorări au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, iar singurul criteriu al acordării indexărilor pe anul 2007 constat în creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006, corect s-a reținut că reclamanții nu pot fi tratați în mod discriminatoriu față de restul personalului prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanții sunt într-o situație identică cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație.
În consecință se apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 al. 1, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii, existența discriminării directe rezultând și din dispozițiile cuprinse în reglementările internaționale art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din CEDO, protocolul nr. 12 la această convenție cât și din Constituția României. Astfel, susținerile recurentei Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că nu există nici o discriminare, nefiind incidente dispozițiile OUG nr. 137/2000 care reglementează situațiile de discriminare sunt nefondate și neîntemeiate.
Susținerile recurentei în sensul că "dreptul la indexare" nu este garantat de Constituția României vor fi înlăturate, în condițiile în care, potrivit art. 20, art. 10 al. 1, art. 53 și art. 41, constituția garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Susținerile recurentei Ministerul Justiției și Libertăților în sensul că instanța de fond nu a argumentat motivul pentru care au fost avute în vedere dispozițiile OG nr. 10/2007 pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor sunt nefondate, instanța de fond argumentând în mod temeinic reținerea acestor dispoziții tocmai pentru a se realiza o justă despăgubire a reclamanților urmare a prejudiciului suportat prin discriminare, dispozițiile OG nr. 10/2007 reglementând categorii socio-profesionale similare.
Ceea ce a acordat instanța de fond nu constituie o adăugare la lege sau crearea de noi norme pe cale judiciară ci despăgubiri cuvenite reclamanților ca o consecință a prevederilor art. 296 Codul muncii care garantează dreptul la despăgubiri inclusiv pentru discriminările în muncă.
Având în vedere considerentele mai sus expuse în temeiul art. 312 Cod procedură civilă instanța urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de Ministerul Justiției și Libertăților.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 117/LM/2008, atacată cu recurs, Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la plata creșterilor salariale prevăzute de OG nr. 10/2007, art. 1 al. 1 în solidar cu ceilalți pârâți chemați în judecată, instanța de fond argumentând în fapt și în drept temeiul solidarității obligației plăților. În consecință susținerile recurentei privind inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție vor fi înlăturate întrucât exced cadrului procesual.
Criticile formulate de recurentă privind excepția lipsei calității sale procesuale pasive sunt apreciate ca nefondate, în condițiile în care, potrivi dispozițiilor Legii nr. 500/2002 recurentei îi revin obligațiile în ce privește stabilirea bugetului anual și a bugetelor instituțiilor statului pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali.
În ceea ce privește critica recurenților legată de actualizarea sumelor acordate reclamanților eronat apreciază aceștia că actualizarea s-a dispus pentru acoperirea prejudiciului legat de executare cu întârziere a obligației pentru care s-ar acorda dobânda legală, în considerarea folosului nerealizat, actualizarea dispunând-se pentru acoperirea prejudiciului efectiv ca o consecință a devalorizării continue a valorii monedei naționale determinate de procesul inflaționist.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă instanța va respinge ca nefondat și recursul formulat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondate recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B, cu sediul în O, str - nr. 2-4 în contradictoriu cu intimații reclamanți, toți cu domiciliul ales în Aleșd, nr. 5, județul B și intimații pârâți TRIBUNALUL BIHOR, CURTEA DE APEL ORADEA, ambii cu sediul în O, Parcul, nr. 10, județul B, împotriva sentinței civile nr. nr. 25/P din 18 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică din 28 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - -
Red dcz
13.11.2009
Jud fond
Dact CC
11 ex/24.11.2009
9 com/
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader
